La puţin timp după ce Sebastian a postat pe blogul lui o listă în ordine cronologică a oamenilor care au avut o importanţă deosebită pentru calea pe care a urmat-o în domeniul computerelor, m-am gândit şi eu: chiar aşa, oare pentru mine, care ar fi cei mai importanţi oameni cărora le datorez măcar o părticică din cel care am devenit în lumea literar-artistică de azi? Nu e ea tocmai o “listă a lui Schindler”, dar, moral, e la fel de frumoasă. Încerc o trecere în revistă a acestor personalităţi şi văd că e o listă destul de lungă. Deşi îmi dau seama cât de riscant e un text amplu postat pe un blog, sper să aibă îngăduinţă şi răbdare bunul meu cititor, aşa cum l-am rugat şi altă dată, în altă parte. Primele poveşti ale bunicii din Ardeal, Maria, povestirile atât de detaliate ale mamei mele despre viaţa ei, împreună cu poveştile din război ale 
tatălui meu cred că au fost începutul. Lungile scrisori ale fratelui meu, Nicu, care îmi analiza atent, competent, serios, cele dintâi producţii literare scrise pe la 10-12 ani, m-au încurajat să le trimit spre publicare unor reviste importante ale epocii. Cel mai blajin profesor de vioară al meu, Daniel Györgyevits, tot cam la aceeaşi vârstă, mi-a arătat la el acasă primul aparat de proiecţie cinematografică cu filme mute din celuloid, mi-a dat să mănânc prima banană, mi-a arătat desenele lui cu cai şi picturile lui impresioniste, pe care le-am copiat ani de zile după aceea. Profesorul Ioan Brudaşcă din Timişoara m-a învăţat armonia, contrapunctul şi compoziţia muzicală. 
Regizorul Dragoş Sandu mi-a arătat cum se face un film, operatorul de film Carol Szellhegy a avut răbdarea de a mă învăţa cum se face un decupaj regizoral în maniera Eisenstein, cu desene pentru fiecare secvenţă în parte. De la bătrânul fotograf Moş Victor Gligor am deprins tainele fotografiei, prin clasa a zecea de liceu. 
Antrenorul Ioan Heder mi-a pus padela în mână şi m-a învăţat să merg cu caiacul. Laly Foldvary, rugat de sora mea Vergi, m-a învăţat să merg cu schiful. Surorile mele Viori şi Vergi împreună cu o prietenă de-a lor evreică foarte de treabă, Vera, m-au învăţat să merg cu bicicleta acesteia. Lazi, cumnatul meu, m-a învăţat să schiez. Tatăl meu m-a învăţat să merg cu rolele şi să înot. Gole, prietenul meu cel mai bun din copilărie, m-a învăţat să fumez. Cu teosofia lui Rudolf Steiner m-am familiarizat datorită cărţilor oferite de George 
Bălan, inventatorul muzicosofiei. Alexandru Leahu mi-a îndrumat doctoratul în estetică. Dan Constantinescu, Miriam Marbe şi Dan Buciu au fost cei de la care am învăţat compoziţia şi formele muzicale, în timpul studenţiei. În laboratorul de cineficare al Conservatorului de muzică din Bucureşti am fost ucenicul unui pictor-fotograf de mare talent, Gh. Florescu (de la el am învăţat să developez filmele foto la lumina jarului ţigării). Acolo am urmat şi cursurile de filmologie conduse de regizorul Nicolae Corjos. Tot acolo i-am cunoscut pe celebrul regizor de film Vittorio de Sica şi pe fiul său Manuel, cu care am stat de vorbă vreo 4-5 ore. De la pictorul scenograf Siviu Ioniţă am învăţat arhitectura scenei. Anton Tănăsescu şi F. Dochia, conducătorii cenaclului “I.L.Caragiale” din Palatul Culturii – Ploieşti mi-au deschis cu prietenie uşa instituţiei lor. Regizorul Mihai Vasile a jucat şi s-a jucat pe scenă cu actorii teatrului său Equinox în timpul lecturii unor proze scrise de mine. Bătrânul fotograf Vasilescu mi-a dat nişte aparate foto panoramice vechi, ciudate, să le folosesc. Poetul Ion Stratan m-a învăţat poezia şi m-a dus de mână la Nicolae Manolescu, care conducea atunci Cenaclul de Luni. Mircea Cărtărescu şi Mircea Nedelciu mi-au aplaudat prozele şi m-au recomandat lui Ov.S. Crohmălniceanu, care la rîndul lui a promovat în presă romanul meu “Ambasadorul” cu un entuziasm ieşit din comun. Gabriela Adameşteanu a fost cea care mi-a propus să public un roman la editura “Cartea Românească” într-o vreme în care nici nu-l scrisesem încă. Puiu Damian şi Arthur Teodorescu au venit la uşa mea şi mi-au adus această incredibilă veste, că Gabriela Adameşteanu vrea să mă cunoască pentru a-mi publica o carte de proză. Magdalena Bedrosian mi-a publicat după Revoluţie “Ambasadorul”. Alex Mihai Stoenescu a propus editurii Rao prozele mele scu
rte, spre publicare. Zoe Dumitrescu-Buşulenga şi Eugen Simion mi-au prezentat cărţile la lansare. Monica Lovinescu (după o corespondenţă frumoasă, în tandem cu Virgil Ierunca) mi-a dedicat o emisiune la Radio Europa Liberă. Artiştii fotografi David Friedmann, Klara Spitzer, Hedy Loffler, Dinu Lazăr, Andrei Pandele, Dan Dinescu, Eugen Iarovici, Gheorghe Epuran, Sylviu Comănescu, Constantin Săvulescu, Viorel Simionescu, Nic şi Ana Hanu de la AAF – Bucureşti, m-au învăţat fotografia artistică, mi-au publicat eseurile în revista “Fotografia”, mi-au trimis portofoliul cu fotografii la saloane internaţionale şi mi-au organizat expoziţiile de artă fotografică în Bucureşti şi în Polonia. Pictorul Ion Sălişteanu m-a învăţat ce este filosofia culorii, Lucian Cioată m-a învăţat să iubesc peştii şi gramofonul, pictorul Sergiu Rugină m-a învăţat să pictez după Tratatul lui Leonardo, după Manierişti, Bosch şi Modigliani iar xilogravorul Dan Strâmbu m-a învăţat să desenez ca Picasso sau ca Juan Miro şi mi-a vorbit pentru prima oară despre Numărul de Aur şi Mathila Costiescu-Ghyka. De la elevul meu, Nicu Lupu, am învăţat ce este sculptura; de la Florin Şuţu, ce este potretul de copil; de la Bogdan Stoicescu, ce este modestia; de la preotul Octavian Marc din Germania, ce este smerenia; de la Marcel Bejgu ce este peisajul. De la Sergiu Celibidache, Ştefan Ruha şi Valentin Gheorghiu am învăţat ce este sublimul interpretării tragice iar de la Andrei Şerban, ce este tragicul interpretării sublimului. Tuturor acestora şi celor pe care i-am omis fără să vreau, le mulţumesc din suflet şi mă înclin în faţa lor, sau a memoriei lor.
tatălui meu cred că au fost începutul. Lungile scrisori ale fratelui meu, Nicu, care îmi analiza atent, competent, serios, cele dintâi producţii literare scrise pe la 10-12 ani, m-au încurajat să le trimit spre publicare unor reviste importante ale epocii. Cel mai blajin profesor de vioară al meu, Daniel Györgyevits, tot cam la aceeaşi vârstă, mi-a arătat la el acasă primul aparat de proiecţie cinematografică cu filme mute din celuloid, mi-a dat să mănânc prima banană, mi-a arătat desenele lui cu cai şi picturile lui impresioniste, pe care le-am copiat ani de zile după aceea. Profesorul Ioan Brudaşcă din Timişoara m-a învăţat armonia, contrapunctul şi compoziţia muzicală. 
Regizorul Dragoş Sandu mi-a arătat cum se face un film, operatorul de film Carol Szellhegy a avut răbdarea de a mă învăţa cum se face un decupaj regizoral în maniera Eisenstein, cu desene pentru fiecare secvenţă în parte. De la bătrânul fotograf Moş Victor Gligor am deprins tainele fotografiei, prin clasa a zecea de liceu. 
Antrenorul Ioan Heder mi-a pus padela în mână şi m-a învăţat să merg cu caiacul. Laly Foldvary, rugat de sora mea Vergi, m-a învăţat să merg cu schiful. Surorile mele Viori şi Vergi împreună cu o prietenă de-a lor evreică foarte de treabă, Vera, m-au învăţat să merg cu bicicleta acesteia. Lazi, cumnatul meu, m-a învăţat să schiez. Tatăl meu m-a învăţat să merg cu rolele şi să înot. Gole, prietenul meu cel mai bun din copilărie, m-a învăţat să fumez. Cu teosofia lui Rudolf Steiner m-am familiarizat datorită cărţilor oferite de George 
Bălan, inventatorul muzicosofiei. Alexandru Leahu mi-a îndrumat doctoratul în estetică. Dan Constantinescu, Miriam Marbe şi Dan Buciu au fost cei de la care am învăţat compoziţia şi formele muzicale, în timpul studenţiei. În laboratorul de cineficare al Conservatorului de muzică din Bucureşti am fost ucenicul unui pictor-fotograf de mare talent, Gh. Florescu (de la el am învăţat să developez filmele foto la lumina jarului ţigării). Acolo am urmat şi cursurile de filmologie conduse de regizorul Nicolae Corjos. Tot acolo i-am cunoscut pe celebrul regizor de film Vittorio de Sica şi pe fiul său Manuel, cu care am stat de vorbă vreo 4-5 ore. De la pictorul scenograf Siviu Ioniţă am învăţat arhitectura scenei. Anton Tănăsescu şi F. Dochia, conducătorii cenaclului “I.L.Caragiale” din Palatul Culturii – Ploieşti mi-au deschis cu prietenie uşa instituţiei lor. Regizorul Mihai Vasile a jucat şi s-a jucat pe scenă cu actorii teatrului său Equinox în timpul lecturii unor proze scrise de mine. Bătrânul fotograf Vasilescu mi-a dat nişte aparate foto panoramice vechi, ciudate, să le folosesc. Poetul Ion Stratan m-a învăţat poezia şi m-a dus de mână la Nicolae Manolescu, care conducea atunci Cenaclul de Luni. Mircea Cărtărescu şi Mircea Nedelciu mi-au aplaudat prozele şi m-au recomandat lui Ov.S. Crohmălniceanu, care la rîndul lui a promovat în presă romanul meu “Ambasadorul” cu un entuziasm ieşit din comun. Gabriela Adameşteanu a fost cea care mi-a propus să public un roman la editura “Cartea Românească” într-o vreme în care nici nu-l scrisesem încă. Puiu Damian şi Arthur Teodorescu au venit la uşa mea şi mi-au adus această incredibilă veste, că Gabriela Adameşteanu vrea să mă cunoască pentru a-mi publica o carte de proză. Magdalena Bedrosian mi-a publicat după Revoluţie “Ambasadorul”. Alex Mihai Stoenescu a propus editurii Rao prozele mele scu
rte, spre publicare. Zoe Dumitrescu-Buşulenga şi Eugen Simion mi-au prezentat cărţile la lansare. Monica Lovinescu (după o corespondenţă frumoasă, în tandem cu Virgil Ierunca) mi-a dedicat o emisiune la Radio Europa Liberă. Artiştii fotografi David Friedmann, Klara Spitzer, Hedy Loffler, Dinu Lazăr, Andrei Pandele, Dan Dinescu, Eugen Iarovici, Gheorghe Epuran, Sylviu Comănescu, Constantin Săvulescu, Viorel Simionescu, Nic şi Ana Hanu de la AAF – Bucureşti, m-au învăţat fotografia artistică, mi-au publicat eseurile în revista “Fotografia”, mi-au trimis portofoliul cu fotografii la saloane internaţionale şi mi-au organizat expoziţiile de artă fotografică în Bucureşti şi în Polonia. Pictorul Ion Sălişteanu m-a învăţat ce este filosofia culorii, Lucian Cioată m-a învăţat să iubesc peştii şi gramofonul, pictorul Sergiu Rugină m-a învăţat să pictez după Tratatul lui Leonardo, după Manierişti, Bosch şi Modigliani iar xilogravorul Dan Strâmbu m-a învăţat să desenez ca Picasso sau ca Juan Miro şi mi-a vorbit pentru prima oară despre Numărul de Aur şi Mathila Costiescu-Ghyka. De la elevul meu, Nicu Lupu, am învăţat ce este sculptura; de la Florin Şuţu, ce este potretul de copil; de la Bogdan Stoicescu, ce este modestia; de la preotul Octavian Marc din Germania, ce este smerenia; de la Marcel Bejgu ce este peisajul. De la Sergiu Celibidache, Ştefan Ruha şi Valentin Gheorghiu am învăţat ce este sublimul interpretării tragice iar de la Andrei Şerban, ce este tragicul interpretării sublimului. Tuturor acestora şi celor pe care i-am omis fără să vreau, le mulţumesc din suflet şi mă înclin în faţa lor, sau a memoriei lor.
Aveţi şi voi o listă pe care aţi fi tentaţi să o postaţi în comentarii, aici pe blog, legată de oamenii cei mai importanţi din viaţa voastră?
Ma impresioneaza in modul cel mai placut cu putinta o astfel de enumerare a oamenilor care si-au pus, de-a lungul anilor, amprenta asupra noastra. Desigur, detin si eu o astfel de lista, numai ca timpul, dar mai ales faptul ca multi dintre ei tin doar de Universul meu restrans, ma face sa fiu mai retinuta in a o face publica (momentan)… Insa ceea ce mi se pare mie a fi si mai important, este ca numele meu sa apara candva in cel putin o lista a unui om pe care sa-l fi ajutat sa vada altfel lumea!
Lista mea o stii…
Acesta, langa cel cu amintiri si poze din copilarie, e genul de articol la care ar trebui sa faci link direct. Sunt atatea nume acolo rezonanta (rasunator de rasunatoare) incat, eu, umil cetitor de blog, stau in banca mea pana mai adun nume.
Sunt impresionata!
Ma inclin!
@katja – stapana de athos: Sigur, e un fel de univers intim acesta, al listei celor care au avut o importanta majora in viata fiecaruia dintre noi. Eu am simtit acum nevoia sa le multumesc pe blog, pentru ca fara ei nu as fi fost cel de azi, cu siguranta.
@sebastian: Lista ta figureaza in blogul tau si sper ca nu te superi daca o “reamintesc” acum, aici, publicand linkul. E foarte frumoasa si chiar impresionanta, macar sentimental vorbind:
http://web.mac.com/cochinescu/
Sebastian/Sebastian_Cochinescu/
Entries/2008/5/10_10_people_that_made_
a_difference.html
@genius: In intentia mea a fost ca prin acest text sa activez amintirile cele mai frumoase din copilarie, sa incercati sa rememorati lista oamenilor care v-au marcat existenta. Nu neaparat sa faceti publice numele lor. Desigur, puteti sa comentati numai si numai in limita respectarii intimitatii fiecaruia. Eu zic totusi ca macar cateva nume, tot pot fi amintite, cu drag.
…
Na, ca mi te adresezi mie…
la miez de noapte, stransa cu usa..
bunica mea, duhovnicul meu.
Am scris doua persoane, am omis 100
Acesta e link-ul către blog-ul meu.
@genius: Ce bine ca ai un duhovnic, ce bine ca ai o bunica!
Din pacate eu acum n-am nici una, nici alta, cum se spune 
… In schimb am povestile memoriei, pe care promit ca le voi transcrie candva de-acolo.
@sebastian: Multumesc pt. linkul spre blogul tau, unde apare detaliata lista de oameni care au avut importanta in evolutia ta in domeniul computerelor. Eu il scrisesem cam “din bucati”, ca nu incapea in pagina.
Nu doar în domeniul computerelor… ci în viața mea profesională. E o diferență ce merită evidențiată!
@sebastian: Cu-atat mai frumoasa e lista din blogul tau, cu cat oamenii respectivi au avut o importanta pentru viata ta profesionala, in toata complexitatea ei. Cine va da clic pe linkul tau va vedea cata dreptate am.
Deci, onorata academie si onorati membrii ai juriului, le multumesc in devalmasie urmatorilor:
- parintii mei, care m-au suportat si sustinut (in ordine stricta)de-a lungul unei adolescente prelugite mult peste bunul-simt
- prietenului meu cel mai bun, Cristian
- prietenilor mei foarte-foarte buni de azi si de demult
- bunicului meu: Papi – Florea Tudorache – care este cel mai frumos, aratos, destept si intelept, si minunat si toate-toate
- bunicii mele: Ica – Lucica Tudorache, pe care o iubesc
- dragului Muc-Cuc
- oamenilor pe care i-am intalnit pe te miri unde
- autorilor care si-au pus sufletele in carti
- si muzicii.
Ana are mere si par lung (nu glumesc)
Na, ce ti-e si cu Freud asta; da’ n-am uitat – ca in timp ce scriam m-am gandit la ea, si o si vedeam cum se zbantuie pe canapea – da, draga mamii, tie iti multumesc cel mai mult. Fiicei mele, zanei mele ii multumesc intai si intai. Nu credeam ca o sa iubesc pe cineva cum te iubesc pe tine. Fara moatze, fara nici un artificiu, fara sa realizez prin tine ce n-am realizat eu, pur si simplu, draga mea, te iubesc de nu mai pot.
Gata.
ana are mere
@cristian: Sincer, asteptam comentariul asta al tau, care speram sa fie asa
. Chiar si formula de adresare de la inceput, care camufleaza un fel de sfiala, mi-a placut. Ce bine ca nu uitam sa le multumim celor pe care ii iubim si care inseamna perpetuu ceva pentru noi. Uneori, ei sunt adevarate modele, alteori simple imbolduri catre carari la care nu ne-am gandit, drumuri pe care n-am indraznit sa o apucam… Sunt si persoane care stiu ca le multumesti, fara a le adresa nici un cuvant special. Cred ca ne gandim cu totii frumos, cald, luminos, la cei care au insemnat si inseamna ceva adevarat pentru noi si fara de care multe lucruri nu le-am fi facut niciodata.
Multumesc parintilor mei ca mi-au dat viata.
Multumesc Bunului Dumnezeu ca mi-a dat o familie minunata,pe care o iubesc nespus de mult.
Pai, bunica mea de la Slanic care m-a invatat ce inseamna dragoste neconditionata, intelepciune si omenie(adica cu ce pornesti in viata).
Pe urma dragi mei parinti(am invatat cam cum sa ai o familie frumoasa si cum sa nu faci afaceri).
Nasu’ a fost cel care m-a aruncat pe valurile profesiei (se vede ca a vut mana buna – sunt modest).
Sotia mea care m-a invatat ce bine este sa nu minti(ca mare mincinos am mai fost).
Si in primul rand multumesc fetelor mele Ana si Tea pentru ca ma fac sa fiu cel mai fericit om in viata!
@viorica: In lista ta e limpede ca prioritate au parintii: Tatal Ceresc si cei de-aici de pe pamant, dar si familia. Lista ta cred ca se continua in gand
@robert: Daca nu uitam lista asta si daca din cand in cand ne gandim la oamenii care o compun, am sentimentul ca suntem mai bogati sufleteste. Nu crezi? Adica, as putea reformula si invers, oamenii care nu-si mai amintesc de cei care au insemnat ceva, candva, pentru ei, sau mai rau, neaga acest lucru, sunt definitiv saraci. E limpede ca, din ce am citit pana acum in comentarii, pentru noi toti pe primul plan este familia. Dar ce frumos ca le acordam un loc in sufletul nostru si celorlalti!
cochi’s list…
daaaa… fain textul, tentantă propunere… mulţam pentru alăturarea numeleui meu de acelea ale atîtor personalităţi… e mai mult decît onorant… cred că pe o asemenea listă/liste bunicii, părinţii, familia, prietenii foarte buni, nici n’ar mai trebui să apară deoarece prezenţa lor e subînţeleasă… eu mă gîndesc la altceva… cred că un om e cu atît mai valoros cu cît are duşmani mai valoroşi… aş trece pe o listă (separată) şi pe duşmanii mei redutabili… sau, mă rog, nu neapărat dşmani ci pe aceia care nu mă au la lingurică… preopinenţii, na… sau zi’le tu cumva… nu crezi? am avut şi eu profesori excepţionali, oameni adevăraţi… în şcoli, în sport, în muzică… eu aş deschide mai multe liste… una ar începe cu voi, cei care, practic, mi’aţi scris prima carte: nino, traian, florin, mihai, ion, tu, mai cu seamă tu… şi fără de care viaţa mea ar fi cu mult mai săracă… carte foarte importantă pentru mine… nu că a fost prima… apoi ar mai fi vali craina şi cozia georgescu, împreună cu care am scos a doua mea carte…
însă undeva în pole position l’aş plasa pe nino, care m’a ajutat enorm… din toate punctele de vedere nu numai într’ale scrisului… de aceea pierderea lui pentru mine e insubstituibilă… el mi’a produs, uneori poate fără să’şi dea seama, adevărate “seisme” (în sensul bun, desigur) în viaţa mea… îi datorez enorm, enorm… îmi lipseşte cumplit… asta e!
iată cum m’ai stîrnit cu persuasiunea ta genială, să spun nişte lucruri pe care nu ştiu cînd le’aş fi spus… dacă le’aş fi spus… aş vrea să mă înţelegi bine… poate că ăsta e şi marele merit al blogului tău… adică al tău… ai o ştiinţă formidabilă a convivialităţii pe care puţini dintre noi o au şi pe care, de multe ori, sînt gelos… de fapt cred, mai degrabă, că la tine e vorba de har, mai presus de orice… şi tu ştii prea bine de unde vine, de obicei, harul…
@katinka: Gand la gand!
N-o sa crezi, dar in ultima jumatate de ora m-am gandit: ce-ar fi daca as face un text care sa puna un semn minus in fata listei propuse. Adica sa inventariez (numele conteaza mai putin) persoanele care au pus piedici dezvoltarii mele, faulturi grosolane, de la mici barfe nevinovate, pana la defaimare, pana la calomnie. Ca de obicei, semnul minus (diavolesc, nu?) poate imbraca si forma cea mai atractiva. Asa ca, incepand de la primul meu profesor de vioara, (care era rau, isi batea elevii, ii jecmanea de bani pe parinti, te umilea, te reducea la zero, era opusul total al bunului profesor despre care deja am povestit si care parea un bunicutz picat din cer, cu tot cu turta dulce si ciocolata pentru copii, fie rai fie cuminti) si terminand cu securistii de la pasapoarte si ai lor informatori, de pe vremuri, plus cenzorii gen Dulea, lista asta cu un semn minus in fata ar avea o concentratie de sare, piper si ardei iute, cat pentru un regiment intreg. Nu i-am amintit in lista mea cea draga pe cei din familie, pentru ca e clar ca ei sunt totul pentru mine, desigur copiii mei, in primul rand. Nu i-am amintit nici pe cei pe care nu i-am cunoscut si m-au format ca om, dar i-am citit, le-am vazut filmele, le-am ascultat muzica: Platon, Aristotel,Kant, Hegel, Heidegger, Dostoievski, Thomas Mann, Hemingway, Marquez, Fellini, Antonioni, Visconti, Bertolucci, Alain Resnais, Tarkovski, Vivaldi, Bach, Mozart, Mahler. Prietenii plecati de langa noi, asa cum au fost Mircea Nedelciu, Calin Angelescu sau Nino Stratan, nu pot fi inlocuiti. Ce bine totusi ca ne-au ramas cuvinte de la ei, pentru ca rostim uneori frazele altfel, datorita lor, dupa cum vezi.
na, ca tu ma faci sa fac lista si eu pe bune fac lista doar cind mergem la real!!! asadara lista mea;
- Mami si Tati, care au uitat de razboi si se rugau zi si noapte la Bunul Dumnezeu sa fiu fetita!!
- Mami si Tati , care mi-au facut o copilarie fericita, in care eu nu am simtit , ca de fapt eram cumplit de saraci dupa un razboi nebun de tot!
- Raducu, care m-a facut sa imi dau seama la 19 ani, ce greu e sa fi mama studenta si mai tirziu, ce minunat e sa ai un fiu, care nu uita o clipa de tine
- familia mea minunata, fiecare membru in parte e ceva deosebit
- prietenii adevarati, care ma ajuta de o viata sa trec cu risete peste bucurii si aceleasi risete peste lucruri triste.
- era sa zic Mircea, dar ma goneste la servici, gata pauza de prinz. vergi
@vergi: O lista pe care o stiam, dar confirmarea ei ma umple de bucurie…
Mi-a placut mult Rock & Depeche, o poveste draguta petnru adolescenti plecati la mare cu dirigu
. Din pacate, de atunci n-am mai gasit niciun volum in librarii (de altfel, nici pe acela nu l-am cumparat din librarie, l-ati vindut dvs, cu masuta, la navodari parca, sau Costinesti…)
@Andrei Paul: Si mie mi se pare o poveste draguta pentru adolescenti, bine zici, plecati cu dirigu la mare
… Ce mult a trecut de-atunci, de la Navodari si Costinesti! N-ai mai gasit nici un volum pt. ca s-au epuizat si nici scriitorul nu a mai… recidivat (pe tema asta) 