Chapter
by Mihai
on July 28, 2008
in 0 Blogul meu
Prima ţigară pe care am fumat-o în viaţa mea se numea “Amiral”. Aveam vreo 12 ani, eram la Gole (prietenul meu cel mai bun) acasă, ne ascunseserăm în veceul lui din curte (care nu semăna cu cele de la ţară, adică avea canalizare, rezervor de apă cu flotor etc.). “Amiral” era o marcă foarte cunoscută, era şi foarte apreciată de fumătorii adevăraţi. După nişte ani, ţigările alea au dispărut complet din tutungerii, pe motiv că ar fi fost cancerigene (în zilele noastre ar fi de-a dreptul de râs zvonul acela, pentru că acum pe toate pachetele de ţigări e înscris un avertisment gen “fumatul ucide”, “fumatul dăunează grav sănătăţii”, “fumatul favorizează apariţia cancerului” etc., avertisment care nu impresionează în realitate pe absolut nici un fumător înrăit). Gole nu era la prima ţigară, aşa că se poate spune că el m-a învăţat să fumez, să trag fumul în piept. M-am înecat, am tuşit de mi-au ieşit ochii din orbite, mie îmi şiroiau lacrimile pe obraji de la tusea aia nenorocită, lui îi şiroiau lacrimile de râs. N-am devenit un fumător autentic niciodată, tocmai din cauza senzaţiei ăleia de sufocare. Am încercat şi cu pipa, nu mi-a reuşit. Mă gândesc acum cu seriozitate şi îi întreb pe toţi cunoscuţii, cum e posibil ca, după ce treci de teribilismul adolescenţei, să continui, matur fiind, să iei din când în când între degete un mic obiect cilindric făcut din hârtie şi nişte frunze uscate, să îi dai foc şi să te bucuri că fumul care se iscă nu se înalţă doar în aer, dar îl poţi şi inspira. Şi apoi, alt tubuleţ ridicol de hartie, iar scăpărici din brichetă, iar foculeţ şi bucuria de a-ţi umple gura de fum. Sincer, de pe margine vazut, spectacolul e comic, e dincolo de haz, e năucitor, de neînţeles, adică poţi să vezi ditai profesorii universitari de mileniu trei, ditai managerii de firme sau bancherii, ditai medicii, miniştrii sau parlamentarii, care mânuiesc atât de serioşi, atât de gravi, tubuleţele alea de hârtie, albe de obicei, cu frunzişoare uscate şi tocate mărunt în ele. Savurând ce? Un fum! Un fum făcut din ce? Din hârtie! Suuuper tare! Nici nu mă miră de ce îmi place într-atât de mult geniala constatare a lui Daniil Harms, dedicată criticilor şi detractorilor săi: “Eu sunt eu şi fără voi. Voi sunteţi pentru mine un sfert de fum!” Genial, genial, genial!… Un sfert de fum, deci nici macar o jumătate, dar-mi-te un fum întreg! Ok, acum e de-ajuns, cred că mi-am urcat în cap trei sferturi din globul pământesc, m-am lins pe bot de comentarii pentru totdeauna. De aceea, vă rog să nu vă supăraţi pe mine, dragi prieteni ai acestui mic blog, în cazul în care sunteţi fumători. N-am vrut să cert pe nimeni. Departe de mine ideea de a fi moralist sau de a nu respecta libertatea fiecăruia dintre voi de a folosi fumul unui mic tubuleţ de hârtie umplut cu puţină frunză uscată şi mărunţită numită tutun, într-un mod cât mai atractiv. Chiar dacă am încercat să explic de ce imaginea spectatorilor la un meci de fotbal care fumează ţigară de la ţigară, la fel de bine cu imaginea altora care fumează într-un bar sau club, la fel de bine cu a altora care fumează la servici în mici holişoare special 
amenajate şi discriminaţi de societate, îmi declanşează un şir de întrebări – eu unul respect liberul arbitru, din principiu. Dar aş avea nevoie pur şi simplu pentru mine, de câteva explicaţii sincere, fără patimă, în legătură cu nevoia de a fuma. Când v-aţi apucat de fumat şi de ce? Cât de important este fumatul pentru voi?
Prima ţigară pe care am fumat-o în viaţa mea se numea “Amiral”. Aveam vreo 12 ani, eram la Gole (prietenul meu cel mai bun) acasă, ne ascunseserăm în veceul lui din curte (care nu semăna cu cele de la ţară, adică avea canalizare, rezervor de apă cu flotor etc.). “Amiral” era o marcă foarte cunoscută, era şi foarte apreciată de fumătorii adevăraţi. După nişte ani, ţigările alea au dispărut complet din tutungerii, pe motiv că ar fi fost cancerigene (în zilele noastre ar fi de-a dreptul de râs zvonul acela, pentru că acum pe toate pachetele de ţigări e înscris un avertisment gen “fumatul ucide”, “fumatul dăunează grav sănătăţii”, “fumatul favorizează apariţia cancerului” etc., avertisment care nu impresionează în realitate pe absolut nici un fumător înrăit). Gole nu era la prima ţigară, aşa că se poate spune că el m-a învăţat să fumez, să trag fumul în piept. M-am înecat, am tuşit de mi-au ieşit ochii din orbite, mie îmi şiroiau lacrimile pe obraji de la tusea aia nenorocită, lui îi şiroiau lacrimile de râs. N-am devenit un fumător autentic niciodată, tocmai din cauza senzaţiei ăleia de sufocare. Am încercat şi cu pipa, nu mi-a reuşit. Mă gândesc acum cu seriozitate şi îi întreb pe toţi cunoscuţii, cum e posibil ca, după ce treci de teribilismul adolescenţei, să continui, matur fiind, să iei din când în când între degete un mic obiect cilindric făcut din hârtie şi nişte frunze uscate, să îi dai foc şi să te bucuri că fumul care se iscă nu se înalţă doar în aer, dar îl poţi şi inspira. Şi apoi, alt tubuleţ ridicol de hartie, iar scăpărici din brichetă, iar foculeţ şi bucuria de a-ţi umple gura de fum. Sincer, de pe margine vazut, spectacolul e comic, e dincolo de haz, e năucitor, de neînţeles, adică poţi să vezi ditai profesorii universitari de mileniu trei, ditai managerii de firme sau bancherii, ditai medicii, miniştrii sau parlamentarii, care mânuiesc atât de serioşi, atât de gravi, tubuleţele alea de hârtie, albe de obicei, cu frunzişoare uscate şi tocate mărunt în ele. Savurând ce? Un fum! Un fum făcut din ce? Din hârtie! Suuuper tare! Nici nu mă miră de ce îmi place într-atât de mult geniala constatare a lui Daniil Harms, dedicată criticilor şi detractorilor săi: “Eu sunt eu şi fără voi. Voi sunteţi pentru mine un sfert de fum!” Genial, genial, genial!… Un sfert de fum, deci nici macar o jumătate, dar-mi-te un fum întreg! Ok, acum e de-ajuns, cred că mi-am urcat în cap trei sferturi din globul pământesc, m-am lins pe bot de comentarii pentru totdeauna. De aceea, vă rog să nu vă supăraţi pe mine, dragi prieteni ai acestui mic blog, în cazul în care sunteţi fumători. N-am vrut să cert pe nimeni. Departe de mine ideea de a fi moralist sau de a nu respecta libertatea fiecăruia dintre voi de a folosi fumul unui mic tubuleţ de hârtie umplut cu puţină frunză uscată şi mărunţită numită tutun, într-un mod cât mai atractiv. Chiar dacă am încercat să explic de ce imaginea spectatorilor la un meci de fotbal care fumează ţigară de la ţigară, la fel de bine cu imaginea altora care fumează într-un bar sau club, la fel de bine cu a altora care fumează la servici în mici holişoare special 
amenajate şi discriminaţi de societate, îmi declanşează un şir de întrebări – eu unul respect liberul arbitru, din principiu. Dar aş avea nevoie pur şi simplu pentru mine, de câteva explicaţii sincere, fără patimă, în legătură cu nevoia de a fuma. Când v-aţi apucat de fumat şi de ce? Cât de important este fumatul pentru voi? 
Hehehe ce tare e poza aia în care fumezi!
@sebastian: Pai, deh, autoru “moralist” …
))
Fain articolul, mi-a placut!
In tren nu se mai fumeaza, Insh Allah (cum s-o scrie). Nu se mai fumeaza si asta e foarte bine, nu se mai fumeaza (teoretic) in locurile inchise publice.
Exista locuri unde nici pe strada nu mai e voie.
La toate astea eu ma plec cu recunosiinta, sa-si bage unghia-n gat toti maharii de fabrici de tzigari, care strica poporu si plamanii.
MANIFEST IMPOTRIVA FUMATULUI
La intrebarea de ce fumeaza oamenii cineva f inspirat da urmatorul raspuns: ca sa nu mai dea bani pe tatuaje. Fumeaza si isi tatueaza, bonus, plamanii.
Mi s-a parut geniala gagica. Cum asa, adica dupa ce sa sunt usor penibil tragand fum pe gat, scotzandu-l pe nas, facand o mizerie in aer, stricandu-mi dintzii, si mirosind ca vaca, pe langa asta imi stric si plamanii?
Ii tatuez, care va sa zica! o_O
Asa ceva este mult superior capacitatilor mele de intelegere.
Ok, fiecare e liber sa faca ce-l doare pe el capu, sa stea si intr-un picior pe un stalp de inalta tensiune, sa se uite la soare la ora 12 si sa-si arda corneea, orice orice! Mai nene, sa sa o faca el pentru el.
-Tu, Gigel, vrei sa fumezi?
-Da vreau!
-Fumeaza, pasca ta, da fumeaza in palarie, nu ma obliga pe mine sa inspir fum de tzigara regurgitat de tine, cu aroma de dinti stricati si flegma!
Hai sa ne strangem toti in jurul unui foc de ciulini si sa fumam? E? Aia nu mai e buna? Sau hai sa facem tzigari din foi de lipan? E? Nu merge, ca lipanu’ e folosit in loc de shoshenica, ma intelegeti!
Astept ziua in care, s-o trezi careva, sa vina la fiecare fumator care prin actul sau de a inhala si a vomita un fum toxic, mama lui care l-o fi inventat, pune in pericol inca 10 insi in jurul lui, astept ziua aia cand o sa ia fiecaruia in parte tzigarile, o sa le arunce intr-un veceu din ala de tzara, plini de viermi, si o sa scrie mare: Tzigarie sunt un kkt!
Eu inteleg, tutunul e ceva, si in principiu mai e si altceva, si asa si pe dincolo. Nu judec pe nimeni care face chestia asta el pt el si cu el. Fa, nene, cat oi vrea. Da zau, la sotia ta te gandesti? La mama ta? La zugravu care tre sa spele peretzii? La copilul tau te gandesti? A, esti ocupat sa fumezi, pardon!
Liberul arbitru, cel pe care eu il promovez pana in panze, e valabil si aici. Hombres, fumati pana va e rau, fumati! Da daca tot respectam faza cu liberul arbitru al vostru, respectati si nefumatorii care nu sunt obligati sa bage fum in plamani.
Stiati ca Dogma Crestina spune: in casa credinciosului trebuie sa miroasa a tamaie, fumul de tzigara e parfumul diavolului! (buhuhu)-app, cica in nu stiu unde, au facut astia o biserica a fumatorilor lui Dumnezeu (Ca acolo e interzis fumatul pana si pe strazi, in masini, in parcuri, in curti!).
Fiecare e liber sa faca ce vrea cu viata lui, cu a lui si numai a lui. Odata ce un hom fumeaza langa mine, eu sunt indreptatit sa-l bag in papauci, pt ca ma expune aiurea-n tramvai! Ha, ca ie iel jmecher! Ce sa spun…
Zic, nu altceva, nu mai bine, de aia cativa lei pe care ii da un om pe tzigari, nu mai bine ii da la o babuzta care nu are bani de o paine pe zi? O sa fie mult mai implinit spiritual si poate chiar cineva o sa ajunga sa fumeze langa el…
Sunt si ei oameni, n-ati vazut ce custi transparente le sunt pregatite in supermagazine. Ma, penibil.
However, cata vreme nu simt fum langa mine, pe mine, e ok. Iar cei care fumeaza sunt chiar interesanti,cred ei!
Acesta a fost un manifest si trebuie tratat ca atare! Orice reactie violenta la el e dovada clara a faptului ca am avut dreptate 100%
En gadre! Attaquez!
@genius: Manifest de manifest, anti-fumat! Dur de tot. Bun de tiparit pe pachetele de tigari, cu litere mici, in adins cat mai mici, sa fie curiosi fumatorii ce scrie acolo si sa citeasca pana la capat, chiar daca dup-aia injura
)). Da inversunata rau mai iesti, sorooo!… Si rea de gura, pentru contra (sic!) fumatorilor, ce n-am vazut! Ca de obicei, ai scris fain, e clar ca tre sa-ti tragi blog! Adevaru e ca pe mine ma seaca la suflet (si la plamani) de cate ori intru de ex. in cancelaria profesorilor din corpu B, de la scoala mea, unde in pauze fumul e atat de gros, ca nu se vede om cu persoana (iarasi, sic!). Poti sa crezi ca nici macar nu accepta ideea sa se deschida geamu (deoarece trage, ca ie curent)? Sincer, eu ii inteleg cumva si pe fumatori, pt. ca e un “narav” imposibil de stapanit, sau pana la urma e placerea lor. Dar la fel de adevarat este ca nici nu se poate sta intr-o incapere unde fumeaza mai mult de trei sau patru oameni. Nu-mi place ca sunt discriminati (eu urasc discriminarea de orice fel), prin faptul ca sunt aratati prea tare cu degetu si prin faptu ca li se dau mici incaperi in care sa se desfasoare, dar si ei trebuie sa inteleaga ca tu, nefumator, devii fumator pasiv, cum se zice, daca le stai in preajma (si iti cauzeaza la sanatate, impotriva vointei tale).
Hei! Am terminat de fumat o tigara cititnd postul si raspunsurile. Are lumea dreptate si in manifest si cu discriminarea (pe buna dreptate in locurile publice). Eu am inceput sa fumez demult de tot, singura, la bucatarie; – fireste ma pregateam sa dau lumea pe spate cu fumatul meu.Prima tigara a fost un BT. Bun inteles ca toata lumea a picat in cur de admiratie ca ce desteapta am fost eu – cu fumatul. Si apoi a devenit obisnuinta si l-am asociat cu fel de fel de rutine – invatat, la bere, la cafea, etc. Si uite-asa, an dupa an.
Nu mai fac demult din fumat o chesie de mandrie, nici motiv de a ma simti discriminata (nu ca m-as fi simtit vreodata,pen’ ca inteleg ratiunea interdictiei). Ma tot gandesc ca ar cam fi cazul sa le las, da’ in fiecare dimineata ma gandesc ce cafea buna o sa beau si o sa trag si o tigara, doua.
Asta e cu fumatul meu.
Ana are mere
@cristian: Uite ce mi-a placut mie dintotdeauna, sinceritatea direct exprimata: “Ma tot gandesc ca ar cam fi cazul sa le las, da’ in fiecare dimineata ma gandesc ce cafea buna o sa beau si o sa trag si o tigara, doua.” Da, pot intelege ceva atat de simplu: odata ce ti-a intrat in obisnuinta si mai si asociezi cu ceva bun (cafeaua) nici nu mai ai o motivare sa te lasi. Pe de alta parte, sunt si fumatori care daca ar bea atatea cafele, cate tigari fumeaza, ar intra in cartea recordurilor la baut cafea, insa pe lumea ailalta, desigur
)). In ruptul capului, la modul sincer, nu vreau sa fiu moralist, ci numai sa inteleg fenomenul. Multumesc pentru cuvintele tale care mi-au dat, uite, o explicatie.
Nu mai stiu cum e cand fumezi. Le-am lasat de un an. Iar de apucat, m-am apucat din teribilism (copil de 17 ani).
Nu mai fumez de 5 ani, insa nu pot uita senzatia unica de a-ti aprinde o tigara. Atat. Cea mai tare e faza in care fumezi si la mijlocul tigarii simti nevoia sa-ti aprinzi o tigara. Mi s-a intamplat de multe ori…
Cristina
@robert: Interesant e faptul ca, din ceea ce am observat:
1. Majoritatea oamenilor s-au apucat de fumat, din teribilism, in adolescenta, in copilarie (adica nu am auzit de cineva care sa fi inceput pe la 35-40 de ani).
2. Aproape tuturor fumatorilor le pare rau ca s-au apucat, dar nu mai au puterea sa se lase.
3. Cazul tau si al catorva dintre prietenii mei care au reusit sa se lase de fumat e rar si tocmai de-aia, de felicitat. Sincer.
@cristina: Uite, acum, prin comentariul tau, imi pare bine o data in plus ca am deschis tema asta, atat de “fumata”, a fumatului. Aflu tot felul de explicatii, la care nu m-as fi gandit vreodata. Mi se pare teribil ca la mijlocul unei tigari, deja sa te gandesti la urmatoarea. Ii intreb si pe ceilalti prieteni care citesc pe-aici: ati simtit si voi senzatia respectiva? Ce altceva poate sa te tzina captiv, mental, legat de placerea de a fuma?
“Cine este fără păcat să arunce primul cu piatra…”
Să zicem că mă deranjează oamenii grași. Nu-i ok să le zic “fiți grași la voi acasă, nu vreau să vă mai prind pe stradă, să îmi poluați vederea!”… Mai pot da exemple de (i)moralitate, cazuri în care lucruri ce deranjează un tip de public fac plăcere altora. Dar nu o fac. Indiferent de nervii pe care-i am acum.
@sebastian: Corect. Niciodata daca te exprimi la nervi n-ai cum sa speri ca vei fi interpretat cu calm. Asta e clar. Iar de aruncat cu piatra, sa fim seriosi, cine nu a incercat macar o data sa fumeze? Tocmai de-aia am si insistat, in final, ca nu vreau sa fiu moralist ci sa inteleg fenomenu. Faza cu grashii (la fel de discriminatorie ca faza cu fumatorii) e chiar foarte plastica, sa zic asa. Iti vine sa zici uneori: sa stea la ei acasa, sa nu ma oblige la o priveliste deprimanta (ca sa nu zic nici eu mai mult, ca am mai spus, orice discriminare e la fel de nashpa), mai ales ca ei mananca de ex. cu o pofta inimaginabila, plescaind din buze, molfaind, bagand cu mana in gura mai multe sarmale deodata daca s-ar putea, fara sa se mai stearga cu servetelu la gura sau pe maini. Am vazut zeci de secvente dintr-astea in comediile americane, dar si romanesti. Era un comic urias pe vremuri, Mircea Crisan, tin minte o astfel de secventa, chiar cu sarmalele de Revelion. El voia sa ne previna ca sarmalele sunt paguboase pt. om prin ceea ce spunea, dar in timp ce isi sustinea discursul in fata camerei de luat vederi, manca cu pofta dintr-o oala uriasa zeci de sarmale, cu mana. Replica lui finala, in vreme ce molfaia foaaaaarte zgomotos: “Nu mai mancati sarmale! Mai ales cand sunt… asa, micutze, condimentate, zemoase, mmmm… Nu! Nu mai mancati sarmalele astea… delicioase, facute cu varza acrisoara, cu carnita tocata de purcel si slaninuta afumatura si putin piper… Nu, nu, nu! Nu mai mancati sarmale! Sunt otrava curata pentru organism!”
))
@mihai – “Cine nu a incercat macar o data sa fumeze?”. Raspuns simplu: eu.
@catalina: Exceptia intareste regula. Sincer, ardelean cum sunt (imi scapa uneori cele mai evidente truisme, nu mai zic,cele mai simple adevaruri), niciodata n-am inteles de ce tocmai exceptia intareste regula, cand in mod logic, exceptia pune o problema de indoiala asupra fermitatii impuse de preceptele regulii. Dupa paranteza asta destul de confuza
)) nu pot decat sa te felicit cu sincera admiratie. Nu ma mir totusi, pt. ca de ex. sunt f. multi oameni care niciodata nu s-au drogat (printre care ne numaram cei mai multi din cati cunosc), asa ca nu poti afirma ceva de genu: “Hai sa fim seriosi, cine nu s-a drogat macar o data in viata lui?” Da, se poate si asa, sa nu fi pus cineva nicodata in gura o tigara pentru a fuma.
P.S. @sebastian: Ceea ce imi place deocamdata la comentariile de aici de pe blog este faptul ca nimeni nu a luat in nume personal vreo remarca, decat daca i-a fost adresata in mod personal, evident. Cum ar fi, de ex. sa ma gandesc eu ca tu ai scris despre grasi cu adresa spre… mine
)), relativ la faptul ca eu (recunosc) m-am cam ingrasat in ultima vreme? Hahaha!… Ar fi absurd, clar! Asa si cu fumatul, nici una dintre persoanele care participa la “dezbaterea” asta (sau oricare dintre cele care vor urma) nu este vizata direct, nici macar subtil sau camuflat si nici indirect. Temele textelor mele sunt generale iar comentariile de aici (bune, rele, patimase, scurte, lungi sau punctual-succinte) ma ajuta sa le inteleg in complexitatea lor. Iata de ce am simtit nevoia acestui P.S. in care din nou sa va multumesc tuturor ca “rupeti” din timpul vostru macar cateva minute pe zi si veniti aici, la “taclale”. 
ascultînd Kraftwerk…
am să’ţi răspund ca la medic: domnule doctor (eşti doctor, nu?), eu m’am apucat de fumat din curiozitate, aşa cum, de altfel, am făcut de’a lungul vieţii mele cu multe şi mărunte alte lucruri… eram în facultate şi am vrut – dacă tot există – să văd cum e… n’aş putea să spun că mi’a plăcut… dar nici nu mi’a produs vreo repulsie organică sau altceva… aveam, ca toată lumea, cunoscuţi, amici, prieteni/e care fumau sau nu… ştiam că e un obicei care face rău… dar vin şi te/vă întreb – fără să mă transform, evident, într’un apărător al „cauzei“ – cîte alte „obiceiuri“ (nu le zic metehne înţelese cu sensul de pasiuni, patimi, slăbiciuni, desigur) nu fac rău? n’am fost niciodată sclavul acestui obicei deşi au fost perioade cînd fumam temeinic, cu aplicaţie… n’am devenit, cum se spune, dependent de planta numită tutun, fie că era trasă în cilindreii de hîrtie sau „în vrac“ (cu care îmi înfundam pipa/narghileaua)… fumatul în sine nu m’a liniştit cînd eram agitat şi nu mi’a alungat gîndurile negre cînd acestea mă bîntuiau… am fumat cu aceeaşi plăcere (dacă îi pot spune aşa, indiferent de starea psihică sau afectivă pe care tocmai o traversam… am fumat la fel şi cînd, de exemplu, m’a părăsit vreo iubită dar şi cînd, dimpotrivă, o bucurie intensă mă trimitea temporar în al nu ştiu cîtelea cer… însă întotdeauna, fumatul în sine, cu toate acele mici gesturi premergătoare aprinderii ţigării/pipei/narghilelei/etc.,ţinînd de’o anume metafizică intrinsecă, mi’a produs plăcere… mai ales cînd îmi pregatesc pipa… cred că mai mult decît în cazul ţigărilor, fumatul unei pipe ţine de’o cu totul altă filozofie (e prea mult spus? poate, dar aşa am simţit dintotdeauna…)…poate datorită şi acelui obiect/operă de artă (pipa), a cărui atingere, „mîngîiere“, pipăire spune’i cum vrei, au – pentru mine, desigur – ca rezultat producerea anumitor senzaţii tactile, de’o senzualitate vecină cu un anume fel de sexualitate… da… ai sesizat, vreodată chestia asta cu pipa ta? care, uneori, se transformă intr’un adevărat fetiş? apoi, pe mine unul, fumatul mă ajută – prin predispunere la reverie şi deschiderea porilor lăuntrici ai imaginaţiei mele, la scris -… am crezut, la început, cînd m’am apucat de treaba asta grea (scrisul), că e doar o părere… dar cu trecerea anilor am constatat că nu e deloc aşa… aşadar, fără să o mai lungesc prea mult, fumatul rămîne în continuare, pentru mine, una din marile mele plăceri, chiar bucurii… cu toate că deja mă plasează într’o „minoritate“ socială ca oricare alta… uneori mă simt chiar discriminat… drept pentru care refuz cu obstinaţie să fiu, din acest punct de vedere, „political correctness“! (ca şi din multe altele)
bonus
un fumător se duce la tutungerie şi cere un pachet de ţigări. vînzătoarea îi întinde pachetul tipu’ îl ia, se uită pe ambele feţe, îl returnează şi zice: „doamnă, pe ăsta scrie că fumatul provoacă impotenţă…ăăă…sînteţi amabilă, îmi puteţi da unul pe care scrie că fumatul produce doar cancer?
ps. cît am scris texu’ ăsta n’am fumat deloc… doar am ascultat muzică… poftim, să’ţi fac pe plac, băi nefumătoarule! apropos… chiar îţi să bine cu ţigara aia… eşti chiar şic! pe bune…
Aș asemăna fumatul cu băutul apei. Cam asta e senzația. Ți-e sete, bei apă, imaginează-ți sentimentul. Ai chef de o țigară (mai ales în combinație cu o băutură gen cafea) și o aprinzi. Tragi un fum și nu mai simți acea “sete”. Ești fericit pentru câteva minute. E o fericire mică, pentru care câteodată te poți simți vinovat. E și un prieten. Ai țigara lângă tine în orice moment, fie el vesel sau trist. Țigara nu te judecă hahahaha!
@Sebastian – Lasa, lasa… Astea-s scuze! Mai bine ai renunta si basta! Iti dau eu un ursulet de plus de agatat la “cingatoare” ca sa nu te mai simti singur si sa ceri compania unei tigari!
@sebastian: Raspunsul tau asa de sincer e de top, in rand cu cel al Anei – ana-are-mere – al Cristinei sau al lui Bogdan, ca venind din partea unor cunoscatori in domeniu. Exact asta imi doream, sa inteleg motivatia. Foarte rar se intampla ca fumatorii sa-si exprime sincer gandurile, mai ales ca sunt incoltiti de la o vreme de o campanie atat de dura impotriva fumatului.
@katja – stapana de Athos: Crede-ma, am ras un minut intreg la comentariul tau pt. @sebastian, pt. ca mi-am si imaginat “filmul”, cadru cu cadru
))… Ca sa fiu corect o data in plus eu ii multumesc lui Sebi ca a fost “open” si mi-a explicat ceea ce simte el, subiectiv vorbind.
@katinka: Hehehe, nu raspundem provocarilor!
))… Nu ma apuc de fumat, chiar daca in poza sunt shic, pur si simplu pt. ca din punctul meu de vedere fumul de tigara inspirat are in gura mea un gust amar, iute, neplacut si odata ajuns in plamani imi da senzatia de sufocare. Pipa e un obiect de analizat, merita atentia subiectul, exista un tutun de calitate care chiar are un miros placut (Nicu Lupu, sculptorul, stii daca e sau nu la shcoala, tocmai pt. ca lasa in urma lui o dara de miros de tutun de pipa). Cu toate astea nu voi uita niciodata ca, de ex., parodontoza care m-a chinuit ani de zile s-a instalat pe acest fond (fumatul pipei). Am promis ca nu voi fi moralist si ma opresc. La intrebarea ce rau faci, raspunsul este: nici unul. Cu conditia sa nu fii singurul fumator dintr-o incapere mica, in care ceilalti nu sunt fumatori. Dar chiar si asa, repet, ca nu ma doare gura: nu am scris textul ca sa arat cu degetul, ci ca sa inteleg fenomenul.
perfect ce spui, Sebastian… stai sa’mi aprind o ţigară… aşa…eeee, acu’ e altceva… e foarte bună observaţia ta… eu pot fuma 7-8 ţigări într’o zi, alteori una-două sau deloc… la mine e clar că atunci cînd scriu tre’ să fumez… nu tot timpul, evident… cînd fac altceva, nu simt nevoia… cînd citesc, de exemplu, nu’mi trebuie… pe de altă parte, nu pot fuma în aer liber…la munte, nici atît… n’am fumat niciodată pe stradă, în timp ce merg… e o prostie, îi văd pe mulţi fumînd în mers sau la volan… cînd mergi în aer curat, se ventilează plămînii şi intră fumul adînc în alveole… iar pipa (de aici o veni /pipă/-itul??? He, he, he…) o pufăi, fumul nu se trage în plămîni… ca şi la trabuc sau narghilea, de altfel… bref, dacă fumatul meu descris mai sus se poate numi „viciu“, ei bine, sînt un vicios…
Nu sunt fumatoare,nu-i inteleg si nici nu incerc sa-i inteleg pe fumatori,nu-i judec,deci ma abtin de la comentarii la subiectul propus prin textul de azi.
@katinka: Hehehe, acu inteleg eu de ce unora le merge cu pipă(itul) mai bine decat altora… Păi, abia acu imi spui? Ia, zi si mie, tu ce tutun foloseşti, viciosule care ieşti vicios? Viciosule!
))
@viorica: Subiect e greu, sincer, mai bine ca nu te bagi! Ca uite eu, daca m-am bagat, ce greu o scot la capat!
Dar, de ce sa nu recunosc, am inceput macar sa inteleg mai bine fenomenul.
tocmai ce ţi-am răspuns pe blogul meu la comentariul tău la Florin… mulţam şi pe această cale… poate îmi spui şi dacă am dezinhibat bine acea foncţie de la “moderator”… sper să da… ce tabacioc de pipă folosesc? “Skandinavik”(parfumat- aromitor ca părul despletit al unei “zîne” din alte vremuri /fată verde cu părul pădure…/, un amestec de două culori: blond şi brun…) şi “Amphora”/full aroma/, mai “bărbătesc” (mai aspru, adică), mai blond şi mai puţin parfumat (reflectă spiritul teutonic al ţării de origine!)… între două pipe, mai trag cîte-o răsucită – ţigărele din foiţă, adecă – pe care mi le preparez singur, cu o maşinută specială de sucălit, din numitul tutun “Drum”(olandez)…
viţios-viţios, da’ om de caracter, parol, zău, coane Mihalache… mulţămit pentru ca să zic aşa de informaţiunile primite?
iar pipele, că doar şi despre ele a fost vorba în propoziţiune, sînt ‘talience (sic!) şi se numesc aşa: Bruyere (o Savinelli-Capitol) şi, a mai bătîrnă dintre ele (ca ani şi primită în dar de la apropitaru’ unui magazine de antichităţi) e numita Venini… ambele sînt de 9,5 mm…
@katinka: Un adevarat “arsenal”! Ce-nseamna vitziul pipei ca acompaniament la nevoile spirituale ale unui om care sta toata ziulica printre carti iar noaptea viseaza la cartile proprii! Marci de tutun rafinat, pipe de marca… Mai poti, asa stand lucrurile, sa te raliezi vreunei campanii anti-fumat? Greu. Dincolo de toate aceste finetzuri, ridic din nou lozinca: Sa spunem un NU hotarator fumatului! Fumatul dauneaza grav sanatatii! Si sa n-o iau de la capat, iarasi, cu Mircea Crisan si ale sale sarmalutze, mmm…