Notă: O nouă şi frumosă recenzie despre romanul meu Ambasadorul, semnată de Adriana Gionea,aici.
Turul oraşului cu autocarul îţi poate face o idee despre ceea ce ai putea vedea, cândva, în detaliu. Dar cine se poate lăuda că a vizitat vreodată Londra, amănunţit? De câte vieţi ai avea nevoie, să o faci? Senzaţia pregnantă este că vezi doar un puzzle-film prin ferestrele vehicolului, sau chiar că visezi. Totul e în continuă mişcare şi transformare anamorfotică, imaginile se turtesc einsteinian, datorită vitezei corelate cu timpul, în deformări ale perspectivei, 
absolut ireale. Rulăm cu viteza luminii? Probabil că da, de vreme ce ar putea fi doar un vis 
Un oraş cu o istorie multiseculară atât de impresionantă, are ca punct de interes turistic maxim, ce rivalizează cu Turnul Big Ben, o roată uriaşă de observaţie, London Eye, în care n-am avut timp să urc. O mare de oameni aşteaptă caleaşca reginei, în faţa Palatului Buckingham. Mult mai norocoşi decât ei, care stăteau de ore în şir să vadă evenimentul, noi o vedem exact în clipa în care iese pe una dintre porţi. Dar, pe principiul solid că nu ai aparatul foto lângă tine exact atunci când ai nevoie de el, abia am reuşit să fac o fotografie prin sita geamului din spatele autocarului. Închei acum copilăreştile mele comentarii (de care sunt mândru totuşi, tocmai pentru că sunt atât de … copilăreşti) şi vă las să priviţi în tihnă câteva imagini. Enjoy! 
Pentru a vizualiza mai multe fotografii, apăsaţi pe
am asteptat cu multa nerabdare noul set de fotografii!dupa nerabdare a urmat entuziasmul si bucuria sincera ca ai avut ocazia sa vezi cu ochii tai atitea minunatii. Daca ar fi sa am cum alege, te-as alege fara sa stau o clipa pe ginduri ca tovaras de drum in orice drumetie prin lumea mare! ar fi garantia ca nu ne-ar scapa nimic! ce sa mai spun de poze? se vede mina fotografului adevarat!!!
Fascinant si acest nou episod din serialul “Londra”!Fiindu-mi greu de fiecare data sa-mi gasesc cuvintele potrivite pentru a scrie un comentariu pe masura,ma rezum la a-ti multumi pentru bucuria pe care o simt urmarind “serialul”.
@vergi: O calatorie solitara e un lucru trist, chiar daca ar putea fi o minunata traire existentiala. Asa ca si eu cred ca sunt un tovaras bun de drum, pentru ca simt nevoia impartasirii experientelor si a bucuriilor “turistice”, ori cat de mari sau de mici ar fi acestea.
. Nu-ti mai cauta deci cuvintele, e minunat ca-ti gasesti timpul si starea sufleteasca necesare sa citesti si sa spui si doua cuvinte. Mai tii minte cat de greu se catarau oamenii pe leii statuii lui Nelson? Se anihilase orice diferenta intre generatii, erau copii, adolescenti, maturi, toti cu unica bucurie ca ajunsesera “acolo” si ca voiau o fotografie ca amintire. Cat de simplu, ce putin ii trebuie omului sa se bucure! 
@viorica: Nici postarile dintr-un blog, nici comentariile la aceste postari nu sunt un gen literar aparte, autentic. De-aia nu-mi bat capul sa fiu “scriitor” chiar si pe blog
Nelu,chiar daca nu intervin cu comentarii de fiecare data sa sti ca te(va)citesc mereu.
Spun “va” deoarece citesc toate blogurile din lista ta.
In acest mod,mai aflu cite ceva despre familia ta,despre preocuparile voastre,mai o reteta culinara sau…cum poti sa-ti confectionezi singura o poseta,un gablont etc.
@laura: Sunt sigur ca te uiti din cand in cand pe-aici si, ca de fiecare data, ma bucur