Chapter

Liste: 3. Mari cineaşti, mari filme

Charlie Chaplin – Timpuri Noi; David Llewelyn Wark Griffith – Intoleranţă

Am mai încercat acum câtăva vreme să alcătuiesc o listă cu zece mari regizori de film şi cu tot atâtea filme, dar după ce le-am postat, din motive tehnice (limita memoriei alocate pentru blogul respectiv a fost depăşită), a trebuit să renunţ la micul meu proiect. Revin acum cu această temă, nu numai pentru că doresc să finalizez aceste liste pe teme de artă în următoarele două-trei posturi ci pentru că sunt realmente pasionat de film. În lista (nu neapărat topul) regizorilor de film pe care i-aş propune pentru trimiterea unei capsule despre civilizaţia umană în cosmos ar figura: Griffith, Eisenstein, Chaplin, Vittorio de Sica, Fellini, AntonioniResnais, Bunuel, Kurosawa, Tarkowsky. Cele zece pelicule pe care le-aş expedia unor civilizaţii extraterestre, aflate la mii de ani lumină depărtare de noi (să se minuneze sau măcar să zâmbească), ar fi: Intolerance (Griffith), Alexandr Nevski (Eisenstein), Timpuri Noi (Chaplin), Miracol la Milano (Vittorio de Sica), Casanova (Fellini), Blow Up (Antonioni), Anul trecut la Marienbad (Alain Resnais), Viridiana (Bunuel), Kagemusha (Kurosawa), Călăuza (Tarkowsky). Cum să nu te gândeşti la cel dintâi cineast (Griffith) care la început de secol XX a intuit că filmul (Intoleranţă, 1916) poate transmite mesaje artistice printr-un limbaj propriu, apelând la imaginea-metaforă (leit-motiv), la tehnica montajului, la decorurile grandioase, la forţa de expresie a prim-planului, a detaliului dar şi a planului general? Cum să nu rămâi înmărmurit de scenografia şi regia sau dramatismul interpretării din Miracol la Milano, de pericolul robotizării omului, a alienării sale, a tehnologizării excesive anunţate de Timpuri Noi ? Sunt cu siguranţă secvenţe antologice, inegalabile. Călăuza de exemplu rămâne poate unicul film care dezbate cu atâta acuitate problema conştiinţei, a laşităţii, a zonei interzise în relaţia om-divinitate, a limitelor care chiar nu trebuie depăşite, a disperării, resemnării dar şi a speranţei. Care sunt propunerile voastre? Ce regizori contemporani de film şi ce pelicule realizate recent aţi adăuga listei?

Pentru a viziona fragmente din aceste capodopere ale cinematografiei, daţi clic pe titlurile filmelor de mai sus. Enjoy! :)

11 Comments ↓

11 Responses to “Liste: 3. Mari cineaşti, mari filme”

  1. viorica October 6, 2008 at 9:49 am #

    Abia astept sa-mi fac timp sa vad toate fragmentele din filmele amintite de tine.Deocamdata le-am vazut pe cele din Anul trecut la Marienbad si din Timpuri noi.Din pacate nu-mi mai amintesc nimic din Anul trecut la Marienbad,probabil din cauza ca la vremea cand l-am vazut la cinematograf,mi s-a parut un film mai greu decat ce vazusem pana atunci.In schimb,mi-a facut placere sa revad celebrele scene din Timpuri noi.Cred ca a fost cel mai bun film al lui Chaplin.Mai cred si ca succesul la public al filmelor lui din diferite perioade,s-a datorat nu nu numai comicului unor scene,dramatice in acelasi timp,ci si faptului ca erau inspirate din viata”omului de rand”,adica a majoritatii spectatorilor.Mi s-a intamplat de cateva ori in viata sa-mi amintesc de scena cu inshurubatul,sa ma simte”ca un robot”,cum ar fi spre exemplu zilele in care am scos samburi din vishine sa fac dulceata(cine a facut o treaba ca asta,stie de ce!).

  2. Mihai October 6, 2008 at 10:25 am #

    @viorica: Mie imi aminteste secventa respectiva de perioada cand lucram ca elevi in vacantele de vara la o fabrica de conserve, la banda rulanta. In special in schimbul de noapte, era infernal! :( Filmele lui Chaplin din perioada “muta” sunt geniale. Comicul lor este trist, dar umorul e neaosh, sanatos :)

  3. Oceania October 6, 2008 at 11:20 am #

    doamne ce munca depui la postarile astea. cate informatii utile. te admir. sa stii ca mi-am salvat ultimele tale postari ca nu se stie niciodata cand vreau sa folosesc informatia stransa de tine despre fotografie si film. n-am vazut inca bucatile de film propuse de tine dar o voi face imediat ce am putin timp liber.

  4. vergi October 6, 2008 at 3:09 pm #

    Fellini, Vitorio de Sica si Antonioni ramin triumviratul de aur al cinematografiei italiene!era destul sa le citesti numele pe vreun afis si salile erau arhipline. A fost un timp, in care cea mai mare bucurie era mersul la cinema, o sa imi para rau toata viata, ca televiziunea a mincat cumva cinematograful. Sigur, e mai comod acasa in fotoliu , iar gindul, lasa ca il da si la televizor, iti ia din supararea, ca inca nu ai vazut filmul.Ca sa nu mai spun de bucuria fara seaman, cind erau invitati la premiere si actori din filmul respectiv.

  5. Katja October 6, 2008 at 3:23 pm #

    Superb. Are dreptate Oceania. Esti meticulos si bine documentat, ceea ce face din postarile tale adevarate comori pentru pasionati. O sa ne facem timp sa vizionam si noi capodoperele amintite de tine (din cate stiu, tu le ai pe DVD-uri sau pe calculator, nu-i asa?).

    Katja a scris pe blogul său Piuit si piuiala

  6. genius October 6, 2008 at 6:54 pm #

    I’m impressed!
    In domeniul asta eu nu detin informatii prea multe, spre nefericirea mea de om ce se indeletniceste cu altele. Sunt un bun spectator, si asta mai spala din “rusine”. Nu pot sa nu remarc si eu munca depusa la acest articol, pentru care te felicit. Din pacate acum nu ma pot uita la fragmentele de film pt ca sunt in prag de migrena+cadere de calciu, se mai intampla toamna, dar cand ma voi linisti promit sa o fac cu cea mai mare atentie!

  7. Cristina October 6, 2008 at 8:10 pm #

    Am citit.:)

  8. Sebastian October 6, 2008 at 10:03 pm #

    Mă înclin.

    Sebastian a scris pe blogul său Șoferii de Dacia

  9. Mihai October 6, 2008 at 10:39 pm #

    @oceania: Trebuie sa fiu sincer si sa-ti marturisesc ca si eu am salvat toata “documentatia”, tocmai pt. ca de-a lungul timpului am avut periodic nevoie de toate aceste date (liste cu nume de artisti, biografii, exemple din filme, fotografii etc.)si nu prea aveam de unde sa le iau. Ma bucur ca esti atat de atenta la ce scriu eu, pot sa te asigur ca la randul meu urmaresc blogul tau cu mare placere (poate tocmai pentru ca si textele tale sunt muncite si bine documentate) :)
    @vergi: Nu stiu cum as face o minune sa revina lumea (din Romania, mai ales din provincie) in salile de cinema. E o magie acolo, e un spectacol unic, atat de complex. In Occident, in America, lumea iese din casa, din fata televizoarelor si se bucura sa vada un film in sala de cinema. Aici inca nu.
    @katja: Am DVD-uri cu aceste filme, dar unele sunt copii mai slabe calitativ. Tot e mai bine decat de loc. M-am uitat azi noapte la cele zece filme. Imi mentin parerea ca sunt adevarate capodopere
    @genius: Limbajul cinematografic se invata pe “furatelea”, ca in mai toate artele, dar si prin informatie metodica. Cele zece propuneri din lista asta sunt chiar filme care ar trebui sa figureze, sa zic asa, in programele universitare macar optionale). Aceste zece filme arata (daca mai era nevoie) ca filmul este o arta. Si inca ce arta! :) P.S. Vezi cu calciul, nu mai pune si tu la suflet toate problemele “toamnei”, important este ce e in propriul tau suflet, nu? :)
    @cristina: Ok, sper ca ti-au placut
    @sebastian: De cate ori vad filmele astea sau altele pe care nu le-am scris aici, dar sunt la fel de mari, imi dau seama ca nu e intamplator faptul ca ceea ce scriu eu este atat de “contaminat” de limbajul cinematografic si de muzica. Si eu ma inclin. :)

  10. Coman Cosmin September 7, 2010 at 1:11 am #

    salut. cine ma ajuta si pe mine ?
    cum se poate da efect pt o inregitrare cu o camera video k sa se faca un film k la Hollywood ? adica ideea este k imaginea sa apara ca si cum ar fi un film, de exemplu cum e imaginea de film din Lord of the rings, Troy, etc
    exista vreun program care modifica imaginea ? va multumesc frumos

  11. Mihai September 8, 2010 at 8:39 pm #

    @Coman Cosmin: Exista tot felul de softuri de editare a filmelor (Sony Vegas de ex., care e ca un fel de Windows Movie Maker). Da cautare pe Google si vei gasi o sumedenie :)

Leave a Reply

CommentLuv badge