Nicu Alifantis – A Venit Toamna
Habar nu am cum se numeşte această plantă care se agaţă pe garduri, dar în fiecare an, toamna, o admir în curtea şcolii. De la o zi la alta, în octombrie, frunzele ei verzi se transformă în roşu aprins, după ce trec printr-o adevărată metamorfozare coloristică (de la verde intens, la galben, brun şi roşu). Oare se poate planta uşor? Cum? Ce mă distrează teribil de la o vreme este că, deşi am un aparat de fotografiat de mare rezoluţie (10 Mpx), eu fotografiez uneori şi cu aparatul foto al telefonului mobil, pentru că nu am mereu la mine aparatul cel profesional! Nu e o ironie a sorţii? 
… Eh, nu chiar tot ce fotografiem merită să apară pe simezele unei săli de expoziţie. Mă gândesc de multe ori că am ratat trăirea simplă a unor clipe de mare frumuseţe, căutând la repezeală aparatul de fotografiat (fie că era vorba despre răsăritul soarelui din mare, fie despre un eveniment extraordinar, tip reportaj). De ce vrem să “prindem” clipa? Şi, oare, reuşim să o “prindem”, cu adevărat? Ce e mai benefic pentru sufletul nostru, să privim cu simplitate un lucru, un eveniment frumos, bucurându-ne de el la timpul prezent, sau să-l imortalizăm cu ajutorul unei camere foto sau video, pentru o bucurie ulterioară? Dacă a trecut “clipa”, emoţia mai e aceeaşi? Se diminuează intensitatea ei? Sau, dimpotrivă, se amplifică, în timp?
Greu de crezut ca in lumea asta nebuna,nebuna,in care cei mai multi trecem pe langa frunze fara sa le observam culoarea,mai exista romantici ca tine.
Frumoase poze!
cred ca vrem “sa prindem clipa” pentru ca, de fapt, vrem s-o impartasim cu ceilalti, vrem ca emotia ce ne-a cuprins pe noi sa-i cuprinda si pe ceilalti.
mi-a placut nicu alifantis. am reasculatat cu placere melodia.
Oceania a scris pe blogul său Scurtă istorie a viitorului – Jacques Attali
@viorica: Eu sunt foarte optimist,in privinta “romantismului” de care zici. Ii banuiesc pe cei mai multi dintre barbati ca sunt sensibili la frumos, dar nu toti se manifesta exteriorizand acest lucru. Dimpotriva, nu vor sa arate ca i-au emotionat un apus de soare sau o priveliste spre cerul oglindit in apa unui lac, o padure desfrunzita sau un peisaj de iarna la munte etc.
Muzica lui Alifantis are ceva miraculos, e extrem de simpla, dar nu monotona, e armonioasa dar nu incarcata, are intotdeauna versuri bune, dar nu e sofisticata.
@oceania: Am observat mai ales cand sunt plecat prin tari straine cat de acuta este nevoia sa impartasesti cu cineva apropiat bucuria unei expozitii, a unei catedrale sau pur si simplu a unui peisaj frumos. Daca se intampla sa fiu singur, bucuria parca nu e la fel de mare, asa ca ai dreptate, fac fotografii pentru ca sa ma bucur mai tarziu cu cei dragi, privindu-le.
depinde cum expui!eu zic ca nu neaparat “simezele unei expozitii” sunt modul cel mai ok de prezentare ale imaginilor pe care le faci si ca dimpotriva toate pozele pe care le facem sunt de aratat.
simeza poate fii inlocuita cu diaporama pe muzica, sau blog pe alifantis cu foarte mult succes!
dar asta e parerea mea.
luminitza a scris pe blogul său adio
@luminitza: Si eu sunt de parere ca imaginile pot fi expuse in moduri diferite, nu neaparat cu mare fast sau mare pompa. Important este ca ele sa fie vazute, dupa cum nu e atat de important sa ai un aparat sofisticat sau unul tip “bricheta”. Desigur, daca vrei sa publici un catalog, o carte, o revista etc., e total altceva, e nevoie de exigentze impuse de tipografie. Dar, intr-adevar, actul “artistic” se poate produce chiar si pe un blog
Mihai a scris pe blogul său Aparatul foto – mică istorie în imagini
am fost invitata acasa la editoarea de la unlivreuneimage (cu www in fatza si com la sfarsit) care e interesata sa ma publice.
deci e vorba de o carte,cum spui.si ea-mi propune o expozitie.o instalatie,sau o carte fara copertzi fiindca la mine opera merge la infinit.sau o carte in spirala, ma gandesc eu.
problema mea este tocmai asta, ca fiind prea multa (ca-n sheherezatda unde dintr-o poveste dai in alta sau pe principiul papushilor ruseshti sau al bulgarelui de zapada rostogolit din varful muntelui).trebuie gasit un mod deshtept de prezentare care sa arate caracterul filmic al fotografiilor mele, cum l-a descris ea.m-a comparat cu acele carnetzele de desene animate, pe care daca le rasfoiesti rapid, se misca personajele si descoperi chiar si o poveste.fiindca la mine fiecare imagine are o serie.sunt in stare sa fotografiez de mai multe ori acelashi subiect doar fiindca starile mele sunt diferite si chiar daca in imagine nu e nici o schimbare eu tzin la toate 5 identice de exemplu unde poate doar norii s-au miscat imperceptibil.
ramane de gandit modul de prezentare.fiindca la mine e putzin mai complicat, existand nevoia de a fotografia in permanentza, din pacate.care nu-mi da timp de selectzie.
luminitza a scris pe blogul său adio
Am încercat și eu să pun această întrebare și până acum am primit câteva răspunsuri interesante aici…
Emoția nu mai este aceeași, clipa trebuie trăită!
Sebastian a scris pe blogul său Un film pentru cei cu stomacul tare
am tras azi o concluzie din ce ai scris, natura e asa de frumoasa, ca nu mai conteaza, cit de competitiv este aparatul cu care o fotografiezi! se pare ca mai nou frunzele de toamna preocupa multa lume, chiar citeam si aici un articol insotit de minunate fotografii despre frunze, nici nu imi puteam imagina, ca exista atitea feluri de frunze,ma refer acum la forma si culoare, ca numeric ma gindesc, citi copaci atitea frunze!!recunosc si ca m-ai batut, frunzele tale sint mai frumoase ca ce am fotografiat eu, si ca sa intaresc teoria mea, eu fotografiasem cu aparatul meu, de care sint asa de mindra!
Evenimentele importante merita fotografiate. Fotografierea la astfel de evenimente potenteaza emotia. De exemplu, un artist la un eveniment cultural (solist, expozant) sigur va vrea sa aiba o fotografie de atunci; momentul deceranarii unei diplome, sau o festivitate, iar e bine sa ai o poza. Nu mai zic botez, nunta si chiar inmormantare, din astea bunica mea are o galerie foarte complexa, ma infioara sa le privesc dar pentru dansa sunt importante.
Nu as zice ca se pierde emotia trairii unui eveniment. Sa fim seriosi, cat poate sa iti ia sa faci o fotografie? 1-2 secunde, hai 5 cu tot cu pregatit aparatul. 5 secunde! Pai daca e un eveniment care dureaza 2 ore, 5 secunde + sau – fac diferenta? Faza cu pierdutul emotiei se pune doar atunci cand ratezi sa vezi cu ochii in favoarea obiectivului evenimente unice, primul pas (da primul nu al doilea) al copilului, aparitia artistului preferat pe scena, rasaritul pe plaja s.a. Tie ti-a luat 10 secunde sa faci fotografiile, sigur le-ai admirat mai mult de atat, iar acum le vei avea in galeria personala. Cu ce a diminuat emotia descoperirii lor? Cu nimic!
@luminitza: Tu esti cu siguranta un artist fotograf autentic, pentru ca te gandesti la fotografie conceptual. Proiectele tale sunt de invidiat, imi dau seama cu cata pasiune gandesti totul si ce mult reprezinta aceasta arta pentru tine! Pe de alta parte, e si foarte greu de realizat ce ti-ai propus. Abia astept sa ne povestesti despre concretizarea proiectului tau. Felicitari sincere si succes!
. Au iesit niste fotografii superbe, aproape ca-mi vine sa le postez (poate o voi face cu alt prilej). Frunzele si firele de iarba ma fascineaza. Poate de-aia si zic eu ca ma duc la mosie “sa vorbesc cu firul de iarba” 
@sebastian: Din pacate sunt unul dintre cei care pot sa spun ca am pierdut clipa unica emotionala a unui eveniment, in favoarea fotografierii lui, de mai multe ori. Imi pare tare rau ca s-a intamplat asa, pe de alta parte ma bucur ca pot privi imaginile
@vergi: Ca sa vezi cat de pasionat am fost de subiect, azi mi-am luat aparatul cel profesionist si am repetat “sedinta” foto
@genius: Toate evenimentele care ma emotioneaza sunt tentat sa le si fotografiez, in afara de inmormantare. Eu sunt de parare (si defapt sunt de acord cu unele populatii primitive care gandesc asa) ca fotografiind o persoana, o “furi” cumva, fara sa vrei, deci fara intentie. De cele mai multe ori, “furand” imaginile celor dragi, te gandesti ulterior cu bucurie la ei, privindu-le fotografiile. Cred ca tot ce ai spus tu, reprezinta argumentele pentru care totusi fac fotografie, chiar daca se “pierde” clipa (sau macar primele secunde). Castigul sufletesc e desigur de factura emotionala. Daca iti face placere fotografia respectiva, o vezi si o revezi de zeci de ori, la intervale mari de timp, si iti povesteste lucruri pe care iti doresti sa le “auzi”
Planta se numeste vița canadiana, denumirea latineasca fiind Partenocissus quinquefolia. Este usor de cultivat, planta rustica, se inmulteste prin butasi de tulpina. Cu cat expozitia plantei este mai insorita, cu atat mai contrastante vor fi schimbarile de culoare ale frunzelor toamna. Culoarea rosie a frunzelor toamna este data de pigmentii antocianici, aceiasi care se regasesc si in strugurii rosii (negri).