Biserica “Mânăstirea” din Văleni
La mulţi ani, Lumi! 
Dan Gulea a scris pe blogul său o cronică extrem de inspirată (“Ambasadorul a sosit la noi”) despre romanul meu “Ambasadorul”. Am citit-o cu mare bucurie. Îi mulţumesc pentru atenţia cu care mi-a lecturat cartea şi seriozitatea cu care a interpretat-o.
În drumul spre frumoasa staţiune Cheia (Valea Teleajenului), treci cu siguranţă prin localitatea Vălenii de munte (Prahova). Aici, pe lângă vestita Casă memorială “Nicolae Iorga“, Muzeul de etnografie sau Muzeul de artă religioasă, poţi vizita o bisericuţă veche de vreo trei sute şi ceva de ani, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, numită “Mânăstirea“. Dacă citeşti istoricul bisericii, o să afli că şi ea, ca mai toate bisericile românilor, a fost distrusă de-a lungul veacurilor de tot felul de dezastre, dar că a renăscut din propria cenuşă precum pasărea Phoenix. Cutremurul din 1977 a redus-o la ruine. 
Acum, din fericire, e reconstruită în întregime şi îţi poţi căuta şi regăsi liniştea sufletească, aşa cum doar bisericile şi mânăstirile au darul să o facă. Trăim în mileniul trei, suntem informaţi prin diverse medii de evoluţia cercetărilor ştiinţifice, de uluitoarele descoperiri în domeniul geneticii, astronauticii, informaticii. Ne punem întrebări, suntem unicele fiinţe iscoditoare de pe pământ. Şi cu toate acestea, suntem la fel de religioşi ca acum două mii de ani. Nu e absolut extraordinar? Nimic nu mă fascinează într-atât de mult ca puterea paradigmatică a credinţei în Iisus Hristos (deşi sunt copleşit, teologic vorbind, de puterea paradigmatică a tuturor religiilor lumii). Nu în ultimul rând, eu nu cunosc spaţii mai încărcate de har şi dulce pace sufletească decât bisericuţele acestea albe româneşti, mai ales în zilele obişnuite ale săptămânii, când nu ai parte de vânzoleala oamenilor gălăgioşi, chiar necuviincioşi uneori, care stau la cozi uriaşe, îmbrâncindu-se, pentru a ajunge la o sticluţă de apă sfinţită sau pentru a atinge vitrina moaştelor unui sfânt sau ale unei sfinte. Dacă eşti însă singur sau aproape singur în biserică, deşi nu ai garanţii că devii prin aceasta un mai bun creştin sau că ţi-ai spălat toate păcatele cele omeneşti, ai măcar o şansă în plus să înţelegi adâncul sens al cuvântului smerenie.
Pentru a vedea şi alte imagini, apăsaţi pe
… şi, o roşie mare din grădina Cristinei, în dar de ziua Luminiţei
Daca tot mai multi oameni ar trece cu smerenie pragul unei bisericute precum e “Mânastirea” din Valenii de munte careia i-ai dedicat minunatul articol postat azi,am trai cu totii într-o lume cu mult mai buna.
LA MULTI ANI,Luminita!
rosia e cat un pepene galben. mananca din ea toata familia si mai ramane
cat tot ai adus vorba de Luminitza, ce se intampla cu blogul ei? gata, l-a inchis? eu nu-l mai pot accesa.
literelibere´s last blog ..Sclavii de ieri şi de azi
@Viorica: Asta e si speranta mea
@literelibere: Cristina spune ca au avut de curand o rosie chiar mai mare decat asta, de peste un kg.!!! (si crede-ma, a avut un gust foarte bun) N-am intrebat-o pe Luminitza de ce este blogul ei inchis, dar banuiesc ca si-a luat un pic de … “vacanta”
Emotionante locuri.Privindu-le mi-am adus aminte de minunea traita in urma cu ceva ani cand am intalnit la doi pasi de Ploiesti Manastirea “Turnu” de la Targsorul Vechi.Trebuie sa ajung acolo.Multumesc pentru acest indemn.
deci e o bisericuta de 30, nu de 300 de ani…, altfel, poate ca duhul nu are timp!
az´s last blog ..ambasadorul a sosit la noi
multumesc pentru urare si pentru articolul inspirat!am redeschis blogul!
si fiindca azi am primit si vestea buna a operatiei petrecute cu bine, iti urez multa sanatate!doamne ajuta!
luminitza´s last blog ..
@elena: Intreg locul in care se afla Manastirea de la Targsor e binecuvantat si mai ales incarcat de o zbuciumata istorie milenara. Era pe vremuri considerat unul dintre siturile arheologice de cea mai mare insemnatate din sudul Munteniei.
… Iti multumesc mult pentru frumoasa si cu-adevarat impresionanta cronica pe care ai facut-o romanului meu “Ambasadorul”, pe blogul tau. Nu atat apropierile cu alti scriitori insemnati ma onoreaza (desi e clar ca ma onoreaza!), cat felul simplu, nesofisticat, in care ai stiut sa gasesti acele cai de acces catre micile mele mesaje, care pot parea uneori complicate, intortocheate, dar care nu fac nimic altceva decat sa descrie iesirea dintr-un imposibil labirint catre un posibil drum spre cunoastere.
Stii cum se spune, totul e bine cand se termina cu bine. Doamne-ajuta!
@az: Nu stiu istoria bisericutei decat din ceea ce e scris la intrare. Desigur, ai dreptate, de la cutremurul din 77, cand a fost complet distrusa, nu sunt decat vreo 30 de ani
@luminitza: Multumesc de urari, chiar aveam nevoie!
@Mihai
iesirea din labirint este posibila in mai multe feluri, ma tem ca nu am vazut decit unul sau doua. un rapuns cu o intrebare de labirint, si la
https://www.blogger.com/comment.g?blogID=1341553619822229339&postID=7407918435170886562&isPopup=true
az´s last blog ..Rumäniendeutsche Literatur
@az: Ti-am scris si acolo. Cu mare placere iti voi raspunde unui interviu si iti multumesc din nou. Eu unul am intrat in cateva feluri de labirint (cu oglinzi – care a fost si cel mai inspaimantator, eram copil, imi venea sa plang negasind iesirea -, din bare metalice si din arbusti ornamentali inalti). Experienta e absolut tulburatoare, greu de povestit in cuvinte…
ce multe locuri frumoase nu am vazut in romania!
@vergi: Cat de curand o sa mai postez cateva imagini cu alte locuri minunate, care merita sa fie vazute si sunt doar la doi pasi de noi!