An de an, de când mă ştiu, nu contenesc să mă minunez de forţa de lumină cu care sunt atraşi oamenii spre noaptea de Înviere. Indiferent de vârstă, stare socială, sex, rasă, convingeri politice sau naţionalitate, lumea creştină aşteaptă cu înfrigurare momentul cel magic de la miezul nopţii în care preotul anunţă: “Hristos a înviat!”. Şi de la o singură lumânare, se-aprind apoi zeci, sute, mii, pe care cu toţii le purtăm cu grijă spre casele noastre, ocrotindu-le de vânt cu palmele făcute căuş. La scară planetară, sunt miliarde de mici lumini care se îndreaptă în aceeaşi clipă, cu speranţă, către Mântuitorul nostru, Iisus Hristos. Mai există oare vreun alt moment sublim, de o asemenea intensitate, în care suntem într-atât de solidari între noi, toţi pământenii creştini? Şi dacă acesta este semnul certitudinii Divine, pe care îl primim de două mii de ani din Ceruri, de ce, de tot atâtea mii de ani, nu învăţăm nimic? Am primit şi azi, ca în fiecare an, zeci de sms-uri şi felicitări de Paşti de la cei apropiaţi, care mai toate conţin cuvântul “Lumină” în ele, pentru care şi pe această cale le mulţumesc celor care s-au gândit la mine. Lumină înseamnă însă şi Dragoste şi Iertare, deopotrivă. Pe toate trei le primim în dar de la Hrisos. De ce, oare, nu ştim să le dăruim, la rândul nostru, altora? Nimeni dintre noi nu e perfect, cu toţii am greşit cândva şi cu siguranţă vom mai greşi, pentru că suntem oameni nu zei. Ce îl face pe om să fie uneori atât de vanitos, trufaş, fără suflet, indiferent, răzbunător, rău şi chiar nemilos, fără să încerce măcar să înţeleagă esenţa creştinismului, care amestecă cele trei stări ale sufletului: Lumina, Dragostea, Iertarea? Cât de simplu şi cât de frumos ar fi ca, în noaptea Învierii, să facem un fel de convenţie universal-creştină (asemănătoare cu mişcarea ecologistă care a propus să stingem lumina electrică măcar pentru o oră pe an) prin care preţ de câteva clipe să ne gândim cu drag unii la alţii, să dăm uitării ceea ce ne-a întristat şi mai ales să iertăm; pentru că, în felul acesta, chiar noi înşine vom fi înzecit, însutit, înmiit iertaţi… ![]()
Hristos a înviat!
Chapter
Lumină, Dragoste, Iertare
16 Comments ↓
sarbatori fericite!
un paste linistit si …luminos!
@luminitza: Ce ma bucur ca ai citit si ai comentat, atat de repede!
Sa aveti si voi un Paste luminos si frumos si spune-i lui Luca din partea mea, ca a venit deja pentru el (si pentru tine) un mic Iepuras, aici, cu mici daruri… Cand am postat povestea lui Nicu, m-am gandit ca o s-o asculte si Luca, si ii vei explica tu din cand in cand despre ce e vorba…
Felicitari pt. aranjamentul paginii, minunat, ma gindesc ca o sa iti fie destul de greu sa maninci… atita frumusete de pasca! Cit despre rindurile scrise, mi-au mers la inima, este exact ce avem cu totii nevoie de fapt tot timpul, cu atit mai mult in noaptea asta minunata!, in care trebuie sa devenim cu totii mai buni, mai iertatori, mai intelegatori unul fata de altul! Eu sint fericita ca am ceva de la tati, nu pot sa tin o suparare mai mult decit citeva minute, e destul dupa o cearta sau suparare sa imi apari in cale zimbind, ca am si uitat totul!
@vergi: Revin la ceea ce i-am spus Luminitei despre “Oglinda fermecata” si ma bucur ca Sebi ne-a trimis aceasta frumoasa poveste a lui Nicu. Lumina, Dragoste, Iertare; cuvinte cheie pentru ceea ce ar trebui sa ne defineasca in complexitate, ca oameni.
Vai,cum mai ascultam aceste povesti pe placi de vinil cu zeci de ani in urma… Intrebarea este: de ce numai de Pasti vrem sa fim mai buni si de marti incolo redevenim aceeasi din pacate? Oare ar trebui 365 de zile din an sa fie Pasti?
Un paste fericit tie si familiei tale.
Adevarat a-nviat!
Paste fericit,cu lumina,dragoste si iertare!
@Gole: Moda vinilurilor a reaparut, pentru ca e o calitate a sunetului foarte buna, dar un pick-up costa azi destul de mult. In cea de-a doua problema, in care ai atat de multa dreptate, sensul micilor mele randuri de azi tocmai asta a fost. Sa reinvatam, dupa noaptea magica si ziua Marii Minuni a Invierii, sa fim mai buni si in celelalte 364 de zile si de nopti ale anului
@Viorica: Asa sa fie si sa ne bucuram unii de altii prin cele trei trairi sufletesti crestine.
Adevarat a inviat! Sa te bucuri de lumina!
@genius: Si tu la fel, cu o lumina de sunete, de muzica, de armonie
Adevarat a inviat!
P.S. E tare faina povestea.
.-= Catalina´s last blog ..Hristos a inviat! =-.
@Catalina: Multumesc mult, Cata!
Hristos a inviat!
In zi de sarbatoare mai mult decat oricand vedem bucuria de a darui.Am uitat sa ne bucuram de ce primim.Pastele aduce lumina in suflet si cadouri minunate.Va multumesc pentru fermecatoatea poveste.
ma alatur si eu celor care te-au felicitat pana acum si-ti urez sarbatori fericite
.-= literelibere´s last blog ..São Martinho do Porto =-.
@elena: Adevarat a inviat! Uite, eu unul ma socotesc un om de-a dreptul bucuros: mi-ai scris aici, simplu si frumos, din inima. Iti multumesc si eu
@literelibere: Multumesc mult pentru felicitari si iti doresc zile de sarbatoare pline de lumina!
Un Paste fericit si tie alaturi de cei dragi!
Ascultind povestioara foarte frumoasa ( nu stiam de acest talent a lui Nicu)mi-am reamintit de povestile si piesele de teatru ascultate la difuzor,apoi la radio…ce vremuri,unde esti tu tinerete?
@laura: Si voi sa aveti un Paste fericit! Nicu a scris in vremea aceea despre care zici o carte de povesti pt copii “Cavalerul albastru”, care este absolut minunata. Tineretea este in noi, din fericire. La propriu vorbind. E ca si cum ai avea o sticla cu vin bun, din care ai baut cam jumatate. Pai, daca ai baut o jumatate, inseamna ca vinul acela e acum prin sangele tau
Daca da bunul Dumnezeu sa traim frumos inca vreo 30 de ani de-aici inainte, sau poate chiar mai mult, atunci sa vezi cum va suna intrebarea ta!