Vivaldi în Veneţia

Acum 12 ani am început la Veneţia munca de documentare la un subiect care mă bântuia din adolescenţă:  Antonio Vivaldi. Oricât de greu ar fi de crezut, nu există în literatura română contemporană de specialitate o monografie dedicată marelui compozitor veneţian. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care am început cercetarea. Un altul a fost acela că nici cele mai importante dicţionare muzicale din lume n-au fost reactualizate în ultima jumătate de veac, astfel încât, absolut nedrept,  mai persistă informaţia “romanţată” că Vivaldi ar fi fost copilul unui modest bărbier şi că ar fi murit în sărăcie, abandonat de rude şi de prieteni. Adevărul din documentele recent descoperite relevă însă faptul ca tatăl lui Vivaldi era un violonist excelent şi un prosper om de afaceri iar Vivaldi a murit faimos şi bogat, doar că departe de patrie, la Viena. Periodic, am revenit în lagună, mânat de dorul întortochiatului labirint al canalelor, al palatelor seculare, al numeroaselor biserici sau al gondolelor de pe Canal Grande, de mirosul puternic al leandrilor din insula Lido şi de plaja tăcută a Adriaticii, de muzica nocturnă a micilor trupe de cafe concert din piaţa San Marco, de la Cafeneaua Florian şi, desigur, de obsesia mea pentru misteriosul Ospedalle della Pieta. Astăzi, în sfârşit, mi-a apărut cartea cu acest subiect (redactarea, machetarea, editarea şi tipărirea ei au constituit motivul absenţei mele destul de îndelungate de pe blog). Se numeşte “Vivaldi în Veneţia” (Editura liberART, 2009). E defapt o monografie album. Sunt 224 de pagini de text şi aproape 100 de fotografii în sepia pe care le-am făcut anul trecut, sub îndrumarea inimoasei doamne Micky White, unica femeie vivaldolog din lume care pare a şti chiar totul despre marele muzician veneţian (M.W. este şi coordonatoarea unui film absolut remarcabil despre Vivaldi, “Vivaldi’s Women” and “Gloria” realizat în 2005 de BBC TV). Am prezentat cartea (un fel de avanpremieră a lansării) la Muzeul de Artă din Ploieşti, în faţa colegilor mei profesori de muzică din judeţul Prahova (la iniţiativa unei bune prietene, Rodica Georgescu, inspector şcolar de specialitate) şi a unui număr impresionant de elevi de la Liceul de Artă “Carmen Sylva” din Ploieşti, lângă care s-au aflat Tereza Sandu, directoarea liceului, de care mă leagă o prietenie de-o viaţă şi mulţi alţi prieteni buni, printre care Valter Paraschivescu, pictor, Adriana Brăilleanu, pictor şi Eugen Petri, sculptor. Am urmărit mai apoi câteva secvenţe dintr-un film documentar excepţional regizat de Raymond Saint-Jean, cu orchestra de cameră “I Musici de Montreal” sub bagheta lui Yuri Turovsky şi în coregrafia Daniellei Tardiff (DVD primit în dar din Germania de la Vergi şi Viori, surorile mele, cărora le mulţumesc şi pe această cale). Astăzi se împlinesc exact 70 de ani de la cununia părinţilor mei, undeva, în Ardealul de nord, la Porolissum, cetate dacică liberă, azi numită Moigrad. Pe vrema când trăiau, era cea mai importantă aniversare a familiei. “Tratatul de caligrafie” l-am dedicat tatălui meu, în cer şi copiilor mei, aici, pe pământ. “Vivaldi în Veneţia” o dedic mamei mele, care iubea muzica lui Vivaldi într-un fel aproape mistic şi de la care am moştenit darul de a vedea lumea ca pe un şir nesfârşit de poveşti pe care, la rândul meu, le repovestesc: recurent, în oglindă, augmentat sau diminuat, cu bucuria de a crede, uneori, că le-am inventat eu însumi.

Mulţumiri speciale următoarelor personalităţi care m-au sfătuit şi îndrumat cu caldă prietenie, mi-au oferit materiale documentare inedite şi au sprijinit cu nepreţuită competenţă redactarea şi tipărirea acestei cărţi: prof. dr. Francesco Fanna – director al Institutului Naţional Antonio Vivaldi din Veneţia (Italia), Micky White – vivaldolog (Anglia); prof. univ. dr. Joscelyn Godwin – Colgate University Music Department (USA); prof. univ. dr. Alexandru Leahu, prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, prof. univ. dr. Vasile Iliuţ, prof. univ. dr. Dan Dediu – rectorul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, prof. univ. dr. Viorel Munteanu – rectorul Academiei de muzică din Iaşi, prof. univ. dr. Ştefan Angi – şeful catedrei de estetică al Academiei de muzică “Gh. Dima” din Cluj-Napoca, Laurenţiu Ulici – critic şi istoric literar, acad. dr. Eugen Simion, Dan Eugen Pineta, Tania Radu – vicepreşedinte al Institutului Cultural Român, Monica Joiţa – director ad interim al Institutului Cultural Român din Veneţia, Corina Bădeliţă – cercetător la Institutul Cultural Român din Veneţia.

Pentru a vedea mai multe imagini de la prezentarea cărţii, apăsaţi pe Continue reading