Notă: Am adăugat cântecul de mai jos, care poate fi ascultat în timp ce citiţi. Enjoy! 
M-am gândit foarte serios cândva că ar trebui cineva, vreodată, să facă o propunere către toate guvernele lumii, către toate ministerele educaţiei şi învăţământului, să “fure” câte o fărâmă din toate disciplinele care alcătuiesc aria curiculară (măcar programa şcolară de liceu) şi să facă loc uneia noi, care s-ar putea numi “Noţiuni introductive despre viaţă”, predată desigur de un bun şi inimos (sic!) psiholog. Pe principiul “din bătrâni” că viaţa ne învaţă totul, uite că nu e chiar aşa; nu întotdeauna e bine să aştepţi de la viaţă să-ţi spună când, de ce şi cum se face dragoste, ce înseamnă prietenia, respectul pentru iubita ta, buchetul de flori, plimbatul de mână (sigur că da, romantic), micul dar aniversar, primul sărut, încrederea, deznădejdea, copiii care ţi se nasc, prima febră de peste 40 de grade a omuleţului de numai câteva luni, plânsul nocturn interminabil, primii paşi, primele cuvinte, scrisul, cititul, gânditul, ezitările, neajunsurile, minciuna, trădarea, înşelarea, pădurea, marea, muntele, ninsoarea, ploaia de vară, confesiunile, spaimele, certurile, aşteptările, darurile visate, darurile primite, mersul pe bicicletă, cu sania, cu maşina, cu patinele sau cu schiurile, nepreţuitele, unicele, neasemuitele îmbrăţişări ale părinţilor, mângâierile lor pe creştet, în somn, viaţa mergând desigur mai departe, cu bunele şi cu relele ei. Şi vine o vreme când nimeni nu ne învaţă ce să facem în continuare, fiecare pleacă pe drumul său, nu ştim dacă am ales bine sau nu, nu avem certitudini dar avem speranţe, nu avem doar bucurii, dar avem şi bucurii, viaţa nu e o continuă sărbătoare, dar trebuie să o sărbătorim în fiecare zi, pentru că ele, zilele, trec, unele după altele, la fel şi anii în şir, ne uităm când şi când de jur împrejur şi vedem cu spaimă, zadarnic lăcrimând, că ceva sau cineva lipseşte, a plecat discret în călătoria cea fără de întoarcere şi n-am apucat să-i spunem cât de mult l-am iubit, în schimb am apucat să-i reproşăm, cât nu putea duce. Şi, deşi niciodată nu o recunoaştem, cu-ncetul, uităm. Şi-acum, după ce se va fi terminat primul cântec, ascultaţi un altul, la fel de frumos, primit in dar de la Cristina. Mulţumesc mult, Cris.
Multa lume ar fi cu mult mai buna daca ar citi emotionantul tau articol de azi, însotit de minunatele cântece pe care le-am ascultat de trei ori consecutiv.
Zguduitoare postare, zguduitor cintec! Reuseste sa spuna tot ceea ce gindim noi toti, care am pierdut niste parinti dragi! Te apuca cu adevarat dorul si disperarea ca nu ai cum sa il potolesti, ptc. au plecat parintii pt. totdeauna! Ce bine ar fi daca am fi cu totii asa de intelepti sa nu aruncam cu vorbe, cind nu trebuie. Dar din fericire, cind e vorba de parinti, ei uita pe loc si iarta!! Si lumea e in ordine si tu ca si copil ai si uitat! Dar chitanta vine din pacate intr-o zi, iti reamintesti si nu mai are cine sa te ierte sau mai precis sa iti spuna ca a facut-o, ca un parinte iarta oricum si de aici si de unde s-a dus pt. totdeauna! Tot copiii in avantaj!
@viorica: Sincer sa fiu, m-a emotionat cantecul primit in dar si m-am gandit sa ofer la randul meu darul, mai departe
… Asta-i viata! Si chiar daca nu exista la scoala o materie “Despre viata”, incercam cu totii sa prindem cate ceva, pe parcursul ei.
@vergi: Intotdeauna copiii sunt in avantaj
Emotionant! Cine ti-a facut un asemenea cadou si ti-l face ascultandu-l si acum inseamna ca te iubeste foarte mult! Multumesc pt cadoul postat de tine, si, la randu-mi, il daruiesc in gand si eu iubitilor mei parinti! Multumesc!
@genius: Cantecul asta si videoclipul sunt dincolo de cuvinte, ca emotie, ca traire, ca… viata! Din multe, multe motive…
am pus poze noi pe facebook, ca o coincidenta.se cheama ‘and even younger’.
si eu va multumesc ca existati parintii mei si imi este dor de voi si multumesc ca voi avea bucuria sa ve revad in curand, sper.
.-= luminitza´s last blog ..le chevalier =-.
@luminitza: Am vazut toate pozele postate de tine pe facebook si ti-am lasat un comentariu. Mai zic si aici ce-am zis acolo: frumoase poze, ce bine ca exista, ce bine ca le-ai postat!
Ma bucur ca ai scris atat de emotionant despre parinti, din alegerea fotografiilor se vede cat de mult inseamna pentru tine atat parintii cat si bunicii… Abia astept sa va revad.
Draga tata, ti-am trimis cu drag acest cantec. Eu, la randu-mi, trebuie sa recunosc ca l-am furat de la o draga prietena si asa ti l-am putut trimite si eu in dar.
multi ar spune: curata utopie!:)
dar, sa nu uitam ca lumea avanseza totusi prin utopii.
ar fi extraordinar daca in scoala am afla lucruri de genul asta. am evita multe suferinte.
.-= literelibere´s last blog ..Orizont şi verticală =-.
@Cristina: Ai reusit sa ma emotionezi nu doar pe mine, dupa cum ai vazut in comentarii, si asta arata o data in plus puterea miraculoasa a unui dar venit din suflet
Multumesc din nou.
@literelibere: Sigur ca e utopic. Si totusi ce bine-ar fi dac-ar fi!
Un adevarat “balsam” aceste melodii! Cit adevar in cele scrise.Te admir si-ti multumesc pentru tot,imi face placere sa te citesc,sa te stiu acolo departe dar aproape in sufletul meu.
Azi sint mihnita caci,mai alaltaieri am fost la inmormintarea verisoarei noastre de-a doua,Mariana,fata lui Gheorghe,fiul lui Todor.S-a dus saraca la virsta de 46 de ani.
@laura: O veste trista, chiar daca nu cred ca am cunoscut-o, dar eu spun mereu ca fiecare viata a oricarui om bun de pe pamant e pretioasa, cu-atat mai mult cu cat este o ruda… Intotdeauna ma bucur cand imi spui ca citesti cu placere ceea ce scriu eu aici, pentru ca stiu ca o spui cu tot sufletul
Nu știam melodia aceasta, m-a impresionat, cu atât mai mult cu cât a fost ultima filmare din această viață a lui Pintea…
.-= Sebastian´s last blog ..Apartament de închiriat =-.
@Sebastian: Gand la gand, faptul ca Pintea nu mai e in aceasta viata (cum bine zici) e poate cel mai impresionant lucru. Tocmai de-aceea, cu mai bune, cu mai rele, fiecare clipa de viata (pe-aici) e atat de pretioasa. Si tot din cauza asta, ce bine ca ne avem unii pe altii