Chapter
by Mihai
on July 23, 2008
in 0 Blogul meu
Am văzut în viaţa mea meciuri de fotbal numai la televizor, până acum vreo doi ani, când, un bun prieten din copilărie, Gole, m-a dus pe stadionul echipei Politehnica din Timişoara. Ne-am cumpărat şi steguleţe, a fost frumos. Erau şi femei printre spectatori, nu doar bărbaţi, dar înjurau la fel de bine şi pline de ură ca cei din urmă. Stadionul, plin, mi se părea mult mai mic decât la televizor. Meciul s-a terminat la egalitate, antrenorul de atunci, Gică Hagi, a fost aplaudat dar şi huiduit, în egală măsură. Când eram adolescent, Cristian Ţopescu m-a făcut să cred că fotbalul este un sport onest, cinstit şi făuritor de minte precum şahul (“Mens sana in corpore sano”, nu?), vedetele de-atunci (Dumitrache, Dobrin, Rică Răducanu, Lucescu etc.) îţi dădeau sentimentul că joacă numai şi numai pentru a apăra onoarea unei echipe, evoluau absolut voluntar, gratuit şi nu pentru achitarea obligaţiilor vreunui contract în valoare de multe milioane de euro. Antrenorii, sfioşi ca nişte domnişoare balerine de culise, păreau de asemenea angajaţi 
pentru a susţine strategii de joc fie din pură plăcere, fie în timpul lor liber. Arbitrii, şi mai nevinovaţi, dansau o oră şi jumătate de cadril cu măciuci pe teren, în figuri complicate, elaborate, în aplauzele mulţimii şi încurajările unanime. După revoluţie am înţeles dintr-o dată din ziare că totul era pe dos faţă de cum îmi imaginasem, copil fiind. Fotbalul era o uriaşă afacere pentru o mână-două de oameni şi atâta tot. Ceea ce mă uimeşte şi astăzi este mulţimea de oameni care asistă la acest joc, cu o patimă vecină cu nebunia, iar violenţele iscate aproape din senin, mă duc cu gândul la “Green Street Hooligans” (2005) al Lexiei Alexander, tânără şi vestită practicantă de arte marţiale din 
Germania care a îmbrăţişat cu succes şi meseria de regizoare de film în America. Dincolo de brutalitatea greu de imaginat dar-mi-te de privit a huliganilor care se măcelăresc în tribune şi pe străzi (nu se ştie de ce), filmul e o pledoarie pentru ideea de solidaritate şi de prietenie. Nu înţeleg în ruptul capului ce este atât de ademenitor la un meci de fotbal autohton încât să dai bani foarte mulţi pe un bilet de intrare la stadion, pentru ca eventual să mai pleci acasă şi îndoit în bătaie.
Am văzut în viaţa mea meciuri de fotbal numai la televizor, până acum vreo doi ani, când, un bun prieten din copilărie, Gole, m-a dus pe stadionul echipei Politehnica din Timişoara. Ne-am cumpărat şi steguleţe, a fost frumos. Erau şi femei printre spectatori, nu doar bărbaţi, dar înjurau la fel de bine şi pline de ură ca cei din urmă. Stadionul, plin, mi se părea mult mai mic decât la televizor. Meciul s-a terminat la egalitate, antrenorul de atunci, Gică Hagi, a fost aplaudat dar şi huiduit, în egală măsură. Când eram adolescent, Cristian Ţopescu m-a făcut să cred că fotbalul este un sport onest, cinstit şi făuritor de minte precum şahul (“Mens sana in corpore sano”, nu?), vedetele de-atunci (Dumitrache, Dobrin, Rică Răducanu, Lucescu etc.) îţi dădeau sentimentul că joacă numai şi numai pentru a apăra onoarea unei echipe, evoluau absolut voluntar, gratuit şi nu pentru achitarea obligaţiilor vreunui contract în valoare de multe milioane de euro. Antrenorii, sfioşi ca nişte domnişoare balerine de culise, păreau de asemenea angajaţi 
pentru a susţine strategii de joc fie din pură plăcere, fie în timpul lor liber. Arbitrii, şi mai nevinovaţi, dansau o oră şi jumătate de cadril cu măciuci pe teren, în figuri complicate, elaborate, în aplauzele mulţimii şi încurajările unanime. După revoluţie am înţeles dintr-o dată din ziare că totul era pe dos faţă de cum îmi imaginasem, copil fiind. Fotbalul era o uriaşă afacere pentru o mână-două de oameni şi atâta tot. Ceea ce mă uimeşte şi astăzi este mulţimea de oameni care asistă la acest joc, cu o patimă vecină cu nebunia, iar violenţele iscate aproape din senin, mă duc cu gândul la “Green Street Hooligans” (2005) al Lexiei Alexander, tânără şi vestită practicantă de arte marţiale din 
Germania care a îmbrăţişat cu succes şi meseria de regizoare de film în America. Dincolo de brutalitatea greu de imaginat dar-mi-te de privit a huliganilor care se măcelăresc în tribune şi pe străzi (nu se ştie de ce), filmul e o pledoarie pentru ideea de solidaritate şi de prietenie. Nu înţeleg în ruptul capului ce este atât de ademenitor la un meci de fotbal autohton încât să dai bani foarte mulţi pe un bilet de intrare la stadion, pentru ca eventual să mai pleci acasă şi îndoit în bătaie. 
Hehehehe, imi amintesc de un meci de fotbal la care am fost pe stadion. Era un meci de-al rapidului cu o formatie usor anonima. Ei, ideea e ca am fost mai mult fortata sa merg acolo pe ideea ca fetele intra gratis. Lol. Ok. Conditia mea a fost sa vad cel putin o lovitura de la 11m, un cartonas rosu ceva, plus un autogol… Si dorinta mi s-a implinit. Scorul parca a fost 3:1, dar nu bag mana in foc.
Ideea e ca am ratat cateva faze pe care nu le-am mai vazut la reluare ca la TV. Nu prea zaream mingia… Si mai mult decat atat, nu era nimeni care sa zica cine cui paseaza. 
A, ce am uitat sa zic. Eu sunt stelista! Si chiar le-am zis rapidistilor cu care eram in gasca ca am sa strig foarte tare, cand e o faza mai de “corason” pentru rapid ceva de genul “HAI STEAUAAAAAAA!”. N-am facut asta, ca probabil daca o faceam, acum puteam sa scriu si despre o bataie pe stadion.
De atunci nene, doar la TV-u mai servesc meciuri! Si doar cu Steaua sau nationala… noastra sau a Italiei!
@katja – stapana de athos: Mercsic!
Prompta, pe faza, ca de obicei. Ce bine! Nu-mi vine sa cred ca la postul de ieri s-au adunat 33 de comentarii!!! (Hei, ce s-a întâmplat? Ai şters tu primul tău comentariu? Cum aşa?)
Fain articol!
Adevarul e ca si eu ma intreb de ce nu se intampla atfel de incidente la spectacole-concurs de patinaj artistic, la gimnastica?
De ce futbol?
Raspuns: (da daia) sau in varianta academica, datorita spiritului de turma ce se manifesta intre oameni. Masa de oameni reactioneaza ca un tot, daca e sa faca o tampenie sho pi’ dansa…
Spatiu: tribuna
Sunet: asurzitor, trompete si tobe
Confetii si petarde.
-Ghitza, hai ma sa ne dam cap in cap. Hai ma, sa moara ce am mai scump, daca bat astia ma dau cap in cap cu cine prind, te dai ma, Ghitza.
-Vasile, jet ma la furat de aici… baga-mi-as picioru-n mingea ta, ma boule care te-a nvatzat sa shutezi. Ba boule, chiorule… Vasile, da-ti-as un cap in gura!
-Ce-i ma Ghitza, ce am facut… confetia lu’ tactu’ ma boule, care le arunci aici! Vasile, da bere!
-Ti-o dau si pe Angelina, de unde dracu bere? Nu stii ca nu ne lasa.. Am petarde.
-Da ba petarde.
Si maaaaaaaama, ce ne mai distram noi…
Ok, revin la film. Dur, am plans (pe sistemu’ No saves, era su padre). E o lume pe care nu o intelegem. Nici nu ai cum sa intelegi euforia care cuprinde masa de oameni atunci cand o minge loveste o plasa a unei porti. Nu ai cum.
Din pacate s-a pierdut frumusetea jocului, totul acum inseamna numai bani.
Poate ati observat cat de introvertiti sunt membrii masei in minoritate. Individul ala care a lovit un jurnalist ca nu avea ce face cu lantul din ce o fi fost el metal, si care s-a gandit ca i-ar sta bine aluia cu piciorul rupt, e exponentul perfect. Mai avea putin si dadea in plans la politie. Dar acolo, pe stadion, cu baietzii lui, cu fratii si tovarasii lui, acolo era Mare scula de bascula.
Ete fas!
@katja – stapana de athos: Cred că mi-am dat seama, ai şters ca să scrii mai mult
… Ok, înseamnă că mă înţelegi perfect, nici eu n-am înţeles mare lucru din meciul de la Timişoara, dar ce-i drept, decorul era foarte puternic colorat. Aoleu, ai strigat “Hai Steaua!” la o fază pur rapidistă şi ai scăpat teafără??? Incredibil. Uite, sincer, eu aştept pe mai depatrte comentarii serioase, pătimaşe şi documentate din partea unor susţinători ai sportului numit fotbal. P.S. Cum ai înlăturat articolul tău?
Mi s-a parut prea sec. Adica scrisesem numai “Super!
”. Apoi, imediat dupa ce am dat “trimite mesaj”, mi-am amintit de faza cu Rapidu’ care trebuia nitel detaliata… Oricum, fanatismul unor suporteri cred ca trece de cele mai multe ori granita rationalului si la mijloc intervin alte mecanisme psihologice gen manipulari sau, pur si simplu, frustrari care-si gasesc supape de refulare in actiuni numite “de suporteri”. Plus ca rar mai gasesti un meci curat care sa nu fi fost “jucat” inainte de patroni sau actionari. Interesele financiare sunt prea mari ca sa se mai tina cont de frumusetea sportului rege!
@emi: Sunt adevarate scene dintr-un scenariu de film, ce-ai postat tu. Tine-o tot asa, pentru ca atat tu cat si ceilalti prieteni, scrieti (scriem) un blog viu, foarte atragator si “colorat” ca limbaj, iar acu e si cu franturi de dialog. Adevaru e ca, gluma gluma, dar tot universul ala de la stadion e plin de zeama si ingredientele in care inoata societatea, in toata diversitatea ei.
@katja – stapana de athos: Ce frumos suna odinioara: “fotbalul, sportul rege”! Si ce jalnice sunt mai ales meciurile din campionatul intern! Dar oare chiar asa, doar interesele financiare dicteaza? Si, oricum, a doua problema ramane deschisa: galeriile de suporteri razboinici, revansarzi, justitiari, devin la un moment dat un fel de “armate” care se lupta urat de tot intre ele, care cu ce-apuca, vandalizeaza, dau foc, etc. Ce determinare au, in violenta lor (pt. ca de ex. alcoolul e interzis pe stadioane, deci se presupune ca nu sunt niste bande de betivi)?
P.S. Daca nu e un secret, imi spui si mie cum ai sters propriul tau articol de la inceput
?
@katja – stapana de athos & @sebastian: LA MULTI ANI pt. aniversarea cununiei voastre (azi se implinesc 4 ani)! Fericire, sanatate si indeplinirea visurilor voastre frumoase!
Mulțumim!
Mihai, nu-i secret. Pur si simplu, eu, ca si autorul unui mesaj, am optiunea de a sterge ce am scris cu ceva timp in urma. Chiar sub mesajul meu (te poti uita si tu la ale tale – atunci cand esti logat) apare ca un cos de gunoi pe care, daca apesti, mesajul este sters.
p.s. Merci mult de tot pentru urare. Iti vine sa crezi ca au treut deja patru ani?
@sebastian: Cu drag
@katja – stapana de athos: Acum am inteles, nu stiam ca tre sa fiu logat
)), de-aia nu vedeam. Multumesc. Nu realizez cum de trece atat de repede timpul. Buna expresia aia clasica: “parc-a fost ieri” 
Pentru ca fiind multi bani, se face multa reclama astfel incat sa se castige si mai multi bani (direct, spalare sau mai stiu eu cum). Pentru ca romanul de rand, vine de la munca si trebuie sa faca ceva pana se duce la culcare. Pentru ca frustrarile si neinplinirile trebuie defulate in vreun fel(mai exista si varinta la volan).
Stupid nu?
cum la fotbal nu mă pricep deloc, îl las pe maestrul Borges să “comenteze”: “Fără îndoială, literatura are mai mult viitor decît religia, decît politica sau decît sportul. Mai ales decît sportul care este o frivolitate fără nici o importanţă. Nu ne vom putea lipsi de literatură şi mai ales de poezie. Din literatură putem lăsa deoparte proza, dar poezia nu, poezia e o necesitate, nu putem trăi nici o zi fără poezie.” ca fost sportiv de performanţă (handbal), înclin să’i dau dreptate…
mulţi ani tinerilor, cărora tocmai de aceea le dărui azi un poem scris cîndva de bunul şi dragul meu prieten (plecat, nu demult, la stele…),Călin Angelescu:
VI.
Nici zodii, Doamne nu mi-ai dat,
nici foame de elită,
nici vieţuit, nici spintecat,
nici palmă cu ursită,
nici în femeie han de tras,
ci doar icniri bolnave,
nici împlinire de rămas,
nici funduri de epave,
nici drum pe ape să înnod,
doar pofte în vitrine
şi către mine ca pe-un pod
să merg călcînd pe mine.
Meciul”spectacol”:
Acum multi,multi ani,(cand au trecut,Doamne?)in vreama studentiei mele,am fost invitata de catre bunul meu coleg de banca si prieten,Romeo Vanica,impreuna cu o buna colega de camera,la un meci de fotbal important:Romania-Anglia,pe Stadionul national,cel mai mare din Bucuresti,un stadion arhiplin in acea zi.Nu mai fusesem in viata mea la un meci de fotbal si desigur am fost impresionata de atata multime prezenta.Din meci,desigur nu mai tin minte nici macar scorul final(cred ca a fost un egal).Tin insa bine minte cat de placut impresionata am fost spre exemplu,de parada fanfarei care insotea echipa Angliei,ai carei membri au inconjurat la inceput terenul de joc,imbracati in costume impecabile,viu colorate(predomina roshu si auriu),avand niste instrumente muzicale atat de lustruite,incit parca ne deranjau la ochi razele de soare care se rasfrangeau din ele.Am fost placut impresionata si de modul exemplar in care au cantat imnul Angliei,efort rasplatit de public prin indelungi aplauze.”Specialistii”spuneau ca meciul a fost foarte frumos,intr-o maniera de fair-play absolut din partea ambelor echipe si in final am recunoscut ca am fost de fapt nu numai la un mare eveniment sportiv,ci si la un spectacol de mare clasa.
Intreb eu acum retoric(parafrazand o intrebare celebra din literatura):unde sunt meciurile de alta data?
@robert: La televizor ca la televizor, na, se mai uita tot omu la un meci (sa recunoastem, de ex. in campionatul englez chiar ai ce vedea, la italieni, la fel; dar la Romanica noastra, e jaaaale maaare! calitatea fotbalului din liga e de doi lei!). Dar aia de se iau la pumni in tribune, ce-au defapt de impartit?
@katinka: Borges e uluitor, zice ca poezia e unica si stie el cel mai bine de ce, ca unul dintre cei mai mari cititori de literatura din lume, daca nu cumva cel mai mare (ironia sortii, el fiind orb; dar i se citea literatura, aproape non stop). Calin Angelescu a fost un poet inspirat si adevarat, un bun prieten. Era admirator al formatiei Phoenix, stia muzica multa, avea inregistrate sute de casete, avea sute de discuri de invidiat, era cantaret el insusi (inclusiv la chitara). Ce frumoase seri si nopti erau la el la apartament, pana sa plece prin alte tari! Cu-atat mai mult cadoul tau pentru Catalina si Sebi, cu versuri scrise de Calin, e tare frumos, tare impresionant!
@viorica: Stilul in care scrii, curgator, ales, frumos, ma face sa afirm ca ai stofa de scriitoare, si nu glumesc deloc. Ce-ar fi sa lasi deoparte falsa modestie si admiratia pe care o ai pentru felul meu, al lui Nicu sau Vergi de a scrie, si sa scrii tu insati cam orice iti trece prin cap? Fie intamplari de demult, fie recente. Pana una alta, te stept aici cu comentarii, pentru ca randurile tale m-au bucurat foarte mult.
@katinka: Mulțumim mult!
@katinka – Multumim mult pentru versuri. Chiar sunt foarte frumoas!