După ce traversezi golful dinspre San Marco spre insulele mari, ajungi la Murano, vestit de sute de ani pentru obiectele decorative din sticlă, podoabele şi oglinzile veneţiene (care defapt aici se fabrică). Nici nu cobori bine din vaporetto şi eşti invitat la un atelier unde se desfăşoară sub ochii tăi un adevărat spectacol al măiestriei meşterului sticlar, care, dintr-un “boţ” de sticlă incandescentă, face o vază, un peştişor, un delfin sau un căluţ. Desigur, după acest mic show, eşti invitat să cumperi suvenire de sticlă magică – destul de scumpe, dar acum am înţeles de ce – din magazinul aferent (cum e şi firesc, chiar asta am făcut, ca orice turist care se respectă). Ca să fiu un turist desăvârşit de duminică, am plecat apoi pe insula Lido, celebră mai ales pentru Festivalul Internaţional de film de la Veneţia, care are o plajă frumoasă la Adriatica. Multe flori, palmieri, leandri (care miros pregnant, aşa cum la Timişoara miros petuniile), vile cochete din perioada interbelică. E complet altceva decât Veneţia, pare o staţiune de odihnă din 
Germania sau Austria. Un contrast clar al arhitecturii: Veneţia, cu palatele ei multiseculare, Lido cu vilele şi hotelurile de lux de început de secol XX. Am continuat să fotografiez şi câini (pisici nu prea am văzut), pentru că mi se pare că Veneţia nu este numai un mondo uomini ci, la fel de bine, un mondo cane, dar asta este o altă poveste frumoasă care merită să fie povestită altă dată. Cele mai frumoase măşti veneţiene pe care le-am văzut până acum sunt într-un magazin select aflat chiar vis-a-vis de Centrul Cultural Român.
Non ci posso credere!
Frumos frumos frumos! Azi ai avut o zi de “odihna”, te-ai plimbat, ai fost un turist ca la carte!
Abia astept poze, imi inchipui ce expozitie o sa iasa de aici!!!
Sticlarii sunt pentru mine, la un loc cu olarii, oameni speciali. Sticla se obtine la niste temperaturi ucigatoare, se folosesc niste agenti toxici, iar modul in care se prelucreaza pe tzeava, ca si cum sticlarul ar sufla intr-o trompeta, asta chiar e cel mai dur… ne gandim numai la temperatura aceea, repet, ucigatoare pe care o trage efectiv in plamani.
Am gasit pe net niste informatii despre sticla: “Aproximativ în anul 250 î.e.n. s-a făcut o invenţie foarte importantă – arta suflării sticlei.Cum s-au petrecut lucrurile nu se ştie exact : probabil cineva a încercat să sufle în sticlă şi a observat spre marea sa uimire cum sticla topită se transformă într-un glob.În orice caz,descoperirea s-a dovedit extrem de folositoare.Vasele goale în interior puteau fi obtinute mult mai uşor şi mai repede decît prin oricare alta metoda.
Pe la începutul erei noastre vasele de băut erau destul de răspîndite.Se povesteşte că împăratul Nero a plătit o avere pentru obiecte din sticlă, dar oricine putea să cumpere pentru o monedă de aramă un pahar de apă pe străzile Romei. Roma devenise centrul industriei în lumea antică. Arta suflării sticlei a trecut de la Roma la coloniile romane.Fabrici de sticlă s-au născut în Spania şi Franţa. Totuşi , ele nu au supravieţuit căderii Romei , cînd arta fabricării sticlei şi-a găsit centrul nou la Constantinopol. O dată cu căderea Constantinopolului , centrul a revenit pe pămîntul Italiei , la Veneţia.
Marele Doge al Veneţiei dădea drepturi şi onoruri speciale fabricantilor de sticlă si care puteau ajunge pînă la ranguri nobiliare. Dar aceşti specialişti trebuiau să accepte izolarea pe insula Murano , pentru păstrarea secretelor de fabricaţie.”
Bravos, inca odata, ca ai fost acolo! Proud of u!
Frumos de tot si cu toate ca eram tentata sa scriu postul in italiana, m-am oprit. Erau prea multe epitete si metafore care descriau minunatiile pe care tu acum le vezi, pastrand in mod autentic atmosfera identica in care tu acum te desfasori. Venetia este un paradis pe apa pe care il recomand cu incredere tuturor celor care cred in povesti, in zane si printese, in cavaleri si intrigi cum numai la Venetia poti intalni! Iar sticla de murano, pe langa istoria si valoare pe care o poarta cu mandria unui obiect de arta, este fascinanta si te face sa te intrebi cum poate iesi asa ceva meticulos si incredibil din mana unui sticlar care, de cele mai multe ori, este robust si nu-ti inspira absolut deloc finete.
@genius: Nu mi-a venit sa-mi cred ochilor. Mesterul sticlar a facut totul cu o asemenea repeziciune incat nu puteai crede ca e sticla aia, ci orice altceva (plastilina, guma de mestecat, orice). In numai cateva minute, a executat sub ochii celor cateva zeci de turisti (se intra acolo in reprize) o superbitate de vaza si un calutz. Am cumparat exact un astfel de calutz, nu numai pentru ca imi plac caii de mic copil, dar pentru ca am vazut cu ochii mei minunea! Acesti mesteri sticlari se mai numeau si “suflatori”, erau socotiti un fel de alchimisti (ba chiar erau pe bune) si secretele lor au fost transmise din generatie in generatie. Merita de filmat scena. Pur si simplu cu niste unelte rudimentare a facut totul: un cleste si o foarfeca. Maaare minune mare!
…
@katja: Am fost la un metru de el (mi-a dat voie patronul sa fotografiez de aproape, deci am fost privilegiat). Un om simplu, ai zice un muncitor oarecare. Dar ce indemanare, ce maiestrie! Tu, care confectionezi podoabe atat de frumoase din margele de sticla, cred ca apreciezi chiar mai mult decat altii aceasta arta. O sa vezi cand veti veni aici, intr-un concediu viitor. E minunat totul! Bine zis, ca in povestile cu zane si printi
…
ce treaba! acum o suta de ani ,cind am vazut pt. prima data la familia R. niste vaze uriase de murano, ,la care se uitau cu mult respect sa nu se sparga!!!, am fost foarte impresionata. Nu neaparat de teama si de respectul cu care se uitau la ele, ci ptc. erau efectiv nespus de frumoase! si parca imi era cumva ciuda, ca eu nu am cum , sa am asemenea vaze! acum, ca as putea sa le am, nu ma mai tenteaza insa! dar ca tu sa si vezi cum se fac, este un lucru fenomenal, uite ca si cu asta am depasit familia R.!!! in incheiere un sfat mic, stiu ce mare bucurie iti face, asa cum e specific familiei noastre de cind aducea chiar tati mici obiecte de portelan de pe la baile la care umbla in vara, sa faci mici surprize! din experienta mea insa pot confirma ca din pacate toate aceste mici magazine de suveniruri sint ceva de groaza, doar cind te uiti la preturile, care nu justifica cu nimic calitatea lucrurilor vindute! asa, ca mai bine le fotografiezi , te uiti la ele cu admiratie si le inmagazinezi udneva, de unde nu ti le poate lua nimeni inapoi!
@vergi: Uite, iti spun sincer, uneori eu ma gandeam cu groaza la celebrele figurine de sticla de prost gust, ca acei peshti multicolori mari si uratzi de pe macrameurile televizoarelor de odinioara. Ei, bine, aici e cu totul si cu totul altceva. Se ajunge la o adevarata arta, la mare maiestrie. In privinta micilor daruri, n-ai ce-i face, asa ne-am obisnuit de mici, si ce bine e… Practic e imposibil sa nu te gandesti cu drag la cei apropiati si sa nu aduci macar simbolic ceva, dintr-o calatorie din alte tari. Asa e frumos, ca obicei, pt. ca altfel inseamna ca incet-incet uitam de gesturile si de bucuriile mici, si ar fi foarte, foarte trist. Nu daruri scumpe, ci flecustete, conteaza gestul, conteaza ca ti-ai amintit de cineva drag. Eu unul, iti marturisesc, oridecate ori vine cineva dintr-o calatorie, ma gandesc ca un copil: oare mi-a adus si mie ceva in dar?
…
Cand am citit titlul textului tau de astazi,mi-a venit in minte vaporashul de sticla pe care ti l-ai adus de la Venetiadata trecuta,care imi place f.f.mult,iar cind am citit ca acel mester sticlar facea sub privirile turistilor si calutzi,imediat m-am intrebat daca ti-ai putut permite sa-ti cumperi unul.Ma bucur ca ti l-ai cumparat si abia astept sa-l vad.
Frumos!
Ce frumos e căluțul mic, ai stat acolo cât timp l-a făcut?
frumos si litoralul pe-acolo!
@viorica: Stii ca eu aveam si la Timisoara un calut de portelan si apoi unul de sticla. Ei, acum am unul de la “mama” lui de-acasa
…
@robert: Sa vezi toate pozele si sa te minunezi! Chiar frumos!
@sebastian: N-o sa uit toata viata cum l-a facut, sub ochii mei. A scos din foc sticla si l-a facut rapid, cat ai zice … “calutz” (nu peshte), hehehe…
@luminitza: Litoralul lor e ceva foarte curat si foarte linistit. Nici n-ai zice, la cate mii de oameni sunt acolo. Iar apa e curata si albaaaastra… Albastra. Ca si cerul de altfel.