Aici, la St Margaret’s Church – Westminster Abbey, închei jurnalul meu londonez de imagini. Nici pe departe n-am reuşit să vă arăt cele mai reprezentative locuri. Poate pentru că pe unele nici nu le-am văzut (sic!) 
. Dar poate şi pentru că din o bună parte a fotografiilor mele londoneze voi alcătui o expoziţie al cărei titlu va fi “Red London”. Poate şi pentru că e destul de greu să selectezi doar vreo sută de fotografii din mai bine de trei mii făcute. În mod cert, pentru că doar imaginile nu pot defini viaţa reală şi starea de spirit ale unui oraş atât complex şi atât de vestit, atât de iubit, atât de … fotografiat. De aceea, vă las să le priviţi, cu simplitatea şi bucuria cu care eu însumi le-am descoperit, într-un fel nesofisticat, grav şi jucăuş, precum îndârjirea copiilor de a alege cele mai largi şi adânci băltoace pentru a călca în ele după ploaie, ţopăind, stârnind perdele de stropi de apă şi murdărindu-şi hainele, spre disperarea părinţilor. Enjoy! 
Pentru mai multe imagini apăsaţi pe
Citind si ultimul episod din jurnalul calatoriei tale la Londra,ma încearca aceleasi pareri de rau ca s-a terminat,ca atunci când ajung la capatul lecturii unui roman de exceptie…
Ma bucur ca ai postat atât de multe fotografii minunate care însotesc textul.Ca o confirmare a convingerii mele ca si alti cititori ai acestui blog s-au bucurat la fel de mult ca si mine urmarind cu interes fiecare episod,pot sa-ti spun ca o buna prietena de-a mea,profesoara de geografie,s-a hotarât sa plece in luna august într-o excursie la Londra,unde si-a propus sa viziteze toate obiectivele turistice amintite de tine în acest jurnal.
@viorica: Multumesc pt aprecierile facute. Sunt chiar incantat ca cineva (doamna profesoara de geografie), fara sa ma cunoasca, a vazut fotografiile de aici si a luat hotararea sa mearga pe urmele micului meu jurnal. Adevarul e ca dupa ce faci o calatorie de “incalzire” cum a fost asta, e clar ca iti doresti sa recidivezi si sa revii acolo, sa incerci sa descoperi atent si detaliile, nu doar ansamblul.
era si normal ca urma sa vina cindva si ziua ultimului episod! totusi imi pare nespus de rau, am citit si urmarit cu mult drag tot ce ai publicat. Ptc. ma faceai de fiecare data sa ma gindesc, cit de important este cu ce ochi privesti un obiectiv turistic. Abia prin tine am realizat cu adevarat ca am vazut si eu londra si inca de cind lumea!!!e cu adevarat foarte important , cum vezi ceva , adica pe cont propriu esti de fiecare data cel mai cistigat. Ebuna si o vizitare organizata dar atunci esti in mina unui ghid si a multor turisti, care au chef sau nu sa si asculte, ce se explica.
@vergi: Turismul e o afacere care se bazeaza pe faptul ca omul are asteptari de tipul “spectacolului”. Pana si vizitarea unui muzeu e tot un soi de spectacol. Nu cred ca exista vreo metropola a lumii care sa nu ofere, prin urmare, genul asta de turism (daca asta se cere, nu?). Eu am constatat ca cele mai mari bucurii imi sunt oferite de cele mai nesemnificative gesturi ale strazii, ale hazardului sau ale unor detalii peste care de cele mai multe ori esti inclinat sa treci cu vederea. Cand descoperi tencuiala scorojita a unor banale ziduri sau atmosfera dintr-un mic local fara fitze, cand vezi ca Tamisa nu face parada acolo unde se izbesc de mal valurile ci traieste fix la fel ca acum sute si sute de ani, poti sa fii sigur ca ai descoperit felul in care traieste un oras, fie el si Londra, si nu doar un sejur perfect planificat, oferit “la pachet” de vreo agentie turistica.
Frumusetea e in ochii celui care priveste.Bucuria este a celui care primeste mesajul povestii.De aceea cei ce stiu sa puna pe hartie evenimentele citadine au datoria de a se osteni sa le astearna.Vor oferi ocazia celor ce nu stiu sa vad frumosul cu propriile perceptii sa il recunoasca.Vom fi mai optimisti in aste vremuri.
hai ca ne-ai plimbat peste tot
multumim! frumos!
.-= literelibere´s last blog ..Un mic truc =-.
@elena: In fiecare fotografie eu vad o poveste. Iar daca povestea nu exista, inseamna ca fotografia nu e adevarata. Multumesc mult pt. cuvintele frumoase.
@literelibere: Eh, un fel de “avanpremiera” la vacanta de vara a celor care pleaca sa vada locuri noi si sa se bucure de ele, nu? Jurnalul nu e tocmai genul meu preferat (n-am citit nici macar unul singur in care sa ghicesc sinceritatea totala a autorului), asa ca promit ca nu recidivez prea curand. Dar fotografii frumoase o sa mai postez, asta e sigur