Cu puţin timp în urmă, la una dintre orele mele de estetică, vorbind despre literatura veche japoneză (mai exact despre haiku), am avut surpriza să descopăr că una dintre elevele din clasa a XII-a de arhitectură, Delia Vlad, e pasionată de acest subiect mai mult decât mi-aş fi imaginat în cel mai optimist scenariu de film SF cu eroii liceeni ai generaţiei internaute din ziua de azi. Mai mult decât atât, scriind pe tablă (pe verticală desigur) un haiku de Matsuo Basho şi explicându-l, eleva mi-a dat sentimentul că, pentru câteva clipe, îmi luase locul: devenea, cu încetul, un fel de profesor pentru noi toţi (de altminteri, studiază japoneza de doi ani). 古池や蛙飛込む水の音 (Furu ike ya kawazu tobikomu mizu no oto). Adică: “balta cea veche— /sunetul unei broaşte/ sărind în apă”. În săptămâna următoare, ea a repetat întâmplarea, numai că de data asta a scris cu creta pe tablă un semn nou, la capătul unui vers. “Aşa făceau şi poeţii japonezi de demult. Dacă starea lor emoţională se modifica, era posibil să găsească un alt semn grafic Kanji (漢字), de la o zi la alta…” (dar numai despre scrierea japoneză 
ar trebui să compun o altă postare, ca pe un fel de aventură spirituală, de-a dreptul fascinantă). Şi, uite-aşa, s-a născut ideea de a ne întâlni într-o seară în sala de festivităţi a liceului, la poveşti despre haiku şi despre Japonia, la o cană cu ceai, în faţa hârtiei de orez şi a pensulelor şi tuşului pentru exerciţiul de caligrafie kanji, în prezenţa invitatului surpriză, “domnul japonez” (Tanaka) în vârstă de 35 de ani, care se află în România de vreo 7-8 ani şi care, deşi nu este un artist, a caligrafiat cu deosebită migală o dedicaţie tradiţional-japoneză: “Pentru Mihai” 
Cum e lesne de bănuit, am ascultat în tot acest timp muzică medievală japoneză. Iată şi câteva fotografii de la ineditul eveniment.
Pentru a vizualiza fotografiile, apăsaţi pe . Enjoy!
Apăsaţi play, mai sus, pentru muzică.
În finalul seriei de fotografii, o caligrafie kanji făcută de mine, cu vizibilă stângăcie (ideograma reprezintă cuvântul “pasăre”), şi (cu ajutorul Deliei) semnată “Cochinescu”
te invidiez, in sensul bun al cuvantului. contactul tau permanent cu tinerii, cu arta, cu scoala,cu lucrurile interesante, cred ca-ti aduc o mare satisfactie…
.-= literelibere´s last blog ..A avea clasă =-.
@literelibere: E cu dus si-ntors ceea ce spui, Oceania. Daca n-as avea un real feedback din partea prietenilor mei cei tineri, n-as putea sa fac nimic. Datorita acestui fapt, tot ceea ce fac cu ei (atat la scoala cat si in alte spatii culturale) imi aduce si bucurie si satisfactie
.
fascinant!! cind se vorbeste rau despre romania in vest, ar trebui dat macar un exemplu din acesta. Eu am si obosit cindva sa tot explic ca rominia nu inseamna doar copiii strazii, inseamna mii de copii talentati, silitori, preocoupati de atitea lucruri!
@vergi: Am vazut de curand concertul de la Ateneul Roman cu cei 6 finalisti pt. Eurovision Young Musicians 2010: DRAGOS DIMITRIU – (pian) Brasov 19 ani; VOICA ANDREI -(percuţie) Timisoara 18 ani; GOICEA IOANA CRISTINA – (vioară) Bucureşti 17 ani; CINPOEŞU RAYMOND – (oboi) Bacău 17 ani; CAZACU ŞTEFAN – (violoncel) Bucureşti 16 ani; ZDRALEA ELISABETA – (pian) Bucureşti 16 ani. Au cantat exceptional, cu totii, dar pentru finala din 14 mai de la Viena a fost selectionat, desigur, unul singur (pe merit, dupa parerea mea): Cazacu Stefan. Si Orchestra Nationala de Tineret (varsta membrilor orchestrei: 18-25 ani) a fost de-a dreptul extraordinara (dirijor Horia Andreescu). Da, ai dreptate, occidentul ar trebui sa-i vada si pe acesti tineri interpreti romani, si pe cei de la mine din liceu, cu care ma mandresc ca-mi sunt prieteni (nu doar elevi) in cel mai frumos sens al cuvantului. Daca o mana de oameni maturi sau copii se afla (din nenorocire) la marginea societatii, nu blamezi un popor intreg. Sper ca spiritul european sa redevina la normalitate cat mai repede iar europeanul de rand sa nu mai vaneze cu atata nesat stirile de prost gust ale unor televiziuni discutabile. Cand ai in Romania vreo 40 de licee de muzica, inseamna ca ai cam 20 de mii (!!!) de copii-artisti in devenire si e total nedrept ca un numar infim de cazuri “ciudate” sa puna in umbra acest potential urias cultural. De ce sa nu ne mandrim cu lucrurile bune, in loc sa pandim faptele reprobabile ale celor cativa impinsi de foame spre gesturi disperate? Pana la urma artistii nu devin romani ci europeni si ai intregii lumi. Sunt un tezaur al planetei, nu doar al Romaniei.
Sincera sa fiu, nu ma asteptam ca un lucru atat de strain europenilor sa aiba un impact asa de mare asupra colegilor mei. Bineinteles, activitatea a avut o tenta de joc, astfel ca ar fi fost mult mai multe de spus dar deja s-au scurs 3 ore in care n-am facut decat sa ne familiarizam putin cu Japonia. Asadar, poate cu alta ocazie vom putea patrunde putin mai adanc in aceasta poveste. Pentru un inceput insa mi s-a parut extraordinar, atitudinea celorlalti surprinzandu-ma cel mai mult.
@Delia: Te felicit si aici pentru pasiunea cu care ai vorbit despre cultura japoneza si pentru multele cunostinte pe care le ai in domeniu. Eram si eu oarecum sceptic in privinta interesului celor nefamiliarizati cu aceasta tema, dar ai vazut cat de mult s-au bucurat pana la urma cu totii, prinzandu-se in acest “joc” … Data viitoare cred ca ar fi frumos sa si pictam in maniera stampei japoneze, iar lucrarile sa fie prezentate intr-o mica expozitie
Articolul postat de tine,însotit de pozele care graiesc de la sine,îmi întaresc convingerea pe care am avut-o înca de pe vremea când la rândul meu eram eleva la liceul de muzica si arte plastice din Timisoara,ca elevii scolilor cu un asemenea profil,sunt deosebiti:sensibili,talentati,seriosi,croindu-si pas cu pas si multa munca,drumul spre o viitoare cariera.Felicitari tuturor elevilor tai pentru toate preocuparile artistice si realizarile lor,felicitari tuturor colegilor tai de cancelarie,care desigur pun mult suflet în pregatirea viitorilor “artisti profesionisti” si nu în ultimul rând felicitari tie pentru felul în care cu mult profesionalism le cultivi interesul pentru diferitele ramuri ale artei.Sincer,mi-ar fi placut sa fi avut un profesor ca tine.Bine macar ca am avut cândva shansa de a fi studenta “marelui” George Balan!
@Viorica: Multumesc mult pentru frumoasele cuvinte. Nici n-ai idee cat de des ma gandesc si eu la toti profesorii mei si la mentorii mei, fara de care n-as fi cel de-acum: Daniel Györgyevits (vioara), Ion Brudaşcă (armonie, teorie, compozitie), Dragos Sandu (film), Nicu, fratele meu (literatura); George Balan, Grigore Constantinescu, Emilia Comisel, Victor Giuleanu, Marin Constantin, Alexandru Leahu, Miryam Marbe, Dan Constantinescu, Dan Buciu, Nicolae Corjos (in facultate); Ov.S. Crohmalniceanu, N. Manolescu (in cenaclurile bucurestene); David Friedmann (fotografie), Sergiu Rugina (pictura). Uite, e o lista lunga dar nu nesfarsita, si e atat de importanta pt. mine. Poate ca si pt. cativa dintre elevii mei de acum eu reprezint un fel de reper cultural/spiritual si ma simt mandru ca am devenit, la randul meu, un mentor
.
La fel cum a spus și Delia mai sus , nici eu nu ma așteptam sa vina atâția colegi și mai ales sa asculte asa ”absorbiți” de cuvintele ei ținând cont ca multi poate nu știau mai mimic despre Japonia .
Cum ați spus și dumneavoastră , ar fi bine sa mai facem o astfel de seara în care practic sa continuam de unde am rămas cu ”descoperirea culturii japoneze” .
Pe mine una m-a bine dispus seara aceea și m-am simțit foarte bine , cu nu m-am mai simțit de mult și aștept cu drag acum următoare ”Seara Japoneza ” ^___^
P.S ceaiul a fost foarte bun XD
@Monica: Ma bucur ca a fost o seara reusita, un eveniment cald, placut, frumos. Afisul facut de tine (pe care l-am si postat de altfel) este cel mai frumos de pana acum, asa ca te felicit inca o data, si aici
La cit mai multe intilniri de felul acesta!
Ma gindesc la tinerii de azi,ca sunt norocosi,pot mult mai usor sa se realizeze,sa-si urmeze calea,sa-si dezvolte talentele.De ce?
Spre deosebire de generatia mea,au acces la mult mai multa informatie,venita din toate directiile,au acces la tehnologia moderna,lucruri la care noi(eu) nici nu visam.Felicitari elevei tale pentru pasiunea ei,sint sigura ca si internetul o ajuta mult sa se documenteze,sa se perfectioneze in tainele culturii japoneze.Frumoase poze,sunt inca tineri in tara asta,seriosi care stiu(datorita si educatiei primite acasa si in scoala)sa traiasca cu adevarat,sa-si implineasca vise,sa fie la locul lor.
@laura: Din fericire, structura intelectual/spirituala a omului nu s-a modificat prea mult in ultimii 2500 de ani, asa ca si azi, ca si atunci demult, tinerii care chiar doresc sa isi urmeze calea adevarata, pot s-o faca si cu si fara internet, cu conditia sa creada in ceea ce fac
Stangacie…stangacie…dar arata destul de bine.
Deabia astept sa trec si eu la pensula si hartia de orez.
Interesanta intalnire si pun pariu ca si discutia a fost pe masura.
.-= Sabina Y.´s last blog ..Primavara infloresc bonsaiii! =-.
@Sabina:
Multumesc mult pt. aprecieri, mai ales ca vin din partea cuiva care stapaneste perfect nu doar limba japoneza ci stie, probabil, cam totul despre Japonia! Am citit paginile tale de jurnal, scrise atat de viu si de frumos. Nu mai spun cat de frumoase sunt fotografiile cu bonsai! Cei interesati de Japonia vazuta prin ochii si sufletul Sabinei pot accesa blogul ei aici. Am dat linkul care include fotografiile Sabinei. Foarte frumoase, credeti-ma! Merita sa le vedeti. 