Am spus asta în mai multe rânduri: niciodată nu mi-am ţinut un jurnal de scriitor, propriu-zis. Caietele şi agendele mele (singurele scrise “de mână”) adunate în timp au aerul unor banale însemnări documentare, presărate cu relatări sumare, expediate, impersonale, stângace şi destul de neinspirate ale unor evenimente oarecare din viaţa mea. Dacă cineva le-ar răsfoi vreodată ar fi complet dezamăgit: acesta e scriitorul “Ambasadorului”? 
Am ezitat mult, prin urmare, în faţa oportunităţii compunerii câtorva rânduri, aici, pe blog, privind şirul de întâmplări din ultimele săptămâni. M-am gândit în cele din urmă că blogul meu e totuşi un fel de mic jurnal, aşa că, pentru cei care n-au aflat încă, iată o spun: am fost internat de curând la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti, secţia cardiologie, în urma unui control medical periodic de rutină. Sebastian, fiul meu (căruia îi sunt recunoscător pentru totdeauna şi îi mulţumesc şi pe această cale), a fost cel care m-a determinat să fac acest lucru, cu o insistenţă greu de imaginat şi chiar de înţeles (întrucâtva de domeniul paranormalului), care mă face să-l socotesc pe drept cuvânt mesagerul Îngeraşului care mă păzeşte de când eram copil. Ce spune diagnosticul la externare? Ţineţi-vă bine (eu am primit vestea înainte de internare precum o leucă-n cap!): 1. Un recent infarct miocardic anteroseptal (pe care eu pur şi simplu nu-l pot temporaliza); 2. Angină pectorală instabilă cls III C 3 Braunwald; 3. Boală coronariană aterosclerotică bivasculară (îngustarea vasului principal cu 50-60 %); 4. Anevrism apical. 5. Dislipidemie în tratament cu statină.
Pentru continuarea textului şi alte fotografii apăsaţi pe
Unde eram când am primit de la D-na Dr. Săvescu vestea că e o problemă foarte gravă, confirmată de tomografia computerizată? La Uniunea Scriitorilor. Abia îi făcusem o vizită prietenească prea bunei doamne director Mădălina Ghiu de la Cartea Românească. Apoi, la secretariat, la doamna Adriana Stoica, anulasem o cerere pentru câteva zile la vila de la Neptun. Ca un făcut, eram tot la etaj, la fel ca în urmă cu vreo 20 de ani (dar la Cartea Românească de pe Nuferilor; am scris în Tratatul de caligrafie despre acest episod) iar Dl. Preşedinte N. Manolescu urca sprinten treptele spre biroul domniei sale. S-a oprit să vorbească jovial cu o tânără scriitoare. Eu m-am ridicat respectuos, ca în studenţie, l-am salutat la fel de încurcat ca acum 20 de ani (şi ca acum 30 de ani, la Cenaclul de luni), ne-am dat mâinile, eu cu aceeaşi emoţie dintotdeauna în faţa uriaşului critic literar şi profesor universitar, el, fără să mă vadă, ca de obicei, dar zâmbindu-mi cu amabilitate. Şi am auzit bip-ul sms-ului compus de d-na dr., care imi comunica imperativ că trebuie să mă internez de urgenţă. Printr-un noroc angelic de asemenea, am dat de inimoasa d-ră Dr. Andrea Ciobanu care m-a examinat îndelung (ecografic), cu multă atenţie şi m-a internat la Municipal. Au urmat zile şi nopţi de coşmar. Eram un soi de Hans Castorp din Muntele vrăjit al lui Thomas Mann. Până mai ieri, un om perfect sănătos şi azi, o epavă văzută tulbure prin hublourile unui străvechi submarin. Numai că aici nu era literatură. Era chiar viaţa mea. Din fericire, o “echipă” formată din Profesor Doctor Dragoş Vinereanu (Şef al Secţiei Cardiologie la spitalul deja amintit) şi Dr. Claudiu Stoicescu, mi-a făcut o coronaro-grafie şi apoi mi-a efectuat o angioplastie percutantă cu implantare de stent activ farmacologic în artera descendentă anterioară (pe traiectul vasului îngustat), care face acum posibilă circulaţia normală a sângelui. În plus, m-au inclus într-un studiu (cercetare) cu un medicament probabil revoluţionar, produs de una dintre cele mai importante firme de medicamente din lume (GSK). Desigur, primele mele mulţumiri se îndreaptă acum spre aceşti medici extraordinari care, prin profesionalismul şi entuziasmul lor au acordat inimii mele o a doua şansă. Practic, acum sunt un om nou, mi-au zis ei. Şi aşa mă şi simt, Doamne-ajută. Trebuie să-i adaug imediat pe medicii de la Euro Clinic şi Pro Life, dar şi pe membrii familiei mele, care mi-au cumpărat acest foarte performant dar şi foarte scump stent şi au suportat impresionantele cheltuieli postoperatorii; de asemenea îmi vor procura unele dintre medicamentele necesare în viitor (şi ele extrem de scumpe): Sebastian-Cătălina, Cristina-Robert, Vergi-Mircea-Radu-Ute, Vivi-Nicu, Viorica şi Luminiţa. Tuturor acestora le mulţumesc (acum o pot spune din nou!) … din inimă . Nepreţuită a fost şi permanenta prezenţă alături de mine a prietenilor dragi şi devotaţi, cărora de asemenea le mulţumesc. Postez în continuare şi câteva fotografii (contrar eventualelor aşteptări, nu vor fi poze de “suferinţă”). Una dintre ele este cu un porumbel alb, pe pervazul camerei mele de la spital (şi veţi observa desigur în fundal, jos, o ambulanţă). Celelalte sunt făcute pe terasa de la etajul 14 al spitalului, acolo unde se află şi un excelent restaurant cu de toate, atât pentru pacienţi, vizitatori, însoţitori cât şi pentru medici şi asistente şi de unde Bucureştiul se vede de la … înălţime. Nu e de prisos să spun că deşi acest spital îmi evocă amintiri triste (mama mea a părăsit lumea terestră în urmă cu doi ani, exact de-aici, la vârsta de aproape 90 de ani), el este deopotrivă locul cel luminos în care s-au născut copiii Ancăi (nepoata mea) şi ai lui Tavi. Şi, iată, acum, este şi locul unde m-am re-născut (pot spune şi aşa) eu însumi. Un spital în plină transformare, foarte curat, cu condiţii excelente de tratament, cu aparatură modernă, cu medici foarte tineri şi entuziaşti, specializaţi în Occident, cu un personal auxiliar foarte bun şi chiar şi cu mâncare bună. Toate acestea, de subliniat, în condiţiile în care sănătatea şi educaţia continuă să fie cenuşăresele sistemului (nu voi înţelege niciodată de ce!). Ca să fie totul de-a dreptul minunat, medicii din România (pasionaţi, cum bine se ştie, de muzică, de arte în general), au fondat şi un club de fotografie artistică… Cât de mică e lumea, cum ne putem întâlni, cu toată … inima (medici şi pacienţi deopotrivă), până şi în pasiunea pentru arta fotografică!
Azi este prima zi a restului vietii tale.
Doamne-ajuta!
Sebastian´s last [type] ..Apartament de închiriat
Va doresc din tot sufletul multa sanatate!Doamne-ajuta!
@Sebastian: Atat de multa dreptate ai!
Doamne-ajuta!
@elena: Multumesc mult. Fara Dumnezeu n-as mai fi acum in viata. Asa ca, Îi mulţumesc şi spun şi eu din nou: Doamne-ajuta!
Ma obisnuisem sa citesc numai de bine si lucruri excelente scrise de tine.Ceea ce citesc acum m-a surprins,tu arati exceptional in toate pozele,tu esti cel mai bun in ceea ce faci si vei fi la fel,nu s-a vazut vreo urma de boala pe chipul tau.E bine ca ti-ai facut un control(de retinut si pentru noi,ceilalti).Recent si fratele meu mai mic,Lut,a fost operat la inima,i s-a inlocuit o valva,a trecut cu bine si se simte bine.Iti doresc multa sanatate si putere de munca:Doamne-ajuta!
@laura: Multumesc mult, Laura. Multa sanatate si lui Lut! Morala acestor intamplari este ca trebuie cu totii sa ne facem periodic cate un control medical amanuntit si sa se intervina din timp pentru rezolvarea problemelor. Sanatate si voua tuturor!
…3,2,1 and you’re up! Cosmarul s-a incheiat!
La tua vita e bella, draga scriitorule!
Sanatate multa si putere de munca spre a-ti îndeplini toate proiectele(personale si profesionale)propuse pentru urmatorii multi ani!Doamne-ajuta!
@genius: Ce frumos ai spus!
Asa e, am o viata frumoasa. Poate ca, vorba lui Marquez, chiar merita sa fie povestita.
@Viorica: Incurajatoare urari, multumesc mult. Doamne-ajuta!
de-acum ai in fata o pagina nou-nouta, curata, nu de jurnal, ci din viata ta ,care se redeschide!
welcome (back)cu forte noi!!!
doamne ajuta!
luminitza´s last [type] ..aparitie
Ma bucur mult ca totul s-a terminat cu bine! Iti doresc o viata frumoasa si linistita si sa ai incredere multa! Tot ce se intampla in lumea asta are un sens bine stabilit. Lucrurile se leaga in asa fel incat sa ne urmam calea, cu sau fara stiinta noastra. Multumesc, Sebi! Sanatate multa, dady!
@luminitza: Nici ca se putea mai bine sa descrii ceea ce simt acum, zilele astea
. Am sentimentul clar ca (mi)am revenit si ca trebuie sa ma apuc de treaba, cu noi forte. Doamne-ajuta!
@Cristina: Asta era si permanenta mea obsesie, sa se termine cu bine. Din fericire, asa a fost sa fie, cu-atat mai mult cu cat nimic nu e intamplator pe lumea asta, precum bine zici. Si eu ii multumesc mereu lui Sebi, dar nu uit sa va multumesc din suflet si voua, pt. ajutorul dat, exact cand aveam nevoie. Asta inseamna, cu-adevarat, sentimentul de bucurie ca ai o adevarata familie, ca ai adevarati prieteni. Nu sunt numai bucuros ca am trecut cu bine tot greul asta, ci fericit ca existati, cu totii, in viata mea
Incredibil ce am citit chiar acum pe blogul tău.
Şi io care credeam că eşti în vreun fel, supărat pe noi, Stoiceştii. Zilele trecute făceam o socoteală cu ai mei cît timp a trecut de cînd nu ne-am văzut/auzit/întîlnit. Şi am ajuns la concluzia că din 18 aprilie, de la sărbătorirea zilei noastre. De mai bine de trei luni, aşadar… Iar de vreo cîteva zile îmi făceam curaj să te sun. Am avut un vis (ciudat, asta pentru a nu-l numi coşmar) în care „echpei” noastre obişnuite i se adăugase şi Dan Costineanu. Cu care, la fel, nu mă mai întilnisem de ceva vreme dar mai corespondam (sporadic) pe e-mail. Azi dimineaţă l-am sunat să-l felicit pentru ziua lui şi cu tristeţe mi-a spus că în urma cu cîteva zile murise tatăl lui.
Io nu cred în vise şi nici în interpretările lor dar uneori coincidenţele mă năucesc. Tocmai de aceea m-au bulversat peste măsură rîndurile tale de azi, acum, cînd tocmai ce voiam să te sun. Dar am deschis, cum fac de obiceila prima oră, mail-box-ul şi am dat peste mesajul tău.
Mă bucur din inimă că ai trecut peste această încercare a vieţii tale dar mai ales că ai un tonus bun, Cel puţin aşa simt din ceea ce am citit pe blogul tău. Şi cred că acest lucru este foarte important pentru un tip inimos (acum şi la propriu!) cum eşti tu. Io, unul, sincer îţi spun, eram convins că încă te mai preumbli pe undeva prin Europa sau, prin „biata Românie”. Asta pentru că îţi citeam jurnalele de pe blog şi chiar te invidiam (puţin!) pentru minunata ta vacanţa de vară. Şi, cînd colo, tu te „ocupai” de cu totul alte probleme… Vegheat şi apărat indiscutabil de către îngerul tău păzitor întruchipat, cu siguranţă, de acel porumbel alb de pe pervazul camerei tale de spital…
Îţi dorim multă sănătate, însănătoşire grabnică şi să ne revedem cît te curînd.
Te îmbrăţişez cu drag,
Bogdan
p.s.Dacă putem să te ajutăm cu ceva, te rog să nu pregeţi să ne spui.
p.s.2 Aceasta serioasă problemă de sănătate a ta nu ţi-a dat chiar nici un fel de semne prevestitoare? Din cîte ştiu (şi tatăl meu a avut ceva foarte asemănător cu ce ai tu) afecţiunile cardiace se manifestă cu destulă pregnanţă…
@katinka: Dragul meu prieten, n-am mai dat nici un fel de semnale, nu doar pt. ca au aparut aceste probleme ci pentru ca initial nici n-am vrut sa fac publica toata mica mea poveste (mica in comparatie cu marile probleme ale multor alti semeni de-ai nostri). Apoi m-am gandit ca n-as vrea sa las un “mister”, sa fie cine stie ce “legenda” legata de intamplarea mea de viata, mai ales pentru prietenii mei cei adevarati, pe care ii simt alaturi de mine, ca intotdeauna. Din fericire, in afara de medicii absolut minunati si de asemenea, de familia mea extraordinara si de prieteni, ajutorul esential/existential a venit de la Dumnezeu, datorita Caruia de altminteri si traiesc in clipa de fata si Caruia nu voi inceta sa-I multumesc, pentru totdeauna. Multumesc mult pentru gandurile cele bune
tu m-ai facut sa iert spitalul municipal dupa drama cu mami, asa ca le multumesc si eu din suflet doctorilor sectiei de cardiologie! m-ai dus cu gindul la accidentul nostru de acum trei ani, de cind spunem, ca pe 15 august ne-am nascut a doua oara! asa si tu, viata a fost buna, ti-a facut un mare dar, ingerasul te-a ocrotit ca intotdeauna, de acum nu ai de privit decit inainte! acum 10 ani am fost indignata, cind am aflat ca viata lui mircea depinde de o baterie din schrittmacher-ul lui, dupa 10 ani ii sint recunoscatoare acelei mici baterii, care isi face datoria, de va apuca suta de ani!! asa va fi si la tine, omul trebuie sa stie , ce e cu el, dupa care isi organizeaza viata!!iar viata ta acum isi incepe o noua si lunga faza, in care tu nu ai decit o sarcina, sa ai grija de tine , sa ai incredere absoluta in ziua de miine. Ca cine sa vegheze este, din fericire aveti doctori buni in romania!iar Bunul Dumnezeu si Ingerasul nostru pazitor nu ne-au uitat niciodata! pina si politia ne-a spus dupa accident, ca am avut un Inger pazitor!! asa si tu si el te va veghea pe mai departe. Nu ai de multumit nimanui decit Celui de Sus, este cel mai normal lucru ca o familie sa sara la nevoie!
@vergi: Sigur ca da, multumirile se indreapta in primul rand spre Cel de Sus. Dar sunt mandru de familia mea si de prietenii mei. Asa ca nu voi conteni sa le multumesc
va rog!!!!!!!!! un sfat pt procurarea unui stent
am nevoie urgent pt prietena mea
@VIO: Singurul sfat pe care pot sa vi-l dau este sa luati legatura cu sectia cardiologie a Spitalului Municipal de Urgenta Bucuresti (oricum implantarea stentului nu se poate face decat in spital). Asa am facut si eu. Medicii de acolo (care sunt absolut remarcabili) sunt singurii in masura sa va recomande ce fel de stent e nevoie pt. prietena dvs. si eventual firma de la care puteti procura acel stent. Unele dintre stenturi sunt gratuite, pe baza contractului cu casa de sanatate, altele (tratate special) costa foarte multi bani. De ex. stentul meu e produs irlandez (Xience Prime – Abbott). Cu siguranta si alte firme sunt la fel de bune, dar eu pe acesta l-am cumparat, asta ca sa va raspund si concret. Ii doresc multa sanatate prietenei dvs!