Maeştri ai fotografiei: Ansel Adams
M-am gândit de foarte multe ori cum ajungem să fim stăpâniţi de pasiunea pentru o artă anume. În cazul acesta, fotografia. Să fie faptul că cineva, în copilărie, ne îndrumă paşii către ea? Să fie informaţiile primite întâmplător, la un moment dat (“ales” de soartă)? Să fie formarea ca artist după absolvirea unor cursuri de specialitate, fie în liceu, fie la universitate? Talentul pur şi simplu? Sau, alteori (în cazuri celebre precum Brâncuşi, Brassai, Dalli), geniul? Ansel Adams (1902-1984), binecunoscutul artist fotograf american, a rămas în istoria fotografiei mai ales pentru peisajele alb-negru pe care le făcea cu ajutorul unei camere foto 8″ x 10″ (de format mare), imagini de o impresionantă claritate, rezoluţie (granulaţia ultrafină a filmului developat după reţete secrete) şi perfectă compoziţie. Lucrările sale de artă fotografică s-au vândut cu preţuri considerabile, cuprinse între 30 de mii şi 60 de mii de dolari. El a înfiinţat în 1932 Grupul f/64, împreună cu câţiva dintre cei mai buni fotografi din San Francisco: Edward Weston, Imogen Cunningham, (responsabil şi fondator al Muzeului de Artă Modernă – departamentul de fotografie) John Paul Edwards, Consuelo Kanaga, Alma Lavenson, Preston Holder, Sonya Noskowiak, Henry Swift, Willard Van Dyke, Brett Weston, Edward Weston. Cânta la pian, alţi prieteni de-ai lui cântau la vioară, erau mari iubitori de muzică. Pe la 14 ani a primit în dar primul său aparat de fotografiat, un Kodak-Brownie . Mă mândresc că am şi eu un astfel de aparat, pe care îl privesc în fiecare zi cu mare admiraţie şi respect. La vremea lui (1901), se fabricaseră peste 2 milioane şi jumătate de exemplare, era probabil cel mai faimos produs în domeniu, se oferea chiar ca premiu tinerilor în perioada interbelică, pentru a le crea “dependenţa” de fotografie. Nu vă sună cunoscut, a propos de telefonul mobil cu cameră foto de azi? 
Aparatul Brownie 2a – Anselm Adams
Aparatul meu Brownie 2a 
Tot atunci Anselm Adams a vizitat cu familia Yosemite National Park , rezervaţie naturală protejată de Congresul american încă din 1864, de pe vremea lui Abraham Lincoln. În ceea ce mă priveşte, lecţiile despre peisajul fotografic le-am învăţat cel mai bine privind lucrările acestui excepţional artist, cât şi cele realizate de prietenii săi din Grupul f/64.
Iată în continuare câteva dintre cele mai reprezentative peisaje ale lui Ansel Adams:
Surse: www.anseladams.com, www.andrewsmithgallery.com/exhibitions/Arrington_adams/index.html şi Wikipedia
Intrebarilor tale :”cum ajungem sa fim stapaniti de pasiunea pentru o arta…talentul pur si simplu?”,le caut si eu de mult timp raspunsul.In final,cred ca talentul se mosteneste.Citind articolul tau de azi,mi-am amintit ca in copilaria noastra,Tati s-a inscris(si banuiesc ca nu intamplator)la un curs de arta fotografica,al universitatii populare din oras,curs pe care l-a frecventat un timp(din pacate,nu cred ca mai avem fotografii de atunci),apoi s-a inscris la un cenaclu literar condus de poetul Eugen Jebeleanu,cenaclu in care si Tati isi prezenta unele incercari literare.Mami avea o inclinatie deosebita spre muzica,la fel ca toti fratii ei.Asa se face ca”genele”parintilor nostri ni s-au transmis si noua cu generozitate(mai putin mie,dupa cum am mai spus si alta data.Poate ca eu inca nu mi-am descoperit pasiunea pentru o arta anume,dar mai am timp,nu?)
Multumesc pentru lectia de istorie a artei fotografice postata azi si pozele care o insotesc.
am vazut o expozitie de ansel adams si imaginile lui au o magie prin granulatie , intr-adevar.si prin amploarea peisajelor.cred ca in arta genele ereditare, cum spune si viorica au un cuvant de spus.apoi, variaza de la individ la altul talentul, sustinut prin “munca” , in sensul in care aceasta munca se traduce prin motorashul ala care nu-ti da pace si te face sa nu dormi bine daca n-ai facut treaba si azi.mi-a numarat calculatorul 25.000 de fotografii personale incepand din 2005.
luminitza a scris pe blogul său red hat
@viorica: Si eu iti multumesc pentru unele informatii pe care le aflu abia acum. Stiam despre cenaclul acela literar de la Timisoara frecventat de Tati (el avea si foarte multe texte literare proprii adunate intr-un dosar mare, dar din pacate au disparut – stii tu cumva ceva despre soarta lor?). Dar habar nu aveam ca a frecventat acele cursurile de arta fotografica. Imi povestise totusi despre o camera foto Voigtländer probabil din Germania, din timpul razboiului, sau din Bucuresti, cu care a facut fotografii pe front, la Sinesti, la Moigrad si la Timisoara. Aparatul Voigtländer – format 6×9 cm – era pe-atunci o camera foto foarte performanta, mai ales lentilele obiectivului (110 mm f/4.5 Anastigmatic Voigtar) erau de o calitate foarte buna.
intotdeauna mi-au placut fotografiile alb-negru. au un fel misterios de-a prezenta lumea. iar Ansel Adams surpinde esentialul ca un exceptional artist ce este.
Oceania a scris pe blogul său Herlinde Koelbl – Manner
Sunt convinsa ca daca lucrarile ar fi fost color ar fi avut succes, dar nu intr-atat. Lucrarile alb-negru sugereaza mai mult decat sa povesteasa, sunt invaluite in mister. Minunate peisaje!
im primul rind respect pt. subiectul ales, sincera sa fiu de acel fotograf nu am auzit sau a trecut pe linga mine numele!privind pozele , am admis ca arta fotografica trebuie sa fie alb-negru, fara suparare fotografiile color sint frumoase dar pt. mine sint doar poze de reviste, de nunti si botezuri, de amintiri , care apartin unui album de fotografii!
imi aduc aminte, ca la party meu de acum cinci ani am pregatit pt. oaspeti un mic fotomontaj cu evolutia mea, de la prima poza, careia ii spun vergi la lactobar mami, ca tocmai ma alapta, pina la ultimele poze mai relevante, toate insa alb-negru, ca doar primele poze erau asa, dupa care am incercat instinctiv sa potrivesc culoarea in general! ma pregateam sa tin fotomontajul doar pt. party, am tot aminat sa il desfiintez, pina cind a venit Luminita la noi si l-a vazut! si a exclamat, ce ai facut tu aici e opera de arta, de nu imi venea sa cred, ce am facut eu din greseala! oricum a salvat fotomontajul, atirna pe perete si e admirat de toata lumea si in ziua de azi!
sigur talentul ne e pus din leagan, dar cum aflam de el? ptc. la un momnent dat in viata apare, ceva, ce te determina sa te apuci de un anume domeniu al artei. Cel mai simplu exemplu, sa primesti cadou un aparat de fotografiat, dar nici aia nu e o garantie, ca si ajungi artist fotograf! Raducu si-a dorit cindva aparat, si tot ce ii trebuia sa isi faca pozele acasa! s-a jucat un timp si i-a trecut!deci mai e ceva, ce te impinge, ce???imi pare rau, nu am niciun raspuns! poate si unde pe bune, eu chiar nu am niciun fel de talent, cochetez un timp cu te miri ce, dar am atita simt al realitatii in mine, sa recunosc, ca o compunere frumoasa de ex. nu te face scriitor!
@luminitza: E impresionanta cifra fotografiilor tale. Facand operatiuni aritmetice simple, e ca si cum ai fi facut vreo 700 de roll-filme (!!!) in mai putin de trei ani. Calculasem si eu la un moment dat cand faceam fotografie pe film – aveam peste 11 mii de imagini arhivate intr-o cutie (pe care o mai am si astazi), ce-i drept facute cam intr-un deceniu. Genele ereditare sunt de luat in seama, pornind de la ceea ce a spus Viorica. Acum realizez si eu ca e mai mult ca sigur ca fotografiile din razboi si cele de la Sinesti facute de Tati, sau textele lui literare si piesele de teatru montate de el pe scena ICOT, au avut o contributie importanta in ceea ce ma priveste. Pe mine ma uimesc toate fotografiile cu granulatie atat de fina si infinite tonuri de gri, intre albul stralucitor si negrul adanc, ale lui Anselm Adams. Plus claritatea de oglinda de cristal, plus compozitia. Adica tot
Mi-as dori sa vad o expozitie Anselm Adams, cred ca ramai mut de admiratie.
Superbe fotografii, superbe!
Sau e doar piesă de muzeu?
Face și poze aparatul ăla vechi?
Sebastian a scris pe blogul său Exercițiu matematic
multumesc de informatie, eu care sint in cele mai multe poze din perioada aia ma tot intrebam, cu ce o fi facut tati poze, intr-o vreme cind un aparat foto cred, era cel mai mare lux cu putinta!! si oare cine i le lucra, ca arata si astazi perfect! cit despre talentul tau de colectionar, s-a dovedit inca o data, ce mare lucru e sa iubesti orice relicva!!
vergi a scris pe blogul ei PAULO COELHO
Grandios. Mai mult nu pot spune pentru ca e redundant!
katja a scris pe blogul său La botul… cainelui
@oceania: Se spune, pe drept cuvant, ca fotografia alb-negru e regina imaginii
(cu ani in urma l-am testat).
@genius: Ca tot artistul, ca sa zic asa, Ansel Adams a incercat si fotografia color. Dar dupa mine unul, nu se compara fotografiile lui color cu cele alb negru, care sunt aproape de perfectiune.
@vergi: Printre darurile pe care i le-am facut lui Raducu (pe vremea cand era mic) mai tin minte o pusca cu luneta (cumparata din banii premiului meu pentru film, pt. ca sa nu uitam ca in filmul “Cand oamenii se joaca” actor principal a fost… Radu Ovidiu Stan) si un aparat foto pe film lat, foarte rudimentar, chinezesc, un fel de jucarie dar care facea poze foarte bune. Cred ca si eu am sperat pe-atunci ca va deveni pasionat de fotografie sau film, dar uite cum e viata! A devenit medic stomatolog, ceea ce eu afirm ca e in multe cazuri o adevarata arta! Talentele tale sunt multiple. E pacat ca nu ai incercat cu mai mult curaj sa scrii proza. Totusi, nu e timpul pierdut! Tati a facut multe fotografii, probabil ca le developa la o tanti din oras care avea laborator. Ceva foarte vag imi amintesc de niste rollfilme late 6×9 cm facute acasa, o lampa rosie de laborator, nu stiu insa daca Nicu a incercat sa developeze sau chiar Tati. Din ce ne spune Viori, ca a urmat niste cursuri foto, nu este exclus sa fi incercat sa si developeze. Dar rollfilmele si lampa rosie, mi le amintesc foarte bine.
@sebastian: Da, aparatul meu vechi de peste o suta de ani poate face poze si azi, cu film lat 6×9 cm, si inca foarte bune
@katja: Da, orice cuvant pare a fi de prisos. Daca eu ma minunez doar privind reproduceri, incerc sa-mi imaginez cat de emotionant trebuie sa fie sa le vezi in original, intr-o expozitie.
Am citit:)
@cristina: Bine ai venit pe blog!
Sper ca o sa te uiti si la alte posturi (mai ales la cele cu tema fotografia), pt. ca cel putin zilele astea, cam despre asta o sa scriu
am citit.mi-am facut mica “tema”
) iar acum nu mi-a ramas decat sa mai caut si alte fotografii,pt ca am ramas putin interzisa:D
@irina: Ma bucur ca ai citit, bine-ai venit pe blog!
Ai vazut, nu degeaba ti-am zis ca fotografiile lui Ansel Adams sunt impresionante, a meritat sa le vezi.