Tabla fermecată
Să tot fii profesor, cu un astfel de mijloc de comunicare a informaţiei, care trimite în istorie demodata tablă neagră de lângă catedră, cu enervanta cretă care scârţâie când scrii şi îţi albeşte mâinile cu praful ei alb şi toxic!
Să tot fii profesor, cu un astfel de mijloc de comunicare a informaţiei, care trimite în istorie demodata tablă neagră de lângă catedră, cu enervanta cretă care scârţâie când scrii şi îţi albeşte mâinile cu praful ei alb şi toxic!
Am râs de unul singur la televizor auzindu-l pe Mircea Badea azi la frumoasa sa emisiune, care se străduia (mult prea emoţional) să-i răspundă domnului Ioan T. Morar acuzelor acestuia de plagiat din “Libertatea”. Îi sunt dator lui Mircea Badea o reabilitare (nu doar pentru că în continuare îi urmăresc cu interes emisiunile, chiar dacă mă intrigă uneori teribilismul său şi mitocănia, absolut gratuite), după ce eu însumi am scris pe tema în discuţie chiar aici pe blog în ziua de 22 iulie 2008 articolul “Există oameni pe lună?” (cam pătimaş, recunosc), amintit de domnul Ioan T.Morar pe blogul său. Dragă Mircea Badea, dacă vreodată vei citi aceste rânduri, crede-mă că te cred că ai auzit de la sora ta pentru întâia oară poanta finală a emisiunilor tale (“Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul”) dar dacă te frământă folclorul acestei întâmplări frumoase din copilărie, ia în seamă şi eventualitatea că cineva anonim, citind cândva proza scriitorului maghiar în cauză, ar fi putut emite cu mult umor o PARAFRAZĂ, pe care e posibil să o fi reţinut sora ta şi astfel ai preluat-o tu însuţi. Ce ar fi rău în asta? Desigur, nimic. Această parafrază (genul de afirmaţie: ce ţară frumoasă e România! păcat că e locuită!) o mai foloseam şi eu, că prea Continue reading
La mulţi ani, Cris!
Dacă nici drumarii nu încetează să se tot scuze iarnă de iarnă că au fost luaţi pe nepregătite iar şoferii pică precum muştele bete prin nămeţi, să nu se mire nimeni de cantitatea impresionantă de înjurături pe cap de primar şi autorităţi locale de munte. Ceva însă se întâmplă ca la carte (aşa am auzit cel puţin, din surse demne de încredere). Deşi nu se face mai nimic împotriva poleiului şi zăpezii îngheţate de pe Furnica încă de la prima ninsoare, în schimb
poliţia blochează cu râvnă în vale roţile celor rămaşi peste noapte prin troiene, după lege, conform. Bravos naţiune, mersi popor! Aşa da! Uite ceva la ce nu s-au gândit occidentalii. Când se pornesc zăpezile pe autostrăzile europene şi rămân maşinile înzăpezite, să-i cheme pe ai noştri bravi poliţişti la amenzi, să blocheze roţile naturii, ale gerului, ale viscolului şi zăpezii. Dar eu voi posta câteva imagini clasice de iarnă, făcute ieri la Sinaia. Pentru că, nu-i aşa, până la urmă şi iarna e frumoasă, chiar dacă acum zăpada a pătruns chiar şi acolo unde astă vară era atât de cald şi bine.
Nici mie nu-mi vine să cred cât de des mi se face dor de “Anotimpurile” lui Vivaldi!
După ce am ascultat cam tot ce s-a putut asculta în materie de Vivaldi (creaţia lui dedicată viorii – integral, lucrările religioase şi o parte mare din opere), virtuozitatea din “Vara” şi “Iarna” mă lasă întotdeauna fără cuvinte. În cazul ăsta nici nu-i de mirare, fiind vorba despre o interpretare (Anne-Sophie Mutter) dar şi o filmare remarcabile.
Sursa clipului: YouTube. Mulţumiri Emmei Enescu pentru link.
Gând la gând cu bucurie! Iată un concurs foto extrem de interesant și de simplu, la care orice blogger pasionat de realitatea noastră cea de toate zilele poate participa! Mă alătur și eu Luminiței și îl recomand cu căldură, cu-atât mai mult cu cât ați putut vedea acum câteva zile inclusiv aici pe blog că problema traficului pare a nu avea nici o rezolvare! Îndemnul meu se adresează mai ales prietenilor mei foarte tineri pasionați de fotografie cu care mă întâlnesc periodic, învățăm, discutăm, participăm la saloane de artă fotografică și organizăm expoziții. Felicitări lui Sebastian pentru inițiativă!
P.S. Deja concursul este promovat în spirit fair play și de alte publicații sau bloguri, ceea ce din nou este de apreciat (vezi de ex. photowalk.ro , ill.ro etc.).
Aşa se numeşte clipul pe care îl postez azi: “Robin Williams and The Dolphins” (via YouTube), pentru a încerca să anihilez gustul amar al textului şi fotografiilor de ieri. După sfârşitul părţii întâi aveţi posibilitatea de a urmări şi celelalte episoade alegând una dintre fotogramele prezente în partea de jos a imaginii, aşa cum se practică frecvent pe YouTube. Enjoy!
Important! Imaginile următoare sunt şocante, în mod real! Persoanele care nu suportă scene de mare cruzime sunt rugate să NU le privească. Din acest motiv, fotografiile vor fi postate numai după invitaţia de a citi mai departe. Vă mulţumesc pentru înţelegere.
Am citit plin de indignare acest mesaj primit de curând de la nişte prieteni:
“Desi pare incredibil, anual, acest masacru brutal si sangeros se petrece in Insulele Feroe, care apartin Danemarcei. Danemarca, o tara care se presupune a fi civilizata. Prea putine persoane din lume au cunostinta despre acest eveniment oribil si lipsit de sensibilitate, care se repeta an de an. Acest crunt masacru este opera unor tineri care participa la el pentru a demonstra ca au devenit adulti (!!). Este absolut incredibil ca nu se poate face nimic pentru ca aceasta barbarie sa inceteze. O barbarie savarsita impotriva lui “Calderon”, un delfin extrem de inteligent, care obisnuieste sa se apropie de oameni din curiozitate. Trimiteti acest mesaj tuturor cunostintelor! RUSINE DANEMARCEI!”
Ok, eu am redat în întregime mesajul şi nu sunt de acord cu afirmaţia globală “Ruşine Danemarcei!”, dimpotrivă. Danemarca este o ţară cu adevarat democratică, unde se întamplă lucruri extrem de civilizate, aş zice de invidiat. Exceptand aceasta remarcă (desigur izvorâtă din raţiuni emoţionale), mă alatur însă celor care condamnă masacrarea aberantă a acestor animale atât de inteligente şi de rafinate, numite delfini.
Pentru a vedea imaginile, vă rog să daţi clic pe Continue reading
La mulţi ani, Radu!
Am vernisat azi la Liceul de Artă din Ploieşti împreună cu prof. drd. Adriana Brăileanu o expoziţie a elevilor ocazionată de un simpozion al directorilor educativi din toate liceele judeţului Prahova. Ai zice, deh, acţiuni culturale conjuncturale, comandate exact ca pe vremuri! Sincer, nu. Eu unul predau la acest liceu (pe lângă estetică şi pian) procesarea computerizată a imaginii dar, contrar aşteptărilor, fotografiile din expoziţie nu sunt rezultatul procesării computerizate ci imagini gandite şi realizate pur fotografic. La următoarea expoziţie vom prezenta numai lucrări procesate pe computer. Acum însă mi s-a părut important să demonstrăm că fotografia clasică reprezintă în continuare o sursă inepuizabilă de comunicare a unor idei şi mesaje artistice. Iată numele celor 12 artişti elevi expozanţi şi câteva dintre lucrările lor, care au fost admirate pe simeze de către distinşii directori de licee prezenţi într-un număr impresionant de mare la vernisaj: Alexandru Căprar, Roxana Constantinescu, Cristina Codreanu, Hilde Mănescu, Tiberiu Manta, Ştefan Manu, Antonio Niculae, Raluca Ştefănescu, Delia Sloneanu, Monica Soare, Irina Szellelki, Ana Toma. Le mulţumesc tuturor şi îi felicit din toată inima!
Pentru a vizualiza imaginile din expoziţie, vă rog să daţi clic pe Continue reading
La intersecția de la Romarta, pe Calea Victoriei spre Unirii, s-a creat la un moment dat un blocaj din care nici macar cu bicicleta nu se putea ieși. Și eu care mă gândeam că dacă nu motocicleta (prea periculoasă pentru felul total iresponsabil în care se conduce în România), măcar bicicleta ar putea fi o soluție pentru a se putea circula ceva mai rapid prin frumoasa noastră capitală!
La multi ani, Ana-Gabriela!
Un noiembrie blând, tăcut şi frumos a făcut posibilă şederea afară în faţa focului de la buturugi, la moşie, noaptea la ora 12, de Sf. Mihail şi Gavrilă. Vin, cozonac, gutui. Căldura focului, spectacolul luminii lui. La mulţi ani tuturor celor dragi care au aceste nume: Mihai, Mihaela, Gabriel, Gabriela!
Şi am primit cadou aceste frumoase căni, care cântă Fur Elise de Beethoven
