Cotrobăie omul după te miri ce chestii, să zicem după hârtii, acte, cărţi mai vechi sau alte lucruri pe care nu se-ndură să le-arunce şi, hop! ce să vezi? găseşte exact ce nu căuta, dar de care se bucură copilăreşte. Uite-aşa şi eu am găsit azi întâmplător primul laptop pe care l-am primit cadou de la un bun prieten fotograf cu vreo zece ani în urmă, când rămăsesem pentru o perioadă fără computer pentru că i se defectase sursa. Laptopul se numea Bondwell B310. Era mândria tehnicii până nu demult, se autodefinea “Super-Slim high-speed laptop”. La rândul lui, prietenul meu îl primise în dar de la cineva din America, dar nu-l folosise niciodată. Cine avea pe atunci laptop, dintre cunoscuţii din Ploieşti? Mai nimeni, pentru că erau foarte rare şi scumpe. Ei bine, am luat unealta preţioasă acasă, numai că în scurt timp am constatat că deşi era foarte arătos, era cam rudimentar, puteam edita doar 
texte cu el şi atât. Practic, era un 286, or eu deja cumpărasem demult un 486 (Pentium nu apăruse încă în România). Îl iau eu azi cu binişorul, emoţionat, îl şterg de praf şi-l bag în priză. Doamne, bietul ecran, micuţ şi de un albastru intens, după ce că dintotdeauna făcea aproape imposibila citirea literelor, acum abia pâlpâia, iar imediat ce s-a iniţializat în MS-DOS, mi-a cerut o … dischetă de bootare. 
Iată şi caracteristicile tehnice ale “OZN”-ului meu optzecist (îi zic aşa, pt. că primul laptop Bondwell a apărut în 1985, iar al meu, B310, e de prin ’88-’89), pe care vi-l şi arăt în câteva fotografii:
Processor Type: Intel N80C286-12
RAM: 1 MB
FDD: 1.44 MB 3.5″
HDD: 60 MB (currently has 120 MB)
Display: Non-backlit CGA LCD
Modem: N/A
Ports: Parallel, Serial (2), and RGB
Expansion: Proprietary RAM card (size unknown)
Keyboard: Bondwell style (some keys not in normal positions) with numeric overlay
Aveţi şi voi “piese de muzeu” de felul ăsta prin poduri, pe-acasă? Sau le-aţi aruncat? Mai au ele vreo valoare, în afară de una sentimentală? Mă gândesc că, mai în glumă, mai în serios, unii dintre “dinozaurii” ăştia vor dispărea definitiv în numai câţiva ani şi ar fi poate util să păstrăm pentru cei din viitor vreo câteva exemplare. Dacă nu de alta, măcar să se amuze de cât de “primitivă” era “înalta tehnologie” a secolului XX! 
am si eu un laptop vechi de vreo 10 ani dar nu arata la fel de rudimentar ca al tau:)). era ultimul racnet cand l-am cumparat. acum zace uitat pe undeva prin biblioteca.
Oceania a scris pe blogul său John Mayer
Am avut si eu 486, ma rog in vremea pentiumului II in Ro,oricum era o carca de bani si asa, da eu eram fericita. Apoi l-am dat, si a fericit o familie de copii saracutzi! Da monitorul ala facea toti banii =)).
ps: super unealta!
@oceania: In fond e un “stramos” al laptopului
… Si totusi, privind la scara istoriei, in numai 20 de ani, cat de spectaculos au evoluat laptop-urile! 
@genius: E o idee foarte frumoasa sa daruiesti cuiva mai sarac computerul sau laptop-ul de care te desparti, ca sa iei unul mai nou! Pe de alta parte, daca ai cumva un laptop din “proto-istorie” (cazul meu), poti sa-l pastrezi si ca piesa de muzeu
aha!mi-ai facut cu ochiul la “music box”;-)
eu as adauga langa el condica contabililor de bloc din anii ’80.si un creion mecanic (din ala indigo, care nu se curatza)!
luminitza a scris pe blogul său i’m famous, (don’t ) touch me;-)
Ce frumoasă mașinărie! Am avut la un moment dat un laptop Apple din prima generație, dar a trebuit să-l returnez.
@luminitza: Clar, la “music box” ma gandeam!
Mi-ai adus aminte de creioanele chimice, a propos de ce zici! Doamne, cum mai umblau cu creioanele chimice dupa ureche toti contabilii din vremea aia! Incredibil! 
Oricum, tu stii ca eu sunt fascinat de adevarul ca toate obiectele vechi povestesc ceva. Trebuie doar sa ai rabdare, sa le descoperi povestea 
@sebastian: Ah, ce pacat de laptopul ala! Oricum, n-o sa uit niciodata expozitia Apple (retrospectiva) de la Belgrad, pe care am vazut-o impreuna. Cred ca si din cauza ca mi-au ramas in minte Mac-urile de la inceputul fabricarii lor, m-am gandit ca sunt norocos ca am un laptop din anii ’80
m-as fi mirat sa nu pastrezi minunatia aia. E un sentiment ciudat, sa gasesti peste ani , te miri ce obiect, care cindva era de ultima ora. Noi pastram primul nostru handy, un Nokia cred ca era, oricum urias de tot. Nu il uit, ptc. erau foarte rare si a costat 900 de marci cu tot cu instalatul in masina. Ne simteam ca niste nababi, mai ales ca era si prima masina cu aer conditionat in ea. Un Mercedes de diplomat, cum ni s-a spus o data intr-o parcare si de care Mircea nu a stiut cum sa scape mai repede!!desi fusese visul lui.
@vergi: Stiu si eu mobilul vostru de masina, era intr-adevar ceva pe-atunci sa poti vorbi la un telefon “fara fir”. Bine ca l-ati pastrat! A fost dupa aceea si o moda a “beeperelor”, iar cand au aparut telefoanele mobile, inclusiv cele de apartament (fixul fara fir) erau de dimensiuni mari, aveau mici antene montate pe ele si erau supranumite “caramizi”
oricum treaba cu mobilul a mers ca fulgerul. Imi aduc aminte, ca la intoarcerea din Canada in 1993 nu stiam, cum sa explicam cunostiintelor , ca Dana are un telefon cu care vorbeste pe strada , in magazine! ne uitam ca la nu stiu ce minune. Nu a durat mult si s-a umplut lumea de ele. Ramine pt. mine una din cele mai mari si utile inventii ale omenirii, cite vieti nu s-au salvat prin faptul , ca cineva avea un handy la dispozitie.
@vergi: Au trecut 16 ani din 1993 si uite ce evolutie spectaculoasa au avut mobilele! Nici nu se mai poate concepe azi ca cineva sa nu aiba telefon mobil. 10 miloane de romani au telefoane mobile, s-a spus ieri la tv. Va sa zica, unul din doi cetateni ai tzarii (si gandeste-te ca populatia e facuta si din copii mici, care nu intra in discutie). S-ar putea spune ca defapt cam fiecare roman are un telefon mobil!
Nu am piese de muzeu,ca sa zic asa,dar poate acest calculator al meu,Medion ii zice,va deveni curind.L-am primit de la un prieten bun a lui Mihai,ni l-a adus din Germania unde locuieste din“87 si pentru inceput,pentru mine e bun.
Cit despre telefoanele mobile,mai toata lumea are deja nu unul,ci 2-3.E o “boala” necesara!
@laura: Ce bine e cand ai pe cineva in Germania. Primul computer (un 386) l-am primit cadou in ’93, impreuna cu o imprimanta laser si un scanner, de la Vergi si Mircea din … (ai ghicit?) Germania! Si astazi le sunt profund recunoscator pentru gestul lor, atat de generos
Da asa este,e bine inca si in ziua de azi sa ai pe cineva dincolo.Ca uite,orice lucru primit,cadou,sau sub alta forma vnit din occident e o bucurie,e ceva…cum sa zic,de dincolo.Fie si o ….ciocolata.Tot de la prietenul lui Mihai am primit imediat dupa revolutie,antena parabolica si video pentru tv.Ne-au prins bine la vremea respectiva.Acum nu le mai folosim.
@laura: Acum magazinele sunt pline de ce vrei si ce nu vrei. Ai sa razi, dar Vergi ne trimite periodic cate un pachet (tot ca pe vremuri) iar nelipsita ciocolata “de dincolo” inca am sentimentul ca e complet altfel decat cea de aici
Eu pastrez o singura piesa”de muzeu”:carnetul de note din facultate,care imi aminteste de bataliile purtate de doua ori pe an scolar,pentru media de bursa constand în : caminul “în centrul Bucurestiului”,masa la cantina dietetica unde ni se dadeau gratare zilnic pe langa alte bunatati si 30 de lei pe luna,o avere!Ce vremuri!!!
@viorica: Ce inseamna nostalgia! Bietii studenti de pe vremuri, cat se mai plangeau de conditiile mizere din camine si de mancarea proasta de la cantina (sigur, cantina dietetica facea exceptie!). Iar acum, daca ai aduna banii de masa, de camin si chiar de “buzunar” pe care ii primeau pe-atunci studentii, vei vedea ca cei de azi o duc cu-adevarat greu, pt ca o bursa studenteasca nu acopera nici pe departe aceste cheltuieli!
De ce nu ne arati tu toate vechiturile tale, sa ne bucuram si noi? Ca ai atatea frumuseti…
Cristina a scris pe blogul său Scurta pauza pana pe 2 februarie
@cristina: Ce idee interesanta! S-ar putea intelege totusi in mod gresit ca cine stie ce “antichitati” posed si nu e deloc cazul
Tu te referi la un “muzeu” sentimental, asta e o tema buna pt. toti prietenii care au blog, sa vedem ce lucruri marunte (si in fond fara valoare de antichitate autentica) pastram pe langa noi, numai si numai pt. ca sa ne bucuram de povestile lor! 
Mai functioneaza? Nu il vinzi ? Daca da cat vrei pe el?
@Catalin: Da, mai functioneaza
, desi vizibilitatea pe display e slaba. Nu sunt un colectionar propriu-zis, il pastrez dintr-un sentiment nostalgic, sa zicem. Asa ca nu m-am gandit sa-l vand.
cred ca ai luat o decizie buna …