Cam aşa a fost sâmbătă, 17 aprilie, până mult după miezul nopţii, când ne-am sărbătorit între buni prieteni, cei trei aprilişti “berbeci”: Cătălin Apostol, Bogdan Stoicescu şi cu mine. La mulţi ani şi pentru Luca şi Robert, aprilişti şi ei (ai zodiei taurului)! Sănătate şi la mulţi şi frumoşi ani, tuturor celor dragi, care ne fac viaţa atât de frumoasă! 
Pentru mai multe imagini apăsaţi pe Continue reading
Vineri seara (16 aprilie, chiar de ziua mea), la librăria Diverta Magheru din Bucureşti a avut loc lansarea romanului meu, “Ambasadorul” (Editura “Cartea Românească – Polirom, 2010). Au prezentat Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu şi Florin Iaru. Din partea Editurii Polirom, a moderat Oana Boca. Pentru că nu sunt capabil acum să descriu atmosfera extraordinară de acolo, căldura sufletească, emoţia şi simpatia tuturor celor prezenţi (într-un număr impresionant de mare), postez câteva fotografii. Mulţumesc în special familiei mele, dar şi prietenilor optzecişti, prietenilor din Ploieşti şi din Bucureşti.
Link-uri, recenzii, bloguri: Cartea Românească , Hotnews, Observator Cultural, Antena 1, Ziare, 121 . ro, Horia Gârbea, Luceafărul, România Culturală, România Literară (Gabriela Gheorghişor), Ştiri Prahova, Mayumablog, Chestii livreşti (Dragoş C. Butuzea), Jurnalul unei gospodine ratate (Madelin), Mediartys, Psychologies, Suplimentul de cultura, Gândul, Obiectiv – Vocea Brăilei, PRwawe, Index Ştiri, Carte.ubix.ro, Evenimentul Zilei, Diverta, Feed Box, Radiocultura, Fără titlu (Vlad Stoicescu), Agentia de carte, Eugen Istodor (via voxpublica.realitatea.net) şi pe blogul istodor.catavencu.ro, ofCorso (Alina Purcaru)
Pentru a vizualiza mai multe fotografii, apăsaţi pe Continue reading
Am reuşit azi să realizez o panoramă absolut halucinantă, aproape suprarealistă, folosind o fotografie-document la care ţin foarte mult, pe care am făcut-o în 1975, la puţină vreme după ce am devenit ploieştean (adică după absolvirea facultăţii în Bucureşti şi repartizarea mea ca profesor de muzică instrumentală la Liceul Pedagogic Ploieşti din acea epocă). Este o fotografie panoramică a centrului istoric al Ploieştiului (vechea primărie, prăvăliile din perioada interbelică şi clădiri mai vechi de o sută de ani), dărâmat cu incredibilă iresponsabilitate şi nepăsare faţă de valoarea sa patrimonială, pentru a se face loc unor blocuri de locuinţe noi. Pentru a vizualiza panorama trebuie să aveţi instalat Quick Time Player şi să apăsaţi pe link-ul de mai jos. Înainte de a vă plimba virtual prin peisajul suprarealist, pentru o mai bună cuprindere a câmpului vizual, reduceţi imaginea (zoom) cu ajutorul semnului ” – ” din bara de jos a ferestrei care se deschide. Enjoy!
Ploiesti 1975 – centrul istoric (azi demolat)
Notă: Este interzisă reproducerea fotografiei şi panoramei din prezenta postare, fără acordul deţinătorului copyright-ului, © Ioan Mihai Cochinescu.
Am mutat aici cadoul-surpriză de Iepuraş, pentru că m-am gândit că merită pe deplin un loc aparte. Povestea “Oglinda fermecată” (primită de curând de la fiul meu, Sebastian), a fost scrisă cu mai mulţi ani în urmă de fratele meu, Nicolae Cochinescu. Deşi nu a fost inclusă în frumosul său volum de basme “Cavalerul Albastru şi alte povestiri” (Editura “Ion Creangă”, Bucureşti 1971), “Oglinda fermecată” a fost adaptată la scurtă vreme după apariţia cărţii, ca scenariu pentru teatrul radiofonic, şi, câştigând un concurs de scenarii, a fost difuzată de Radio Bucureşti-România, cu o distribuţie memorabilă, rolul principal fiind interpretat de actriţa Mariana Mihuţ. Ulterior, Casa de discuri “Electrecord” a editat un disc de vinil cu dramatizarea radiofonică a povestirii fratelui meu. “Oglinda fermecată” este o poveste care vorbeşte în egală măsură despre Lumină, Dragoste şi Iertare, dar mai cu seamă despre Prietenie. Enjoy!
An de an, de când mă ştiu, nu contenesc să mă minunez de forţa de lumină cu care sunt atraşi oamenii spre noaptea de Înviere. Indiferent de vârstă, stare socială, sex, rasă, convingeri politice sau naţionalitate, lumea creştină aşteaptă cu înfrigurare momentul cel magic de la miezul nopţii în care preotul anunţă: “Hristos a înviat!”. Şi de la o singură lumânare, se-aprind apoi zeci, sute, mii, pe care cu toţii le purtăm cu grijă spre casele noastre, ocrotindu-le de vânt cu palmele făcute căuş. La scară planetară, sunt miliarde de mici lumini care se îndreaptă în aceeaşi clipă, cu speranţă, către Mântuitorul nostru, Iisus Hristos. Mai există oare vreun alt moment sublim, de o asemenea intensitate, în care suntem într-atât de solidari între noi, toţi pământenii creştini? Şi dacă acesta este semnul certitudinii Divine, pe care îl primim de două mii de ani din Ceruri, de ce, de tot atâtea mii de ani, nu învăţăm nimic? Am primit şi azi, ca în fiecare an, zeci de sms-uri şi felicitări de Paşti de la cei apropiaţi, care mai toate conţin cuvântul “Lumină” în ele, pentru care şi pe această cale le mulţumesc celor care s-au gândit la mine. Lumină înseamnă însă şi Dragoste şi Iertare, deopotrivă. Pe toate trei le primim în dar de la Hrisos. De ce, oare, nu ştim să le dăruim, la rândul nostru, altora? Nimeni dintre noi nu e perfect, cu toţii am greşit cândva şi cu siguranţă vom mai greşi, pentru că suntem oameni nu zei. Ce îl face pe om să fie uneori atât de vanitos, trufaş, fără suflet, indiferent, răzbunător, rău şi chiar nemilos, fără să încerce măcar să înţeleagă esenţa creştinismului, care amestecă cele trei stări ale sufletului: Lumina, Dragostea, Iertarea? Cât de simplu şi cât de frumos ar fi ca, în noaptea Învierii, să facem un fel de convenţie universal-creştină (asemănătoare cu mişcarea ecologistă care a propus să stingem lumina electrică măcar pentru o oră pe an) prin care preţ de câteva clipe să ne gândim cu drag unii la alţii, să dăm uitării ceea ce ne-a întristat şi mai ales să iertăm; pentru că, în felul acesta, chiar noi înşine vom fi înzecit, însutit, înmiit iertaţi…
Hristos a înviat!
