Cuvantul asta, delegatie, are in mintea mea o rezonanta ezoterica, pentru ca ma lasa perplex ca un culoar labirintic kafkian dintr-o cladire tampita gen Directia Muncii, in care nu intelegi niciodata de ce si unde anume trebuie sa duci cate o hartie, formular, cerere, dosar cu sina sau timbru fiscal (care se gaseste numai si numai la posta, iar posta de regula e la kilometri departare de birourile cu pricina). Am convins-o cu greu pe directoarea unui supermarket parizian ca am nevoie de o stampila pe delegatia mea din Romania, nu intelegea nici nevoia stampilei, cu-atat mai putin cuvantul delegatie. Iar la Hanovra in Germania, la celebrul targ international, nu am obtinut in nici un chip vreo stampila pe ciudata mea hartie care se intitula “Delegatie”, se uitau doar lung la mine si nu intelegeau de ce ar fi nevoie de asa ceva.
Astazi
Sebi mi-a povestit (via Catalina) istoria unui tip care a plecat chipurile “in delegatie” pentru o saptamana, timp in care, evident, el s-a cuibarit la amanta lui din blocul de vis a vis. Dupa vreo trei zile, a plecat dis de dimineata omul sa duca gunoiul la ghena, imbracat doar in halat si papuci, dar la intoarcere a uitat sa urce la apartamentul amantei si a ajuns, distrat, chiar la usa propriului sau apartament. I-a deschis binenteles sotia care l-a privit drept in ochi si i-a adresat aceasta intrebare: “Asa, Gicule, in delegatie, da?”
Delegatie,
sau cum si-a activat
“draga scriitorule”
blogul!
Dupa insistente demne de apreciat din partea mladitei de parte masculina cochinesciene, asistam azi la activarea blogului, care, speram noi, sa aduca multe multe succese!
Inspiratie si dor de scris!
ps:
Cand citeam mi-am adus aminte de reclama de la o marca de bauturi racoritoare, ceva pe ideea ca doi prieteni sunt in africa si nu au stampila pe pasaport si tipa are stralucita idee sa-si “passeporteze” rujul buzelor cu modelul floral (tricotat:)) )al capacului respectivei bauturi.
Vezi daca nu esti fetita, nu ai ruj sa pui pe pasaport, nu tre’ sa cunosti limba chineza sa-i spui aleia in franceza (cu acent de greaca pura): cucoana, pune traiti-ar neamu’, aici parafa!
he, he, copiii au intotdeauna dreptate, bine ti-au facut! bine ai venit pe blog draga scriitorule, am sa urmaresc cu mare interes tot ce scrii!si iti dai seama , ca eu fara sa comentez tot nu reusesc ! vergi
Tare!
O sa vad in micile istorisiri de pe acest blog o continuare a prelegerilor cu care ne-ati obisnuit in orele de estetica – care , desigur , consituie un precedent ,nicidecum ceva la timpul trecut
@genius: Asa o sa fac data viitoare, la Paris, o sa-i zic pur si simplu “Baga parafa cucoana, trai-ti-ar neamu!” Iti multumesc pentru urarea “Inspiratie si dor de scris!” E nevoie de amandoua, si inca ceva. Dar nu se poate spune ce anume. Deocamdata
…
@vergi: Nici nu stii cat ma bazez pe comentariile tale, pt ca textele mele vor fi ele mici sau si mai mici, dar comentariile tale vor fi cu siguranta foarte mari, pentru ca le scrii din suflet!
@sebastian: Multumesc pentru ideea ta de a-mi crea un astfel de blog si pentru insistenta cu care ma sustii si ma incurajezi.
@delia sloneanu: Vor fi mai degraba niste anti-prelegeri, desi pana la urma tot un soi de prelegeri de estetica (si est-etica). Ai dreptate, in adancul lucrurilor se afla si visul de zbor al pestilor, ce bine ca te-ai gandit sa le oferi o mantie de imagini
@asteptam si imagini , video,linkuri de aici, “din provincie” de unde pana la urma ti s-a dat parafa, din cate tin minte de o tanti mai colorata cu halat albastru…e de scris totusi ca sa fie si mai kafkian ca parafa ta ai cerut-o nici mai mult nici mai putzin la celebrul lantz parizian de magazine “TATI”:-)))
ce sa zic? bine ca l-ai pornit! sa fie intr-un ceas bun, chiar daca el – blogul, nu ceasul!!! – bag sama, a inceput sa mearga intr-o zi de 13 … nu c-as fi superstitios, dar parafrazind antologica “dragoste” a lui Cioran pentru francezi, mai bine intr-o zi de 13, decit intr-una de 14, fie ea “La Fete de la Republique”, hi, hi, hi…
mishto povestioara care, de altfel, circula prin anii ’80 sub forma de banc cu Bula. si nu era banc deloc ci provenea, ca si celelalte doua, antologice si ele (aia cu instalatorul venit la vaduva si aia cu capra spinzurata de bariera)din singura rubrica citibila din organu’ P.C.R, “Scanteia”, “Din carnetul grefierului” (care aparea duminica)… iata cum istoria se poate transmite din gura-n gura, ca folcloru” si prin bancuri… gurile rele spuneau ca poantele, strict autentice, il aveau ca povestitor pe Ion Baiesu…
ehe, ce vremuri…
oricum, tov. Cochinescu, iti doresc noi succese in nou demarata activitate de blogger si la cit mai multe si faine texte…
hai, ca poti!
cu drag te imbratzisheaza a ta, pe veci, etc. etc. etc.
katinka (!!!)
p.s. astept si eu primele tale impresiuni asupra productiunilor mele de la “acasa” mea, numita http://cuvinte-sunete-imagini.blogspot.com/
@luminitza: Da, e foarte adevarat, magazinul parizian cu pricina este celebrul TATI, al carui nume nu aveam cum sa nu-l asociez bunului Tati al nostru (tata bun si bunic bun, deopotriva). Draga Lumi, sunt la inceput, binenteles ca o sa postez si poze. Deocamdata ma lupt cu pariul de a scrie texte cat mai scurte, mai nealambicate. Nu e usor, desigur. Iti multumesc mult pentru faptul ca ai afisat linkul spre blogul meu – “Pap Daddy’s blog” pe propriul tau blog (http://lumiangelo.blogspot.com/)
@katinka: Draga Bogdan, ca sa nu se creeze de la bun inceput confuzii, sper ca nu te deranjeaza faptul ca am deconspirat adevarata ta identitate…masculina, dincolo de numele feminin
. Habar nu aveam ca istoria cu pricina a circulat prin “Scanteia”, ceeace arata cat de “mult” citeam noi ziarul respectiv. Dar originea tuturor bancurilor din vremurile comuniste se zice ca ar fi undeva in Bulgaria, ca acolo s-ar fi fabricat bancurile politice, culmea, chiar de catre organele de securitate. Ca sa revin la mica mea tentativa de a scrie un blog, unicul pariu este, iti repet, acela de a reusi sa comunic ceva mai nesofisticat, neelaborat, ne-postmodernist, daca accepti barbarismul. Blogul tau este fermecator, nu cred ca as avea tehnica si priceperea de a face la fel, asa ca pana una alta te citesc si eu cu bucurie.