Cred că din când în când se cuvine să fac precizarea că unele întâmplări evocate de mine aici au trecut printr-un fel de filtru foto de difuzie, astfel încât nu numai imaginile dar şi poveştile sunt uşor distorsionate, înceţoşate sau trecute de pragul realităţii ca proiecţia unui trecut care încă nu s-a petrecut, decât în mintea mea. Această nouă realitate nu are nimic ezoteric, este pur şi simplu o realitate a cuvintelor mele care-mi compun textele.
În foto, eu pe la 12 ani
Gole era un băiat de vreo 10-12 ani, cu o mutriţă mereu veselă, cam dolofănel, blând, fără ascunzişuri şi un prieten devotat. L-am bătut vreme de 5 ani fără odihnă şi fără milă în fiecare zi, cărându-i la pumni cu nemiluita, pe unde apucam, cu îndemnul: “Dă, mă, şi tu! Dă şi tu, laşule, fricosule, violonistule! Hai să te-nvăţ să te baţi!” Iar el, care cred că ar fi putut să mă reducă la tăcere în orice clipă, numai strănutând (într-atât de clară era disproporţia fizică dintre noi – el robust, bine conturat, eu, un slăbănog de mă sufla vântul, dar cu tot felul de figuri de scrimă, lupte şi box învăţate de la Nicu, fratele meu mai mare şi de prin filme), se făcea ghem într-un colţ al sufrageriei sau pe recamier şi mă ruga cu disperare: “Nu mai da, te rog, nu mai da… Eu nu vreau să învăţ să mă bat!…” Dar eu nu şi nu, că trebuie să-l antrenez, pentru că altfel niciodată nu va intra în banda mea, eu supranumindu-mă singur Timur, după celebrul erou al adolescenţilor sovietici. Împreună cu Gole am vândut la piaţă prune furate din pomii livezii învecinate cu infricoşătorul şi labirinticul parc Ocsco, tot cam în aceeaşi perioadă. Strigam, la tarabă, în piaţa de fân, cam ca în filmul “Un surâs în plină vară” cu Sebastian Papaiani (scena cu gogoşile, la târg): “Hai la prune că sunt bune! Hai, la pruna înfuriată! Azi e verde mâine-i coaptă!” Ne făceam bani să mergem la film, sau să mâncăm savarine şi ciocolată “Pitic”, în rest mâncam prunele până ne durea burta. Am lucrat ca sezonieri la fabrica de conserve “Fructus”, la cules de dude şi la “Vinalcool”, pe timpul vacanţelor de vară, 
abia împlinisem 14 ani şi primisem cadou o bicicletă de la fratele meu deja amintit, Nicu. Vânzând bicicleta, mi-am cumpărat prima chitară. Gole a muncit la Luna Park din piaţa de fân (numită Badea Cârţan), la taraba de tir sportiv şi mesteca plumbul alicelor folosite, ca să mai încarce puştile la “negru”, pentru 25 de bani, avea dinţii negri de la plumb, degeaba îi ziceam: “Băăăi, tolomaculeee!… O să te îmbolnăveşti, intoxicat de plumb, ca Tania Revoluţionara, mai bea şi tu câte un pahar cu lapte!” Nu, el îşi mesteca liniştit plumbul, aşa cum auzisem că alţii mestecau tutunul, uitându-se după fata piticei care scria, cosea, mânca şi picta cu picioarele, biata de ea (deoarece nu avea mâini) pentru numai doi lei intrarea la cortul ei. Am continuat să-l bat sistematic şi degeaba pe Gole până prin clasa a douăsprezecea. I-am tras o dată un pumn pe stradă, ca-n filme, de-a căzut lat. S-a ridicat pipăindu-şi barba, fără un cuvânt. Nu mai suportam ideea că sunt mai bine de zece ani de când nu riposta. “Ascultă, băbăciunea dreacu’ ce eşti! Tu de ce nu dai niciodată, hăm? Că bat la tine de zece ani ca la fasole şi stai ca prostu’!” S-a uitat lung la mine, a scuipat într-o parte şi a mormăit: “Nu-mi pun io mintea cu tine. Că tu eşti pretenu’ meu cel mai bun. De-aia! Cu toate că tu mi-ai furat iubita, ca să ştii şi tu că eu o iubeam sincer pe fata piticei, dar nu m-ai întrebat niciodată şi te-ai dat cu ea în ringespiel toată noaptea şi la bărcile alea mari, că v-am văzut eu. Dai cu pumnu’ şi dai cu pumnu’! s-a ambalat el, ca niciodată. Altceva mai ştii să faci?” Am rămas mut, mă simţeam ultimu’ om. După câteva clipe de tăcere, l-am întrebat pe neaşteptate, la fel de stupid ca în filmul “Reconstituirea” al lui Lucian Pintilie, pe care de-abia ce-l vazuserăm împreună : “Ia zi, mă, te doare?” S-a şters pe faţă cu dosul mânecii, mi-a aruncat o privire de-o clipă, încordat, încruntat şi-apoi a izbucnit în râs: “Mă doare, mă… Mă doare-n cur!”
Gole era un băiat de vreo 10-12 ani, cu o mutriţă mereu veselă, cam dolofănel, blând, fără ascunzişuri şi un prieten devotat. L-am bătut vreme de 5 ani fără odihnă şi fără milă în fiecare zi, cărându-i la pumni cu nemiluita, pe unde apucam, cu îndemnul: “Dă, mă, şi tu! Dă şi tu, laşule, fricosule, violonistule! Hai să te-nvăţ să te baţi!” Iar el, care cred că ar fi putut să mă reducă la tăcere în orice clipă, numai strănutând (într-atât de clară era disproporţia fizică dintre noi – el robust, bine conturat, eu, un slăbănog de mă sufla vântul, dar cu tot felul de figuri de scrimă, lupte şi box învăţate de la Nicu, fratele meu mai mare şi de prin filme), se făcea ghem într-un colţ al sufrageriei sau pe recamier şi mă ruga cu disperare: “Nu mai da, te rog, nu mai da… Eu nu vreau să învăţ să mă bat!…” Dar eu nu şi nu, că trebuie să-l antrenez, pentru că altfel niciodată nu va intra în banda mea, eu supranumindu-mă singur Timur, după celebrul erou al adolescenţilor sovietici. Împreună cu Gole am vândut la piaţă prune furate din pomii livezii învecinate cu infricoşătorul şi labirinticul parc Ocsco, tot cam în aceeaşi perioadă. Strigam, la tarabă, în piaţa de fân, cam ca în filmul “Un surâs în plină vară” cu Sebastian Papaiani (scena cu gogoşile, la târg): “Hai la prune că sunt bune! Hai, la pruna înfuriată! Azi e verde mâine-i coaptă!” Ne făceam bani să mergem la film, sau să mâncăm savarine şi ciocolată “Pitic”, în rest mâncam prunele până ne durea burta. Am lucrat ca sezonieri la fabrica de conserve “Fructus”, la cules de dude şi la “Vinalcool”, pe timpul vacanţelor de vară, 
abia împlinisem 14 ani şi primisem cadou o bicicletă de la fratele meu deja amintit, Nicu. Vânzând bicicleta, mi-am cumpărat prima chitară. Gole a muncit la Luna Park din piaţa de fân (numită Badea Cârţan), la taraba de tir sportiv şi mesteca plumbul alicelor folosite, ca să mai încarce puştile la “negru”, pentru 25 de bani, avea dinţii negri de la plumb, degeaba îi ziceam: “Băăăi, tolomaculeee!… O să te îmbolnăveşti, intoxicat de plumb, ca Tania Revoluţionara, mai bea şi tu câte un pahar cu lapte!” Nu, el îşi mesteca liniştit plumbul, aşa cum auzisem că alţii mestecau tutunul, uitându-se după fata piticei care scria, cosea, mânca şi picta cu picioarele, biata de ea (deoarece nu avea mâini) pentru numai doi lei intrarea la cortul ei. Am continuat să-l bat sistematic şi degeaba pe Gole până prin clasa a douăsprezecea. I-am tras o dată un pumn pe stradă, ca-n filme, de-a căzut lat. S-a ridicat pipăindu-şi barba, fără un cuvânt. Nu mai suportam ideea că sunt mai bine de zece ani de când nu riposta. “Ascultă, băbăciunea dreacu’ ce eşti! Tu de ce nu dai niciodată, hăm? Că bat la tine de zece ani ca la fasole şi stai ca prostu’!” S-a uitat lung la mine, a scuipat într-o parte şi a mormăit: “Nu-mi pun io mintea cu tine. Că tu eşti pretenu’ meu cel mai bun. De-aia! Cu toate că tu mi-ai furat iubita, ca să ştii şi tu că eu o iubeam sincer pe fata piticei, dar nu m-ai întrebat niciodată şi te-ai dat cu ea în ringespiel toată noaptea şi la bărcile alea mari, că v-am văzut eu. Dai cu pumnu’ şi dai cu pumnu’! s-a ambalat el, ca niciodată. Altceva mai ştii să faci?” Am rămas mut, mă simţeam ultimu’ om. După câteva clipe de tăcere, l-am întrebat pe neaşteptate, la fel de stupid ca în filmul “Reconstituirea” al lui Lucian Pintilie, pe care de-abia ce-l vazuserăm împreună : “Ia zi, mă, te doare?” S-a şters pe faţă cu dosul mânecii, mi-a aruncat o privire de-o clipă, încordat, încruntat şi-apoi a izbucnit în râs: “Mă doare, mă… Mă doare-n cur!”
I-ai furat iubita? Inacceptabil! Tz tz tz…
Super tare! Mi-a placut evocarea ta pe care eu am transpus-o pe fundalul unui balci. Cu astfel de povesti, si pun pariu ca ai o multitudine, esti “pregatit” pentru o noua carte!
Apropo de batut ca la fasole, si eu mi-am facut “antrenamentul” pe frati-miu. Imi amintesc si azi ziua in care, stergandu-si lacrimile, mi-a zis pe un ton amenintator, el care era o piticanie: “Las’ ca am sa cresc eu mai mare decat tine!!!! (si se referea prostutu’ la varsta, nu la inaltime)”. Ei bine, a cerut a doua zi sa fie si el inscris la wushu… Pot spune sincer faptul ca antrenamentele facute pe bune in sala de sport ne-au apropiat ca frati! Deci, pana la urma, concluzionand, si bataia e buna la ceva, nu?
Si eu visam sa am magazin de vandut baloane! Da mie nu mi s-a indeplinit visul niciodata…
maaaa, deci nu e adevarat: in parcarea din spatele blocului unde stau e o familie de vreo 20 de caini si masini… ma si e una, Paty ii zice, care, cand vrea, incepe si plange. Si a plans intr-o noapte 1 ora, de pe la 2 la 3, pana a venit politia…
asta face si acu… god, cum dorm eu la noapte? (masina Paty plange, adica face ninooooooniiiiiisdpodsarq).
ma, daca i-ai furat iubita, eu nu mai comentez!
@sebastian: Ce iubita, ce furat,la 12 ani?
)) Dar e real, era o fata frumusica, si intr-adevar mama ei era pitica. Mami i-a cusut cateva rochii, fuste si bluze, n-o sa uit niciodata cum venea la probe pitica cea sarmana…
katja – stapana de athos: Sunt niste mici proze involuntare, deocamdata. In timp ce am postat, am mai adaugat doua-trei vorbe. Prietenul asta al meu, Gole, era atat de bun ca om si este in continuare un om tare de treaba. Dar te pui cu “Timur”
))… Lasa ca si eu mi-am furat-o de la surorile mele, cred ca in toate familiile cu multi copii e la fel 
…
@genius: Eh, ce sa zic? Nu i-am furat iubita, ca nu prea stiam noi cum devine cazu pe-atunci cu iubirea si etc. (sic!)… Dar sunt cateva imagini pe care nu le uit, de exemplu cum fata aia, care era de-a casei, deci de la Luna Park, m-a dat intr-o barca imensa, noaptea, un leagan urias inalt de vreo 7-8 metri (fara exagerare, pt ca era cam de inaltimea caselor din zona, care erau foarte inalte, aveau parter, etaj si pod asa ca la Timisoara – zic de inaltimea caselor). In plus, se puteau da “peste cap”, adica se roteau 360 de grade pe axul leaganelor. Ea, fata, putea face astfel de acrobatii, se dadea peste cap ca la circ. Era smechera de Bucuresti, era curajoasa. Cand a ajuns cu balansul barcii cam la 45 de grade, am implorat-o sa se opreasca!
))…
App de povestioara ta, de fapt de titlu, dinti.
Era moda jucatulul la bara, aia pe care se bat covoarele. Si ne maimutzaream pana la loc comanda, care merge mai repede dintr-un capat in altul cu capul in jos, deci agatzate cumva cu picioarele, care se balanseaza in felul asta mai mult… si tot asa.
Ei, m-a fraierit cineva sa ma rostogolesc pe bara. Ma, si eu nu stiam asa bine si am cazut… da am cazut… si am cazut cu moaca de ciment de mi-am spart buze, barba, dinti, gingii, nas… tot.
Vai, faceam un pas, scuipam o gura plina de sange. Inca un pas, inca sange… Daaaaaaaar, in 10 zile mi-au crescut dintii la loc, barba mi s-a lipit…
Huh, si daca as fi avut si eu magazin de baloane…
@genius: Bine ca ti-au crescut dintii, ai avut mare noroc, urata intamplare!… Brrr!… Nici nu vreau sa ma gandesc… Magazin de baloane?
Si asta e o imagine de film, super. Bine, eu oricum cam tot ce imi imaginez, pare a fi dintr-un film.
Urata chestia cu plumbul. Chiar asa? Mai traieste Gole? Cred ca ar fi cazul sa iei o sticla de ceva si sa dai o tura pe la el (daca raspunsul la intrebarea anterioara este pozitiv). Si cu iubita…, de, o cariara stralucita si-a facut omu’ in domeniu’. La cat mai muilte succese!
multe succese! (scapat litera, fara intentie, recuperatorului recompensa)
Si acum am si cont! (aveam da’ nu stiam de el)
Mai sa fie!Chiar a stat Gole 10 ani sa-l tot bati?
Daca tot ai amintit de Fructus,iti sugerez un subiect pentru alt text.Scrie despre sfarsitul celor cateva ore(parca atata tin minte ca a durat”contractul”tau acolo)cat ai muncit la”Vinalcool”,cand ai vrut sa-l dai afara din post pe directorul care”asuprea muncitorii”(aveai cam 13 ani pe atunci).
Plumbul este un metal otravitor care duce la cataracta, la cancer, la infertilitate. Saracu’ Gole, cum de-a scapat catastrofelor?
Ai, ce poze frumoase!
Frumusel foc erai, parca erai o fetita! (Cris seamana f bine cu tine, asa micutz)
@robert: Alicele alea de plumb erau exact ca cele de azi, folosite la pustile cu aer comprimat. Odata ce se loveau de tinta metalica, se turteau, cazand pe jos. Gole le lua, si le “indrepta” in dinti, apoi le mai folosea o data. Asta era ciubucul lui, pt. ca pe mandatarul balciului il interesa sa-si ia banii pt. fiecare alice buna predata lui Gole, pe numarate. Nu-l interesa daca el o indrepta intre dinti si o mai folosea o data. Plumbul e toxic, chiar otravitor, asa ca n-as sfatui pe nimeni sa-i urmeze exemplul, dimpotriva. Ce urmari o fi avut asupra lui Gole, numai el stie.
@viorica: Mama lui Gole era disperata pentru aceste incaierari zilnice, in intervalul clasa intai – clasa a dousprezecea (e drept, in liceu s-au mai rarit, aveau aerul unor mici demonstratii de tehnici de arte martiale sau de box). Povestea cu acel pumn e si ea reala, pt. ca se luase intr-o discutie (in termeni f. jignitori)de cineva in care eu aveam deplina incredere. La “Vinalcool”, unde muncitoarele de-acolo aveau obiceiul sa-si bata joc de noii veniti imbatand-i, binenteles ca am fost si noi victimele lor. Dar, asta e o alta poveste, ii vine randul intr-un alt text. Ai lucrat si tu sezoniera la “Fructus”, vara in vacanta, mai tii minte?
@oceania: Nu-mi explic cum de nu a patit nimic din toate astea. E tata de doi copii si e un om ok, azi. Acum, daca ma gandesc bine, uneori are o sticlire in ochi, cam plumburie…
)) Glumesc, numai pt. ca stiu ca povestea a avut un happy end. 
@genius: poza de la 12 ani e facuta la Pitesti, intr-un studiou foto. Fusesem in vizita la verisorii mei, Victorita si Nelu, cu care am petrecut o vacanta de neuitat la Sinesti, satul tatalui meu si al cochinestilor in general. Si despre vacanta aia e de scris. Mi-am dat si eu seama privind atent fotografia ca seamana Cris cu mine, si oricat de cuminte eram pieptenat si de “cuminte” ma uitam la obiectivul aparatului de fotografiat, iti zic ca eram un “drac impielitat” cum se spune, pus numai si numai pe shotii…
))
da mai, ce vremuri mai cochi!
cand vii la o bere la timisoara?
si cand te gandeshti ca am vrut si eu sa-ti fur nevasta cu camasha mea cea albastra ca marea si ochelarii fumurii!da’ nu mi-a mers:-(
@goleanu: Goleanu, adica insusi…GOLE ???
Asta da, frumusete de aparitie, ai venit aici pe blog, ca in marile show-uri tv! Super tare! 
… Nici nu stii cat ma bucur, mai ales ca am mai postat despre tine si in alt text, cel legat de fumat (am zis ca tu m-ai invatat sa fumez, ca sa fie clar pentru toata lumea, hehehe!). Bine ai venit si sper sa mai comentezi si la alte postari, adica sa adaugi amanunte pe care eu le-am uitat sau de ce nu, chiar intamplari inedite. Iar o bere vom bea cu mare, mare bucurie, fie la Timisoara, fie pe-aici, pe la moshie, daca ai un drum prin zona Prahovei sau a Bucurestiului. Ciao, cel mai bun prieten al meu din copilarie! Inca o data, ma bucur din tot sufletul si iti multumesc ca ai scris.
P.S. Va vine sa credeti? A comentat insusi eroul micii mele povestiri, Gole! Si, ca sa confirme (daca mai era nevoie) bunul sau simt si inima lui cea mare, nu a infirmat nimic din ceea ce am spus despre el (chiar daca scriitorii mai au obiceiul sa mai puna de la ei, sa mai infloreasca etc.) Repet ceea ce am scris si in text, credeti-ma, mare om! (mare si cat Piedone, mare si la suflet)…:)
mie imi era drag de Gole, ca parca era umbra ta dar acum imi e cu atit mai drag, rar am auzit copil, sa spuna, ca nu vrea sa se bata!!!de tinut minte, cum ne spunea tovarasa prin clasele primare, cind era ceva important!!!daca aflam la timp, te mai scuteam de niste pumni in copilarie, ca abia acum imi dau seama, ce rea am fost!!! nu putea Gole sa imi spuna si mie?? recunoaste insa, ca erai un santajist, si am platit greu dreptul de a ramine in camera singura cu Lazi, cita ciocolata m-ai costat!!!!cred, ca de aia maninc si azi in cantitati rusinos de mari, trebuie recuperat!in rest fac si eu ca sebi, chiar i-ai furat iubita, treaba e, recunoaste, doar lui???hm, hm, hm, adica sper, ca te pun pe ginduri!!! vergi
@vergi: Sincer, nu ma mustra constiinta. Pur si simplu pentru ca nu era nici iubita lui, nici a mea
))… Era numai o shmechera de Bucuresti, cum se zicea pe la Timisoara. Imi amintesc si-acum, de parca a fost ieri, de ciocolatele si chiar de portocalele pe care le primeam, ca sa nu te spun lui Mami si Tati. As fi un mare mincinos sa zic ca mi-era rusine de faptul ca eram un “mic” santajist. Dimpotriva… Hahaha! Ca sa te convingi, uite, pune-ma la incercare: cand vin in vizita la voi in Germania, daca vrei sa stai singura cu Mircea, fara sa va deranjez (hm, hm, hm!), dati-mi o ciocolata, alune si o cola, si stau cuminte si ma uit la televizor, cat vreti voi 
he, he, pai treaba sta asa, desi nu am inteles in viata mea, cum sta treaba, ca eu tot timpul ,,, trebaluiesc in miscare!!! deci treaba sta asa, vremurile se schimba mai ca papucii la mine in concediu si acum dau ciocolata, bere, alune si tot ce iti mai doreste inima dar,,, sa stai tot timpul cu mine si cu mircea!!! ce sa mai fac cu el??? ce bine ca mircea nu e cetitor de blog, ca ar avea el replica! mai stii?? totusi, stii ce imi pare mie rau acum peste ani?? de ce declaram toata ciocolata, acum as ascunde o parte buna pt. mine si restul ar incapea pe miinile tale!! asa se desteapta oama! vergi
@vergi: Uite, nu m-am gandit ca ai fi putut pune deoparte ceva ciocolata, pentru ca prea era la vedere. Serios vorbind, nu m-ar deranja in zilele noastre sa mai ascunzi din ciocolata, pentru ca mie chiar imi place mult, iar excesul cauzeaza la buna sanatate, se zice… Oricum, revin ca sa se stie, nu regret nimic din ce am facut ca mic santajist. Daca s-ar repeta figura, as face la fel
…