Vă sfătuiesc – dar numai pe prietenii acestui blog 
să plecaţi la schi… lunea! De exemplu azi, pe pârtia Kalinderu din Buşteni, zăpada era de 60 de cm, numai bună de schiat, vremea frumoasă şi (incredibil, dar adevărat) cel mult zece persoane pe pârtia care măsoară 1,5 km. 
Gradul de dificultate al pârtiei este mediu, aproape uşor (după părerea mea, care sunt doar un amator al acestui sport). Orarul de azi al telescaunului: 12-16. DN1? Absolut normal, s-a circulat ok cu maşina, nici o coloană, nici un ambuteiaj. Dacă reuşiţi s-o tăiaţi de-acasă, plecaţi spre Buşteni lunea pe la 10 din Bucureşti (sau pe la 11 din Ploieşti) şi n-o să vă pară rău (din fericire pentru mine, eu lunea nu am cursuri 
)
Pentru a vedea şi alte fotografii, daţi clic pe
Oau, mai ce zapada, mai ce zapada
)
Ce folos ca e statiunea goala, ce folos ca nu-i nimeni pe partie, ce folos ca DN1 e liber, ce folos ca e si frumos afara daca nu stiu sa schiez, cum e cazul meu…
ei dar lasa ca totul se invatza, odata si odata. Te felicit pentru mica excursie la munte, pe cand o tabara?
Eu n-am schiat in viata mea,fiindca nu-mi place frigul si zapada,asa ca nu cunosc multe despre acest sport.Spre exemplu,nu imi dau seama ce-i acel “monstru” din pozele 3 si 4,care parca te urmareste “sa-ti faca vînt” spre pîrtie(ha,ha!).
P.S.Zici tu cu modestie ca esti amator al acestui sport,dar pozele dovedesc contrariul.Felicitari!
@genius: Stii cum e cu invatatul schiului? Cam ca invatatul conducerii auto. Daca vrei (si-ti place), poti!
Dincolo de gluma, schiul e un sport minunat, da’ n-as indemna pe nimeni sa-l practice, daca nu e cat de cat ponderat. Altminteri, adrenalina cu caru’, peisaje frumoase, aeeer curaaat!!! Uite, o tabara de schi n-ar fi tocmai o idee rea. Poate un workshop foto? 
@viorica: Hahaha!
“Monstrul” ala e o inventie super, o cabina-telescaun moderna (ca un balon mare de sapun), pentru 4 persoane, careia poti sa-i culisezi daca vrei un paravan transparent in cazul in care e vant din fatza sau ger afara. P.S. Din fericire, desi m-am apucat de schi tarziu, acum pot sa zic ca ma descurc bine pe orice partie si mai ales schiez cu multa bucurie 
fericitule!:) ai lunea liber sa faci ce-ti place. super pozele, super zapada!
Oceania a scris pe blogul său Era anonimatului
@oceania: De cate ori am vrut sa-mi schimb jobul (evident cu ceva mult mai bine platit decat meseria de profesor), frumoasa zi libera de luni m-a tinut in loc
Chiar a fost o zapada numai buna de schiat (fara gheatza, fara sa fie pufoasa sau topita, apoasa). Si, mai ales, uneori eram chiar singur-singur pe ditai partia!
Usor de dat sfaturi,cind esti la un pas de munte.
Frumoase fotografii,sa te bucuri cit mai des de asemenea momente.Si,sa mai spargi pungi,fie si de pufuleti,e minunat cind copilaria locuieste inca in sufletul nostru!
este cel mai bun lucru, pe care ai putut sa il faci ! pt.tine, pt. sanatatea ta, ce bine e sa ai la doi pasi o pirtie de schi! eu ca fosta nevasta de monitor de schi habar nu am sa schiez ( ca saracul de lazi abia de apuca sa isi faca orele cu disperatele alea, un monitor de schi pe vremea aia in romania era o adevarata vedeta ) si ultima mea incercare s-a soldat cu un picior rupt!! asa ca mi-a ramas doar sufletul la schi si bucuria, ca raducu schiaza de la doi ani ca un profi!
@laura: Ce tare: sa mai spargi pungi!
Cum sa uiti de copilul din tine? Niciodata! 
@vergi: Cred ca iti mai amintesti de o calatorie, iarna, la Semenic (eu aveam vreo 13-14 ani, venise cu voi si Miri Schedd, prietena voastra de familie) cand Lazi mi-a pus in picioare primele schiuri din viata mea (marca “Atachee”, albe, noi, – marca asta a disparut intre timp, sau poate n-a existat niciodata decat in mintea mea – n-o sa uit niciodata ce frumoase erau) si mi-a zis, dandu-mi vant fara mila: “Hai, ne vedem in vale!” Nici azi nu inteleg cum de n-am cazut, pt ca era destul de lunga partia (panta era insa domoala, profesionistii ii ziceau “partia idiotilor”, oare de ce?, hahaha!
). Eh, norocul incepatorului 
… Abia mult mai tarziu, pe la mijlocul anilor ’90, am invatat sa schiez, cu pretul a zeci si zeci de cazaturi, din minut in minut, care de care mai umilitoare si mai descurajatoare. Totusi, m-am ambitionat sa depasesc eroic momentul ala penibil cand radeau toti de mine (ce-i drept, eram de ras: un fel de fiinta umana deprimata, jumatate zapada, jumatate salopeta inghetata) si uite ca acum schiez ca un om … mare! 
da’ ce binisor iti sade!
he,he, pai asta a fost ghinionul nostru cu lazi!!! eu eram nevasta, deci neinteresanta, tu erai un copil dar trebuie sa recunosc, ca a procedat bine cu tine. Adica orice as spune acum peste ani, lazi era une excelent profesor de schi si la virsta ta de atunci a fost metoda ideala. Ca dovada , ca ai ajuns in vale!!!inca o data, pozele sint superbe!
@ana: Multumesc
@vergi: Iti spun din nou cu mare sinceritate, daca nu era acel frumos episod cu Lazi, nu cred ca m-as fi apucat vreodata de schi
Frumos sport, intr-adevar…Am incercat de cateva ori, dar nu m-am tinut de treaba desi stau in Campina, adica la o aruncatura de bat de munte. Un lucru e sigur: NU mergeti pe Valea Prahovei in weekend! Eu n-o mai fac de mult…e pierdere de vreme si de neuroni!
@dana: Niciodata la schi, in weekend! Asta e aproape o regula de AUR
… P.S. Bine-ai venit pe blogul meu, Dana!