Vă propun un “documentar foto” despre centrul istoric al Bucureștiului, în luna aprilie a anului de grație (A.D.) 2009. De data aceasta comentariul meu va fi unul blând, deși imaginile sunt mai nemiloase. Am privit îndelung, detaliu cu detaliu, toate clădirile din zona Lipscani, m-am uitat atent la descoperirile arheologice făcute pe-acolo și care nu par a fi nimic altceva decât zidurile vechilor beciuri ale clădirilor ce se află de o parte și de alta a străduțelor Șelari, Blănari, Covaci, Gabroveni, Lipscani etc. dar care înțeleg că sunt motivul principal pentru care nu se restaurează nimic din vechiul București, de vreo 20 de ani încoace. În plus, clădirile sunt locuite parțial de oameni care probabil că le-au ocupat abuziv, neavând un acoperiș deasupra capului, având în schimb minime nevoi de viețuire. Magazinul Universal București care împreună cu Magazinul Universal Victoria erau reperele comerciale de vârf ale zonei, este nu numai închis, dar într-o stare avansată de deteriorare, cu aspect de clădire bombardată sau de după asediul unor mitraliere de război. Doar la Belgrad am mai văzut astfel de clădiri, numai că acolo chiar a fost un război stupid, fratricid, în urmă cu niște ani. Deosebirea dintre edilii Belgradului și cei ai Bucureștiului este că cei dintâi au reușit să refacă centrul istoric al orașului lor și să-l redea circuitului turistic, cu rezultate absolut remarcabile, în vreme ce ai noștri s-au specializat în argumentări televizate, nu doar penibile ci întristătoare. Am făcut o socoteală aritmetică simplă. Să zicem că ar fi 1000 de clădiri de restaurat și că fiecare dintre aceste căsuțe, reconstruită, ar costa 1 milion de euro. 
Suma totală este de 1 miliard. Nu sunt specialist, așa că cifrele mele sunt mai mult simbolice. Ei, bine, chiar nu se pot găsi acești bani, în condițiile în care recent ne-am împrumutat de 20 de miliarde și nimeni nu a explicat, concret, de ce? Centrele istorice ale tuturor orașelor mari din România și din Europa ar trebui salvate, pentru că e necesar să salvăm istoria, mai ales atunci când vedem că se prăbușește sub ochii noștri. Ziceam că voi fi blând. Așa că mă opresc aici invitându-vă la o plimbare pe Lipscani, pe la magazinele de antichități care sunt adevărate muzee ale vieții interbelice, încărcate de obiecte care conțin mii de povești despre casele prin care au poposit sau chiar despre oamenii acelor vremuri de demult în care Bucureștiul era supranumit Micul Paris.
Notă: Fotografii – © 2009 Ioan Mihai Cochinescu
Pentru a vedea mai multe imagini, apăsați pe
Fotografiile tale sunt foarte frumoase, subiectul in schimb e unul trist. Posibil ca in urmatorii ani sa fie demolate, nu prea vad ce ar putea sa le faca, de fapt ar avea ce, dar nu exista nici cel mai mic interes… oricum, dezolanta imagine!
ps: ultima imagine!!! ce poveste!!!
sint cele mai dureroase si triste poze vazute vreodata!! si asta in mijlocul unei capitale europene! dupa cutremurul in Italia ma intreb tot mai des, ce ar mai ramine din bucuresti in caz de cutremur? ca sa nu spun ca si in conditii normale, ce ramine din trecutul orasului, din acele foste capodopere de arhitectura? de ce nu are nimeni niciun interes, ca am inteles ca exista asa de multi bogati in romania, ca sa nu spun ca am auzit la noi la televizor, ce mult se va investi in romania de uniunea europeana. Dar unde si cind se vad aceste investitii, ca din pacate am vazut in vara, ca nici macar vestita autostrada spre litoral nu e gata, ba mi-as perminte sa spun, dupa ce am facut intr-un an patru drumuri pe ea, ca parca se distruge si ce era, de ex. punctele sanitare, ba inchise de tot, ba in paragina, cu usi care nu se inchid si robinete de toata jalea! saraca bogata romanie!!!
trista treaba asta. nu stiu ce anume le lipseste bucurestenilor ca sa-si pastreze cladirile vechi. sa fie oare vorba doar de bani? nu cred. indolenta e pe primul loc.
@genius: Ultima imagine e interesanta pentru ca se suprapun doua “straturi” arhitecturale ca sa zic asa, amandoua vechi: primul “strat”, cu frumoasele case boieresti (in prim-plan) de veac XIX, e strivit cumva de “stratul” al doilea, cu blocurile inalte, in stil american, din perioada interbelica.
@vergi: Nu vreau sa ma gandesc ce s-ar intampla in caz de mare cutremur cu cladirile vechi din Bucuresti. Probabil ca ar fi una dintre cele mai mari nenorociri din ultima suta de ani. De aceea e de neinteles indiferenta celor care ar trebui sa priveasca mult mai matur aceasta problema.
@oceania: Sigur ca e indolenta. In acelasi timp, e de presupus ca exista interese mari in legatura cu spatiile (terenurile) pe care se afla Bucurestiul istoric. Sunt absolut convins ca cei cu bani isi doresc sa construiasca mai curand cladiri inalte si urate, din beton si sticla, decat sa reconstruiasca casele de veac XIX, in binele istoriei viitoare. Oricum, au trecut 20 de ani de la revolutie si centrul Bucurestiului e o rusine europeana, ca imagine.
Saptamana trecuta am fost la magazinul Victoria,care e renovat foarte frumos de ceva timp(mai ales parterul).Dupa ce am iesit de acolo,am avut proasta inspiratie sa merg si pe Lipscani,ca nu mai fusesem de mult si eram curioasa ce si cum s-a renovat acolo,mai ales ca fusesera candva niste promisiuni din partea oficialitatilor.Nu mi-a venit insa sa cred cand am vazut ca strada,in mijlocul ei de la un capat la altul e pur si simplu o groapa imensa(plina de gunoaie,desigur).Nici macar trotuare nu mai sunt.In locul lor sunt niste podetze(lungi cat strada!) din scanduri care se clatina,marginite de niste balustrade de sarma subtire,fragile,de-mi era o frica!Am intrat de curiozitate in cateva magazine si imi venea sa le intreb pe vanzatoare cum rezista intr-un loc atat de ostil,mai ales fara cumparatori,decat unul,doi,rataciti asa ca mine.Nu-mi venea sa cred ca e adevarat ce vedeam,dar faptul ca ai postat niste poze din zona,ma face sa realizez ca nu am visat ca am vazut ce am vazut.
Sunt placut surprinsa sa vad din poze ca in zona exista acel magazin de antichitati,atat de frumos si cu mult bun gust amenajat,care te face sa uiti de mizeria de afara.
Oricum,eu nu mai pun piciorul in zona pana nu aflu ca arata asa cum s-ar cadea sa arate centrul istoric al unei capitale europene.
@viorica: Imi dau seama ce soc a fost pentru tine sa vezi o zona care a fost candva emblematica pentru Micul Paris (in sensul cel mai bun si pitoresc al cuvantului), ajunsa in ruine. Magazinele de antichitati sunt insa adevarate oaze de istorie interbelica si, cel putin cel fotografiat de mine mai in detaliu, e decorat cu foarte mult bun gust si cred ca si cu multa pasiune pentru istorie.
Vaaaiii, ce impresionant! Am ramas fara cuvinte…
Cristina a scris pe blogul său Libaneze
@cristina: Ai mare dreptate, cuvintele sunt de prisos, nici mie nu-mi vine sa cred ca a ajuns centrul istoric al Bucurestiului asa! Si totusi, antichitatile de acolo au un farmec aparte, parca mai imblanzesc perspectiva cenusie a indiferentei edililor…
incep sa ma simt din ce in ce mai mult ca un turist strain privind imaginile astea.nu-mi vine sa cred ca noptzi la randul bateam strazile aste cu colegii in vremea studentziei, cand mergeam in club A.
e foarte pacat ca sunt lasate in paragina…
in acelasi timp e oglinda adevarata a ce se intampla (adica ce nu se intampla desi ar trebui) la ora asta in romania!
luminitza a scris pe blogul său joyeuxes paques!
Eu m-am tot uitat la instrumentele muzicale din poza oo91.N-am mai vazut asa ceva .
anielle a scris pe blogul său 9 Prier
Eu mi-amintesc Bucurestiul din perioada anilor 1971-1972 cind am fos la un curs de calificare in meseria de montator,reglor,depanator aparate electrice de masura,meserie ce am practicat-o 37 de ani.Mi-a placut atunci orasul vazut si din prisma celor 17 ani pe care-i aveam,eram tinara si (nelinistita).Stateam in gazda aproape de Lipscani si m-a fascinat acea strada plina cu de toate,magazine etc.Repet, a fost un oras care m-a fascinat mai ales ca…atunci am cunoscut marea mea iubire,un baiat exceptional care a fost si ghidul meu si cu el am colindat tot Bucurestiul.Din pacate,el terminind dreptul,a fost atasat politic intr-o tara africana unde si-a gasit sfirsitul la numai 32 de ani.Locul nostru preferat era la Dunarea(la pod)unde mergeam sa ne bem cafeaua,restaurant ce s-a prapadit la cutremur.Uf,amintiri,amintiri.
Am revazut orasul in anii 2000 cind am fost dupa viza pentru america ,atunci am revazut si o parte din familia ta lucru ce m-a bucurat enorm, am si poze la care ma uit cu nostalgie,poze cu tusi,Vio,Nicu si familia lui.Revenind la cladirile jalnice ce sta sa se darime,mare pacat ca nu se ocupa nimeni de ele.
@luminitza: Interesant este ca inca te mai poti bucura de toate aceste “relicve”, inca n-au trecut cu buldozerul peste ele… Dar din pacate, daca nu se vor lua masuri rapide, totul va cadea in ruina si in uitare.
…
@@anielle: Doar la Venetia, intr-un mic muzeu al instrumentelor baroce din vremea lui Vivaldi, am mai vazut asa ceva. Un stramos al sintetizatorului de azi
@laura: Ma bucur ca incetul cu incetul rememorezi aici pe blog, in comentarii, clipe (nostalgice) de demult si astfel te descoperim, intr-un fel in care n-am facut-o din pacate pana acum. Cum se spune, mai bine mai tarziu decat niciodata
Când străinii vor fi mai interesaţi decât noi să recupereze istoria Bucureştiului,ne vor aloca fonduri pentru restaurare.Să sperăm că banii nu vor lua alt drum.
Ne putem bucura de centrele istorice restaurate ale Braşovului (ei au reuşit înainte de 1990), Sibiului, Sighişoarei.
E o binecuvântare că spiritul unui oraş exprimat de către cladiri (dacă îl cauţi) nu coincide cu spiritul contemporanilor.
Şi mai putem să descoperim un alt Paris, cel din fotografiile de la mall-ul din Ploieşti, pentru care meriţi felicitari.
Mara
@mara: Multumesc pentru felicitari. Expozitia din mall-ul ploiestean va intra curand in … Cartea Recordurilor!
pentru longevitate. Nu stiu daca am mai vazut o expozitie personala care sa dureze atat de mult (sa calculez): un an si cinci luni! (“performanta” pentru care trebuie sa le multumesc in special Doamnei Director Grama si Nicoletei Afiliu). Spiritul unui oras se afla desigur in strazile si cladirile sale, ai atat de multa dreptate!