Ia să vedem, câţi dintre voi v-aţi gândit vreodată să plecaţi în februarie la… mare? Şi dacă aţi făcut-o, cum a fost? Eu unul mi-am luat inima în dinţi, m-am uitat pe net la meteo şi-am plecat. Şi zău dacă mi-a părut rău! Dimpotrivă. A fost un timp asemănător cu cel din luna mai, sau din august-septembrie, cu cer senin şi fără nici un pic de vânt. La un moment dat, o jumătate de cer şi o jumătate de mare s-au întunecat în efect de prelucrare pe “Adobe Photoshop”: o mare “neagră” în dreapta şi una albastră în stînga. Absolut impresionant! Oraşul Constanţa mi se pare că trece printr-o criză de identitate asemănătoare Bucureştiului, mă refer la oraşul vechi. La fel cum pe Lipscani ai sentimentul că tocmai s-a terminat războiul, acolo, în zona Pieţei Ovidiu, unde se aflau simigeriile altădată, cu covrigi săraţi, bragă şi iaurt de oaie, unde erau terasele cu mici, fripturi, bere şi muzică lăutărească sau “cafe concert”, acum parcă tocmai a încetat un bombardament stupid. 
Casele vechi abia stau să nu se prăbuşească, fără geamuri, fără uşi, cu acoperişurile prăpădite, am văzut şi o sinagogă pur şi simplu dărâmată. Nu-ţi vine să-ţi crezi ochilor, ce era oraşul vechi Constanţa până acum 20 de ani şi ce e acum! Nu fac comentarii mai ample pentru că pur şi simplu nu înţeleg, ca turist, ca român, ca om, ce s-a întâmplat. Răsar case noi, pe locul celor dărâmate, fără nici o legătură cu arhitectura cea veche şi de neînlocuit. Cum au ştiut polonezii, nemţii, francezii, italienii să-şi reconstruiască după al doilea război mondial casele, exact cum au fost cele căzute în urma bombardamentelor? De ce nouă, românilor, nu ne pasă de propria noastră istorie interbelică şi chiar mult mai veche? Eh, e un fel de amărăciune căreia nu-i întrezăresc leacul. Către Năvodari au răsărit o sumedenie de case, la fel ca în Băneasa sau în Pipera, unele lângă altele, pestriţe, kitschoase, fără curţi, fără nici o noimă. Desigur, vechea tabără pentru copii din Năvodari a fost practic desfiinţată. 
Acolo, cândva, puteau veni peste 20 de mii de tineri din toată Europa, în vacanţele şcolare. Era cea mai mare tabără pentru elevi din Europa. Acum poţi citi doar anunţuri pe aceeaşi temă: “teren de vânzare”. Credeţi-mă, o spun pentru a nu ştiu câta oară, nu sunt un nostalgic. Îmi pare doar rău că nimeni nu se gândeşte mai departe de o generaţie sau două. Revin la marea noastră, în februarie. Ce multă lume era totuşi pe malul mării! Şi la Cazinoul din Constanţa şi la Acvariu, peste tot, oameni bucuroşi că aşa ceva există! O mare frumoasă, albastră, liniştită. Iar la un restaurant cu specific românesc, seara se cânta muzică … lăutărească! (nu tu manele, nu tu făcături, ci lăutărie de cârciumă de nota zece!). Un cadou frumos, aşa am socotit mica mea şedere la mare. Binemeritat, desigur 
Pentru a vedea mai multe imagini apăsaţi pe
Ce inspirat ai fost sa mergi la mare zilele astea,pe o vreme incredibil de frumoasa pentru luna in care ne aflam!Ma bucur ca ai avut un mini concediu binemeritat si mai ales ca ne-ai postat atat de multe poze,care in afara celor din”orasul vechi”(alea sunt mai mult “poze-document”),sunt care mai de care mai frumoase.Deci,pana la urma marea”neagra” e…”albastra” chiar si in februarie!Cel mai mult si mai mult mi-a placut poza in care ai surprins incercarea timida a soarelui de a iesi din ceatza.
@viorica: Interesant e faptul ca pe toata perioada cetzei, temperatura a scazut cu 20 de grade (!), un efect asemanator cu momentul in care “dispare” soarele la eclipsa lui totala. Reaparitia cerului senin e o adevarata binecuvantare, treci de la senzatia de frig de iarna (1 grad C), la caldura de “primavara” (20 de grade C), chiar daca suntem doar la inceputul lui februarie (temperatura era afisata electronic pe strada, ca in toate marile orase).
superbe fotografiile. coincidenta sau nu dar ieri, sambata, ma suna o prietena spunandu-mi ca se indreapta cu foata familia ei spre….litoral. am ramas putin surprinsa dar mi-a zis ca e minunat la mare in februarie. deci esti a doua persoana care imi confirma acest lucrur:)
Oceania a scris pe blogul său Cântul gregorian
Ce frumos! Minunate poze! La mai multe astfel de experientze! Poza cu marea in doua culori pare ca e trucata, dar asa e de la natura, incredibila! Se incadreaza in categoria sublim?
@oceania: Am vazut oameni foarte multi (mai ales tineri, copii) care se plimbau de colo-colo pe faleza, pe la Cazinou, pe plaja. Veniti cu totii de departe, pentru cateva zile la mare, in timpul saptamanii (deci nu cu prilejul weekend-ului). A fost “ca in filme” de frumos, crede-ma
@genius: Marea impartita simetric in doua – gri/albastru, cerul la fel, intunecat/senin. Parea ca e o amenintare de furtuna in dreapta (probabil asa si era la mare departare, se vedeau si perdelele de ploaie la zeci de kilometri in zare, dincolo de port) si liniste, pace, soare, cer senin in stanga, spre Mamaia si Navodari. Cu-adevarat, era ilustrata perfect categoria estetica de sublim
eu sint una din persoanle, care isi doreste de ani de zile sa mearga iarna la Marea Neagra, ca la marile la care mergem noi iarna e vara eterna si nu am reusit niciodata! dar eu imi visez asa o iarna grea cu zapada multa, sa reusesc sa intru un pic in sufletul lui Ovidiu , exilat fara mila la Pontul Euxin. ” pe mine poezia si-o oarba ratacire pierdutu-ma…” , am citat din Ovidiu. Am fost anul trecut in martie dar nu a fost acelasi lucru. Ce am observat insa si in martie si in cele citeva zile petrecute in iunie a fost socant, dureros, senzatia ca totul se prabuseste! eu nu fusesem la Marea Neagra pina anul trecut de peste 20 de ani, imi venea sa pling in fata statuii lui Ovidiu. Totusi ceva nu se va schimba niciodata, marea si asta e minunat. Va fi cind neagra, cind albastra, ca sufletul nostru, cind vesel, cind trist…
@vergi: Ovidiu e de doua ori exilat. Odata, in vremea lui. A doua oara azi, exilat prin izolare, prin nepasare, prin nestiinta de a-ti respecta si chiar venera propriile valori culturale, daca tot ti le-a daruit Dumnezeu. Ma uitam si eu la statuia lui Ovidiu alaltaieri si ma gandeam ca nu este exclus ca maine-poimaine sa vina cineva sa revendice terenul cu statuia si sa o tranteasca la pamant cu buldozerul, fara mila, pentru a construi acolo, “modern”, vreo vila de prost gust sau vreun hotel. Ar avea oare cineva ceva de zis? Daca raspundem ca da, eu intreb cum de nu are nimeni nimic de zis, cand sub ochii nostri dispare istoria de o suta de ani a locurilor? Ne uitam, unora ne pare rau, unii facem poze “documentare” (cazul meu) si totusi mergem mai departe, nepasatori. Peste zece ani, daca nu se opreste imediat tot dezastrul distrugerii, acolo nici nu se va mai sti ca a fost altceva. Ma uit la centrul vechi al Ploiestiului, disparut sub buldozerele comuniste acum 30 de ani. Vazand pozele documentare, iti vine sa plangi, strazi frumoase, cladiri cu o arhitectura unica, toate au disparut, lasand locul “Casei Albe” (Palatul politico-administrativ) si unor bloculete de locuit cu arhitectura comuna, cenusie a anilor ’80. Acolo fusese inclusiv vechea primarie, o frumusete de cladire veche. Se mai poate recupera vreodata o astfel de pierdere? Nu. Vorbim vorbe. Constanta se va dezvolta asa cum si-o doresc noii proprietari. Nu e nimic de facut. Adio istorie! Bun venit obedientza!
frumoase imagini cu acele cladiri care stau sa cada si acordeonist.casinoul din constantza ramane fascinant pentru mine pe malul marii.banuiesc ca la delfinariu era inchis.
luminitza a scris pe blogul său replica
pacat ca nu ii vine nimanui ideea sa doneze statuia lui Ovidiu comunei Ovidiu, ar sta macar la el acasa! sau sa o vinda! la noi in gradina s-ar intelege pe cinste cu Ingerasul , pe bune!! sincera sa fiu nici nu mai stiu ce m-a indignat anul trecut in iunie, paragina in care se gasea zona statuii sau faptul ca disparuse acea placintarie vestita , in care intram , cum ajungeam in Constanta, dupa care satui de tot felul de bunatati, incarcati cu placinta si prajituri si pt. acasa, ne continunam drumul!!marele noroc ramine totusi , ca nimeni nu poate lasa sa ajunga soarele in paragina, desi cu un pic de ” efort” reuseste omenirea sa distruga si soarele, si marea si mi-e teama, cindva intreaga planeta!! minunate poze!
Minunate poze,ferice de tine ca ai avut inspiratie si te-ai dus in acest anotimp,fiindca natura,in general,e frumoasa oricind.Marea cred ca e superba!Oamenii sint”uriti”,de aceea te-ai amarit vazind,mizerie,vraiste in constructii si alte “faradelegi”
V-a mai trece multa apa pe Bega,Dimbovita sau oricare apa din tara,pina cind o sa fim mindrii de noi,de tara noastra!
@luminitza: Cladirea Cazinoului e la fel de misterioasa ca intotdeauna, pt. ca niciodata nu intra si nu iese nimeni de-acolo. In plus, e si foarte frumoasa. Iarna nu e deschis delfinariul, intr-adevar pentru public, presupun insa ca delfinii au parte de o ingrijira buna acolo, pe toata aceasta perioada. Si acordeonistul si mai ales acordeonul lui care nici macar nu mai are capac la mana dreapta erau de vazut si auzit.
@vergi: Vorbeam cu Sebi pe tema asta de curand, il inteleg, are dreptate ca e de preferat sa-ti faci un concediu decent fie in Egipt, fie intr-o alta tara exotica, tinand cont mai ales de calitatea serviciilor si de pretul chiar mai mic decat aici. Ceea ce caut eu insa din cand in cand, fie la mare, fie la Timisoara sau in Bucuresti, tine de sentimentul de “acasa” ca sa zic asa, adica de tzara, chiar daca suna cam pretentios sau “patriotic”. Uite de ex. la cota 1500 din Sinaia eu ma simt “acasa” fie si doar pentru o ora si mi-e greu sa explic in cuvinte cum de nu ma deranjeaza tot infernul de pe sosea (dus-intors) sau tzaranismele de la tot pasul (pe care si eu, ca tot romanu’, le barfesc mai apoi, cu mult naduf). La Cheia sau la Predeal, la Brasov, la fel, ma simt foarte bine
@laura: Eu sunt poate cam exagerat cu pasiunea mea pentru fotografie. De ex acum am facut peste 600 de poze, in doar cateva zile. Pe de alta parte, pozele astea si ale altora ca mine, sunt adevarate documente pentru cei din viitor, care in mod cert nu vor sti ca a existat o istorie “vie” a locurilor, nu mai departe de 10 sau 15 ani. Incetul cu incetul, acele cladiri micute, strazi sau piete de “targ de secol XIX” vor disparea din toata tzara. La Sibiu, Brasov si Sighisoara, deocamdata nu se intampla asa ceva. Cine garanteaza ca peste vreo doua decenii nu vor incepe si acolo distrugerile patrimoniului de arhitectura veche romaneasca, saseasca, secuiasca, habsburgica, turceasca, brancoveneasca? Nimeni. Asa ca, bine macar ca avem fotografii
Pozele sunt foarte frumoase, ar trebui insitat, dupa parerea mea, sa fie facute publice.
In ultima saptamana am citit atatea subiecte despre mare (diferite, fara legatura intre ele), incat ma intreb ce se intampla. Mie marea imi inspira atat de multa teama pe timp de vara, la peste 30 de grade, incat iarna cred ca as cadea direct in ea de ameteala…
Cristina a scris pe blogul său Donam jucarii
@cristina: Daca as sti ca ar fi vremea la fel de frumoasa ca saptamana trecuta (asta se poate afla de pe net), ti-as zice sa luati copiii, in timpul saptamanii – 2 sau 3 zile, si sa incercati aceasta experienta de neuitat. Merita, crede-ma!
superbe fotograii… si intr-adevar trist ce se intampla la noi, cum nu pretuim arhitectura veche, istorica – pacat. Gasesc foarte potrivita comparatia cu Bucurestiul, primele 3-4 poze imi amintesc foarte tare de Calea Grivitei… semn ca si Constanta si Bucurestiul parca se darama pe zi ce trece, parca ar exista ceva care pur si simplu le dizolva;))
Revenind la topic, intotdeauna mi-am dorit sa vad marea in alt anotimp decat vara, acum, vazand fotografiile astea m-am convins ca merita vazuta
@Зимний Ветер: Eu sper din tot sufletul ca macar o particica din centrele vechi ale oraselor noastre sa fie salvata. Cred ca ar trebui initiata chiar o campanie nationala (si internationala) pentru salvarea acestei istorii, inca vii! Pana nu e prea tarziu, pana nu va cadea sub tavalugul buldozerelor si al uitarii
In afara faptului ca pozele sunt super comentariu dumneavoastra completeaza situatia, am avut senzatia cand am vazut pozele si textul ca asist la un domcumentar de pe discovery
@stefan: Multumesc mult pt aprecieri
Imi place blogul acesta.Ar trebui un pic mai mult umor.
@James Thomson: Asa e