Foto: Jocul de cărţi “Şaizecişişase”
Ai zice că nu e nici o diferenţă între sintagma “jocuri de cărţi” şi “jocuri de noroc”. Chiar aşa o fi? Un poker se poate juca de cei înrăiţi o 
noapte întreagă, fumând ţigară de la ţigară şi nu numai că se poate ajunge la situaţii disperate (am auzit prin ziare de cazuri de sinucidere după pierderea casei, a terenurilor sau chiar a iubitei, brrr…), dar a doua seară se ia totul de la capăt, cu şi mai multă patimă, cu şi mai multă îndârjire. Ce beţe de chibrituri sau monede de 10 bani, cum se juca odată, de amorul artei?! Teancuri de bancnote, sume mari, dolari sau euro!… Sau fascinaţia cazinoului! Ohooo!… Ei, bine, nu despre poker, ruletă sau ceva asemănător vreau să vorbim, ci despre jocurile de cărţi de “curte”, de “iarbă”, de “asfalt”, de “grădină”, de “plajă”, de tabără studenţească, de “masa elevului de servici”, de “trenul de navetişti”, de “revelion”, sau de “munte”, de “cabană”. Să ne înţelegem din start, micul meu text nu este un fel de pledoarie pentru jocurile de cărţi (cu-atât mai puţin, pentru jocurile de noroc). E o încercare de a înţelege mecanismul distracţiei în grup, alta decât home-cinema-ul, jocurile pe computer sau internetul. Unul dintre aceste jocuri de cărţi, în Ardeal, se numea “Şaizecişişase” (cu cărţi specific-ungureşti). Cuvântul-rege era Tromful (adică “atu-ul”). Culorile erau de “dubă”, de “ghindă”, de “verde” şi de “roşu”. Cuvintele jinduite erau acele strigări-formulă de “douăzeci” (damă-popă de aceeaşi culoare) şi de “patruzeci” (damă-popă, din culoarea tromfului). Ooo! Ooo!… O strigare de patruzeci, avea capacitatea de a aduna masele de oameni! Curtea se umplea de locatarii sosiţi de-a valma din subsol, de la parter şi de la etaj, îndemnurile şi vociferările chibiţilor erau în limbile maghiară, germană, idiş, română sau germană. Toate însemnau acelaşi cuvânt:”Cine?” Cine fusese norocosul? Toate acele “şamli” (mici scăunele – cuvântul e de origine germană, de la “schammell”, scaun) pe care stăteau participanţii la joc se răsturnau telekinetic parcă, de admiraţie, şi ţopăiau ca nişte fiinţe vii, animate de forţa ascunsă a energiilor solare acumulate în timpul zilei, când stăteau cuminţi, aliniate pe lângă zidul familiei Nagy. Unii dintre jucători aruncau de pământ cărţile cu obidă, a abandon, smulgându-şi părul din cap (absolut toţi bărbaţii din curte aveau, de aceea, chelie). Alţii mai realişti le ridicau, le “citeau”, le puneau la loc pe pământ şi ştiau ce strategie urmau să o adopte. Fără legătură cu aceste tipuri de jocuri de cărţi, există scamatoriile făcute cu ajutorul lor. Unul dintre prietenii mei, Andu, e as în materie. Am stat la zece centimetri de mâinile lui, fără să clipesc, urmărindu-i mişcările rapide. Nu mi-au lăcrimat ochii din cauză că n-am clipit, am plâns pur şi simplu (de ciudă evident) că nu mi-am dat seama de “şmecherie”. Păi, şi cum era să-mi dau seama de trucuri, când, desigur, ele erau adevărate magii? Hm?
noapte întreagă, fumând ţigară de la ţigară şi nu numai că se poate ajunge la situaţii disperate (am auzit prin ziare de cazuri de sinucidere după pierderea casei, a terenurilor sau chiar a iubitei, brrr…), dar a doua seară se ia totul de la capăt, cu şi mai multă patimă, cu şi mai multă îndârjire. Ce beţe de chibrituri sau monede de 10 bani, cum se juca odată, de amorul artei?! Teancuri de bancnote, sume mari, dolari sau euro!… Sau fascinaţia cazinoului! Ohooo!… Ei, bine, nu despre poker, ruletă sau ceva asemănător vreau să vorbim, ci despre jocurile de cărţi de “curte”, de “iarbă”, de “asfalt”, de “grădină”, de “plajă”, de tabără studenţească, de “masa elevului de servici”, de “trenul de navetişti”, de “revelion”, sau de “munte”, de “cabană”. Să ne înţelegem din start, micul meu text nu este un fel de pledoarie pentru jocurile de cărţi (cu-atât mai puţin, pentru jocurile de noroc). E o încercare de a înţelege mecanismul distracţiei în grup, alta decât home-cinema-ul, jocurile pe computer sau internetul. Unul dintre aceste jocuri de cărţi, în Ardeal, se numea “Şaizecişişase” (cu cărţi specific-ungureşti). Cuvântul-rege era Tromful (adică “atu-ul”). Culorile erau de “dubă”, de “ghindă”, de “verde” şi de “roşu”. Cuvintele jinduite erau acele strigări-formulă de “douăzeci” (damă-popă de aceeaşi culoare) şi de “patruzeci” (damă-popă, din culoarea tromfului). Ooo! Ooo!… O strigare de patruzeci, avea capacitatea de a aduna masele de oameni! Curtea se umplea de locatarii sosiţi de-a valma din subsol, de la parter şi de la etaj, îndemnurile şi vociferările chibiţilor erau în limbile maghiară, germană, idiş, română sau germană. Toate însemnau acelaşi cuvânt:”Cine?” Cine fusese norocosul? Toate acele “şamli” (mici scăunele – cuvântul e de origine germană, de la “schammell”, scaun) pe care stăteau participanţii la joc se răsturnau telekinetic parcă, de admiraţie, şi ţopăiau ca nişte fiinţe vii, animate de forţa ascunsă a energiilor solare acumulate în timpul zilei, când stăteau cuminţi, aliniate pe lângă zidul familiei Nagy. Unii dintre jucători aruncau de pământ cărţile cu obidă, a abandon, smulgându-şi părul din cap (absolut toţi bărbaţii din curte aveau, de aceea, chelie). Alţii mai realişti le ridicau, le “citeau”, le puneau la loc pe pământ şi ştiau ce strategie urmau să o adopte. Fără legătură cu aceste tipuri de jocuri de cărţi, există scamatoriile făcute cu ajutorul lor. Unul dintre prietenii mei, Andu, e as în materie. Am stat la zece centimetri de mâinile lui, fără să clipesc, urmărindu-i mişcările rapide. Nu mi-au lăcrimat ochii din cauză că n-am clipit, am plâns pur şi simplu (de ciudă evident) că nu mi-am dat seama de “şmecherie”. Păi, şi cum era să-mi dau seama de trucuri, când, desigur, ele erau adevărate magii? Hm?
Uite un filmulet cu Andu aici.
Prietenii știu de ce…
Eu mi-am jurat anul trecut în decembrie că nu voi mai juca nici un joc de noroc niciodată și nu voi mai călca în nici un cazino. Așa de tare m-am supărat pe jocurile de noroc!
Pentru inceput as putea spune asa: aveam o casa pe Calea Victoriei pe care strabunicul meu din partea mamei a pierdut-o intr-o seara la un joc de carti. Strabunica si copiii (printre care si bunicul meu) au fost nevoiti de a doua zi de dimineata sa paraseasca locuinta… So, ce parere crezi ca am eu despre jocurile de noroc?
P.S. Strabunica l-a batut zdravan de tot pe strabunicu’ pentru faza aceasta… Fara gluma!
Nimic pe lume nu se compara cu o partida de carti, rummy sau table cu cineva drag, bucuria unui succes, nefericirea unui esec se imparte frateste, fiecare se bucura si se intriseaza, fireste atunci cand nu exista mize altele decat pura socializare.
Am asistat la decaderea omului pana la nivelul pierderii ratiunii datorita cartilor, fireste miza era banul. Iar lucrul asta marcheaza pe viata, atat pe cel in cauza cat si pe martori, care involuntari participa la un declin. Nu am cum sa fiu de acord cu asa ceva, viata este frumoasa, merita traita altfel decat irosind-o cu 5 carti in maini.
Am vazut de cel putin 10 ori filmuletzul de la Sebi (nu glumesc), il vazusem si la el pe blog la vremea postarii, si parca l-as vedea inca odata. Fascinant modul in care manipuleaza cartile, e cumva hipnotizant, pentru ca sunt miscari perfecte, nu sunt ezitari.
Maiestria lui Andu se datoreaza, cu siguranta, unui exercitiu de durata si unei vointe de fier! Si, chiar daca e vorba numai de o dexteritate extraordinara, vreau si eu sa cred ca e si magie la mijloc!
Hai sa mai credem in magie! Va rog eu!
@sebastian: Pai, ce sa zic? Cazinoul e belea maaaare! Bine ca ai luat hotararea asta. Tot mai bun un sheptic, un makao, hehehe!…
@katja – stapana de Athos: Ca sa fim sinceri, cam avea dreptate strabunica…:(
@genius: Sunt cativa copii de-ai prietenilor nostri (printre care Alex al lui Mihai Vasile) care chiar cred in “magiile” mele, indiferent ca fac sa apara si sa dispara o pietricica sau (buhuhu!!!) o persoana. Partea cu happy end e ca o fac sa apara in numai cateva secunde
))… De ce n-am crede si noi in “magiile” lui Andu? 
… Nu se compara ceva filmat, cu ceea ce vezi cu ochii tai. Omul asta chiar e fantastic!
Nu stiu sa joc decat roemmy,sheptic si “trombon”,jocurile copilariei noastre.Nu jucam pe bani,Doamne fereste,asa ca nu ma ofticam cand pierdeam.Totusi,ma eschivam cat puteam sa joc,cand intre parteneri era si Vergi(noroc ca ea juca mai rar,fiindca nu avea rabdare sa joace niciun fel de joc de noroc).Desi o urmaream atenta,nu reuseam sa vad cand in loc de doua gramezi de pietre,care se luau de pe masa la inceputul jocului,lua trei,sau cand pe urma,cand ii venea randul sa mai ia o piatra,lua doua.Dupa ce castiga,scotea tacticos din buzunare,pietrele pe care le avea in plus si iesea radioasa din joc,spunand:asa va trebuie!Mai bine m-ati fi lasat sa-mi termin cartea de citit,decat sa ma chemati la joc.
“Trombon”imi placea,mai tarziu desigur,sa joc cu nepotii si stranepotii mei cand erau mici,fiindca ne amuzam foarte tare.Desigur ca la inceput castigam eu,fiindca imi pastram in mana cartile”declarate”pana spre sfarsitul turei,spre disperarea celui care-mi spunea”trombon”si pierdea.Invariabil,la un moment dat al jocului,cand ei erau suficient de intrigati ca eu castig mai mereu(ei,in mai lasam si pe ei sa castige),ii sfatuiam sa nu puna de la inceput pe masa cartile”declarate”,dar ti-ai gasit!Ei puneau de la inceput cartile bune si preferau sa piarda,decat sa spuna un neadevar.Si uite-asa se face,ca n-am reusit sa-mi fac nepotii si stranepotii,niste”trombonisti”.
coane Mihalache, io ieri am scris un mic comentariu la articolu’ lu’ matale “Arta fotografica in Romania”… shi dupa ce l’am vizualizat shi totu’ parea ok, dupa ce facui clic pe butonul “publicatzi acest comentariu”, ‘mnealui, comentariul a disparut cu desavirshire, precum fu odinioara inghitzit Titanicu’ de apele marii… ‘s ceva probleme tehnice la blog? asha ca, tre’ sa procedez cumva altfel, de teama pierderii nedorite a cuvintelor…
@katinka: e o problema tehnica, intr-adevar, s-au pierdut 15 comentarii si pentru recuperarea lor a fost nevoie sa introduc alte 15 comentarii. Pentru recuperarea comentariilor mele a fost nevoie de alte 15 comentarii introduse de Mihai. Asadar, oricine doreste sa comenteze la postul anterior nu va reusi pentru ca sunt 15 comentarii pe tzeava, in asteptare. Nu imi explic de ce…
@viorica: Uitasem de celebrul “trombon”! Nu ma sfiam sa mint in timpul jocului (doar asta era regula de baza), dimpotriva. Asa ca nici eu nu ma mir ca am devenit cu incetul un mare…”trombonist”
))…
@katinca: Nu inteleg natura defectiunii de la textul despre arta fotografica. @Genius a reusit intr-adevar sa recupereze comentariile (mi-ar fi parut tare rau sa se piarda), dar ideea este ca, daca postezi acum acolo un comentariu, pur si simplu e “inghitit”. Are cineva o explicatie? Cum se poate remedia aceasta defectiune, in caz ca ar mai aparea?
@katinka: Uite, am reusit (cu greu) sa recuperez comentariul tau la “Arta fotografica in Romania”, pe care il reproduc aici din doua motive: 1. Sa nu “dispara” in eter, nu stim deocamdata de ce; 2. Sa iti pot raspunde la el, aici, pt. ca daca raspund acolo, comentariul meu este “inghitit”.
“katinka spunea…
nici eu nu pot asculta muzica in background in timp ce ma ocup cu altceva… aveam colegi care, in timpul examenelor din facultate ishi puneau muzica shi, nu oricum, cu decibeli multzi… spuneau ca asha invatza mai bine… se prea poate sa fie shi asta o chestie dar eu n’am reushit niciodata performantza asta… ba mai mult, la concentrare maxima, ma deranjeaza pina shi minusculele zgomote ale ceasurilor din casa…
am observat, in ultima vreme, aparitzia unor cd-uri cu “muzica de relaxare”: the best of Mozart, of Beethoven, of Vivaldi, of Bach s.a. (ce straniu poate suna “the best of…Mozart!!!)… cum adica Mozart de relaxare? sau Bach? pai barosanii ashtia se asculta cu mintea treaza, natziune, nu pe cale de amrtzire… cu atentzia data la maximum… cu incordare nu motzaind, ce naiba…
sau orice alta muzica… vrei sa te relaxezi cu “zgomotele” naturii (foshnit de arbori, clipocit de apa, ciripit de pasarale)? pai, du’te, taica, in padure, pe malu’ marii sau linga o cascada sau pe malul unui riu… nu shtiu (pen’ k n’am incercat) cum ar fi sa sa ma relaxez ascultind piuiturile “delfinilor” sau “cintecele balenelor” (am vazut asemenea cd-uri)… daca’s prea obosit sau bleg, ma duc shi privesc in tacere un acvariu cu peshti, merg in padure, ma joc cu Mitzouca (pisica mea)sau ascult foshnetul vintului prin crengi de brad intr’o geana de padure spre munte… ma plimb cu bicicleta…
evident ca muzica (indiferent de gen) nu o putem asculta oricind shi oricum… ca shi privitul unui film sau al unui spectacol de teatru…
tre’ sa fii cu aripa ingerului pe creshtet, nu?”
@katinka: O sa-ti raspund cu relatarea unei intamplari de la o serata muzicala TV de pe vremuri, a regretatului Iosif Sava, care il avea ca invitat pe criticul Nicolae Manolescu. Acesta din urma sustinea ca pe el muzica il relaxeaza uneori, ca se poate gandi mai bine la ceea ce are de scris, de citit etc. daca asculta muzica. Contrariat, Iosif Sava i-a inshirat o serie de argumente in favoarea ideii ca muzica trebuie ascultata cu atentie, cu maxima concentrare, numai si numai in sala de concerte sau daca esti acasa, in fata CD-player-ului, fara sa faci absolut nimic altceva. Dupa ceva timp in care au discutat tot felul de chestii, Sava a zis ceva legat de faptul ca nu demult, in timp ce se barbierea in baie, a ascultat o simfonie de Mahler (imi cer scuze pentru relatarea foarte aproximativa) care ii mergea la suflet. Manolescu l-a intrerupt: “Sa nu-mi spuneti ca ascultati si Mahler si va si barbiereati, in acelasi timp!”
))… Sava a ras, s-a recunoscut invins. Sa revin asupra modului de ascultare a muzicii. E foarte simpla explicatia. Muzica poate fi ascultata in trei moduri: “material”, “sufletesc, psihologic” si “spiritual”. Despre latura “materiala” sau “psihilogica” vorbeste bine Platon in Republica, atunci cand lua pozitie impotriva muzicii lascive a poporului desfranat. Cei de azi care adora decibelii, sunt manati impulsiv in dorinta lor de a se bucura de efectul adrenalinei; daca esti de ex. intr-un club unde muzica e data la maximum, si bashii predomina, simti fizic in stomac muzica si nervii preiau senzatiile de placere, sub forma de excitatii. Daca ai avut o zi proasta sau traiesti sub stressul muncii si al evenimentelor care te inconjoara, zi de zi, un anume tip de muzica te poate relaxa. Daca iti doresti sa intelegi spiritual mesajele continute in muzica si sa te conectezi la “muzica sferelor”, la univers, sau sa te bucuri de filosofia ei, atunci nu ai decat o singura cale, trebuie sa o asculti la fel de atent, de concentrat, pe cat ai citi de exemplu un text de Hedegger sau ai vedea un film de Tarkowski. Din pacate cei mai multi dintre tineri nu cunosc aceste reguli elementare de estetica a receptarii si interpretarii muzicii. Dar daca isi doresc, o invata, iar apoi se bucura in toata plenitudinea de adevarata ei menire.
inca o tema frumoasa , care mi-a adus aminte, ca in viata mea nu am fost in stare sa joc poker, din simplul motiv, ca nu am reusit niciodata sa recunosc cartile! o dingura data am jucat asa orbeste dar cu o familie patimasa de tot, si tot intrebam pe mircea, daca am si numeam cartile, am cistigat? eu aveam quinta royala, pina s-a infuriat doamna cu pricina si desi ma stima , a spus , cu prostii nu joc si a plecat acasa!!!asa ca de atunci m-am limitat la remi, pietrele erau usor de recunoscut pina si de o blonda! vergi ps sper din suflet, ca faptul ca astazi sint mai putine comentarii nu are nicio legatura cu discutiile purtate, as si tare trista, daca acesta ar fi motivul! dar chiar si lipsa comentariilor nu poate face mai putin fascinanta tema! vergi
Am jucat si eu poker, 66, filcai (tot de prin ardeal), am fost la cazino si la bingo, am si castigat bani, iar de renuntat am renuntat dupa un castig foarte mare la pokere(din alea ca la gara), cand m-am simtit multumit ca nu mai eream in pierdere. Am fost fericit ca am reusit sa pacalesc acest sistem de fraierit oameni. Acum nu joc pe bani nici macar o linie de table.
@vergi: Chinta royala? Maaaama!… Mi s-a intamplat si mie sa-mi intre odata o chinta royala de trefla (Iti dai seama, e cea mai mare posibila!), dar din pacate partenerilor mei de joc nu le intrase nimic semnificativ, si nu am castigat decat vreo 7-8 bete de chibrit
… Rummy mi-ar placea sa joc, poate chiar vara asta vom reusi sa ne adunam pe la mosie, sa jucam un yams, o tabla, sau rummy. Sau un saizecisisase in care tati era expert. El excela in “21″ si tabinet, dar ambele jocuri le-am uitat. Stie cineva sa-mi explice regulile acestor jocuri?
@robert: Nu-mi place sa joc nici un joc de carti pe bani. “66″ imi placea cel mai mult. Dar de “filcai” nu am auzit. Cum era? Care erau regulile? Pe mine ma fascinau figurile navetistilor de tren (motor) din Banat, intre Timisoara si Resita (distanta era mica, dar se facea in peste trei ore, cu opriri in toate statiile), erau slabi, nebarbieriti, cu ochii adanciti in orbite. Munceau la mina la Ocna de Fier sau la Bocsa. Aveau niste carti atat de “obosite” incat abia se mai distingea desenul pe ele. Jucau de regula pe serviete din piele de porc sau chiar pe geamantane sau cufere din timpul armatei, de la “liberare”. Nu jucau pe bani, cel mult pe bautura. Ca si aici pe blog, cele mai interesante erau comentariile. Binenteles, cand se intorceau oamenii de la munca cu trenul, destupau in compartiment cate o “uiaga” (sticla) de palinca cu dop din cocean de porumb, si o treceau de la unul la altul, tragand cate doua gal-galuri pe gat(“gal-gal-ul” fiind unitatea de masura “stass” pentru baut tzuica pe naveta). Se suparau pe tine, in cazul in care te nimereai sa le fii vecin, daca nu beai si tu cu ei. Ceva de genu’ : “Hai, sefu ca nu are microbi, am sters io uiaga cu mana, ce Dumnezeu! Ia de-aici si bea cu noi, ca ne suparam altfel!” Si, da-i si joaca “66″, si tranteste de geamantan cartile, si razi din orice gluma sau “bojocora” (batjocura)… Cadeau lati in pat, odata ajunsi acasa. De oboseala, de bautura, de suparare pe viata, pe munca la trei schimburi. Cand se trezeau isi bateau nevestele care nu conteneau sa-i spurce intr-un noian de vorbe cotcodacite intr-un registru pitzigaiat, le bateau da’ nu prea tare, as zice chiar cu un fel de mila, si le trecea supararea cu totul, odata ce, zambind blajin, isi luau copiii sau nepotii pe genunchi, pe care binenteles ca ii imbiau cu cate o dushca de tzuica: “Na, ia la uica de-aici, din uiaga, ia si tu ca-i bun!”.
Mie imi place sa joc pe bani orice. Numai ca nu ma lasa barbatul (e si dictatorul bun la ceva, hi, hi).
Cristina
@Cristina: Hai să jucăm Roma pe bani!!!
@cristina: Si pe bani e interesant, daca e simbolic, sau in joaca (pe banutzi, cum faceam noi). Din nefericire (mai ales cei care au fost pe la cazinouri pot sa-ti confirme) in natura omului e sa fie tentat de castiguri si mai mari, si mai mari. Si de regula pierde
… A propos de castiguri mari, punem si noi la Loto? 
… Eu am o lista foarte clara cu impartirea castigului. De ex. daca voi castiga 10 milioane de euro, o treime imi tin mie, restul il impart celor dragi! Asa ca ar fi ceva sa castig, nu? Dar pentru asta, ar fi ceva sa si joc 
))…
@sebastian: Chiar asa, daca Cristina gaseste titirezul ala de la tati, hai sa jucam Roma cu prima ocazie!
Daca nu-l gaseste, o sa confectionam impreuna unul, ca nu e greu (dintr-o bucata mica de coada de matura, in jumatate de ora n-ai ce alege cu confectionatul)
cum era vorba aia, tulai Doamne rau imi pare, ca trisham la remi in copilarie, dar … sa o mai spun? as trisha si astazi, tare imi placea sa cistig! risul lumii, chiar pe bani sa fi fost nu imi pasa, nu as fi renuntat insa la triumful din glasul meu, cind intorceam tabla de remi si de ce sa mint, nu as fi renuntat nici la vederea chipurilor dezamagite ale celorlalti jucatori! marturisesc insa acum, ca pe tati il mai lasam sa cistige, ca suferea sincer cind pierdea! doar ca tati era un jucator patimas si cum se simtea un pic stapin, cum incepea, jucam pe toti banii!!! atunci nu il mai iertam, dar ii dadeam banii pierduti inapoi! la casino insa imi place sa merg, dar numai cind cistiga mircea, ca incasez 10% din cistig! iau banii pe loc si fug cu ei, dupa care inevitabil mircea pierde si ma roaga sa ii dau inapoi, citeodata ii dau dar de cele mai multe ori nu, unde ramine bucuria mea? de regula imi cumpar a doua zi cite o pereche de pantofi, ca vorba aia, tot sint desculta!!!ce bine, ca mircea nu citeste, ar fi in stare sa ma duca deseara la casino! in incheiere, cum e reclama cu fumatul dauneaza sanatatii? nu e frumos sa jucati decit pt. voi, tz, tz, bani sa nu luati niciodata! tante vergi PS cind dau sfaturi sint tante vergi, ca altfel cine ma ia in serios??? in rest va pupa pe toti, vergi
@vergi: Alo, Mircea, vezi ca Vergi ar fi de acord sa mergeti diseara la cazinou!
… Alooo, Mircea, te rog citeste acest comentariu! Hei, Mircea, citeste te rog acest comentariu! Crede-ma, o sa te bucuri, citeste acest comentariu, Mircea… Hehehe! Vergi, daca Mircea citeste acest comentariu ca urmare a faptului ca eu i-am transmis telepatic sa-l citeasca, iar el va castiga deseara la cazinou 10 mii de euro, iar tu vei lua 10% din castigul lui, mie cat imi dai ca l-am facut sa citeasca? 
))…
Hilfe!!!!m-am lasat ademenita de nu stiu ce si i-am citit eu lui mircea rindurile pt. el! reactia? de asteptat, a vrut desigur la casino, ca nu fusese de mult, noroc, ca i-a fost mila de mine, ca eram obosita, dar a ramas pe alta data. Si m-a pus sa rectific, nu 10% din cistig il jefuiesc, auzi,il jefuiesc, cind eu cistig cinsit banii, ci la fiecare mina plina ii iau macar 20, deci cite miini pline cistiga, atita iau eu, la cistiguri mai mici nu il iert, cit il lasa inima!!!wow, la 10.000 ar fi o treaba, mai negociem dar chiar asta nu am avut nici macar in vis.Va tin la curent dar teama imi e, ca nu auziti prea repede vestea!!! o seara frumoasa! vergi
@vergi: O seara minunata si voua, mai ales ca v-am pregatit o muzica exceptional de frumoasa (daca veti citi textul de azi, o sa vedeti si o sa auziti despre ce e vorba). Sa nu uit, foarte important: salutari calduroase familiei Marc (are legatura directa cu textul scris de mine azi, despre opera).
stiti cumva daca se poate juca online ? daca da..imi spuneti va rog pe ce site..sau il postati ? multumesc anticipat
Jocul este foarte popular in Germania, “Sechsundsechzig” (saizecisisase pe nemteste), in Ungaria, “Hatvanhat” (saizecisisase, pe ungureste) iar in Austria e chiar un joc national, “Schnapsen “. Vezi cate ceva despre acest joc pe http://en.wikipedia.org/wiki/Sechsundsechzig sau pe http://en.wikipedia.org/wiki/Sixty-six_(game) . Am cautat acum pe net si am gasit un link pt. jocul online, dar probabil ca trebuie sa cunosti limba maghiara: http://www.gametwist.net/games_details/id_game~74/K%C3%A1rtyaj%C3%A1t%C3%A9kok/66.html .; Enjoy!
hmm poate aveti dreptate jocurile de noroc sunt faine cand sunt live. dar eu consider jocurile online de noroc mai “transparente” decat cele live. la urma urmei nu e vorba de nici un truc ci de pur noroc. eu de ceva timp joc ruleta Unibet si sunt perfect satisfacut- fara nici un fel de scamatorii a adversarilor)
@Nicu: Asa e, ori e noroc, ori e nimic. Cata vreme nu pierzi bani (sau ceva mai rau!), orice joc e distractiv. Eu insist asupra ideii de amuzament, pentru ca jocul pe bani devine cu incetul un fel de boala incurabila. Asta e realitatea, sa nu o neglijam.