La revedere, pe curând

Cei interesaţi de activitatea mea literar-artistică sunt rugaţi să dea clic pe aceste linkuri:
Ioan Mihai Cochinescu
Visul de iarna al Isabellei

Dragi prieteni ai acestui blog, voi lua o pauză ceva mai lungă în care sper să reuşesc să mă concentrez asupra unor proiecte la care lucrez de mai multă vreme şi pe care vreau să le finalizez în următoarele săptămâni. Acesta este şi motivul pentru care nu am mai scris de câteva zile. Vă asigur că cele mai bine de o sută de zile în care am comunicat atât de frumos cu voi, atât de aproapiaţi sufleteşte, atât de cu bună credinţă, zilnic, înseamnă un dar de preţ care m-a îmbogăţit şi pe care îl păstrez în inimă cu bucurie. Dacă din când în când vi se va face dor de textele, fotografiile sau muzica de-aici de pe www.cochinescu.ro sau de pe www.visuldeiarna.ro, daţi clic pe cele două linkuri pe care le-am scris chiar sub titlu. Vă spun acum la revedere, pe curând, vă mulţumesc pentru înţelegere şi vă îmbraţişez cu tot dragul
Ioan Mihai Cochinescu

David în America

CELEBRA STATUIE “DAVID” A LUI MICHELANGELO A FOST EXPUSĂ TIMP DE DOI ANI ÎN AMERICA

Am spus-o de mai multe ori, nu mă număr printre cei care practică retrimiterea unor e-mail-uri hazoase, bancuri, fotografii sau texte gen “spam”. Dar pentru că tema abordată într-un e-mail primit azi de la bunul nostru prieten Valter Paraschivescu mi se pare chiar o temă super-tare (plus imaginile de-a dreptul savuroase), o postez şi eu. Aşadar, atenţie la… sponsori!

DUPĂ CEI DOI ANI DE ŞEDERE ÎN AMERICA, STATUIA S-A ÎNTORS LA ROMA.

Pentru a vizualiza imaginea următoare şi lista sponsorilor, vă rog daţi clic pe Continue reading

Leonardo la Operetă

Binenţeles că nu e întâmplător titlul . Vestea bună: “50 de maşini inventate sau proiectate de Leonardo da Vinci pot fi văzute, de joi, 2 octombrie, într-o expoziţie deschisă la Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian” din Bucureşti. Modelele, unele funcţionale, vor poposi aici timp de patru luni, în cadrul unui turneu prin 60 de ţări, unde au fost văzute de peste 20 de milioane de persoane.” Restul articolului din HotNews.ro poate fi citit aici . Vestea de cârcotaş : o comentatoare, Diana Hurduc, zice: “Şi eu le-am văzut acum o săptămână la Veneţia într-o expoziţie organizată cu ocazia bienalei de arhitectură într-o biserică lângă Arsenal. Daca sunt aceleaşi, atunci mare viteza au!” Hehehe!… Cum ar mai fi? Ar fi cel puţin ciudat, pentru un proiect care ni se spune că a costat România nu mai puţin de… 1,5 milioane de euro! Hai să admitem totuşi că aceasta este aceeaşi expoziţie care a fost şi la Veneţia şi că într-adevăr organizatorii români s-au mişcat repede (la atât de mulţi bani!). Pentru că vreau să spun că expoziţia merită să fie văzută. Şi va sta în Bucureşti până la 31 ianuarie 2009. Dacă cineva se mai îndoia de geniul tehnic al lui Leonardo, exponatele – replici ale desenelor marelui pictor renascentist realizate impecabil din lemn băiţuit în roşu, vin să ne uluiască. De la bicicletă, rulment, paraşută, mitralieră sau tanc, până la robot humanoid, avion şi automobil, totul se afla în mintea sclipitoare a lui Leonardo, iar acest lucru se întâmpla cu

Pentru a urmări în continuare postul, apăsaţi vă rog pe Continue reading

Ion Stratan

Film document: câteva secunde cu
Nino si mama lui – martie 2003

Mai citim poezii? Cît de des? De ce citim/nu citim poezii? Pentru cine scriu poeţii? Pentru noi, pentru ei înşişi, pentru a crea legături? Zilele trecute am pus aceste întrebări prietenilor mei foarte tineri, de la şcoală. Din fericire, se citeşte poezie. De cele mai multe ori pentru că aşa cere programa şcolară. Se mai citeşte şi de dragul poeziei, pur şi simplu. În Ploieşti s-au născut câţiva scriitori importanţi ai literaturii române. Nichita Stănescu a fost ploieştean. Ion Stratan a fost ploieştean. Pe amândoi îi alintau mamele lor cu numele Nino sau Nini. Prietenii îi spuneau lui Ion Stratan, Nino. Eu nu ştiu dacă ştiu prea bine ce sunt dar ştiu ce nu sunt. De exemplu, ştiu că nu sunt poet. La un an după plecarea lui Nichita la cer, am scris totuşi un text care suna ca şi cum ar fi fost un poem, pe care însă nu l-am publicat niciodată. Era mai curând un poem-de-sunete decât unul de cuvinte. I l-am dat doar lui Nino să-l citească, pentru că l-am scris în timpul unei şedinţe a Cenaclului literar “I.L.Caragiale” de la Palatul Culturii din Ploieşti. El însuşi scria câte un vers în timp ce asculta comentariile celor prezenţi, îl caligrafia pe o foiţă, pe un carneţel, pe un pachet de ţigări sau chiar pe o cutie de chibrituri. Mi-l arăta foarte bucuros, ca un copil. Dar ce mă pricepeam eu la poezie? Aşa că, la rîndul meu, eram bucuros că Nino scria ceva, foarte frumos şi-mi împărtăşea şi mie bucuria. O să postez astăzi textul meu de-atunci, ca să alung tristeţea că prietenul nostru a plecat şi el acum trei ani după Nichita. Scris cu pricepere sau nu, i-l dedic lui Nino. Pentru că el, cu generozitatea-i bine cunoscută, m-a incurajat la vremea respectivă: “E extraordinar poemul tău, bătrâne! Eşti genial!” E clar că nu sunt genial. Dar când Nino spunea despre mine că sunt genial, el chiar o credea cu tot sufletul şi mai ales mă făcea pentru o clipă să o cred şi eu

Pentru a citi micul meu poem-de-sunete vă rog să daţi clic pe Continue reading

Vinul de la moşie

La mulţi ani, Luca-Angelo, de Sf. Luca!

Cred că vă este foarte clar că mustul obţinut din recolta mea de 8 sau 10 kilograme de struguri de la moşie a fost supravegheat atent, zi de zi, în procesul lui de transformare în vin. A bolborosit cît a bolborosit el alchimic, pre limba lui, şi acum a venit vremea să fie tras de pe drojdie, ca să evit prinderea unui gust neplăcut. Culoarea? Rubinie, limpede. Se vede şi din poze, nu? Gustul? Mmmm!… Minunat!… Este aşa numitul gust de vin de Crăciun, vin de Paşte sau vin de biserică. Predomină desigur căpşunica. Nu se pot imagina sarmalele fără un astfel de vin. Şi nici friptura de porc sau de curcan la tavă. Desigur, nici cozonacul frământat în casă, cu stafide, cacao, nucă şi bucăţele de rahat. În aşteptarea sarmalelor şi a vinului, ce altceva merge decât o ţuică fiartă? Nu vi s-a făcut dor de Sfintele Sărbători de Sf. Nicolae şi Moş Crăciun? Poate nu v-aţi gândit cât de puţin mai e! Nici două luni! Pregătiţi colindele, pregătiţi darurile, merele, covrigii, nucile şi bănuţii pentru colindători, deschideţi-vă sufletul şi bucuraţi-vă, hehehe, pe bune, acuşi-acuşi vine moşu’…

Dacă aveţi timp, vă rog să citiţi şi textele de ieri şi alaltăieri. Din motive absolut obiective, au fost postate abia azi. Vă mulţumesc.

Pentru a vedea şi alte imagini ale acestui articol, vă rog daţi clic pe Continue reading

Virtual Reality Panoramas

Imaginile circulare (VRP, 360 de grade) ale unor fotografii procesate cu ajutorul Adobe Flash CS3 Professional sau alte programe asemănătoare sunt de-a dreptul spectaculoase. De exemplu, primul om pe Lună, Neil Armstrong, poate fi văzut într-un mod greu de imaginat pentru privitorul obişnuit cu fotografia clasică. Misiunea Apollo 12 e şi ea realizată la fel de impresionant. La fel,  Misiunea Apollo 17 pe Lună (“Ultimul om pe lună”, cosmonauţii Jack şi Gene cântă!) poate fi văzută de parcă ai fi fost tu însuţi acolo. E suficient să daţi clic pe linkuri iar apoi să “trageţi” cu mouse-ul ţinând clic stânga apăsat, în stânga sau dreapta. Pentru a apropia sau îndepărta panorama (zoom), apăsaţi pe tasta Ctrl sau pe tasta Shift. Veţi vedea cât de impresionant e efectul. Al treilea exemplu este tot din Misiunea Apollo 17 (The Orange Soil at Crater Shorty). Toate aceste panorame VR au şi sunet. O frumoasă imagine panoramică a cerului, cu miliardele lui de stele, poate fi văzută aici.
P.S. Un exemplu  (clic “explore” odată ajuns pe site!) minunat cu imagini interactive, l-a postat Luminiţa pe blogul ei.

Notă: Pentru primele VR panoramas trebuie să aveţi Quick Time Player instalat. Pentru panorama cu harta cerului e posibil să vi se ceară să instalaţi programul Java platform în computer. Instalaţi-l, nu durează decât 2 sau 3 minute. Dar merită. Enjoy!

Surse: www.qtvr.dk · www.panoramas.dk · www.virtualdenmark.dk · www.fullscreenqtvr.com · Panoramas.dk is created by Hans Nyberg. The featured fullscreen panoramas are all copyright the individual photographers. © 2004 Hans Nyberg; www.ashesandsnow.org/en

A trăi în realitatea virtuală

Prinde teren din ce în ce mai mult realitatea virtuală. Realizările grafice 3D sau de orice alt tip de realitate virtuală sunt întâlnite cu succes în jocuri pe computer dar şi în filme de desene animate, de foarte multă vreme. Texturile folosite la realizarea expresiei feţei umane, a corpului uman, sunt deja incredibil de fidele. Unde se va ajunge? Ce se urmăreşte? Postez câteva exemple de grafică pe computer cu speranţa că realitatea-realitate nu va fi înlocuită niciodată de imaginar, definitiv, în viitor. Precizez că nu este vorba despre fotografii ale unor persoane, nici măcar prelucrarea computerizată a unor imagini fotografice, ci “desenarea” pe calculator a unor chipuri şi expresii pur virtuale (chiar dacă unele imagini sunt cele ale unor vedete cunoscute).
Continue reading

Leapşa

A fost destul de greu pentru un ardelean atât de autentic ca mine să-mi dau seama că mi s-a dat o leapşă de la Luminiţa şi că la rândul meu trebuie să o dau mai departe. Ceea ce o să şi fac. Leapşa, Katinka ! . Cartea este din 1978, e de-o seamă cu Sebi    şi a avut un tiraj de 150 de mii (!!!) de exemplare plus 75 legate – al meu e legat, hehehe. Mi-au făcut cu ochiul berea şi covrigeii săraţi de pe tava gospodinei cu broboadă de pe copertă când am găsit cartea pe taraba unui anticar! Să recunoaştem, super-bestseller. Cine mai face azi un tiraj aşa de mare?

Radio pe net

Pentru iubitorii de chitară clasică voi posta astăzi un link spre o staţie radio de pe net (aleasă oarecum la întâmplare, singurul criteriu fiind calitatea muzicii): Live365 . Asta e vestea bună. Vestea proastă este că e o versiune free trial pentru numai 5 zile şi mai ales că că eşti obligat să asculţi şi reclame comerciale din când în când, în acest interval de free trial … Aş fi interesat dacă există şi alte modalităţi de a asculta la radio muzică de calitate - free, desigur , în timp ce citeşti blogul, comentariile etc. (dar alte modalităţi decât prin playerele tip Winamp, Windows Media Player, iTune etc.  pe care le avem cu toţii în computere). Ceva gen YouTube sau Trilulilu. Întrebare: oare ce e de preferat - radioul, televiziunea, DVD playerul, mp3 playerul, presa scrisă, sala de concerte sau internetul, atunci când vrem să ascultăm muzică bună?

Notă: Sursele unora dintre fotografiile utilizate se află aici

Continue reading

Trei luni, zi de zi

Se împlinesc azi fix trei luni de când am început să scriu sârguincios aici pe blog. Îl citez cu bucurie pe prietenul nostru de la Câmpina, Florin Dochia, care a subliniat pe blogul său: “şi scrie, chiar în fiecare zi”. Dacă punem la socoteală şi celelalte postări, totalul lor este o cifră rotundă: 140. Dacă adaug comentariile voastre, este deja o carte … Numai că nu mi-am propus aşa ceva. Fie şi un singur rând, o singură fotografie, dacă voi publica în continuare, zilnic, este un omagiu adus consecvenţei cu care daţi clic aici, la rândul vostru, zilnic. Comunicăm mai departe? Comunicăm. Iată o mică serie de fotografii pe care le-am făcut în luna mai, anul acesta: “Reabilitarea unei culori: roşu de Braşov”. Enjoy!

Don’t Shoot The Piano Player

Bucureştiul de-altădată. Cristian Vasile -Zaraza

Când am auzit promisiunea candidatului la primăria Bucureştiului, domnul Sorin Oprescu, că va finaliza proiectul reabilitării centrului istoric al capitalei mi-am zis: ok, s-o vedem şi pe-asta! … Mi se pare practic imposibil de făcut aşa ceva, dacă nu ai o susţinere politică şi financiară uriaşă. Până una-alta, la Hanul lui Manuc (intrarea de pe splaiul Unirii) e o cârciumioară în stilul anilor ‘30, tare frumoasă.  Nu se pune problema că pe un blog personal faci reclamă la o firmă sau alta, pentru că am impresia uneori că am ajuns să ne cenzurăm propriile opţiuni ca şi cum CNA-ul sau altcineva ne-ar amenda şi dacă vorbim pe stradă între noi, despre o sticlă de apă minerală Dorna, sau una Borsec, sau una Zizin. Aşa că vă spun, cârciumioara respectivă mi-a amintit de o alta din Belgrad, Dacio se numeşte, numai că acolo e pe specific tradiţional, ţărănesc. N-am mai mâncat o ciorbă atât de bună ca la Dacio, nicăieri. Aici, la cârciumioara de la Hanul lui Manuc, cântă un tip la un pian vechi, dezacordat, un repertoriu de cafe concert, super frumos. Nu tu tehnici briliante, nu tu inhibiţii pentru falsuri, nu tu probleme cu improvizaţii pe partituri celebre. Omul îşi vede de treabă, “după ureche”, într-un mod impresionant. Într-un cuvânt, mi-a plăcut. Dea Domnul să vedem zona Lipscanilor cât mai repede restaurată! În plus, cred că o mică parte din zona splaiului Unirii ar putea fi “retrocedată” cetăţeanului. Adică dacă numai vreo două străduţe ar fi blocate circulaţiei rutiere, ar fi o frumuseţe de zonă de agrement, cu terase chiar ca în perioada interbelică (aşa cum povesteau părinţii mei, amintindu-şi cu nostalgie de perioada respectivă – foto 4, în dreapta). Şi în general, edilii tuturor oraşelor din ţară ar trebui să conserve şi să redea circuitului turistic orice clădire veche, parc sau zonă de agrement care aminteşte de România anilor ‘30, când ţara asta era frumoasă, chiar dacă era şi locuită!

Vă invit să ascultaţi câteva melodii ale Bucureştiul interbelic, interpretate de inegalabilul, extraordinalul, fantasticul, inimitabilul Cristian Vasile. Enjoy! Daţi vă rog clic pe Continue reading

Gloria de Vivaldi

Nu m-am gândit să scriu azi despre Antonio Vivaldi  pentru că puteţi afla câte ceva despre el urmărind acest link. Mă bucur că acum vreun an mi-a fost acceptată modificarea unei părţi importante a articolului din Wikipedia cu elemente inedite ţinând atât de biografia marelui muzician veneţian cât şi de stilistica şi estetica interpretării operei sale muzicale (Spiritul concertant vivaldian). Miercuri seara la Sala Radio din Bucureşti s-a cântat Gloria în Sol major, RV 589 de Antonio Vivaldi. Partitura de alto a fost cântată absolut remarcabil, in stil pur baroc, de contratenorul Cezar Ouatu (fost elev al Liuceului de Artă din Ploieşti, băiatul flautistului Florin Ouatu de la Filarmonica din Ploieşti), care este deja foarte cunoscut pe scenele europene şi nu numai. E un băiat foarte de treabă, fără fumuri de vedetă, chiar dacă a cântat cu Cecilia Bartoli, chiar dacă a avut roluri principale pe marile scene de operă ale lumii, chiar dacă are atât de multe premii pentru interpretare. N-a uitat de unde a plecat, nu şi-a uitat prietenii, colegii, profesorii şi sper să rămână la fel, indiferent cât de mult ar urca pe scara valorilor interpretative internaţionale. Ironie a sorţii, tatăl lui a ajuns de la Ploieşti la concert abia după ce a cântat el! … O altă bucurie şi mare surpriză a fost întâlnirea mea cu un bun prieten din studenţie, Andi Calora, care cântă în Corul Radio. By the way, corul sună excepţional (dirijor, Dan Goia, care la rândul lui a cântat în Corul Madrigal dirijat de Marin Constantin)! Iar sala a fost plină, ceea ce înseamnă că multă lume are nevoie de Vivaldi … ”Cadoul” meu de duminică pentru voi e piesa la care eu ţin cel mai mult, Gloria, RV 589,  în Sol major . Plus două părţi din Anotimpurile, transpuse pentru două chitări, ca bonus! Ce virtuozitate, la nişte piese atât de grele! Enjoy!

Pentru a viziona clipurile daţi clic pe Continue reading

Teatrul Equinox 28

Mă întâlnesc destul de rar cu Mihai Vasile (deşi suntem prieteni de-o viaţă), iar acest lucru se-ntâmplă fie în sala lui de teatru, la spectacolele regizate de el, fie la mine la moşie, la Mitică Apostol, fie la Ţipăreşti, la el moşie, nu departe de secularul stejar (atestat documentar din 1490) aflat în pădurea de la Cocorăştii Mislii. El este cel care a fondat Teatrul Equinox, în urmă cu 28 de ani. E un regizor unic în peisajul teatrului mitologiei româneşti, trupa sa de teatru e unică, sala lor de spectacole e unică. Un teatru de gest, dar nu numai. Un teatru de sunet şi lumină, un teatru şcoală, precum cele greceşti din vremea lui Socrate.  În anii ‘80, pe timpul celei mai absurde cenzuri comuniste, el împreună cu actorii săi, ”s-au jucat” cu mine pe scena Palatului Culturii din Ploieşti, într-un fel irepetabil, un soi de happening, împotriva oricărei cenzuri şi Continue reading

Frunze roşii. Prindem clipa?

Nicu Alifantis – A Venit Toamna

Habar nu am cum se numeşte această plantă care se agaţă pe garduri, dar în fiecare an, toamna, o admir în curtea şcolii. De la o zi la alta, în octombrie, frunzele ei verzi se transformă în roşu aprins, după ce trec printr-o adevărată metamorfozare coloristică (de la verde intens, la galben, brun şi roşu). Oare se poate planta uşor? Cum? Ce mă distrează teribil de la o vreme este că, deşi am un aparat de fotografiat de mare rezoluţie (10 Mpx), eu fotografiez uneori şi cu aparatul foto al telefonului mobil, pentru că nu am mereu la mine aparatul cel profesional! Nu e o ironie a sorţii? … Eh, nu chiar tot ce fotografiem merită să apară pe simezele unei săli de expoziţie. Mă gândesc de multe ori că am ratat trăirea simplă a unor clipe de mare frumuseţe, căutând la repezeală aparatul de fotografiat (fie că era vorba despre răsăritul soarelui din mare, fie despre un eveniment extraordinar, tip reportaj). De ce vrem să “prindem” clipa? Şi, oare, reuşim să o “prindem”, cu adevărat? Ce e mai benefic pentru sufletul nostru, să privim cu simplitate un lucru, un eveniment frumos, bucurându-ne de el la timpul prezent, sau să-l imortalizăm cu ajutorul unei camere foto sau video, pentru o bucurie ulterioară? Dacă a trecut “clipa”, emoţia mai e aceeaşi? Se diminuează intensitatea ei? Sau, dimpotrivă, se amplifică, în timp?

Liste: 4. Mari cărţi, mari scriitori

Postez astăzi o listă la fel de subiectivă ca celelalte trei publicate zilele trecute. Cred că ăsta e şi farmecul unei liste, ea nu poate fi decât subiectivă. Sunt cărţile care mă păzesc noaptea când dorm, pentru că le-am aşezat pe câteva rafturi în dormitor, probabil ca să visez frumos , alături de alte câteva zeci, pe care însă nu le-am mai înşirat aici. E o selecţie onestă, fără fiţe “elitiste” ce-i drept (după modelul celebrei crestomaţii de literatură universală alcătuită de Zoe Dumitrescu-Buşulenga). Sunt cărţile care mi-au deschis o cale luminoasă, în copilărie şi adolescenţă. Ele m-au format ca om iubitor de cultură, de artă, de frumos. Sunt tare curios care sunt cărţile voastre “de căpătâi”. Pentru o provocare, preferatele mele sunt acestea care urmează.
P.S. La cei 80 de scriitori mari ai lumii am adaugat şi 20 de scriitori români, astfel încât lista finală este rotundă: 100. Enjoy!

Pentru a vizualiza lista vă rog să daţi clic pe Continue reading