Chapter

Je t’aime… moi non plus

Puţină lume îşi mai aminteşte de ei şi mai ales de frumoasa lor poveste de dragoste: Jane Birkin şi Serge Gainsbourg. S-au topit în iubire, dar şi uitare. Piesa lor muzicală de rezistenţă (interzisă la vremea ei de către însuşi Papa, din cauza celor câteva secvenţe sonore “explicite”, ca să zic aşa) a rămas. Je t’aime… moi non plus. Câte perechi de îndrăgostiţi nu se regăsesc şi azi în simplitatea acestui cântec? Vocea ei pare astăzi total nemuzicală, desuetă, demodată, prea copilăroasă, aproape o “anti-voce”. Iar vocea lui pare a unui neprofesionist. Dar şi mai puţină lume ştie că a existat un … original. Cel cântat de nici mai mult nici mai puţin … Brigitte Bardot şi Serge Gainsbourg. Nu în ultimul rând, Jane Birkin a preluat jumătate din Preludiul nr.4 în mi minor de Fr. Chopin (pe YouTube apare scris greşit că ar fi nr. 28), ca să compună un fel de cântec autobiografic (piesă total necunoscută în România; printr-un noroc, vinilul-single îl avea o colegă de-a mea, Daniela Beldi, aşa că l-am folosit în filmul meu “Casa de pe colină”, realizat în timpul liceului ). Iată frumoasele piese cântate de Jane Birkin şi Serge Gainsbourg, plus un bonus, pentru cei romantici ;) .

Jane Birkin & Serge Gainsbourg – Je T’aime… Moi Non Plus

Jane Birkin – Yesterday Yes A day

Jane Birkin – Jane.B

Cover Gainsbourg Jane B from Chopin prélude 28

Sursă şi capturi foto din YouTube

13 Comments ↓

13 Responses to “Je t’aime… moi non plus”

  1. genius September 19, 2008 at 12:41 am #

    Nu stiu daca acum ar mai trece la public vocea ei, insa muzica sigur trece! Ma mira ca nu se face un cover ceva (cover la cover :) ).
    Din ce stiu, ei au lansat o moda a genului asta de duete, cu actori sau cantareti, ma gandesc la Stefan Iordache cu Monica Anghel, Ce cauti tu in viata mea, desi, sa fiu sincera, chiar prefer varianta originala, care sunt convinsa ca nu e atat de cunoscuta! (asa, ca sa ne aducem si noi aminte de Maestrul Iordache).
    Cat despre cei doi, dragoste cu nabadai!

  2. Mihai September 19, 2008 at 12:57 am #

    @genius: E nedrept ca piesa asta (“Jane B.”, adica Preludiul 4 de Chopin) nu este cunoscuta de loc, pentru ca e foarte frumoasa (nu e de mirare, de vreme ce Preludiul 4 de Chopin e unul dintre cele mai frumoase). Poate daca citeste cineva aici, din lumea muzicii, va face cum zici si tu, un cover, sau pur si simplu o va re-lansa. Da, moda duetelor a inceput de la ei. Au putut fi auzite voci precum Alain Delon, Jean Gabin, Anthony Quinn, Kojak etc. cantand alaturi de mari vedete feminine, de-a lungul vremii, pornind de la modelul Jane Birkin-Serge Gainsbourg.

  3. Robert September 19, 2008 at 8:03 am #

    Frumos… si trist.

  4. luminitza September 19, 2008 at 11:29 am #

    mare pushlama geinsbourg!el a dat foc primul in public la o bancnota de un dolar sa arate ca nu-l intereseaza banii,pe celebra “marseilleza” a spus cuvinte porcoase de era sa faca puscarie,birkin cu toata tineretea si vocea ei de copil dupa ce i-a facut-o pe charlotte (prima copila) a trebuit sa-i suporte si nesimtirilme cu celelalte femei care-i roiau in jur ca niste sateliti datorita popularitatii, magaria culminand cand a spus in public la un interviu cu Whitney Houston pe jumateta beat, dupa ce i-a pupat mana, “I want to fuck you” de a ramas saraca starleta masca!
    sigur ca talentul lui ca artist a fost mare, a facut chiar si filme creind propriile scenarii, care nu-s rele deloc,de-aia il si iubesc franvezii insa ca om, din pacate…ca majoritatea artistilor…

  5. Mihai September 19, 2008 at 11:29 am #

    @robert: Da :( … Din pacate, cam tot ce e legat de viata artistilor e pana la urma trist. Numai daca citesti ultimul interviu al lui Stefan Iordache (Dumnezeu sa-l ierte!) si e suficient sa te intristezi. Citeam azi un mic text despre lumea circului, intr-adevar, e chiar deprimanta viata de acolo (atat a artistilor, cat si a animalelor). Si totusi publicul rade, se entuziasmeaza, revine la spectacole… Dar artistii, in adancul lor, sunt tristi :( .

  6. Mihai September 19, 2008 at 11:38 am #

    @luminitza: Wow! :D … Habar nu aveam de faza cu Whitney Houston! Ce face betzia din om! (neom, asta ar fi raspunsul). Majoritatea artistilor din pacate beau de sting (si multi o sfarsesc tragic, din cauza asta). Pana la urma insa ramane arta lor, ceea ce nu-i de ici de colo. Cine se mai gandeste le cata bautura a inghitit Nichita si ce mizerabil se purta cu Dora cand era beat? Sau la actorii nostri geniali, pe multi i-am vazut cu ochii mei in carciumi, beti de nu mai puteau vorbi. Sau scriitorii mari, ce lista lunga ar fi cu cei care aproape nici nu se trezeau intre doua betii, plus viata de familie sau viata de amanti, sub orice critica. Dar din fericire au ramas pentru posteritate minunatele lor opere :)

  7. viorica September 19, 2008 at 11:59 am #

    Neputand inca asculta muzica pe laptop,recunosc doar din titlu prima melodie,din care insa cel mai mult imi place partea instrumentala.De cateva minute de cand am citit textul tau de azi,ma tot straduiesc sa imi amintesc vreun duet celebru si fiindca nu-mi vine niciunul in minte,cred ca tocmai am descoperit ca nu sunt fan al acestui tip de muzica,oricat de celebre arb fi numele interpretilor.In schimb mi-am adus aminte de un cantec interpretat(cantat si vorbit) de Jean Gabin,cu vocea lui inconfundabila.Imi pare rau ca nu stiu cum se cheama cantecul,dar tin minte ca se termina cu urmatoarele cuvinte:je sais,je sait qu’on sait jamais”.Am rugamintea ca daca-l gasesti pe You Tube si cand ai timp,sa-l trimiti pe blog.Multumesc anticipat.

  8. Sebastian September 19, 2008 at 12:25 pm #

    Asta este una dintre melodiile mele favorite.

    Sebastian a scris pe blogul său 5 lucruri pe care le urăsc

  9. Mihai September 19, 2008 at 1:10 pm #

    @viorica: O sa caut melodia lui Jean Gabin. Ce rau imi pare ca nu sunt acolo la voi, sa va remediez problema calculatorului pe care nu puteti vedea filme. E atat de simplu de rezolvat, dar ce-i drept, daca nu are cine sa va indrume ce-i de facut, n-o puteti rezolva singure.

    @sebastian: Melodia “Je t’aime… moi non plus” sau cea prelucrata dupa Preludiul 4 de Chopin?

  10. vergi September 19, 2008 at 6:49 pm #

    cintecul a dat cu adevarat nastere la o adevarata revolutie , dar indiferent de parerile lansate atunci si mai tirziu nici macar dusmanii nu pot spune, ca nu e un cintec minunat, care te face cu adevarat sa te simti parca un alt om!! si sa doresti sa fi indragostit, dar asa ca in filme!!

  11. Mihai September 19, 2008 at 7:49 pm #

    @vergi: Ai dreptate, e o muzica romantica, frumoasa, n-ai cum sa nu te bucuri ca esti indragostit :) … Raman la parerea ca vietile artistilor nu trebuie amestecate cu ceea ce ei creeaza. In cazul lui Serge Gainsbourg, tot ce a creat el e ok, dovada ca a si ramas, vorba Luminitzei, in inimile francezilor.

  12. laura September 19, 2008 at 8:15 pm #

    Ai nimerit-o iarasi! Je t`aime moi non plus,e cintecul meu de suflet,prin el eu imi imaginez totul,imposibilul!E ceea ce imi face bine cind sufar,dintr-un motiv sau altul,e pansament!Il am pe mp3 si-l ascult cind simt ca trebuie….!O iubesc pe Brigitte Bardot,e reper de frumusete!
    Multumesc si pt. acest remember,esti in trend,esti neam cu mine,se vede,se simte!

  13. Mihai September 19, 2008 at 10:50 pm #

    @laura: Ma bucur ca-ti place muzica asta, nu stiu daca stiai si melodia Jane B., e la fel de frumoasa :)

    Mihai a scris pe blogul său Je t’aime… moi non plus

Leave a Reply

CommentLuv badge