După ce am citit comentariul Marei la postarea mea precedentă, m-am gândit (fiind şi duminică) să vă propun lecturarea unei proze interesante, compuse de unul dintre cei mai citiţi şi premiaţi scriitori contemporani, Andreï Makine, care după o tinereţe zbuciumată petrecută sub regimul comunist sovietic, trăieşte astăzi la Paris.
Notă: Sursa textului de mai jos este Geoti prin Scribd.com. Pentru a lectura cartea, daţi clic în chenarul textului şi citiţi apoi pagină cu pagină (urmărind săgeata “next page” sau prin “scroll”).
Iată şi un fragment din scurta prezentare făcută de Adriana Bittel în Formula As nr.465/2001: “Andreï Makin(e) s-a nascut la Krasnoiarsk, in Siberia, in 1957 si si-a petrecut copilaria in umbra gulagurilor, printre oameni marcati de razboi, de stalinism, de conditiile aspre de munca si viata din imensele spatii inghetate. O batrana frantuzoaica, ramasa acolo inca de pe vremea revolutiei din 1917, l-a facut sa descopere o lume diferita de universul siberian si minciuna ideologica. Initiindu-l in limba si cultura franceza, l-a facut sa inteleaga ca exista si alt mod de viata, alte orizonturi decat cele atat de “luminoase” ale propagandei comuniste. Prin bilingvism, Andrei Makine a inceput sa traiasca intr-o lume dubla. Student la Kalinin si apoi la Moscova, si-a descoperit vocatia de scriitor, dar si barierele pe care cenzura le punea exprimarii adevarului. Avand norocul unei burse, a ajuns in lumea pe care o visa din copilarie si a ramas la Paris. Fara mijloace de subzistenta si fara relatii, dorind sa fie doar scriitor, a locuit un timp intr-un cavou din cimitirul Pere-Lachaise, si acolo a scris trei romane direct in franceza. Editorilor le-a prezentat drept traduceri din rusa, fiindca acestia nu-si puteau inchipui ca “un mujic” se exprima in limba unei mari culturi. Subiectele rusesti ale romanelor fiind destul de “exotice”, ele au fost publicate, dar in mareea de traduceri ce inunda librariile franceze au trecut aproape neobservate. Tanarul emigrant parea sortit saraciei si anonimatului. Dar, in 1995, cel de-al patrulea roman, la care n-a mai folosit trucul “traducerii”, avea sa-i schimbe radical viata. Intitulat “Testamentul francez”, acest roman autobiografic a fost premiat – fapt fara precedent – cu trei dintre prestigioasele distinctii literare acordate anual si care ii propulseaza pe autori in centrul atentiei: Goncourt, Medicis si Goncourt al Liceenilor (premiu ce a capatat o deosebita pondere, caci, daca juriile de literati pot fi suspectate ca fac jocurile de interese ale marilor edituri in concurenta acerba, tinerii de 18 ani voteaza chiar romanul ce le-a placut mai mult). “Testamentul francez” a fost tradus si la noi, in 1996, la Editura “Univers”, si ne-am putut convinge de originalitatea, talentul si capacitatea de a emotiona a rusului parizian. Care a mai scris pana azi inca trei romane si continua sa fie o vedeta a literaturii franceze (desi traieste tot modest, fuge de publicitate si nu-l intereseaza decat scrisul). Bineinteles ca faima dobandita o data cu premiile literare (care la francezi chiar au importanta) a aruncat o lumina puternica si asupra cartilor lui Makine, anterioare “Testamentului…”, si care au fost reeditate in colectii populare. Romanul pe care vi-l recomand azi e din 1994 si are – ca tot ce scrie Makine – un subiect rusesc si mult suflet (notiune putin folosita azi in literatura occidentala).”
Pana sa citesc comentariul Marei si articolul tau postat azi,recunosc ca nu am mai auzit despre acest scriitor.Am citit de curiozitate cateva pagini(din cele peste 200) ale cartii postata si deocamdata pot spune si eu:”interesant!”.
imi pare rau ca nu am auzit nici de autor si nici de carte! o sa repar greseala, tot spuneam eu ca ne obligi la citit carti!!!
@viorica: Sunt traduse cartile lui in limba romana din fericire, asa ca merita sa citesti si mai departe
@vergi: Am gasit de curand aceasta modalitate simpla de a va oferi direct, aici pe blog, lecturarea unor carti sau povestiri si marturisesc ca si pentru mine e mai usor sa citesc asa. In definitiv, de ce sa ne uitam doar la imagini filmate pe YouTube si sa nu ne delectam din cand in cand si cu cate o mica lectura de buna calitate?
La rindu-mi nu am auzit de acest autor si,cum spune Vergi “ne obligi” la citit.Am sa gasesc un moment prielnic si am sa citesc ce ai postat.
@laura: Daca ai timp, uita-te la “More”, “Wiew Mode”, “Book Mode” din meniul cartii (bara de sus a textului) si vei putea citi pur si simplu “rasfoind” paginile
Andrei Makine e unul din scriitorii mei preferati. Am citit pe nerasuflate “Pamint(ul) si Cer(ul)”.
Rindurile scrise de Makine, in care recunoastem cite ceva din talentul marilor romancieri rusi, au puterea de a transpune cititorul in locul in care se desfasoara actiunea.
Povesteste foarte natural si dez-inhibat …
-X- a scris pe blogul său albastru de Prusia + roşu de Burgundia
@-X-: Rusii sunt extraordinari, e de neimaginat proza intregii lumi, fara marii scriitori rusi. Makine e din generatia … “’80″ daca as putea spune asa, la el se simt influentele noului val al postmodernismului. E foarte bun.
Mihai a scris pe blogul său Antichităţi din Micul Paris
Prima carte scrisa de Andrei Makine pe care am citit-o a fost “Muzica unei vieti”.Traiesti alaturi de personajul principal, un pianist, tortura psihica si sufletesca a interzicerii unei meniri.Este o altfel de ” ACUZARE” a regimului comunism.Nu directa( nu a la Goma).Povestea suferintei si a trairilor interioare ne transforma pe noi cititorii in acuzatori.
@mara: Goma e altceva, e un martor al unei dictaturi odioase care scrie un fel de perpetuu jurnal. Makine, alegand exilul, a compus pe sub podurile pariziene o literatura in care pot fi identificate si problemele epocii, dar mai ales realitatile reflectate de noi insine dupa lecturarea textelor sale. Iar asta as numi eu adevarata literatura, adevarata arta.
Mihai a scris pe blogul său Marşul motocicliştilor fairplay