Începând de vinerea seara şi până duminica, şoselele sunt aproape blocate din cauza afluxului mare de autoturisme care pleacă spre Sinaia, Buşteni şi Predeal pe valea 
Prahovei sau pe valea Teleajenului spre Cheia. Dacă stai şi priveşti mai bine, toţi aceşti oameni au un ideal comun: să ajungă cât mai repede pe malul unei gârle, să scoată berea şi micii la iveală şi să se bucure de mirosul fumului de grătar propriu, plus al vecinului aflat desigur şi el în natură, la numai zece metri depărtare de maşina ta parcată la iarbă verde. O cale mai rafinată este să ajungi cu sufletul la gură într-un restaurant de la cota 1400 şi să comanzi acolo o ciorbă bună şi un grătar din costiţe de porc, făcut parcă în ciuda colesterolului şi trigliceridelor. Un somn bun de după amiază, în camera hotelului, vine ca un corolar al acestei drumeţii, e maximum a ceea ce ţi-ai fi putut dori. 
Seara la restaurant, coniacul cel rece cu gheaţă de dinainte de grătar merge exact la casa sufletului şi, de ce să nu recunoaştem, o încheiere tihnită a cinei necesită un vin bun, la alegere, după preferinţele fiecăruia. Nu ştiu dacă ne mai amintim de ciripitul păsărilor (oare chiar aşa, ele mai există?), într-o drumeţie spre vreo cabană mai îndepărtată sau de mersul prin pădure, pe platoul de la cota 2000 spre Piatra Arsă sau chiar spre Babele. Nu vorbesc despre traseele dificile montane, ci despre mersul pur şi simplu pe jos. Cine mai străbate cu piciorul acele trasee de o oră jumătate-două care sunt destul de uşor de urmat căutând marcajele de pe copaci? Cât timp stăm defapt la aer curat, printre brazi şi ciripit de păsărele, venind la munte?
Prahovei sau pe valea Teleajenului spre Cheia. Dacă stai şi priveşti mai bine, toţi aceşti oameni au un ideal comun: să ajungă cât mai repede pe malul unei gârle, să scoată berea şi micii la iveală şi să se bucure de mirosul fumului de grătar propriu, plus al vecinului aflat desigur şi el în natură, la numai zece metri depărtare de maşina ta parcată la iarbă verde. O cale mai rafinată este să ajungi cu sufletul la gură într-un restaurant de la cota 1400 şi să comanzi acolo o ciorbă bună şi un grătar din costiţe de porc, făcut parcă în ciuda colesterolului şi trigliceridelor. Un somn bun de după amiază, în camera hotelului, vine ca un corolar al acestei drumeţii, e maximum a ceea ce ţi-ai fi putut dori. 
Seara la restaurant, coniacul cel rece cu gheaţă de dinainte de grătar merge exact la casa sufletului şi, de ce să nu recunoaştem, o încheiere tihnită a cinei necesită un vin bun, la alegere, după preferinţele fiecăruia. Nu ştiu dacă ne mai amintim de ciripitul păsărilor (oare chiar aşa, ele mai există?), într-o drumeţie spre vreo cabană mai îndepărtată sau de mersul prin pădure, pe platoul de la cota 2000 spre Piatra Arsă sau chiar spre Babele. Nu vorbesc despre traseele dificile montane, ci despre mersul pur şi simplu pe jos. Cine mai străbate cu piciorul acele trasee de o oră jumătate-două care sunt destul de uşor de urmat căutând marcajele de pe copaci? Cât timp stăm defapt la aer curat, printre brazi şi ciripit de păsărele, venind la munte?
ce dor de tzara mi se face!!
@lumi: Daca ma gandesc bine, tu ai un avantaj dublu: Parisul in majoritatea timpului si Romania, cam o data pe an. E o reteta aproape ideala a fericirii, as zice
… Daca ai sta mai mult pe plaiurile mioritice, ti s-ar face un dor nebun de… Paris. Sunt locuri aici, la munte, unde inca este totul ca acum o mie de ani.
Are Mircea Badea o vorba (fireste, satirizand tendintele actuale): am fost la munte, ma si am mancat asa de bine! Pai prietene, si muntele? Plimbarea? … A, nu!
Da, cele mai fain amintiri de la munte sunt focurile de tabara facute in urma unei zile lungi, cu trasee nu neaparat periculoase dar lungi. Si fireste glumele pe seama celor veniti pe munte in papuci sau ciupici
)
Ultima oara cand am ajuns la munte eram in papuci (masina a cotit brusc spre munte, eu eram pregatita de bulevard
), dar de departe cea mai “cool” chestie a fost cand, pregatita de munte asa cum trebuie (including bocanci si geaca, caciula) am ajuns la un… restaurant super select 
@genius: Profesorul de armonie de la Conservator, Dan Buciu (pe-atunci era doar asistent), era un impatimit al muntelui. Suferea aproape fizic cand ii vedea pe studenti incaltati in pantofi de strada, la munte. El ii numea “shoshonari”, din cauza asta. Asa ca si eu am ajuns odata in Retezat, la schi, de un 1 Mai, incaltat in…adidasi
. Iar Badea cu muntele: “Plimbarea? A, nu!” (excelent!) e aproape emblematic pentru sedentarismul nostru cel de toate zilele.
Si asa mi se face dor de drumetie… De perioada in care imi luam rucsacul in spate, bocancii in picioare, doza optima de ciocolata si fuga sus la Omu. Si acolo sa vezi ce gust bun au micii. Apoi sa-ti faci digestia si sa-ti incarci bateriile cu putina adrenalina coborand Hornurile. Hehehehe, si linistea aceea atat de apasatoare e un miracol si o mangaiere pentru suflet. Plus ca ai ocazia ca in miezul verii sa mai vezi pe ici pe colo, o pata de zapada. Ce bine ca acolo INCA nu se ajunge cu masina. A, si mai e o chestie care ma amuza/intriga/revolta: De ce sa mergi la munte in fustita si tocuri? De ce sa fumezi la munte? Ma rog…
@katja: Cred ca pana si cei mai inraiti fumatori, nu fumeaza in aer liber la munte… Pai atunci, care ar mai fi rostul ideii de aer curat
? Iar tipele care merg in fustita si tocuri la Omu, ok, cred ca au o mare problema: ceva vor pierde pe drum (probabil ca tocurile, mai intai si-ntai 
) ), in afara de faptul ca sunt totusi de ras!
Ce poftă mi-ai făcut de un grătaaaaar!
Ha,ha,ce intamplare!Sa citim ca ai scris despre mititei,dupa ce ne-am intors de la Ute si Radu,carora tocmai le-am dus un”cadou-surpriza”,o tavitza de mititei,de care mai ales Raducu s-a bucurat foarte mult.Noroc ca am adus si pentru Vergi si Mircea inca 3 tavitze si ne vom grillui maine si noi,ca altfel,am fi ramas doar cu pofta pe care ne-ai facut-o.Din fericire,am avut azi ocazia si sa stam la iarba verde si aer curat,acasa la”copii”,unde incotro iti indrepti privirea,ai parte de privelisti minunate.
tu ai facut o mare greseala strategica, i-as spune, adica ai atacat o tema dureroasa si o spun fara exagerare , ca e dureroasa,se pare ca astazi majoritatea dintre noi am uitat efectiv sa umblam, fundul in masina si asta e toata miscarea, dar pe de alta parte inchei cu o farfurie de mititei asa de apetisanta, ca stau si eu si ma intreb, ce sa alegi? un drum serpuit printre munti sau mititeii??? mi-e si rusine sa o spun, MITITEII, quod erat demonstrandum si de rindurile tale. Sigur, imi da mina, noi traim efectiv intr-o oaza de liniste , ne trezesc dimineata pasarelele cu cintecul lor acelasi ma gindesc de mii de ani, vine in vizita cind un fazan, cind o veverita, asa ca daca mai facem mititei pe terasa nici nu avem muscaturi de constiinta! si combinam si noi , cum putem! si daca dupa o masa copioasa fac si o drumetie in fundul gradinii, ca sa miros trandafirii pot dormi linistita si visa la… drumetia de miine!!!
Gratareee…
@Mihai – Am avut “ocazia” de a cunoaste un fumator inrait care, de cum a ajus la cota 1400 a zis ca trebuie sa traga un fum, “ca nu se mai poate”. Si sunt multi care fumeaza la munte…
. Ci ideea de a veni astfel “echipat de discoteca” la munte si sa incerci sa urci hilizita toata micul “derdelus” pana la cabina. Nu mai zic iarna cand le vad pe tipele de genul acesta cu cizme cu tocuri luptandu-se cu nametii. Asta e, unii cu claparii, altii fara neuron… LOL.
A, eu nu ma refeream la fetite in fustite si toculete sus la Omu pentru ca nu prea au sanse sa ajunga acolo in halul acela (poate doar descaltate)
@viorica: Asa mici mai zic si eu, la iarba verde in… Germania
! Dar chiar asa, de unde ati gasit mici acolo?
@vergi: Adevarul este ca textul asta al meu, in primul rand a fost autocritic. Eu unul am devenit incredibil de sedentar, dependent de mersul cu masina. Din cand in cand mai ajungem la munte, dar drumetii propriu-zis (cu piciorul cum se spune) nu prea am mai facut. Din fericire insa, peisajul e frumos, iar aerul din padurea de brazi e foarte, foarte curat.
@robert: Daaaa, gratareeee!
Eh, pana la urma, poate ne luam intr-o zi inima in dinti si facem un traseu cat de cat, la munte, macar o ora de mers pe jos. Nu? 
@katja: E greu cu fumatorii, totusi, macar la munte ar trebui sa-si mai curete “coshurile” de fum. Sa respire si ei aer pur, neamestecat cu chestii daunatoare organismului, bleah… Tipele de care zici, subscriu, sunt de tot rasul
) .