Film document: câteva secunde cu
Nino si mama lui – martie 2003
Mai citim poezii? Cît de des? De ce citim/nu citim poezii? Pentru cine scriu poeţii? Pentru noi, pentru ei înşişi, pentru a crea legături? Zilele trecute am pus aceste întrebări prietenilor mei foarte tineri, de la şcoală. Din fericire, se citeşte poezie. De cele mai multe ori pentru că aşa cere programa şcolară. Se mai citeşte şi de dragul poeziei, pur şi simplu. În Ploieşti s-au născut câţiva scriitori importanţi ai literaturii române. Nichita Stănescu a fost ploieştean. Ion Stratan a fost ploieştean. Pe amândoi îi alintau mamele lor cu numele Nino sau Nini. Prietenii îi spuneau lui Ion Stratan, Nino. Eu nu ştiu dacă ştiu prea bine ce sunt dar ştiu ce nu sunt. De exemplu, ştiu că nu sunt poet. La un an după plecarea lui Nichita la cer, am scris totuşi un text care suna ca şi cum ar fi fost un poem, pe care însă nu l-am publicat niciodată. Era mai curând un poem-de-sunete decât unul de cuvinte. I l-am dat doar lui Nino să-l citească, pentru că l-am scris în timpul unei şedinţe a Cenaclului literar “I.L.Caragiale” de la Palatul Culturii din Ploieşti. El însuşi scria câte un vers în timp ce asculta comentariile celor prezenţi, îl caligrafia pe o foiţă, pe un carneţel, pe un pachet de ţigări sau chiar pe o cutie de chibrituri. Mi-l arăta foarte bucuros, ca un copil. Dar ce mă pricepeam eu la poezie? Aşa că, la rîndul meu, eram bucuros că Nino scria ceva, foarte frumos şi-mi împărtăşea şi mie bucuria. O să postez astăzi textul meu de-atunci, ca să alung tristeţea că prietenul nostru a plecat şi el acum trei ani după Nichita. 
Scris cu pricepere sau nu, i-l dedic lui Nino. Pentru că el, cu generozitatea-i bine cunoscută, m-a incurajat la vremea respectivă: “E extraordinar poemul tău, bătrâne! Eşti genial!” E clar că nu sunt genial. Dar când Nino spunea despre mine că sunt genial, el chiar o credea cu tot sufletul şi mai ales mă făcea pentru o clipă să o cred şi eu 
Pentru a citi micul meu poem-de-sunete vă rog să daţi clic pe
Poetul. Către Dumnezeu.
“Bătrâne Domn, bătrâne Domn, cuprinsu-m-a un fel de somn,
aud că-n lume mor stejari, că prin păduri sunt tot mai rari,
în trunchiuri geniu-şi poartă lent, tot mai absent, tot mai absent.
Se-aude-n munte vuiet greu, cade-un stejar, cade un zeu,
îmi pare-acum că văd un semn prin aburul ţepos de lemn
dar, iată, gura îmi astup cu rumeguş din colţ de lup
dar, iată, mâinile îmi frâng cu iarba ce-a rămas din crâng
şi, iată, ochii îi mai leg cu viaţa mea, ce o reneg.
Cum m-a atins, Doamne al meu, ce-aripă rea, gheară de leu!
Cum de atunci, culcat pe-asfalt, târăscu-mi trupul ţi-l tresalt.
Ce zvârcolire, ce blestem, cum te mai chem, cum te mai chem!
Ce aer dens, cosmic eter, cu unghiile-l sfâşii-n cer.
În gheaţă-mi pare că sunt prins, mă văd topit, ţurţur prelins,
mişcări în van mai fac, rebel, mă ţin cristale reci de-oţel.
Şi-un melc din taina sa ieşind, tot răsucind, tot înflorind,
Şi-o raclă vine prea târziu, un cub imens şi străveziu.
E-o aşezare: cub în cub; plutirea mea, zbor de hulub.
Şi gheaţa să mişte nu vrea, cum sângerează mâna mea!
Cu opintire-o dezghioc şi ea se face iar la loc.
Îmi urcă greaţa în cuvânt, şi-acuma sînt şi nu mai sînt,
Mărite Doamne, Domn al meu, ce spaimă mi-e de dor de eu.
Mărite Doamne, fii cu mine, ce dor îmi e de dor de Tine.
Bătrâne Domn, bătrâne Domn, cuprinsu-m-a un fel de somn.”
Notă importantă: Fotografiile, filmul şi textele acestui post sunt protejate prin Copyright © 2008 Ioan Mihai Cochinescu. Nici o parte a textului postat, a poemului de mai sus, a filmului sau vreo fotografie nu pot fi folosite pentru publicare fără acordul meu. Vă mulţumesc, Ioan Mihai Cochinescu.
Vestea mortii lui Ion Stratan a bulversat pe toata lumea! Plecarea lui din viatza fizica a lasat un gol imens in lumea literara romana, care acum il plange, la 3 ani dupa moartea lui, dar care in ultimii ani de viatza l-a “uitat”. Asa se intampla, pare-se, cu majoritatea valorilor in Romania. Promovam prostia, dam la cos valoarea.
Ar trebui reinventat si reabilitat Nino, macar ca nu stiu eu, in nestiinta mea, pe cineva contemporan de valoarea lui. Si nu uitat cum pare-se ca
Ploiestiul face, si nu doar Ploiestiul ci mai marii literaturii. Salut initiativa unui colectiv tanar, pe care Nino i-a ghidat in ultimii sai ani, de a-l comemora!
ps:emotionant poemul tau! Ar trebui sa il publici!
@genius: Nino va fi comemorat, cum bine spui, pe 31 octombrie. Sper si eu sa se faca ceva in mod concret, macar la Ploiesti, pentru a fi reasezat acolo unde merita, in cultura romaneasca. E probabil cel mai important poet roman de dupa Nichita. P.S. Eh, poem! Uite, l-am publicat aici, dupa atat de multi ani! Cum ziceam, e doar o zicere de sunete
…
Frumoasa initiativa pornita din sufletul prietenilor de a-l comemora pe Nino Stratan.
Frumos poem.
ma bucur tare mult ca ai avut puterea sa scrii despre dragul nostru Nino… eu n’am putut…tot ce am facut pentru el astazi a fost sa pun pe blogul meu o fotografie la care eu tin foarte mult si un poem al lui la care el tinea la fel de mult… apoi am trimis link-uri cu articolul tau la toti prietenii din tara… apoi am baut un pahar si pentru el… mi’ar fi placut sa fim impreuna ca acum doi ani, la tine la moshie… n’a fost sa fie… poate la anu’… tot azi e si ziua fiului sau… stiai?
n-o sa-l uit cum asculta cu rabdare poeziile scrise de copii la cenaclul literar de la Palatul Culturii unde primeam invitatie aproape in fiecare duminica pe vremea cand eram eleva in gimnaziu.si cum ne indruma pe fiecare, cu drag.din fericire a apucat sa-mi dea o carte inainte sa moara pe care o am aici la Paris.o carte cu poeziile lui.
imi pare rau pe Ion Stratan nu l-am citit, Nichita Staneescu, da. Mari poeti , poate fi mindru Ploiestiul de asa fii!
@viorica: Un mare poet. Cred ca va fi comemorat la Bucuresti, la Bellu.
@katinka: Nu stiam ca e si ziua fiului sau. Ce trista coincidenta! Ma bucur ca ai trimis linkul, pentru ca pozele ni-l arata pe Nino patriarhal si bonom, mucalit, in parteneriatul bine cunoscut cu mama lui: el o boscorodea mereu, ea era buna pana la cer, mereu
@lumi: Atat Nino cat si mama lui intrebau de tine absolut de fiecare data cand mergeam la ei in vizita. Iar Nino spunea despre tine ca esti o poeta adevarata. Cel mai important lucru la cenaclul de copii era tocmai prezenta lui. Pentru ca avea pe langa darul poeziei si harul vorbirii, ca nimeni altul.
@vergi: Romania are poeti buni, mai ales ca limba romana e predispusa la poezie, prin sonoritatea ei si prin lexic. Ion Stratan este un poet la fel de mare ca Nichita Stanescu. Numai ca nu e la fel de cunoscut. Cred ca incet-incet va intra in istoria literara romaneasca la loc de mare cinste, asa cum se cuvine.
Nelu,de mult nu am citit poezii!Recunosc ca nici nu mi-am facut timp pentru asta iar scuzele….sint de prisos.
Acum insa am citit acest poem minunat si fiind inceput de zi voi iesi,precum melcul din taina mea,rasucindu-ma si inflorind pentru a realiza ce mi-am propus pe ziua de azi,antepenultima in care Afro mai e la noi.
Felicitari,o mare bila alba pentru latura poetica si inca o data,ma mindresc cu tine!
@laura: Din fericire pentru literatura romana, nu am scris poezii decat foarte rar
In cazul asta, e un poem scris pe nerasuflate, la un cenaclu de demult. Te rog sa-i spui Afroditei ca mi-ar face o mare bucurie daca ar intra si ea din cand in cand pe blog 