Am fost întrebat de foarte multe ori în aceste două luni de când comunicăm deschis citind-scriind (voi, prietenii mei, împreună cu mine) pe acest blog: de ce faci asta? Numele tău e un “brand”, există altfel de aşteptări din partea unui scriitor atât de important ca tine, ai fi putut publica proze, eseuri, fotografie artistică, în fine, toate aceste argumente conduceau către ideea că mi-aş pierde vremea făcând aşa ceva. Răspunsul? Scriu pe blog şi răspund tuturor comentariilor la postările mele, pentru că îmi place să cred că sunt un om absolut normal, care simte nevoia de a comunica şi prin blog. Pentru că sunt un artist, un scriitor onest şi cred că puţinul talent pe care mi l-a dat bunul Dumnezeu e un dar/har care confirmă generozitatea dar şi îngăduinţa Sa. Pentru că aş fi deprimat să-mi văd cărţoaiele pe rafturile librăriilor, cu praful de-un deget pe ele, aşa cum din păcate mai văd când intru să cumpăr câte-o carte, chiar deasupra unor nume “grele” care semnează beletristică pe la noi. Pentru că sunt absolut convins că mulţi dintre “promovaţii” din stand (se ştie că în realitate e doar o penibilă autopromovare) nu sunt citiţi de nimeni, niciodată, deşi se laudă cu tiraje astronomice. De curând unul dintre cei mai importanţi editori din România mi-a demonstrat cu nemiloasele argumente statistice ale topurilor profesionale de specialitate că este exclus să se publice vreo carte românească într-un tiraj mai mare de 10 mii de exemplare, şi chiar şi atunci ar fi vorba probabil despre un … “bestseller”. Ca profesor de estetică, fac acelaşi lucru, cum am mai spus-o: nu predau estetica generală ci mai curând un curs de cumunicare inter-umană prin artă. Aici pe blogul meu nu e nimic literar, el nu e nici măcar o formă camuflată de jurnal literar. E doar o experienţă simplă de viaţă, foarte frumoasă (într-o lună de zile văd din statistici că am fost citit de vreo mie de oameni, cărora le multumesc din suflet că au făcut-o, atît de discret, atât de cu mult bun simţ). Scriu pe acest blog o anti-scriere, pentru că unii dintre noi mai avem o dâră de bun simţ şi ştim că nu suntem geniali. Suntem doar nişte scriitori fără fiţe.
Chapter
Scriitori fără fiţe
14 Comments ↓
Pentru noi, cititorii tai, e o bucurie fiecare nou post, pentru ca stim cat suflet pui.
Geniali ca geniali, da’ talentu’, de talent nu vorbesti? Sau asta e inclus in “meseria” de scriitor?
Mie imi face bine blogul tau, asa ca iti multumesc frumos!
Daca blogul tau starneste atatea discutii, inseamna ca el traieste!
@genius: Daca nu as avea feedback cum ar mai fi?
Nu cred ca as putea sa scriu nici macar un rand aici daca nu as sti ca ne bucuram unii pe altii, citindu-ne. Fiecare om din lume are un talent, important este sa-l dezvolte. E o trasatura specific umana, la fel cum fiecare om din lume ar putea fi bun, daca si-ar dezvolta in mod constient latura asta si ar inlatura raul, oricat de mic ar fi el. Habar nu am de ce nu fac oamenii asa, probabil din lipsa de educatie sau pentru ca instinctele sunt uneori mai puternice decat latura spirituala. Atata timp cat e citit si comentat, da, blogul traieste, si e ok 
Nelu,Nelu!!!!!!!!!!!!
Vin si spun ca tu, esti un om formidabil,ceea ce faci tu pe blog e ceva superb,e mai mult decit …arta,e viata.Indiferent cu cine comunici,cu oameni”titrati” sau nu,cu amariti ca mine,fara studii inalte,e o lectie de viata,e insasi viata traita,gindita,dorita de fiecare.Poate sint mai grea in exprimare,dar tu,si altii probabil,stiu ce vreau sa spun.Ma bucur si sint onorata ca ma aflu printre cititorii tai!
Eu zic ca,tu nu esti un scriiitor cu fite,tu esti omul bun la toate,adica,un bun psiholog,un bun muzicean,un bun pedagog si nu in ultimul rind un mare om!Un om ce stirneste pasiuni,ce pune jar pe foc,ce stie sa faca vin…chiar esti ideal,cel putin in ochii mei.Fa ce faci in continuare si nu cauta raspunsuri! Daca simti ca ceea ce faci vine din inima,daca vrei sa faci ceea ce faci,atunci,fa-o!
Cine te cunoaste si te iubeste stie ca tu,in toata fiinta ta,te adresezi lor,celor iubiti si pretuiti neconditionat!
E frumos ce se intimpla,si vreau sa nu se mai termine….!Vreau ca prin acest mijloc,mod,sa tin legatura cu voi cit voi trai!
Cred ca persoanele care iti cunosc valoarea de scriitor si se mira ca scrii pe acest blog,asteapta mai mult de la tine,mai precis,inca o carte buna,la nivelul celor pe care le-ai scris pana acum,cu care ai luat premii de invidiat.Banuiesc insa ca ai in vedere un asemenea proiect”surpriza”.Sa nu uitam insa ca de ani de zile esti si profesor de estetica,la un liceu de arta.Personal,citind textele tale postate pe blog,ma simt ca o eleva,careia”profesorul”ii da o”tema de casa”,punandu-i gandirea in functiune.Comentariile trimise de catre noi,elevii tai,nu au nicio urma de superficialitate si sunt sigura ca fiecare comentator,asteapta nerabdator sa citeasca si raspunsul tau fiecaruia dintre noi,in care printre randuri se citeste usor evaluarea”profesorului”.In felul asta,suntem doi beneficiari ai blogului.Tu,ca profesor iti imbogatesti experienta didactica,noi ca elevi,ne dam seama ca incepem sa ne cunoastem mai bine,ceea ce desigur ne face foarte bine.
P.S.Te-am trecut pe lista”profesorilor mei preferati”,ca pe cea a”Scriitorilor mei preferati”,esti inca din clasa a doua,cand publicai in revistele literare pentru copii.
eu inteleg nevoia de blog ca il am deja de 3 ani , inainte ca “virusul” blogurilor sa patrunda si in romania. la inceput e o joaca “intrebare-raspuns”, apoi devine o necesitate creind uneori dependentza!asa ca atentie:-)
cat despre statistica, si la mai mare!
tu esti un mare scriitor , cine a scris “Ambasadorul”, ca sa nu continui lista, cine a avut parte de critici de la tot ce inseamna un nume in critica literara ( cind ca studenta auzeam la cursuri de un Crohmalniceanu, Zoe Dumitrescu Busulenga nu mi-as fi imaginat niciodata, ca acesti corifei vor stii de scriitorul Cochinescu, pt. mine ca filoloaga e ceva de necrezut )este un MARE SCRIITOR! si stii de ce esti tu mare, ptc. tu esti scriitor adevarat, ar trebui vorba aia sa te uiti din avion la noi si tu iti gasesti timp pt. un blog, pt. niste raspunsuri, care ne umplu inima de bucurie! si ptc.sint la capitolul bucurie, tu stii cita bucurie aduci cu blogul tau? ca ai reusit sa ma urnesti pe mine si ma faci sa scriu zilnic e ceva , ce nu as fi crezut eu in viata mea, dar tu m-ai invatat, ca daca ai ceva de spus, spune! si descopar in fiecare care scrie in blogul tau un om cu talent , un om sensibil, un om care cu luni in urma nu ar fi indraznit sa cocheteze cu condeiul! si atunci eu i-as invita pe toti scriitorii adevarati, sa coboare un pic de pe tronurile pe care au fost pusi sau s-au pus singuri, sa vina in mijlocul nostru , al cititorilor si sa ne arate, ca ei au harul dar fiecare dintre noi are ceva de spus! si daca fiecare scriitor roman de azi ar avea un blog, in care sa se coboare la nivelul nostru, as afla si eu, cine e azi mare si cunoscut in Romania, ca daca ma intrebi repede scutur din umar si ma bucur, ca te cunosc pe tine, care iti gasesti timp pt. toate si nu stai acolo undeva sus si ne sfidezi, pai eu, dupa ce am scris , ce am scris, imi pun mintea cu una, care ne invata , cum sa econosim curentul electric?? asa ca Bruderherz, danke schön!!
@Laura:imi cer scuze ca iti scriu pe blogul lui Mihai,dar nu ma pot abtine sa nu spun ca sunt convinsa ca glumesti cand spui ca Mihai comunica prin blog,cu oameni titrati,nu cu”amarati”ca tine,fara”"studii inalte”.Liceul si scoala postliceala pe care ai urmat-o la Bucuresti,tot”studii inalte”inseamna din cate stiu eu.Noua,celor din familia noastra ne place foarte mult cum scrii,fiindca scrii din suflet,chiar daca nu ai”studii inalte de filologie”.Nici eu n-am si tot scriu.Ba din cand in cand mai fac si greseli de ortografie,fiindca ating gresit literele sau semnele tastaturii(si nu sunt singura care patzesc asa!).
@laura: Ceea ce ai scris reprezinta pentru mine inca o dovada ca noi toti avem nevoie unii de altii, dar nu intotdeauna stim cum sa procedam ca sa ne apropiem. Poate ca din cand in cand va fi blogul aceasta o cale de apropiere. Daca voi reusi in continuare sa fiu la fel de “harnic” ca pana acum (adica sa scriu zilnic), sunt sigur ca avem sa ne spunem pe mai departe foarte multe. Odata ce ai sufletul deschis cand primesti un dar, e clar ca vei darui, la randul tau, cu-aceeasi deschidere a sufletului
…
@viorica: Aproape la fiecare ora de estetica, asta e un fel de leit-motiv: nu elevii mei invata de la mine, ci inainte de toate, eu invat de la ei. Avantajul meu este ca, citind mult, uneori am mai multa informatie din domeniul culturii de transmis. Dar spontaneitatea unora dintre raspunsurile primite din banca de elev, intrece de multe ori bariera informatiei. Spontaneitatea este creatie pura, pe loc. Nu e extraordinar sa inveti asa ceva?
@luminitza: Binenteles ca devii dependent scriind si citind pe blog si nici nu e rau ca asa se intampla. Azi am citit un blog al unei persoane extrem de delicate, plecate peste mari si tari, cum se zice, sa-si incerce norocul in viata si care aproape ca nu are comentarii la postarile ei. Iar textele postate acolo sunt incredibil de frumoase, ar putea figura cu cinste intr-o carte de buna calitate. Nu cred ca isi doreste asa ceva, nu scrie pentru a deveni celebra. E “dependenta” de blog, pentru ca se simte bine acolo, e un mic adapost sufletesc in care poate sa-si puna pe pereti fotografii frumoase, sau sa scrie pe pereti cu carioca, si nu se supara nimeni
@vergi: Uneori ma gandesc si eu la cartile mele, ce noroc am avut ca le-au citit atat de multi oameni (“Ambasadorul” a avut un tiraj mare, inca se mai tipareau pe-atunci cartile in tiraje mari), printre care si multe personalitati. Prin cartea asta am avut prilejul sa le cunosc si personal. Nu numai pt. ca mi-ai multumit, iti multumesc si eu, la randul meu, pt. cuvintele frumoase
ma mira faptul ca o persoana “extrem de delicata” a plecat peste mari si tari sa-si incerce norocul, imigrarea cerand in genere nervi de otzel si puterea de a primi “shuturi” zdravene cu fiecare eshec, pentru a avea de unde o lua de la capat!in orice caz lasa-i un comentariu si se va bucura!
@lumi: Si pe mine ma mira (sincer nu o cunosc prea bine pe persoana respectiva – am vb cu ea o singura data acu’ vreo doi ani si atunci mi-am dat seama ca e realmente sensibila si delicata, asa cum am zis), dar un singur lucru e cert: realitatea romaneasca de azi este ca aici, in tzarishoara noastra draga, nu poti sa te dezvolti ca in occident, sa ai sanse reale sa traiesti normal, civilizat, decat daca ai nervii de zece ori mai otzelitzi. Asa ca, uite, unii tineri – sensibili sau nu – iau calea emigrarii. Unii rezista, altii nu (poate ca cei mai multi nu rezista). Uite de ex. eu nu am avut puterea sau curajul de a emigra acum 15-20 de ani. Dar daca aveam varsta de 25-30 de ani, nici nu stateam pe ganduri, plecam sigur la un masterat, sau o specializare in occident, chiar daca nu eram facut pentru a rezista ideii de emigrare. E cel mai trist lucru care s-a intamplat dupa ’89: guvernantii nu se gandesc la ziua de maine a tinerilor. N-am auzit in toti acesti 20 de ani despre nici macar un singur proiect national de incurajare a tinerilor, in ideea ca si aici ar avea sanse de dezvoltare, de trai mai bun, de salarii care sa le permita intemeierea unor familii, construirea unei case etc. Uite, americanii acum daca au o problema financiara nationala: pun umaru’ cu totii si trebuie sa faca rost, impreuna, de 700 de miliarde de dolari. Bani multi! Dar guvernul face ceva! Ei bine, la noi a pus vreodata cineva problema ca viitorul tarii se bazeaza pe incurajarea tinerilor si sustinerea lor? Nu. Daca li s-ar fi asigurat macar 1000 de euro salariu pe luna, ca salariu de start, mai pleca cineva in occident? Eu zic ca nu. Iar daca ar fi motivati financiar, acesti tineri ar putea reconstrui tzara de zece ori mai repede si mai bine decat se face acum. P.S. Ai dreptate, cred ca o sa-i las un comentariu la un moment dat
nu exista comparatie intre viata din romania, unde buna , rea e painea ta si ai un acoperish deasupra capului si tinerii care o iau de la zero, fara un ban in buzunar, casa sau ce manca in occident!nu stiu sincer cati din tinerii din romania ar fii dispusi sa faca menajul in casele altora spre a-si plati un acoperish deasupra capului si un sandwich.so, despre nervii de otzel…revin, in romania e o dolce vita!
@luminitza: Din pacate, ai atat de multa dreptate! In plus, tu stii foarte bine cat de greu este sa razbesti departe de tzara. Poate ca intr-o zi tinerii de-aici nu vor mai fi tentati sa-si paraseasca tzara si vor incerca sa faca ceva pentru ei insisi, cu mai mult curaj, chiar in Romanica …
Mi-ar plăcea să văd pe blogul tău proză.
Sebastian a scris pe blogul său Baba, pisicile și Athos
@sebastian:Si mie