Am văzut filmul The curious Case of Benjamin Button. Foarte bună imaginea, interesantă scenografia, efectele de machiaj, de altfel pentru aceste calităţi a şi luat anul acesta 3 Oscar-uri: cea mai buna scenografie, cel mai bun machiaj, cele mai bune efecte vizuale. Foarte corect, cam atât mi s-a părut şi mie demn de luat în seamă, în rest, e doar un film lung (două ore şi jumătate), povestit la propriu şi cam plictisitor. Cum a fost posibil aşa ceva, dacă la baza filmului stă un text atât de seducător prin fantezia sa fără margini? E de reţinut din generic ”amănuntul” că scenariul se bazează pe o mică povestire scrisă de un scriitor important, F. Scott Fitzgerald (1921), autor de altfel al unei adevărate capodopere, Marele Gatsby (după care de asemenea s-au făcut câteva ecranizări, dintre care mai cunoscută este cea cu Robert Redford în rolul principal, The Great Gatsby, 1974). Asta da, e chiar remarcabil. Fitzgerald era prieten apropiat al unui alt mare scriitor american: Ernest Hemingway, care, apreciind cu onestitate arta de a scrie a celui dintâi, a afirmat în A Moveable Feast : “If he could write a book as fine as The Great Gatsby I was sure that he could write an even better one”. Filmul a ratat, după părerea mea, ocazia de a “spune” în imagini (nu în cuvinte) o poveste fascinantă. Dacă ar fi să spun doar faptul că la începutul povestirii “bătrânul” copil era chiar un bătrân de vreo 70 de ani, care i-a cerut tatălui său să-i cumpere un baston, spre deosebire de film care ne prezintă un oribil amestec de avorton şi bebeluş îmbătrânit şi deja e destul pentru a fi înţeles de ce am atâtea rezerve privind recenta ecranizare. De ce am ţinut să scriu pe blog despre această povestire? Pentru că perioada interbelică mă fascinează, pentru că toţi scriitorii americani sosiţi la Paris au învăţat la şcoala vieţii europene mai mult decât din cărţi sau manuale universitare. Pentru că, adolescent fiind, am învăţat să scriu şi de la ei, dar şi de la marii scriitori ruşi iar mai apoi de la latino-americani. Pentru că mi se cer din când în când repere culturale, modele, liste de cărţi de citit, de filme de văzut. Iar F. Scott Fitzgerald e doar un început de listă. Pe cine aţi mai trece, în continuarea ei?
Pentru a citi primul capitol din povestirea The curious Case of Benjamin Button de F. Scott Fitzgerald (lb. engl.) vă rog să daţi clic peContinue reading
Oameni buni, mai sunt numai două zile şi e 1 aprilie! (zău că nu e păcăleală). Vine, până la urmă, primăvara? Ei, bine, pe pârtia de la Clăbucet-Predeal era astăzi o zăpadă numai bună de schiat (ce păcat că nu mi-am luat schiurile). La Clăbucet plecare, vestitul şi frumosul hotel de odinioară e o jalnică ruină, îmi pare rău că iarăşi aduc vorba despre nepăsarea celor care se ocupă de turism şi de imaginea României în general. Dar, hai să lăsăm deoparte amărăciunea acestei incredibile nepăsări. Prea a fost totul frumos, defapt! Aerul curat, pădurea de brazi frumoasă, zăpada mare şi imaculată, cerul senin, cald, nici pic de vânt. O cafea băută în tihnă pe terasa de lângă cabana Clăbucet sosire, ce-ţi poţi dori mai mult, fiind în weekend la munte? Voi posta câteva imagini “colorate”, printre care şi aceea cu Valea Regizorului văzută din telescaun (mai ales Sebi ştie de ce o numesc aşa, deşi am mai povestit parcă aici pe blog că obişnuiam să ne imaginăm cam cât de mulţi oameni i-ar trebui unui regizor de film pentru a aduce cu roabele zăpada necesară unei filmări, în cazul în care aceasta s-ar desfăşura vara ) La urma urmelor, o primăvară cu zăpada albă, curată, e de preferat zilelor ploioase şi noroioase de la începutul ei. Cu toate că şi primăvara…
Ieri a început echinocţiul de primăvară, la ora 13:43. Asta înseamnă că acum, astronomic vorbind, e începutul primăverii în emisfera nordică şi al toamnei în emisfera sudică. Cum a fost azi la Cheia, mai exact, pe Valea Berii (zona Văii Teleajenului, în drumul spre Braşov)? Priviţi fotografiile şi spuneţi şi voi: e iarnă sau primăvară? Pot să vă asigur că a fost o vreme minunată, incredibilă, cu soare şi cer senin, fără pic de vânt sau frig, contrar tuturor previziunilor meteo de pe net şi de la televizor. Iar zăpada prea era albă, mare şi neatinsă, ca să nu fiu ispitit să mă arunc în ea, ca în copilărie, exact aşa cum eu spun mereu că e total interzis să se facă, pentru a se evita posibilele accidentări. P.S. Ca sa fie “desăvârşit” de incredibil totul, am aflat acum o jumătate de oră că tot la Cheia erau într-o mică vacanţă şi … Cristina, Robert, Ana şi Tea. Habar n-aveam, pentru că ei aveau telefoanele închise. Nu-i exclus, aşadar, să fi trecut unii pe lângă alţii, fără să ştim … P.P.S. Muzica pe care v-am invitat să o ascultaţi la început (tema lui Edward şi a Bellei din filmul Twilight) mi se pare foarte potrivită cu starea mea sufletească de astăzi, la gândul că vine primăvara. Enjoy!
Pentru a vedea şi celelalte fotografii vă rog daţi clic pe Continue reading
Tuturor femeilor care citesc acest blog, LA MULŢI ANI de 8 martie!
Într-o vreme în care erau la modă diaporamele (proiecția unor serii de diapozitive pentru realizarea unui adevărat spectacol de imagine și sunet, prin anii ’80), mă gândeam că ar putea fi animate diapozitivele astfel încât să creeze senzația de mișcare (de “film”). Numai că pe-atunci un asemenea proiect ar fi fost foarte costisitor, ținând cont că fiecare imagine (din rollfilm) trebuia developată, tăiată, introdusă în rame speciale etc. Acum e foarte simplu să produci efecte de animație prin procesarea imaginilor digitale pe computer. Am văzut de curând un videoclip pentru noul single al lui Oren Lavie, “Her Morning Elegance”, realizat de Oren Lavie, Yuval și Merav Nathan pe baza fotografiilor lui Eyal Landesman. Vă las să vă bucurați și voi de fantezia debordantă a realizatorilor.
Pentru a vizualiza panorama de lastatuia lui Ovidiu din Constanţa, vă rog să daţi clic pe statuia-lui-ovidiu
Cu această postare închei seria celor trei panorame din Constanţa. Despre statuia poetului latin Ovidiu, exilat în anul 8 d. Hr. la Tomis pe ţărmul îndepărtat al Mării Negre, aflaţi mai multe aici. Pentru cei care doresc să revadă panorama de la Cazinou şi panorama de la statuia lui Eminescu, e foarte simplu, daţi clic pe sintagmele-cheie de mai sus. Următoarelor panorame (pe care le voi realiza ori de câte ori peisajul o va merita, fie la noi în ţară, fie în alte ţări) nu le voi mai da explicaţii tehnice exprese, ci le voi prezenta ca “simple” fotografii. Din punctul meu de vedere, panoramele nu constituie un gen aparte, mai sofisticat, în arta fotografică. Trebuie să recunoaştem însă că admirarea unui peisaj de jur împrejur (360 de grade) satisface pe deplin nevoia noastră de frumos, împletită în egală măsură cu nevoia de informaţie. În acest sens aş zice că panoramele sunt un fel de peisaje/reportaje.
Am văzut filmul The curious Case of Benjamin Button. Foarte bună imaginea, interesantă scenografia, efectele de machiaj, de altfel pentru aceste calităţi a şi luat anul acesta 3 Oscar-uri: cea mai buna scenografie, cel mai bun machiaj, cele mai bune efecte vizuale. Foarte corect, cam atât mi s-a părut şi mie demn de luat în seamă, în rest, e doar un film lung (două ore şi jumătate), povestit la propriu şi cam plictisitor. Cum a fost posibil aşa ceva, dacă la baza filmului stă un text atât de seducător prin fantezia sa fără margini? E de reţinut din generic ”amănuntul” că scenariul se bazează pe o mică povestire scrisă de un scriitor important, F. Scott Fitzgerald (1921), autor de altfel al unei adevărate capodopere, Marele Gatsby (după care de asemenea s-au făcut câteva ecranizări, dintre care mai cunoscută este cea cu Robert Redford în rolul principal, The Great Gatsby, 1974). Asta da, e chiar remarcabil. Fitzgerald era prieten apropiat al unui alt mare scriitor american: Ernest Hemingway, care, apreciind cu onestitate arta de a scrie a celui dintâi, a afirmat în A Moveable Feast : 
“If he could write a book as fine as The Great Gatsby I was sure that he could write an even better one”. Filmul a ratat, după părerea mea, ocazia de a “spune” în imagini (nu în cuvinte) o poveste fascinantă. Dacă ar fi să spun doar faptul că la începutul povestirii “bătrânul” copil era chiar un bătrân de vreo 70 de ani, care i-a cerut tatălui său să-i cumpere un baston, spre deosebire de film care ne prezintă un oribil amestec de avorton şi bebeluş îmbătrânit şi deja e destul pentru a fi înţeles de ce am atâtea rezerve privind recenta ecranizare. De ce am ţinut să scriu pe blog despre această povestire? Pentru că perioada interbelică mă fascinează, pentru că toţi scriitorii americani sosiţi la Paris au învăţat la şcoala vieţii europene mai mult decât din cărţi sau manuale universitare. Pentru că, adolescent fiind, am învăţat să scriu şi de la ei, dar şi de la marii scriitori ruşi iar mai apoi de la latino-americani. Pentru că mi se cer din când în când repere culturale, modele, liste de cărţi de citit, de filme de văzut. Iar F. Scott Fitzgerald e doar un început de listă. Pe cine aţi mai trece, în continuarea ei?
) La urma urmelor, o primăvară cu zăpada albă, curată, e de preferat zilelor ploioase şi noroioase de la începutul ei. Cu toate că şi primăvara… 
… P.P.S. Muzica pe care v-am invitat să o ascultaţi la început (tema lui Edward şi a Bellei din filmul 
