Da, a venit domniţa toamnă. La mulţi ani, frumoasa mea domniţă! E chiar frumos, totul. Cel puţin la moşie şi la mine în suflet aşa se vede. Frunzele viţei de vie au ruginit, vorba cântecului, strugurii negri aşteaptă să fie culeşi. Nucul e plin de nuci, gutuiul are şi anul ăsta rod bogat (până şi un pui de gutui are … o gutuie!). E destul de cald încă, şi, da, e frumos, trist de frumos. Îmi place mult o piesă cântată de Trupa Hara, aşa că vă las să vă bucuraţi şi voi de ea. Nu ştiu de ce, îmi aminteşte de Timişoara, de unchii mei, mai ales de unchiul Florian care cânta la vioară cântece ardeleneşti cu nişte înflorituri şi triluri specifice atât de greu de reprodus, de Gusti despre care am mai scris cum ştia el să cânte la acordeon şi saxofon sau taragot; de frunzele toamnei în teiul din faţa casei, de nucul cel bătrân din faţa familiei Suciu, de arţarul uriaş al familiei Nagy, de dudul din fundul curţii şi de tuia cea înaltă de lângă bătătorul de covoare; de cei care aduceau sifoane sau reparau geamurile şi strigau cât îi ţineau puterile “Geamoooori, geamooori!”, de ţiganii mirosind a fum de sacâz, cositor şi aramă, care reparau oale şi făceau bijuterii de argint din monede mari cu Regele Mihai, bătând în pământul de sub tei o mică nicovală şi şezând pe pământ 
turceşte, ciocănind cu ciocanul, tăind cu foarfecele cu migală şi pricepere, până ieşeau la iveală sub ochii mei atenţi, uluiţi, fie un inel, fie o pereche de cercei; de căruţele cu cai din Piaţa de fân, de hanurile de vis-a-vis de casa noastră în locul cărora s-a construit noua şcoală; de trandafirii lui mami şi toate celelalte flori pe care le iubea atât de mult, de atelierul de bobinaj al lui tati şi de duminicile petrecute cu el la talcioc iar apoi la cârciumioara Ciocârlia de lângă Gara Mică, de violonistul stângaci al grădinii de vară Ciocârlia care cânta piese interbelice, de pianul uriaş şi dezacordat din sufragerie pe care improvizam micile mele “compoziţii”, de Pădurea Verde, Parcul Pionierilor şi antrenamentele mele cu caiacul pe Bega, de lungile seri de toamnă şi iarnă de la cineclub…
Pentru mai multe imagini apăsaţi pe
fotografiile cu plante si vietuitoare, frunzele uscate, culorile inca vii, gandul la toamna pe care-l emana postarea, amintirile…simt un fel de nostalgie a autorului. dar una buna, nu bolnavicioasa.
literelibere´s last [type] ..Despre fidelitate
clar, daca nici tu nu scriai asa frumos si nu puneai asa poze frumoase, cine ar fi facut-o??? mi-au mers la inima si m-ai facut sa ma intorc si eu in ani, eu , care de regula nu o fac! si trebuie sa recunoastem, casa si curtea de la timisoara pot in orice clipa sa dea material fie pt. un serial, fie macar pt. un roman. Era formidabil, iar strugurii din fotografie m-au dus cu gindul la mindria lui mami , cind i se cocea …via si la mustariile impodobite si pline de lume fericita! ca oamenii atunci chiar fericiti erau!
Postarea ta ma duce si pe mine cu gândul la amintiri legate de toamna “de la noi de acasa”.Parca simt si acum mirosul bulionului pe care-l fierbea Mami într-o oala imensa.Turna apoi bulionul cu grija si rabdare în zeci de sticlute de jumatate de litru pe care le depozita în camara,pentru iarna desigur.Nu stiu însa câte sticlute apucau sfârsitul iernii,ca eu una recunosc abia acum,ca din când în când,mai goleam pe ascuns câte o sticluta si Doamne,ce bun era continutul ei!
Imi place foarte mult video clipul postat,mai ales ca banuiesc ca e interpretat instrumental de catre necunoscatori ai notelor muzicale pentru care am toata admiratia.
@literelibere: Sincer, nu sunt un nostalgic, dar sunt un sentimental
Am transformat cu incetul, prin urmare, blogul meu intr-un fel de mic jurnal sentimental. Mai mult decat atat, vara asta am postat mai ales fotografii din calatorii. Pe mine ma amuza faptul ca exista o asteptare “serioasa” din partea colegilor de breasla scriitori in ceea ce ma priveste: sa scriu “super-inteligent-intelectual”, “super-inspirat” etc. Si uite ca nu vreau asa. E un blog de om normal, pur-si-simplu, nu de “geniu” (sa fim seriosi cu “genialitatea” scriitorilor romani!) 
… Si am terminat si ghilimelele “”"”" 
)
@vergi: Mami era de-a dreptul fericita cand se umplea via ei de struguri. Din cauza asta si la mosie ar fi mancat struguri chiar daca inca nu erau copti, hehehe …
@Viorica: Uite, faza cu bulionul o si uitasem si cat de “olfactiva” era, totusi. Ce migaloasa treaba, sa treci prin strecuratoare toata fiertura aia, apoi sa o bagi in sticle etc. Dar, era un bulion foarte gustos, ce-i drept!
auzi, te alinti.
cum adica pe blog nu esti “super-inspirat”? adica toate lucrurile astea nu sunt interesante? pt mine sunt.
literelibere´s last [type] ..Steve McCurry
a venit ea toamna… miroase a inceput de scoala, prune si crizanteme!
@literelibere: Poate ca da, o fi si un fel de alint cum zici
Atata doar ca incerc sa fiu si aici un om nesofisticat, simplu, poate cam exagerat de copilaros uneori (recunosc), asa cum sunt si ca artist.
@genius: Miroase a iarba uscata si aer de munte la mosie, parca e si-un iz de gutui si nuci si binenteles de struguri. A propos de prune, mi s-a facut pofta de un magiun bun-bun…