www.visuldeiarna.ro
Cine dintre scriitorii pe care îi cunosc nu şi-ar dori un dar atât de frumos şi de emoţionant ca cel primit de mine azi de la fiul meu, Sebastian? 
Despre ce este vorba? Ce este http://www.visuldeiarna.ro/? Să-i dăm cuvântul chiar iniţiatorului:
Am pornit acest proiect din dorința de a face cunoscute povestirile tatălui meu, publicând (sub licență CC) cartea sa, “Visul de iarnă al Isabellei” (Rao, 1996), într-o manieră inedită, cel puțin pentru România. Fiecare text reprezintă o proză cuprinsă în această carte.
Ce-i nou totuși, în condțiile în care oricine poate cumpăra cartea, chiar și online? Voi. Comentariile sunt binevenite și promit că vă vom răspunde, atât eu cât și tatăl meu. Acestea fiind spuse, vă invit să citiți cu aceeași plăcere cu care am facut-o și eu! Sebastian Cochinescu ”
Mulţumindu-i în primul rând lui Sebastian pentru efortul de a iniţia, susţine şi administra acest proiect, vă mulţumesc şi vouă, prietenilor care vizitaţi acest blog şi pe care vă invit cu drag să-mi citiţi prozele scurte din www.visuldeiarna.ro şi, desigur, să le comentaţi . Nu vă ascund că emoţia mea este dublată de faptul că prin iniţierea acestui proiect se face şi un fel de act de dreptate vis-a-vis de trista realitate că toate aceste proze reunite sub titlul Visul de iarnă al Isabellei au fost scoase de sub tipar şi interzise de cenzura comunistă de dinainte de 1989 (nu voi înţelege niciodata de ce).
Am sa incep sa recitesc”Visul de iarna al Issabelei”,pentru ca imi place foarte mult stilul in care scrii si felul in care ai imbinat intamplari reale,petrecute in copilaria noastra,legate de minunata curte a casei in care am locuit,de vecinii nostri,adevarate personaje de roman,cu intamplari inventate de tine,imbinate atat de armonios,incat nu iti dai seama ca cititor,unde este granita dintre real si imaginar.
Felicitari lui Sebi pentru frumosul cadou pe care ti l-a oferit!
“Visul de iarna al Isabellei” ramine cartea copilariei noastre, si ma bucur de fiecare data, ca ai fost tocmai tu acela, care ai fost in stare sa redai niste lucruri asa de adevarate, tu care erai cel mai mic dintre noi. Dar in acelasi timp si cel mai curios, ne studiai pe toti, de parca ai fi stiut, ca intr-o buna zi vom intra in cartea ta macar cu amintirile! cit despre Sebi, ce baiat minunat!
@viorica: “Visul de iarna al Isabellei” e cartea mea cea mai draga. Nu ma mir ca Sebi e atat de legat de ea sufleteste, pt. ca el fiind cel mai mic pe-atunci, imi statea la propriu in carca in timp ce compuneam textele la masina de scris…
. Ce a facut Sebi e mai mult decat minunat, iti dai seama ce mare bucurie mi-a facut!
@vergi: Uite, sa stii ca de multe ori m-am gandit si eu la “amanuntul” asta: stateam ore in sir pe pragul usii si ma uitam la ceea ce se intampla in curte, ii studiam pe vecini, pe copiii lor, pana si animalele din curte (caini, pisici, capre, gaini, iepuri). Nu-mi trecea prin cap ca voi deveni scriitor, dar acum stiu ca datorez acelor vremuri totul. Era o simpla realitate pe care eu o transformam fara voie intr-o realitate povestita, chiar imaginara. Chiar daca personajele mele nu au spus ceea ce le-am atribuit ca ar fi spus, ar fi putut spune cu siguranta. Hahaha! Mama sofismelor, ce am scris eu acu’ aici!
P.S. Daca aveti timp sa intrati pe http://www.visuldeiarna.ro – iar asta e foarte simplu, pt. ca e suficient sa dati clic pe linkul de mai inainte – abia astept comentariile voastre, cu-atat mai mult cu cat voi cunoasteti atat de bine realitatea descrisa de mine si puteti adauga detalii dintre cele mai interesante…
Superb! Este un pas mare care, speram noi, sa devina o modalitate de promovare autentica.
katja a scris pe blogul său Prietena noastra, Elsa
@katja: Crede-ma, sunt impresionat. E o modalitate la care visam, dar nu ma gandeam ca poate deveni realitate. Mi se pare forma cea mai adecvata de promovare a unei carti/a unui autor, azi. Multumesc mult pentru sustinere
Asa cum scriam si pe http://www.visuldeiarna.ro, lectura merita realizata cu voce tare. Cele cateva ore pe la cursurile de teatru m-au invatat ca e bine sa ne acomodam cu vocea noastra, sa ne imprietenim cu ea, iar ceea ce scrii tu ne ajuta, sunt replici de-a gata are asteapta dublajul, din “limba” literelor in cea a sunetelor. Aaaaaaaaaaaaaua!
casa din Timisoara era parca predestinata sa fie un fel de teatru! adica , fiecare apartament la parter isi avea scara lui proprie, nu trebuia decit sa stai pe prag si te simteai ca in loja! cit despre spectacole , ele se desfasurau zilnic si erau pt. toate virstele si gusturile!!!cel mai fascinant raminea pt. mine militianul acela , care se batea cu facaletzul cu sotia lui si dupa aia ieseau demostrativ in mijlocul curtii si se pupau!si asta mai zilnic!
@genius: Poate gasim un regizor care sa se gandeasca pe bune la ideea asta (dramatizare si adaptare radiofonica dupa basmul cu acelasi nume de… Ta-na-na-naaa, Ta-naaa!… Noapte buna copii!:D
@vergi: Cum il chema pe militian? Nu-mi mai amintesc fazele astea! Super tare!