Vrem să fim îmblânziţi?
Antoine de Saint-Exupéry – Micul Prinţ
“- Te du cu bine, zise vulpea. Iată care-i taina mea. E foarte simplă: Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.
- Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor, spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte.
- Numai timpul împărţit cu floarea ta face ca floarea ta să fie atât de preţioasă.
- Numai timpul împărţit cu floarea mea… făcu micul prinţ, ca să ţină minte.
- Oamenii au dat uitării adevărul acesta, zise vulpea. Tu însă nu trebuie să-l uiţi. Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit. Tu eşti răspunzător de floarea ta.
- Eu sunt răspunzător de floarea mea… spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte.”
De câte ori le vorbesc cunoscuţilor mei despre cât de importantă este împodobirea sufletească a fiecăruia dintre noi, “mobilarea” interioară dar şi aşteptarea, într-o relaţie de adevărată prietenie, mă gândesc la întâlnirea micului prinţ cu vulpea. Pentru cei care şi-au păstrat sufletul de copil şi vor să-şi reamintească întâmplarea, o redau mai jos în întregime.
” XXI. Chiar atunci sosi şi vulpea:
- Bună ziua, zise vulpea.
- Bună ziua, răspunse cuviincios micul prinţ întorcându-se, dar nu văzu pe nimeni.
- Sunt aici, zise glasul, sub măr…
- Cine eşti tu? zise micul prinţ. Eşti tare frumoasă…
- Sunt o vulpe, zise vulpea.
- Vino să te joci cu mine, o pofti micul prinţ. Sunt atât de trist…
- Nu pot să mă joc cu tine, zise vulpea. Nu sunt îmblânzită.
- A! Iartă-mă, rosti micul prinţ.
Dar după un răstimp de gândire, adăugă:
- Ce înseamnă „a îmblânzi”?
- Nu eşti de prin partea locului, zise vulpea, ce cauţi pe-aici?
- Caut oamenii, zise micul prinţ. Ce înseamnă „a îmblânzi”?
- Oamenii, zise vulpea, au puşti şi vânează. E foarte neplăcut! Mai cresc şi găini. E singurul folos de pe urma lor. Cauţi găini?
- Nu, zise micul prinţ. Caut prieteni. Ce înseamnă „a îmblânzi”?
- E un lucru de mult dat uitării, zise vulpea. Înseamnă „a-ţi crea legături”…
- A-ţi crea legături?
- Desigur, zise vulpea. Tu nu eşti deocamdată pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume…
- Încep să înţeleg, zise micul prinţ. E undeva o floare… mi se pare că m-a îmblânzit…
- Se prea poate, zise vulpea. Pe Pământ întâlneşti tot soiul de lucruri…
- O! Dar nu e pe Pământ, zise micul prinţ.
Vulpea se arătă foarte nedumerită:
- Pe altă planetă?
- Da.
- Pe planeta aceea sunt vânători?
- Nu.
- Interesant. Dar găini?
- Nici.
- Nimic nu e desăvârşit, suspină vulpea.
Vulpea însă se întoarse la gândurile ei:
- Viaţa mea e veşnic aceeaşi. Eu vânez găinile, pe mine mă vânează oamenii. Toate găinile se aseamănă între ele, şi toţi oamenii se aseamană între ei. Aşa că mă cam plictisesc. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, viaţa mi se va însenina. Voi cunoaşte sunetul unor paşi deosebiţi de-ai tuturora. Paşii altora mă fac să intru sub pământ. Ai tăi mă vor chema din vizuină, ca o melodie. Şi-apoi, priveşte! Vezi tu, colo, lanurile acelea de grâu? Eu nu mănânc pâine. Mie grâul nu mi-e de folos. Lanurile de grâu mie nu-mi trezesc nici o amintire. Şi asta-i trist! Tu însă ai părul de culoarea aurului. Va fi, de aceea, minunat când mă vei fi îmblânzit! Grâul, auriu şi el, îmi va aminti de tine. Şi-mi va fi nespus de dragă murmurarea vântului prin grâu…
Vulpea tăcu şi se uită la micul prinţ.
- Te rog… îmblânzeşte-mă, zise apoi.
- Bucuros aş vrea, răspunse micul prinţ, numai că nu prea am timp. Am de căutat prieteni şi o mulţime de lucruri de cunoscut.
- Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim, zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de-a gata, de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei cu adevărat să ai un prieten, îmblânzeşte-mă!
- Ce trebuie să fac? zise micul prinţ.
- Trebuie să ai foarte multă răbdare, răspunse vulpea. La început, te vei aşeza ceva mai departe de mine, uite-aşa, în iarbă. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei zice nimic. Graiul e izvor de neînţelegeri. Însă vei putea, pe zi ce trece, să te aşezi din ce în ce mai aproape de mine…
A doua zi, micul prinţ veni din nou.
- Ar fi fost mai bine dacă veneai şi astăzi la aceeaşi oră, zise vulpea. Dacă tu, de pildă, vii la ora patru după-amiaza, eu încă de la ora trei voi începe să fiu fericită. Şi cu cât va trece timpul, cu-atât mai fericită mă voi simţi. La ora patru, mă va cuprinde un frământ şi o nelinişte: voi descoperi cât preţuieşte fericirea! Dar dacă vii la voia întâmplării, niciodată nu voi şti la care ceas să-mi împodobesc sufletul. Ne trebuie rituri.
- Ce-i acela rit? zise micul prinţ.
- E încă un lucru de mult dat uitării, zise vulpea. E ceea ce face ca o zi să se deosebească de celelalte zile, o oră, de celelalte ore. De pildă, vânătorii mei au un rit. Se duc să joace, joia, cu fetele din sat. Joia, prin urmare, e o zi minunată! Mă plimb şi eu atunci, până la vie. Dacă vânătorii s-ar duce la joc la voia întâmplării, toate zilele ar fi la fel, iar eu n-aş mai avea niciodată vacanţă.
Şi-aşa micul prinţ îmblânzi vulpea. Iar când ora despărţirii fu aproape:
- Vai! zise vulpea… Am să plâng.
- Din vina ta, zise micul prinţ, eu nicidecum nu-ţi voiam răul, ci numai tu ai vrut să te-mblânzesc…
- Aşa e, zise vulpea.
- Dar ai să plângi! zise micul prinţ.
- Aşa e! zise vulpea.
- Şi-atunci nu dobândeşti nimic din asta!
- Ba dobândesc, zise vulpea, datorită culorii grâului.
Apoi adăugă:
- Du-te să mai vezi o dată trandafirii. Vei descoperi că floarea ta nu are-n lume seamăn. Întoarce-te apoi la mine, să-ţi iei rămas bun, iar eu îţi voi dărui o taină.
Micul prinţ se duse să mai vadă o dată trandafirii.
- Voi nu semănaţi întru nimic cu floarea mea, voi încă nu sunteţi nimic, le spuse el. Pe voi nimeni nu v-a îmblânzit, precum nici voi n-aţi îmblânzit pe nimeni. Sunteţi aşa cum era şi vulpea mea. Nu era decât o vulpe, aidoma cu altele o sută de mii. Eu însă mi-am făcut din ea un prieten, iar ea acum nu are în lume seamăn.
Şi florile se ruşinară.
- Sunteţi frumoase, dar sunteţi deşarte, le mai spuse el. Nimeni n-ar avea de ce să moară pentru voi. Floarea mea, fireşte, un trecător de rând ar crede că e asemeni vouă. Ea însă singură e mai de preţ decât voi toate laolaltă, fiindcă pe ea am adăpostit-o sub clopotul de sticlă. Fiindcă pe ea am ocrotit-o cu paravanul. Fiindcă pentru ea am ucis omizile (în afară doar de câteva, pentru fluturi). Fiindcă pe ea am ascultat-o cum se plângea, ori cum se lăuda, ori câteodată chiar şi cum tăcea.
Fiindcă ea e floarea mea.
Şi se duse înapoi la vulpe.
- Rămâi cu bine, zise el…
- Te du cu bine, zise vulpea. Iată care-i taina mea. E foarte simplă: Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.
- Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor, spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte.
- Numai timpul împărţit cu floarea ta face ca floarea ta să fie atât de preţioasă.
- Numai timpul împărţit cu floarea mea… făcu micul prinţ, ca să ţină minte.
- Oamenii au dat uitării adevărul acesta, zise vulpea. Tu însă nu trebuie să-l uiţi. Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit. Tu eşti răspunzător de floarea ta.
- Eu sunt răspunzător de floarea mea… spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte.”
Desene de Antoine de Saint-Exupéry
Vai ce frumos!
Uite pe mine m-au imblanzit doua pisicutze, la distanta de cativa ani, una de alta… ele au fost pisicutzele mele, niste superbitati cu personalitate. Am invatat si eu de la ele, le mai caut si azi in orice pisica as vedea pe strada, am ajuns de cateva ori la urgente pentru vaccin, ca na, se mai intampla… chiar azi o mumusetze mica si negrutza, o zanishoara zgaricioasa a venit sa ne imprietenim, dupa ce, cu cateva ore inainte, m-a tatuat serios pe vreo saptamana, model unicat garantat. Ce-i drept m-a cam lasat initial fara drept de apel, la mine pisicile chiar stau, vorbim una alta, mai o gudureala pe la picioare, o mangaiere, ca Bubulina de peste drum.
Avem atat de multe de invatat de la animale, in cazul meu pisicutze… invatzam sa ne imblanzim inimile, pentru ca, la randul nostru, sa imblanzim mai departe suflete.
Nu ma pot stapani, am vazut odata un film,Pay It Forward, genial din punctul meu de vedere, il recomand din inima. Baietzelul spunea ca daca cineva iti face un bine, nu trebuie neaparat sa ii intorci gestul, ci sa dai mai departe, sa faci la randul tau, neconditionat, bine la 3 persoane! Doar 3! Mergi la banca, ii vorbesti frumos fetei care ia trei lei la ghiseu si care isi blestema zilele ca a invatat atat ca sa fie casierita, ea va uita macar 5 minute de probleme impresionata de zambetul tau, va zambi la randu-i la alte 3 persoane, cu sufletul spart de griji ca nu au bani sa isi plateasca ratele, care la randul lor vor zambi copiilor lor, vanzatoarei de ardei capia uscati din piata, etc. Da mai departe macar un zambet, o vorba buna, daca nu poti ajuta concret pe cineva la nevoie! Painea poate ca ingrasa, dar cu siguranta ca la coltul strazii exista un copil care nu a mai mancat-o demult! Da-i-o lui!
Cred ca o astfel de imblanzire avem nevoie cu totii!
@genius: Ai scris tare frumos!
“Cu sufletul spart de griji”, uite, chiar asa sunt cei de la rand, la banca unde si eu platesc ratele, par a fi hipnotizati, curentatzi, acu’ au, acu’ n-au banii de leafa 
… Copiilor sarmani intr-adevar mai bine le dai ceva de mancat, nu bani, pentru ca din pacate banii primiti nu ajung intotdeauna la ei, ci la cei care ii trimit la coltul strazii… Uite un link spre o secventa din Calling All Angels – Pay it Forward Trist film! … Si uite si o secventa din filmul Micul Print 
Micul prinț este una dintre poveștile mele preferate…
Pe mine “m-a imblanzit” azi soarele,care dupa zile intregi de absenta,a intrat cu darnicie in camera in care ma aflu acum,in timp ce citeam pentru a doua oara”Micul printz”,aceasta minunata povestire alegorica,pe care daca ar(re)citi-o toti copiii si toti oamenii mari ai planetei,am avea cu siguranta o lume mult mai buna.
@sebastian: Daca ar fi sa fac o lista cu cinci carti preferate, “Micul Print” ar fi acolo
Sa ti le spun si pe celelalte patru: “Un veac de singuratate” de Marquez, “Muntele vrajit” de Thomas Mann, “Un spectacol ratat” de Daniil Harms, “Crima si pedeapsa” de Dostoievski.
@viorica: Din pacate aici e frig si cerul mohorat. Vreme numai buna de citit (recitit) carti frumoase…
multumesc pt. subiect! avem asa de mare nevoie , sa ne mai reintoarcem in anii copilariei, sa il iubim pe micul printz, sa il citim cu atita nesat, de parca am vrea sa invatam pe de rost fiecare cuvint , pe care il scoate! nu cred, ca a mai reusit cineva, sa scrie o poveste asa de frumoasa! m-ai nimerit si pe mine , si pe lista mea se gaseste Thomas Mann, Dostoievski.
VERGI a publicat astazi pe blogul ei “Mici pacate nemarturisite”.
@vergi: Si eu sunt de aceeasi parere, nu cred ca a putut fi egalata cartea, atat de frumoasa e!