Dintre toate meseriile din lume, ma gandesc acum cu duiosie la una extrem de spectaculoasa, trista si extenuanta deopotriva: spalatul rufelor. Am vazut cu cata cazna se spalau rufele la troaca de tabla zincata, in curtea copilariei, cu apa incalzita de la soare, sau in vana de cupru aflata intr-o camaruta din beciul casei noastre, la Timisoara, am vazut cum se spalau la copaie asternuturile, camasoaiele, bluzele fine de in sau de borangic ale femilor si nadragii cei grosi ai barbatilor, la Moigrad in Ardeal sau la Sinesti in garla, in zona Argesului si chiar in apele raurilor de munte. Imi amintesc cum imi spalam foarte stangaci (ca sa nu zic total nepriceput) rufele in chiuveta de la camin, pe timpul studentiei.
Insa o imagine de fotografie hiper-realista imi staruie in memorie: Spalatoria-Curatatorie-Chimica-De-La-Podul-Inalt. O uriasa hala industriala in care, printr-un abur dens, halucinant, fierbinte, amplificat de gerul iernii de afara care patrundea printre geamurile mari, sparte, se aflau peste o suta de femei, dezbracate complet pana la brau dar imbracate in chiloti albi tetra de la brau in jos. Ele spalau manual mii de cearsafuri, fete de perna, fete de masa, draperii, perdele si covoare, pentru hotelurile , restaurantele, cantinele muncitoresti si caminele de nefamilisti ale orasului. Mi se ratacise o geaca pe care o dadusem la curatat si administratorul, un tip mititel, rotofei, cu creionul chimic dupa ureche si ochelari cu dioptrii uriase pe nas, voios si sprinten ca o caprioara, ma condusese in acel decor de film nord-coreean, pentru a concluziona, cu fata congestionata de efortul sau de a cobori cele patruzeci de trepte care il condusesera pana in mijlocul spalatoreselor:
- Acum v-ati convins? mi-a strigat el in sus, facandu-si mainile palnie. Nu exista nici o geaca in aceasta sectie! Nu ne mai faceti hoti prin ziare si pe la Reflector! Uitati-va si dumneavoastra! Sunt numai femei cinstite aici! Vedeti dumneavoastra vreo geaca? Ce Dumnezeu?
Spalatoresele incremenisera cu mainile in aer, ca intr-un stop cadru dintr-un film fara sonor, privind la noi cu ochii holbati de uimire. Picaturile de apa care cadeau din degetele lor pe pardoseala uda a halei sporeau tacerea nefireasca si apasatoare. Oare de ce izbucnisem pe neasteptate in hohote de ras, amplificate de ecoul halei? Pentru faptul ca ochelarii rotofeiului erau complet aburiti? Pentru ca dupa numai doua secunde de uluire muta, s-a dezlantuit un cor de o suta de tipete definind isteria? Poate pentru ca administratorul si-a luat o bataie de zile mari, cu prosoape ude, in tot acel vacarm din care eu am scapat, evident, cu fuga? Pentru ca tipetele cele isterice se transformasera mai apoi in ras, intr-o veselie generala de care numai femeile sunt in stare atunci cand sunt adunate in mare numar fara barbati, si in care se desluseau vorbele cele mai porcoase din lume? Sau pentru ca administratorul a aparut in biroul spalatoriei dupa numai un minut, gafaind si tinand in mana o rufa informa, cenusie, din care siroia apa?
- Va rog din suflet sa ma iertati! mi-a bolborosit grasunelul sughitand usor dupa silaba “ie” a cuvantului “iertati”, printre firicelele de apa care ii siroiau pe obraji pana in gura, dandu-i aerul ca plansese indelung si-acum nu se mai putea opri. Poftiti si bonul dumneavoastra, uitati aici creionul chimic, semnati va rog, ma iertati va rog ca s-a cam udat. Luati geaca asa sau asteptati sa se usuce, cateva minute?
Hahahaha – Iata un post-poveste care mi-a placut enorm. Sa continui in stilul acesta. E perfect! Felicitari Mihai.
Asta chiar ca e imagine de film, am avut chiar senzatia ca e parte dintr-un decupaj regizoral!Why not, sometimes!
Ma gandeam… cat au evoluat lucrurile. Spalatoria din istorisirea-secventa-de-film seamana cu imaginile din Anglia secolului XVIII, cu multi multi aburi. Si ca sa vezi cum functioneste mintea (sinapse alea alea), de la aburi merg cu gandul la motorul cu aburi, de la motorul cu aburi merg pe la 1920 la masinile de spalat, mai incolo la cele clasice, cu o cuva, apoi cu storcator, apoi automaaaaaaaaaatic, apoi alea de le avem cu totii in casa…
Revenind la spalatorie, am vazut acu ceva vreme la o emisiune pe TVR, cu OPC-ul, ca la nu stiu ce curatatorie chimica a dus o gagica o haina si a primit-o in bucati…:)), da si mai tare sa o duci murdara si sa o primesti si mai murdara…mie nu-mi inspira incredere astfel de curatatorii, mai bine ligheanul tau, cu sapun de casa, si da-i nenica si freaca pana iti rupi unghiile!!!!
In speranta ca speech-ul meu nu a convins pe nimeni sa renunte la masina automata pentru un lighean de plastic+sapun de casa(grasime+KOH=)), es deshir palmitat de sodiu hahaha), inchei prin a te felicita pentru articol!
Fa-l film! Ole
Hahahahahahahahaha!!!! TARE!!!
@genius Nu-ti faci blog?
@sebi:whe shall talk and we shall see!
so be it!
Fain. …………… Da de ce …? Nu e voie?
@katja-stapana de athos: Ce (po)veste minunata mi-ai dat! Faptul ca ti-a placut istorioara mea atat de mult incat mi-ai raspuns aproape instantaneu cu postarea ei chiar ma bucura, sincer. Nu stiu daca pot sa continui in ritmul asta, adica o povestioara pe zi, dar eu incerc. Desigur, incerc sa scriu si cat mai scurt, dar, uite, tot mai am de invatat.
@genius: As zice ca e la concurenta calitatea comentariului tau chiar cu intentia articolului meu si zau ca e in favoarea ta!
Cum ii ziceam si Katjei, mai am de invatat. Un lucru e cert, imi dau seama ca sunt stimulat de comentariile voastre, asa ca voi incerca sa fiu din ce in ce mai … inspirat.
@sebastian: Chiar ti-a placut, te stiu eu!
In plus, vad ca au aparut si comentarii la comentarii, ceea ce mi se pare cel mai tare lucru, pentru ca, repet, nu e imoportanta numai prezentarea textului meu din “vitrina”, ci la fel de importante sunt comentariile. In alta ordine de idei, iti (va) place “silogismul” meu de sub titlul blogului?
@genius: Chiar asa, vorba lui Sebi, pe cand un blog genius? Desi, sincer, mie imi convine sa scrii aici, atat de inspirat…
@robert: Ba e voie… Clar.
Multumesc Robert ca esti atat de consecvent si imi urmaresti posturile. Sper sa scriu din ce in ce mai bine. Si sper sa fie si comenturile din ce in ce mai multe.
flowerinele,bine ai venit pe bloguleţu’ conului Mihalache… nu-i aşa că’i tare făinuţ? iar ultimu’ lui text, ăsta cu spălătoresele, parca e desprins din neo-realismul italian… dac’ar fi fost film, nu m-ar fi mirat deloc ca printre acele spălătorese despuiate pîn’ la brîu, să le zăresc pe Sophia Loren sau, de ce nu, chiar pe Anna Magnani… iar în rolul administratorului ar fi mers Danny de Vito, cu faţa aia de retardat… e genial tipu’…
se cunoaşte că doctoru’, cum îi zici tu, le are cu filmele… scrie filmic omu’ nost’, de parcă ar avea de gînd să transforme în curînd textu’ său într-un scenariu. he, he, he, cum se mai joaca conu’ Mihalache.…
m’am apucat de blogăreală la bătrîneţe, crezînd că spaţiul virtual va fi precum propria mea revistă… dar curînd mi-am dat seama că bloguleţu’ asta e ca un fel de pom de Craciun: pui în el tot felul de globuleţe, jucărele, artificii, bombonici, beteală şi alte chestii, le mai aranjezi niţel, le mai bibileşti, apoi te dai în spate cîtîva paşi şi-ţi admiri “capodopera” de designer împrovizat… îţi inviţi prietenii să-l admire… ei îţi pun în bologuleţu-brăduleţu’ tău, jucărele d-ale lor… vă strîngeţi apoi în jurul brăduleţului şi vă minunaţi de ce frumos e… aşteptaţi să vină moşu’… va simţiţi ca’n copilărie… ba nu, sînteţi chiar nişte copii… păi nu ăsta-i rostu? să nu lăsăm copiii din noi să facă riduri?
că ai pomenit de minunatul prozator care a fost băneşteanul nostru Sorin Stoica… tocmai ce-i (re)citesc jurnalul (apărut, din păcate, postum) şi ultimul roman, “O limba comună”. I-auzi ce zice ‘mnealui: “Scriu pentru că am nevoie de un public, scriu ca să mă dau în stambă şi, de fapt, toţi fac asta. (…) Textele astea pe care le scriu aproape zilnic sunt ca un fel de pepinieră unde plantez obsesiile, disperările ş.a.m.d. Pînă acum, povesteam unuia sau altuia cum aflam cîte ceva care mă înnebunea de plăcere. Mă ţineam de capul lui sau, oricum, pe cine prindeam îl frecam, îl suceam să-i povestesc o chestie pe care am auzit-o. Pe care mi-am reamintit-o. Uneori, povesteam aceluiaşi de mai multe ori, dar de fiecare dată altfel. Acum am pepiniera asta, din care sper ca, din cînd in cînd să extrag cite-un puiet în faza de coacere şi să pun la cale un text ceva mai elaborat, mai matur. Pui două poveşti una lîngă alta şi, pînă la urmă, ele vor duce la un înţeles comun. O filiaţie comună, pe care nici n-o bănuiai initial. De fapt, aşa se scrie proza.”
Nu vi se pare că nu sîntem singuri, drăgălaşilor?… Noi, de fapt, ce facem în blogurile noastre? Aud?
@katinka: S-au intamplat doua lucruri uimitoare in urma postarii textului cu spalatoresele: mai intai, au aparut primele comentarii aproape instantaneu cu postarea, incat am avut bucuria sa citesc 6 comentarii, scrise in … 10 minute. In al doilea rand, citesc acum bucuros la culme cum tu, draga @katinka, i te adresezi aici, in blogul asta, prietenului nostru @flowerin, cu gandurile tale cele frumoase, cu-adevarat precum globuletele din pomul de Craciun. Ceea ce imi intareste convingerea ca blogul e o cale de comunicare nesperat de minunata, de vreme ce infrunzeste deja asteptarea darului de floare (uite ca si io incerc sa scriu cat de cat, cumvasilea-ntr-un fel, ca de literatura – ok, am scris asa, deci suna asa, da nu mai sterg, lasa sa ma fac de ras!
)…, pisici, la urma urmelor e un blog, nu Romania Literara! Si ce bine ca nu e!).
Sigur, din cand in cand facem si noi precum facea Sorin Stoica, ne intrebam ce e proza, ne scotocim prin buzunare dupa te miri ce, depinde de nevoi (obiecte uitate, seminte de iarba, banutzi) si gasim povesti repovestite sau intamplate in realul din fictiunea gandului nostru cel absurd (dupa cum am incercat sa afirm si eu, “silogistic”, in micul meu sofism de sub titlul blogului). Ne gandim la rostul litaraturii, ne intrebam ce e arta (adica, mai ne intrebam si noi, nu numai marii artisti, ca, na, suntem si noi oameni, avem dreptu, nu?). In cele din urma, ramanem cu bucuria copilareasca a jocului, redescoperit dupa fiecare intamplare “copilareasca” produsa de amintirea vreunei iluzii de tipul acelora pe care eu unul le mai fac din cand in cand in prezenta copiilor (ma gandesc acum de pilda la Alexandru, baietelul Emei si al lui Mihai Vasile, cu cata bucurie astepta sa fac sa “dispara” petricelele de prundis de rau in padurea de la Goruna, acum vreo doi ani). Si la urma urmelor, nu asta am ravnit candva sa devenim cu totii – niste scamatori, vorba lui Marquez?
real story?not published yet?!
@luminitza: Absolut nimic din ceea ce postez aici, pe blog, nu a mai fost publicat (tocmai de-aia imi si place sa scriu). Da, e o poveste reala, am incercat sa o conensez in cateva paragrafe. In mare, asa au stat lucrurile, mi-au pierdut geaca, am insistat sa mi-o gaseasca si asa am vazut imaginile alea “de film”. In plus, omuletul cu pricina le-a facut mare scandal spalatoreselor. Da, totul a fost real, pacat ca pe vremea aia nu caram cu mine aparatul foto peste tot. Desi, daca l-as fi avut si as fi incercat sa pozez, cred ca nu plecam de-acolo nebatut de femeile alea!!!
))… Ironie a sortii, spalatoria respectiva s-a transformat de curand in … mare restaurant cu terasa, care arata chiar foarte bine. Zi si tu, nu intrece realitatea fictiunea?
coane Mihalache,
mulţam pentru aprecieri… vorba lu’ flowerin, fac şi ieu ce pot…
apropos de poveştile noastre filmice (adică, de fapt, ale tale!!!)… aseara, la ora 23, pe tvr Cultural a fost filmul “21 grams” (din 2003, făcut cu trei ani înainte de celebrul “Babel”) al excepţionalului regizor mexican Aljandro Gonzáles Iñárritu… nu ştiu daca le-ai văzut… dacă nu, purcede la vizionare, că nu vei regreta… şi dacă mai ai deschisă acea listă cu mari regizori şi capodopere de pe site-ul tău, trece’l, rogu-te, la lista ce ţi’am trimis, şi pe acesta, măcar cu ceste două filme sus-pomenite. şi mai scuză’mi lenea istorică de a nu’ţi fi trimis nice pînă acum filmele regizorilor de pe lista’mi… o voi face degraba…
@katinka: Am abandonat pentru moment proiectul cu prezentarea secventelor din capodopere ale cinematografiei pe situl meu, pt. ca pur si simplu mi-am blocat blogul, din cauza epuizarii spatiului de memorie disponibil. Ramane insa deschisa ideea prezentarii unei liste cu cele mai importante filme si cei mai mari cineasti. Probabil ca voi alatura titlurilor si numelor reprezentative doar linkul punctual spre YouTube. In felul asta nu mai risc sa-mi blochez blogul. Iti dai seama ca abia astept lista ta, in completarea listei propuse de mine initial, pt. ca sunt sigur ca si ceilalti prieteni ai nostri, pasionati de film, vor veni cu propriile lor adaugiri valoroase. Din pacate nu am vazut filmul mexicanului Aljandro Gonzáles Iñárritu
, dar promit ca nu-l ratez daca se da in reluare.
Best write-up, I’m a massive believer in commenting on blogs and forums to assist the blogging site authors know that they’ve additional a thing of value towards the web!