Ca să fiu foarte sincer, m-am pomenit profesor fără să am vreo vocaţie specială în direcţia asta şi nici măcar să-mi doresc din tot sufletul aşa ceva. Eram absolut convins că, după terminarea facultăţii (ţinând cont că făcusem vreo 10-15 filme până atunci) voi deveni regizor de film sau realizator de emisiuni tv. Apoi am scris literatură, am făcut fotografie artistică. Dar oare ca profesor, voi fi fiind la nivelul aşteptărilor? Azi am avut o primă oră de estetică cu o clasă la care nu mai predasem, păreau sincer interesaţi de ceea ce le-am spus, stând defapt la taclale, aşa, ca pentru prima zi. Cu-ncetul, am realizat din nou că fac un lucru ok: predau mai curând un curs despre comunicarea inter-umană prin artă, decât de estetică generală. Şi m-am bucurat că sunt profesor, chiar dacă nu unul genial. Mă gândesc acum la profii noştri, ce figuri erau unii! Cât de deştepţi, alţii! Cât de pasionaţi de materia lor! Câtă personalitate aveau! Şi astăzi, cât de recunoscători le suntem, fie că erau severi, fie că erau “de treabă”! Dintre toate meseriile, cred că cea de dascăl e cea mai complicată. Şi mai cred că trebuie să fii făcut pentru aşa ceva, să fii dedicat; într-un fel, să fii visător. Ce aşteptări am avut de la profii noştri? Iar după ce am terminat şcoala, pe ce criterii ne-au rămas în memoria afectivă (că au fost simpatici sau aroganţi, “buni” sau ”răi”) ? Unul dintre filmele de cinematecă de referinţă pe acest subiect a fost realizat acum vreo 40 de ani şi era cu Sidney Poitier în rolul profesorului. Pelicula se numea “To Sir With Love” (“Profesorului, cu dragoste”), regizat de James Clavell. Iar la noi a rămas memorabilă seria “Liceenilor” lui Nicolae Corjos.
To Sir With Love
Ani de liceu
Ca si tine,am ajuns profesoara absolut din intamplare.Nu mi-am iubit meseria,dar se pare ca am reusit sa ascund bine acest”secret”al meu.Asa se face ca,dupa spusele fostelor mele eleve(sute de invatatoare azi),am fost apreciata ca fiind o profesoara buna.Poate ca din cauza ca nu-mi placea sa dau note mici si daca nu-si stiau lectia,le mai dadeam o shansa”data viitoare”.Cred ca am fost atat de marinimoasa,din cauza ca nu voiam sa ajung vreodata ca unii din fostii mei profesori din liceu(nu dau nume)care erau foarte bucurosi sa te prinda ca doar un pic de balbai cu raspunsul si-ti ordona rapid”stai jos!Nota 4!”,fara sa-i pese ca iti strica poate media de bursa.Personal,n-am suferit la nota din partea lor,dar mult timp dupa terminarea liceului,am avut coshmaruri in care se facea ca nu stiu lectia la o anumita materie,drept care m-am simtit razbunata cand dupa ani de zile,am aflat ca proful respectivei materii,a fost amendat ca facea pe taximetristul clandestin intre Timisoara si Arad.O alta profesoara,care de data asta ma teroriza doar pe mine,era una(nu dau nume!),care nici nu intra bine in clasa,isi priponea privirea pe bretonul meu si ordona:tu iesi afara din clasa si intoarce-te dupa ce te piepteni,drept care de cele mai multe ori stateam afara pana credeam ca incepe sa predea lectia noua si scapam de raspuns.Dupa ani si ani,la un banchet al clasei,m-am simtit razbunata spunandu-le colegelor ca daca vine la banchet profesoara X ,nu pltesc si partea ei de consumatie la restaurant.Norocul ei ca n-a venit!Ar fi multe de povestit la tema de azi.Poate alta data,daca ne mai provoci la un subiect asemanator.Nu pot insa sa inchei fara sa spun ca la facultate,am avut din pacate unii profesori cu nume rasunatoare in lumea muzicii,care se asezau la catedra si”ne dictau”pur si simplu textele cursului lor,drept care nici azi nu-mi explic cum indrazneam sa-i infrunt,fiind singura care nu scriam,motivand ca fac crampa la mana dreapta daca scriu prea mult(ce scuza am putut sa-mi inventez!).Singurul profesor pe care efectiv l-am divinizat,a fost marele estetician George Balan,care ne provoca la discutii interesante,punandu-ne permanent mintea la contributie.Nu mai tin minte cum a decurs examenul la estetica,dar tin minte ca la ultimul seminar,ne-a facut caracterizarea tuturor celor din grupa.Am avut emotii foarte mari,vazand ca nu fusese prea darnic cu evaluarea colegilor dinaintea mea.Cand a ajuns randul meu,mi-a facut o caracterizare care mi-a mers la suflet si m-a apreciat ca fiind de nota 8,nota foarte mare oferita din partea lui.
@viori: Sinceritatea ta e de foarte mult bun simt, unii dintre profi erau atat de tampitzi incat nici nu merita sa le pronuntam numele (daca erau rai la suflet, macar sa fi fost buni in domeniul lor, dar nu, erau absolut superficiali, crede-ma, o spun obiectiv). Din fericire cei cu pricina nu erau prea multi, dimpotriva. Iar numele celor buni ar trebui sa-l mai amintim din cand in cand, pentru ca lor le datoram formarea noastra de azi. Ce multa dreptate ai cu George Balan! Mare profesor, mare om, mare spirit! El si Zoe Dumitrescu-Busulenga tineau niste conferinte absolut extraordinare despre muzica, la Ateneu, unde sala era atat de plina incat se statea si pe jos.
Meseria de profesor e una f grea, esti expus nu 100%, 1000%, trebuie sa ai grija cum te imbraci, cum mirosi, ce spui, cum spui nu ca un om obisnuit ci ca un om care are in permanenta cel putin 30 de perechi de ochi atintiti asupra lui si care inregistreaza fiecare gest, miscare, vorbulitza.
Mi-am respectat profesorii, erau de o foarte buna calitate, sa le zic elita profesorilor (de teorie), numai unul si unul, dar in suflet mi-au ramas cei care au fost cu adevarat corecti… cei care au fost duri, la care 4 era nota mare, pt ca insemna ca 2 puncte le-ai muncit, au ramas si ei pe undeva, dar nu pot sa spun ca imi amintesc cu placere de ei, pentru ca niciodata nu am inteles bucuria omului aluia cand vedea vreun elev ca tremura fizic la intrarea lor in clasa. Brrr
Învățătoarea mea din 1-4, Doamna Șugu, Dumnezeu s-o odihnească!
Îi datorez mai mult decât pot exprima prin cuvinte.
Sebastian a scris pe blogul său Ionuț
lista alba:tovarasa invatatoare costea devenita apoi rusu mihaela,profii mei nistoroiu si dl. rugina la arte din generala,doamna bobaru, apoi d-na corbu (cea mai tare profa de psihologia coilului si psihologie generala din pedagogic la vremea aia care intre timp a emigrat in state si bine-a facut),ambele profe de engleza (din generala si din liceu),urmand profii de la facultatea de arte -kiraly, roxana trestioreanu si igaszag sicontinuand cu profii alain bernardini si george tony stloll-ca artisti invitati de facultate care ne dadeau cursuri la master!le multumesc la toti pentru ceea ce sunt acum!
lista neagra:doamna iordachescu de matematica, negoescu (stie toata lumea de ce materie ca era spaima scolii),madame tudose de fizica si firu’-proful de perspectiva de la arte-brrrr!(prietenii stiu de ce)!
p.s.cea mai partinitoare profa fiind si cea care m-a invatat sa spun “mama” ramane profa de chitara de la pedagogic;-)
@genius: Azi ma gandeam si eu: oare ce ii determina pe cei care te fac sa tremuri fizic de frica la ora lor, cum bine zici, sa fie asa? Habar nu am. Cred ca un test psihologic (pe bune, nu formal) ar putea dezlega enigma. Ii admir pe profii bine pregatiti si severi, dar ii detest pe refulatii care se cred stapani, macar pentru 50 de minute, ai unor suflete de copii. Bleah!
@sebastian: Doamna Sugu a fost un dascal extraordinar, rar intalnit! Bine zici, Dumnezeu s-o odihneasca!
@lumi: La lista alba l-ai pomenit printre altii pe profesorul si pictorul Miltiade Nistoroiu, intr-adevar, ce om deosebit si de o cultura vasta, in plus extrem de modest, de rezervat. Domnul Rugina ramane pentru mine artistul si omul care m-a invatat aproape totul despre artele plastice, ca pe un mic scolar – desi eram la randul meu profesor – (adica tinandu-mi creionul sau penelul cu mana lui, ca sa-mi arate cum se picteaza; asa incat cel putin la mosie acel triptic de pe perete i se datoreaza cvasiintegral, daca pot spune asa). Pe lista neagra a mea e un prof de mate din gimnaziu care batea elevii si altul de fizica, nici nu mai stiu cum il chema, care nu numai ca ii batea, dar ii chinuia si psihic, isi batea joc de ei in timpul orei, cu un ranjet malefic permanent pe fata. Cumplita fiinta! In clasa a opta eram indragostiti toti baietii de profa de romana, Deac. In liceu am avut cel mai fascinant profesor de romana, Ioan Pop (prieten de familie, cu Vergi, emigrat de asemeni si el, cred ca prin Canada), care m-a facut sa inteleg ca fara Eminescu, noi nu am vorbi astazi limba romana pe care o vorbim. Si daca ma gandesc bine, lui Eminescu ii sunt “datori” toti ceilalti mari poeti care i-au urmat: Arghezi, Barbu, Blaga, Nichita. Acel profesor nu preda Eminescu, ci povestea Eminescu. Extraordinar dascal!
he, he, ce ma distrez, se vede treaba, ca o parte din familia nostra s-a trezit profesor fara sa vrea!! asa si cu mine, eu voiam sa fac dreptul, sa ajung o avocata vestita´, cum vazusem eu intr-un film dar nu a fost sa fie! daca tot am ajuns profesoara , am incercat sa fiu una buna si am fost bucuroasa, cind am aflat, ca eram unica profesoara din scoala fara porecla, mi se spunea doamna de germana!!un criteriu original de apreciere mi l-a comunicat colega de engleza, cind la clasa a 12-a a intrebat, de cine le place cel mai mult in scoala. Raspunsul, de doamna de germana, la care colega a intrebat furioasa cumva, de ce?? raspunusul, ca are cei mai frumoasi pantofi!! asa ne vad uneori copiii!!poti face tu lectiile cele mai frumoase!
@vergi: Nu e de neglijat aspectul asta. Bine zicea si @genius: elevii sunt atenti la felul in care te imbraci, cat de ingrijit esti, cum mirosi si desigur ce… pantofi porti! Pozele din vremea aia, de la Radauti, mai arata inca un “amanunt”: doamna de germana era si foarte frumoasa! Hehehe! Pai de ce sa nu spunem adevarul pana la capat?
multumesc, daca o spune un frate , e adevarat! mai aveam un aspect de comunicat, ce frumos si oficial ma prezint. Eu am fost o profesoara, care niciodata dar absolut niciodata nu a ridicat tonul in clasa, nu a facut iesiri cu adevarat isterice, cum se mai intimpla!si am explicat si colegelor, pe mine m-a educat la capitol fiul meu, care nu se ferea de mine deloc. Si cum venea acasa incepea, na, si aia de mate a intrat la menopauza! eu indignata, ce vorbesti? pai, sa o auzi ce racneste tot timpul! sau mai rau, pe aia de romana cred, nu a atins-o barbatul de mult! iar indignare, iar explicatie, el pai , de ce racneste toata ora? asa ca la un moment dat in cancelarie am explicat colegelor, ca racnitul in clasa nu baga spaima in elevi, ci se intreaba, ce ai concret si lasi nervii pe ei!!
@vergi: Profii care ridica tonul in clasa inseamna ca au cedat “partida”, cum se zice la shah. Nu iti impui un punct de vedere prin tonul ridicat, e clar
La unii elevi nu merge fara ton ridicat.Incerci toate metodele bune si daca vezi ca nu merge o aplici pe asta.Adica eu una asa as face daca nu se poate altfel.
@… : Oameni suntem